Spuneti-mi, vă rog, pe larg, ce este rugăciunea minţii şi ce este rugăciunea inimii şi cum ajungem la rugăciunea cea curată a inimii!
Rugăciunea minţii este rugăciunea făcută cu luare-aminte de sine, fără gânduri, fără imaginaţii şi cugete rele. Aceasta este rugăciunea celor nedesăvârşiţi, însă mai înaltă decât rugăciunea orală şi cea vorbită. Sfinţii Părinţi numesc rugăciunea cu mintea curată „rugăciunea cu un picior" sau „pasăre cu o aripă", deci care nu poate merge, nici zbura, pentru că nu participa şi inima. Iar rugăciunea inimii este rugăciune desăvârşită, numită „rugăciune cu două picioare", cu ajutorul căreia ne unim cu Hristos, vorbim cu Hristos şi petrecem, încă clin trup, în bucuria şi dulceaţa vieţii veşnice.
Rugăciunea inimii este rugăciunea sfinţilor, a celor desăvârşiţi, care se câştigă cu multă osteneală şi numai cu darul lui Dumnezeu. La această treaptă duhovnicească de rugăciune, numită şi „rugăciune contemplativă", ajung „numai câte unul, din neam in neam", spun dascălii rugăciunii. Prin rugăciunea inimii înţelegem unirea minţii cu inima sau coborârea mintii in inimă, pentru a petrece acolo neîncetat cu Hristos, prin rugăciune de taină. Unirea minţii cu inima constă în a uni gândurile duhovniceşti ale minţii cu sentimentele duhovniceşti ale inimii. Atunci inima se închide şi se deschide foarte greu. Atunci inima înghite pe lisus şi lisus înghite inima. Atunci se zămisleşte rugăciunea cea de foc a inimii, fară gânduri şi imaginaţii. Atunci se face unirea duhovnicească între Mire şi mireasă, între Hristos şi inimă. Atunci Hristos stă de vorbă cu noi în cămara inimii noastre şi diavolul nu mai are putere să ne biruiască. Rugăciunea cea curată a inimii se dobândeşte după îndelungate osteneli, prin repetarea neîncetată a numelui iui lisus, cu multe lacrimi, cu adânc de smerenie, cu privegheri de toată noaptea, cu post, tăcere, păzire a minţii de gânduri, mai ales de slava deşartă, cu îndelungată răbdare şi numai cu ajutorul şi darul Duhului Sfânt. Apoi, fără un dascăl iscusit al rugăciunii şi fără duhovnic ales. nimeni să nu îndrăznească a năluci această îngerească rugăciune, că rugăciunea inimii este un dai al Im Dumnezeu.
Când intrăm cu mintea în inima noastră, trebuie să închidem trei uşi: uşa cea văzută a chiliei, pentru oameni, uşa buzelor, pentru a nu vorbi cu nimeni, şi uşa inimii, contra diavolilor, punând pe minte portar al inimii. Când omul se roagă din inimă, se umple de dragostea lui Dumnezeu şi nu mai doreşte nimic decât să petreacă astfel pururea, precum dorea Petru să rămână pururea pe Muntele Tabor, în lumina lui Hristos. Mintea, în timpul rugăciunii, trebuie să fie oarbă, surdă şi mută, adică să nu vadă, să nu audă şi să nu vorbească nimic şi cu nimeni, decât cu singur Iisus Hristos. Atunci rugăciunea este numită „rugăciune de un singur gând" sau „rugăciunea lui Iisus". Atunci mintea este luată de Duhul Sfânt şi i se dau alte cuvinte scurte de rugăciune, ca nu cumva să fie furată de diavolul prin lungimea cuvintelor.
Dacă avem numai rugăciunea minţii, nu putem scăpa de ispite şi tulburări. De aceea Sfinţii Părinţi ne îndeamnă, zicând: „Coboară-te, omule, din minte în inimă, că acolo vei afla mângâiere şi dulceaţa dulcetilor, iar în minte este mare iarmaroc şi tulburare". Când mintea se uneşte cu inima, imaginaţiile sfinte trebuie să fie păstrate în memorie, iar nu în imaginaţie. Altfel, nu te poţi coborî cu rugăciunea în inimă şi rămâi numai la lucrarea minţii.
De la rugăciunea cea sfântă a inimii omul poate ajunge la o altă rugăciune mai înaltă, anume cea contemplativă, care nu se mai numeşte rugăciune, ci vedere duhovnicească, la care ajung numai sfinţii. Ultima şi cea mai înaltă treaptă a rugăciunii este răpirea minţii la cele cereşti, în trup sau afară din trup - Dumnezeu ştie - precum a fost răpit Sfântul Apostol Pavei, până la al treilea cer.
Dacă nu putem dobândi rugăciunea cea inalta a inimii, ne putem mântui numai cu rugăciunea orală şi cu rugăciunea mintii?
Cum să nu? Numai să ne rugăm cu stăruinţă, cu căinţă şi smerenie, că auzi ce zice Duhul Sfânt: „Inima înfrântă şi smerită Dumnezeu nu o va pedepsi" (Psalm 50, 18).
