Câteva fragmente legate de viaţa de familie a Părintelui Ioan de Kronstadt - de folos celor ce au conflicte cu membrii familiei -

Eu, ticălosul, m-am făcut vinovat de noul conflict care a izbucnit din cauza unei prăjituri pregătite împotriva voinţei mele de a fi de post (fariseu făţarnic ce sunt!). Oare nu-s mai mari pacea şi dragostea decât postul?! De ce nu am mâncat din biata prăjitură, făcându-mă că nu ştiu că nu e de post, pentru a păstra astfel pacea şi dragostea?

Pentru că eram deja supărat pe soţie şi pe cumnata mea că nu obişnuiesc să meargă la biserică, că nu respectă posturile şi-şi trăiesc cea mai mare parte a vieţii trândăvind. Ana Constantinovna citeşte întruna romane şi, ca tânără văduvă, poate numai să mănânce dulciuri, să doarmă mult, să judece şi să-i pună la punct pe toţi, să se certe cu oricine care, din anumite motive, nu-i este pe plac, să facă totul după voia ei, neluându-i deloc în seamă pe cei în vârstă. Astfel, de multă vreme mă împuţinasem la suflet văzând dezordinea, trândăvia şi lenea casnicilor mei şi doream să le spun în faţă totul, căutând doar un prilej potrivit pentru asta. Această ocazie s-a ivit - trupească ocazie! - şi eu mi-am dezlănţuit mânia şi indignarea, spunând soţiei mele şi cumnatei că trăiesc fără să muncească, fără să meargă la biserică, fără Sfintele Taine.

Când cumnata mi-a spus că acelei persoane care le-a vorbit de rău la mine îi doreşte să se înece cât mai repede, eu n-am mai putut răbda şi m-am sculat de la masă, deşi abia ne aşezasem pentru a lua prânzul. Am plecat de acasă, întrucât mi s-au părut foarte grele cuvintele despre împreună-slujitorul meu (cel care îmi vorbise despre ele), dar şi cele despre mine. Sunt vinovat, Doamne, sunt vinovat că nu mi-am înfrânat râvna pentru un lucru neînsemnat şi am dat frâu liber tulburării, mâniei şi invidiei (am invidiat prânzul lor de frupt). De aceea, îl rog pe Dumnezeu să ne înţelepţească, pedepsindu-ne, să ne lumineze, să ne împace şi să ne miluiască, neîngăduindu-ne să trăim în duşmănie. Iar cumnatei mele să-i descopere Domnul ce are de făcut, şi anume: să trăiască din rodul muncii sale, ca o femeie tânără, sănătoasă şi puternică, întrucât aşa este drept.

❖
Ce m-a adus la cearta de azi cu membrii familiei? Invidierea vieţii îndestulate şi fără de nici o greutate a soţiei mele şi a cumnatei. Mă învinuiesc de aceasta doar pe mine. Ar trebui să mă bucur părinteşte că ai mei n-au griji, că nu se ostenesc peste măsură, că sunt sătui, îmbrăcaţi, îndestulaţi, liniştiţi, chiar dacă-s oameni aroganţi şi cu slăbiciuni. Trebuie să fiu milostiv cu ei, urmând cuvintelor Domnului nostru Iisus Hristos: "fiţi milostivi, precum şi Tatăl vostru milostiv este...”.

Cum pot să urmez şi acum vrăjmaşului celui cu chip de înger al luminii, care mă îmboldeşte s-o urăsc pe cumnata mea pentru că-i trândavă? Oare acest vrăjmaş a dorit vreodată binele cuiva? Nu. In chipul cel mai cumplit doreşte şi face rău tuturor. Se ascunde sub pretexte lesne de crezut, ca să nu-i putem descoperi cu uşurinţă uneltirile. Oare nu caută el încontinuu să semene vrajbă şi invidie între membrii familiei, ai vreunui grup sau ai societăţii? într-adevăr, asta face. Aşadar, să nu ne lăsăm biruiţi de satana.

Nemaipomenit! După ce aseară am băut vin la parastasul negustorului bogat şi nemilostiv şi am fumat acasă tabac, vrăjmaşul şi-a făcut simţită prezenţa în mine printr-un sughiţ exasperant care m-a chinuit dinainte de a începe cântarea Heruvicului şi până după ce m-am împărtăşit cu Sfintele Taine. Nervii îmi erau la pământ, vocea mi se poticnea, tremuram, eram epuizat.

