Despre clarviziune si modurile ei
Cunoasterea patimilor pe care o dobandim depasindu-le da clarviziunea nascuta din experienta. Sa remarcam totusi ca aceasta clarviziune ce provine din experienta unei indelungate lupte cu patimile nu atinge desavarsirea pe care o are darul clarviziunii primit dintr-o lucrare nemijlocita a harului. Cea dintai, cea dobandita prin experienta, ingaduie cunoasterea starii duhovnicesti a unui om prin unele din miscarile lui, prin expresia fetei, prin unele din cuvintele lui, prin modul sau de a fi sau de a vorbi, prin atmosfera psihica pe care o degaja. Totusi, temeiul cel mai sigur pentru a ne putea forma o judecata asupra unui om e faptul de a vorbi cu el, fiindca atunci cuvantul sau va descoperi masura adevaratei sale experiente duhovnicesti si ceea ce nu e decat rezultatul unei eruditii superficiale. Al doilea tip de clarviziune, cel primit prin har, cunoaste totul prin rugaciune si n-are nevoie de prezenta omului.
In cursul indelungatei sale lupte launtrice, ascetul intalneste, in afara celei despre care am vorbit, trei forme de clarviziune: cea dintai provine dintr-o intuitie proprie anumitor persoane si rafinata printr-o viata de asceza; cea de-a doua provine din lucrarea demonilor; cea de-a treia e un dar al harului.
Pentru un om smerit si evlavios, cea dintai forma ii poate sluji si poate fi folosita intr-un mod rodnic, fiindca ea contribuie la o pazire mai fidela a poruncilor lui Hristos in relatiile cu semenul nostru. Ea este insa vatamatoare omului mandru si patimas, caci favorizeaza dispozitiile care inclina spre patimi si ofera posibilitati inca si mai ample de satisfacere a acestora.
Cea de-a doua forma e extrem de primejdioasa pentru cel care o primeste, caci, mai devreme sau mai tarziu, ea duce la o tulburare psihologica a tuturor facultatilor psihice si spirituale ale omului, alterand insasi fizionomia lui.
Cea de-a treia forma aduce cu sine o grea raspundere; pentru cel ce o poseda, ea este izvorul a numeroase suferinte duhovnicesti si nu e data omului mandru.
Aceste trei moduri de clarviziune sau stravedere pricinuiesc suferinte. In primul mod, cel a intuitiei naturale, suferintele sunt consecinta unei hipersensibilitati a aparatului neuropsihic. In cel de-al doilea, suferintele vin in virtutea insusirilor dezintegratoare ale lucrarii demonilor, ceea ce adeseori nu devine limpede decat dupa mult timp. Aceasta clarviziune ofera uneori capacitatea de a „citi" gandurile celuilalt, dar omul adanc, launtric, ii scapa; cu grad de aproximare ceva mai mare, ea se manifesta uneori in legatura cu evenimente ce au un caracter exterior. Celui ce o primeste ii furnizeaza prilejuri de mandrie.
Adevarata clarviziune sau stravedere duhovniceasca e un dar al harului. Ea patrunde adancurile sufletului omenesc adeseori ascunse omului insusi. Aceasta clarviziune n-are nicidecum un caracter psihopatologic; ea pricinuieste suferinte celui inzestrat cu ea numai pentru ca, fiind un dar ai lui Dumnezeu, este plina de iubire, dar e obligata sa vada mai cu seama „uratenia si desfigurarea" omului. E o suferinta a iubirii. Cine a primit acest dar nu va cauta niciodata sa-l pastreze, fiindca e liber de orice pretentii si mandrie.
In cele de mai sus am rezervat un loc oarecum special clarviziunii provenite din experienta. Aceasta clarviziune, unita cu cea pe care o da harul, Sfintii Parinti o socoteau drept una din cele mai inalte harisme si o numeau darul deosebirii sau al discernamantului [diakrisis]. Esentialul acestui dar sta in puterea de a recunoaste originea cutarui sau cutarui fenomen duhovnicesc, de a recunoaste daca el vine de la har, de la influente demonice, sau daca e situat in planul manifestarilor naturale ale omului. Pe de alta parte, prin acest termen se intelege si cunoasterea etapelor vietii duhovnicesti, a succesiunii starilor duhovnicesti, ca si a valorii sau demnitatii lor relative.
Darul discernamantului e extrem de apreciat de asceti, caci nu este altceva decat rezultatul unei indelungate experiente a luptei impotriva patimilor, a experientei vizitelor harului, dar si a experientei multor ispite si atacuri demonice. El este de pret pentru povatuitorii duhovnicesti, fiindca vrajmasul se imbraca adeseori in chipul unui inger de lumina, si rari sunt cei care pot sa-i smulga aceasta masca. Cunoastem cazuri in care rugaciunea a descoperit fericitului staret „lucruri indepartate ca si cum s-ar fi petrecut sub ochii sai", i-a aratat viitorul celor care i se adresau sau chiar tainele ascunse ale sufletului lor. Multi oameni inca in viata au putut constata acest dar prin experienta personala si ar putea da marturie de aceasta. Cat despre staret, nu numai ca el nu cauta acest dar, dar nu-i atribuia o mare insemnatate. Sufletul sau era cu totul plin de compatimire pentru lume; intreaga sa fiinta era absorbita de rugaciunea pentru lume, si in viata duhovniceasca el tinea la aceasta iubire mai mult decat la orice altceva.
Arhim. Sofronie Saharov
Extras din lucrarea "Viata si invatatura staretului Siluan Athonitul", Ed. Deisis
Cumpara cartea "Viata si invatatura staretului Siluan Athonitul"
.jpg)
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.