Ce ne învaţă Sfinţii Părinţi despre inimă?
Inima este centrul vieţii şi al sufletului nostru. Pentru aceea şi Dumnezeu ne-o cere, zicând: „Fiule, dă-Mi inima ta!" (Pilde 23, 26). Iar Iov zice: „Nimic nu este mai adânc decât inima omului". Sfântul Vasile cel Mare, în cartea sa, Hexaimeron, spune că „inima este rădăcina vieţii". Ea se zideşte la toate fiinţele întâi şi tot ea se preface în pământ cel mai pe urmă. Inţeleptul Solomon zice: „Cu toată străjuirea străjuieşte inima ta, că într-însa sunt izvoarele vieţii" (Pilde 4, 23). Altfel, inima se face izvor al morţii, în loc de izvor al vieţii.
După Sfântul Vasile cel Mare şi Sfantul Ioan Damaschin, inima omului este centrul a patru puteri, si anume: Inima este centrul tuturor puterilor fireşti ale omului, adică puterea hrănitoare (nutritivă), seminală, crescătoare, etc. Inima este şi centrul puterilor sufleteşti ale omului, care sunt în număr de cinci şi anume:
- voinţa;
- raţiunea, formată din cinci părţi: minte, gând, ce răsare din minte ca raza din soare, cugetare, alegere şi hotărâre;
- simţirea, numită şi puterea poftitoare;
- mânia (puterea mânioasă);
- cuvântul (puterea cuvântătoare).
Aceste cinci puteri se numesc puteri sufleteşti şi îşi au sediul tot în inima. Apoi inima este centrul (locul) puterilor afară de fire, adică al patimilor. Păcatele şi patimile se numesc afară de fire, pentru că nu au fost create de Dumnezeu, nici nu sunt din început în om. Păcatele îşi au sediul tot în inimă, după cuvântul Mântuitorului, Care zice: „Din inimă ies gândurile cele rele, uciderile, desfrânările, mărturiile mincinoase, hulele..." (Matei 16, 19).
Inima este încă centrul suprafiresc, adică centrul duhovnicesc al tuturor darurilor Sfântului Duh şi al tuturor faptelor bune, care îşi au sediul tot în inimă. Dacă punem străjer la poarta inimii pe minte, adică gândul cel bun, el nu va lăsa să intre înăuntru păcatele celor cinci simţiri, iar patimile cele ce ies din inimă le va opri, ca să nu se prefacă în păcate. Deci, paza inimii constă în a pune gândul portar al inimii, pentru a opri orice cuget pătimaş să nu intre în inimă. Mintea, care intră în inimă, este foarte greu strâmtorată, căci la început se simte ca într-o temniţă. Pe urmă, se deprinde şi se simte foarte bine, căci inima este cămara firească a minţii.
Credeti ca mai sunt si in zilele noastre calugari si mireni care au dobandit rugaciunea cea duhovniceasca a inimii?
Numai singur Dumnezeu ştie. Pot sa fie unii dintre călugării sihaştri, care trăiesc la linişte prin munţi, sau la Athos, sau din cei mai bătrâni, care s- au nevoit toată viaţa prin mănăstiri, în tăcere, în ascultare şi smerenie şi care n-au primit cinste şi dregătorii bisericeşti, că ceilalţi abia îşi mai fac puţină pravilă seara şi dimineaţa, din cauza grijilor multe şi a răspândirii minţii. Din această cauză nici Ia slujbele bisericii nu vin regulat. Şi, dacă totuşi vin, abia au răbdare să se termine slujba şj să plece afară. Mă întreb, dacă nu mai avem răbdare să zăbovim un ceas-două la rugăciunea în biserică, să ne rugam pentru păcatele noastre şi să slăvim pe Dumnezeu după putere, cum vom avea răbdare să stăm o veşnicie în ceruri? Oricum, nu trebuie să slăbim în rugăciune şi, mai ales, în practicarea rugăciunii lui iisus. Ci să ne ostenim cu stăruinţă şi smerenie, cât este după a noastră putere, că a dobândi rugăciunea cea curată şi a coborî cu mintea în inima nu depinde de noi, ci este un dar al lui Dumnezeu. Smerenia inimii completează lipsurile noastre in rugaciune şi ne suie acolo unde ne urca rugăciunea cea curata. Cunosc mireni care se roagă mai mult decât noi şi unii ii întrec pe călugări. Or fi, poate si dintre ei unii care au ajuns la rugăciunea inimii, dar numai Unul Dumnezeu stie cati alesi are in aceasta lume.
Lumina si faptele credintei, Editura Doxologia
Cumpara cartea "Lumina si faptele credintei"
-
Rugaciunea inimii
Publicat in : Religie -
Rugaciunea inimii
Publicat in : Editoriale -
Rugaciunea inimii
Publicat in : Religie -
Rugaciunea inimii
Publicat in : Editoriale -
Rugaciunea inimii intr-o lume fara inima
Publicat in : Editoriale
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.