❖
Cum poate fi exprimată dragostea noastră, dacă nu prin iertarea supărărilor pe care ni le-au pricinuit apropiaţii noştri şi prin rugăciunea sinceră pentru ei? Toţi greşim! Şi încă mult. Iată, astăzi m-am rugat sincer Celui ce vede inimile noastre pentru casnicii mei - care m-au supărat cu neascultarea şi înjurăturile lor - şi bunul Dumnezeu mi-a dăruit pace. O, de-ar avea parte şi ei de ea! Când sunt cuprins de duhul mâniei, al duşmăniei şi al răzbunării, nu e nici urmă de pace în oasele mele.

Doamne, întăreşte în mine pacea şi dragostea faţă de cei ce mă supără! Altminteri, cum voi dovedi credinţa, ascultarea şi dragostea mea faţă de Tine?

❖
Dacă nu-l iubeşti pe fratele tău, pe care îl vezi, pe Dumnezeu, pe Care nu-L vezi, cum poţi să-L iubeşti? Această poruncă am primit-o de la El: iubindu-L pe Dumnezeu, să-l iubim şi pe fratele nostru. Ce drept am eu să-i spun cumnatei mele: „Chiar mâine să pleci de aici!”? Sunt eu, oare, aici, în casă, stăpânul atotputernic? Sunt eu Dumnezeu?! Oare nu El a rânduit ca ea să locuiască pentru un timp la mine? Va veni şi timpul să plece şi de ce s-o duşmănesc pentru lenevire şi pentru că nu merge la biserică? Imi va face în ciudă cu bună-ştiinţă, nelucrând nimic, dacă nu va vrea ea. Nu-i posibil s-o obligi să iubească slujba dumnezeiască, dacă ea nu e dispusă spre aşa ceva. Slujeşte zilnic Domnului, aducându-I jertfa dragostei şi a păcii din casă, întrucât lucrarea dragostei este adevărata slujire a lui Dumnezeu.

♦
Cum pot eu să slujesc în fiecare zi vrăjmaşului şi patimilor şi nu Domnului meu cu toată sârguinţa? Ce soi de viclenie diavolească mă stăpâneşte! Trebuie să slujesc cu toată dăruirea Domnului, întrucât timpul e aproape, aproape e şi sfârşitul a toate, iar dincolo... sau răsplata veşnică, sau pedeapsa veşnică.

Nu trebuie să mă mai duc la parastase, mai ales la cei bogaţi. Acolo e beţie, iar păcatele lor pun stăpânire şi pe noi, apăsându-ne cu o greutate zdrobitoare. Neplăcut îi este Domnului că noi prăznuim la mormântul bogaţilor nemilostivi.

Eu, numai eu sunt vinovat pentru cearta de aseară. Şi pentru ce ne-am luat la harţă?! Pentru o mâncare ce era de dulce, nu de post. Sunt un nemernic, un om rău. Nu sunt
de vină ai mei, i-am tulburat de pomană. Iată viclenia păcatului: a-i învinui pe ceilalţi, nu pe tine! Amar nouă, păcătoşilor! Doamne, miluieşte-mă!

❖
Mi-a fost dat şi mie un tron în biserică. Numai de-aş fi demn de el! întâi de toate trebuie să mă conduc pe mine şi patimile mele.

Mulţumesc Domnului că m-a învrednicit să săvârşesc Sfânta Liturghie şi să mă împărtăşesc cu Sfintele Taine spre învierea sufletului şi a trupului. Vocea mi-a fost neputincioasă din cauza excesului de ceai şi a unei prăjituri dulci cu magiun de zmeură.

Ana Constantinovna s-a purtat cu mine cu nobleţe, la fel şi soţia. întăreşte, Doamne, pacea dintre noi!

❖
Dacă doreşti să hrăneşti, să îmbraci, să asiguri o locuinţă unor oameni harnici şi bineplăcuţi ţie, atunci ce răsplată vrei pentru asta? Ce lucru deosebit faci? Şi păgânii fac asemenea, întrucât şi ei iubesc, respectă şi răsplătesc pe cei harnici, pe cei care-i slujesc cu zel. Insă tu, hrăneşte, îmbracă şi dăruieşte adăpost şi celor trândavi şi nepăsători, dar săraci şi ai tăi. Iar dacă nu te vor asculta când îi rogi să muncească, lasă-i în pace şi roagă-te lui Dumnezeu pentru ei, ca să-i lumineze şi să-i îndrepteze pe calea mântuirii. Tu rămâi liniştit, întrucât Domnul va răsplăti.

❖
27 iunie. Mulţumesc Domnului, Care mi-a dat bucurie astăzi în biserică, împărtăşindu-mă cu Sfintele, de viaţă dătătoarele şi înfricoşatele Sale Taine, întrucât m-a înviat din moartea cea duhovnicească. Mort fiind eu, m-a înviat prin focul cel de viaţă dătător, mi-a slobozit inima strâmtorată de păcate, mi-a dăruit lacrimi dulci de pocăinţă, gânduri şi simţiri duhovniceşti. Dar vai, păcătoşenia mea! Dintr-o astfel de fericire şi sfinţenie am căzut în adâncurile iadului din cauza mea şi datorită neascultării şi a lipsei de delicateţe a casnicilor mei, adică a soţiei şi a cumnatei mele. Am păcătuit fiind gelos când am văzut-o pe soţie ocupându-se de copiii surorii, jucându-se cu ei, uitând cu totul de treburile casei. Aşa căi-am cerut categoric soţiei să-mi coasă nasturii de la cămaşa pe care o purtam. S-au revoltat şi s-au înrăit amândouă - şi ea şi cumnata mea -, au început să mă mustre, să mă jignească, iar eu, la rândul meu, am început să mă apăr şi să le scot la iveală metehnele şi dezordinea din viaţa lor. Şi aşa a început cearta! Fiecare tabără încerca să dea pe faţă cât mai multe aspecte negative ale celeilalte părţi. Nimeni nu făcea vreo concesie. Tânăra văduvă îşi dorea ca eu să cedez în faţa ei, punând început bun. Dar asta ar fi însemnat să le tolerez toate neorânduielile şi să recunosc că cerinţele mele sunt neîntemeiate şi neîndreptăţite.

Doamne, iată-mă întreg înaintea Ta! Am primit reproşuri pe drept şi pe nedrept. Pentru primele îţi aduc mulţumiri, iar de cele nedrepte, izbăveşte-mă, Dumnezeule! Până când, Doamne, vor întărâta pe preotul tău, până când vor defăima pe unsul Tău, pe săvârşitorul Jertfei Tale nesângeroase? Le-am spus adevărul, Doamne, dar n-au vrut să recunoască şi ca şerpii au început să sâsâie la mine. Smereşte-le, Doamne! Inţelepţeşte-le, potoleşte-le, Doamne! Destramă, Doamne, sfatul lor şi nimiceşte-le intenţiile, ca să nu mai fie atât de obraznice şi să spună că şi fără multă trudă vor avea mereu tărâţă, vor aduna de la toate bisericile, ca să se întreţină. Iar pe mine, iartă-mă, Doamne! Iartă şi răutatea casnicilor mei. Recunosc că din patimă i-am cerut soţiei să-mi împlinească imediat voia şi, din cauza asta, le-am supărat pe amândouă. Doar puteam, fără probleme, să mai port cămaşa aşa cum era, atâta timp cât ea era ocupată cu copiii, pe care-i iubeşte atât de mult.

M-am supărat pe ele pentru că părea dezordine, le-am îngrădit libertatea şi am atentat la pasiunea lor pentru copii. Dar împacă şi uneşte iarăşi inimile noastre, Doamne, pentru a nu se lăuda cu noi satana! Să se sfinţească iarăşi în noi numele Tău şi să vie împărăţia Ta! Facă-se voia Ta, iar nu a noastră şi a celui viclean! Smereşte-i, Doamne, pe cei neascultători!

Dacă tu nu te jigneşti pe tine însuţi, nimeni nu te va jigni. Noi înşine, împătimiţii, suntem cei care ne înjosim. Să nu privim cu indiferenţă neghiobiile şi patimile noastre! Să nu ne supărăm pentru nimicuri!

❖
Iţi mulţumesc, Doamne, că m-ai învrednicit, cu îndrăznire şi cu sufletul uşor, cu toată inima şi cu o voce puternică, să săvârşesc Sfânta Liturghie şi cu îndrăzneală să mă împărtăşesc cu Sfintele Taine. Tare aprig m-am certat ieri cu membrii familiei mele! Şi au căzut asupra mea o cumplită tulburare şi mâhnire, o mare strâmtorare şi ruşine. Am venit în biserică, căzând cu inima frântă în faţa Sfintei Mese. Am plâns şi m-am tânguit înaintea Domnului. Şi vezi, Multmilostive Doamne?! Tu eşti Cel ce m-ai mâhnit pe mine, Tu şi Cel ce ai ridicat de la mine ruşinea şi necazul. Am mers apoi să-mi împlinesc îndatoririle cu veselie şi plin de viaţă. Am citit bine şi m-am dus să vorbesc cu bunele şi evlavioasele femei, Ecaterina şi Parascheva, apoi şi cu Leopardovici. Şi cum am vorbit! E o minune!

Fragment din cartea "Calea pocaintei launtrice. Jurnal duhovnicesc needitat", Editura Evanghelismos

Cumpara cartea "Calea pocaintei launtrice. Jurnal duhovnicesc needitat"

 

• Acatistul Sfantului Ioan de Kronstadt
  Publicat in : Acatiste