La şcoală, de exemplu, dacă e cineva care, să spunem, învaţă foarte bine. El ştie că obţine note mai bune ca alţii. Cum poate să se să vadă pe sine mai rău ca pe ceilalţi, adică să nu se mândrească? Ce să facă?

Uite ceva, la lucrarea asta îl ajută Duhul Sfânt. Că uite cum e. Prima dată, trebuie să se forţeze el. Şi după ce se forţează, când raza Duhului Sfânt a străbătut în inima lui, atunci nu se mai mândreşte. Ştii de ce? Că am observat aşa, unii călugări sau creştini, prin nevoinţa lor, Duhul Sfânt străbate în inima lor şi atunci ei [îşi] văd numai sărăcia. Numai lipsurile le văd. Dar tot mai mult, [omul] are şi linişte. Iar dacă vrea să se ocupe de lucrarea asta de care spun, între mulţi [este] foarte greu. Mai mult singur.

Şi cum e? Intre mulţi adică [trebuie] a păzi a nu te birui de tulburare. Şi a-i vedea pe toţi mai buni. Şi pe mine să mă văd mai rău. Şi dacă Duhul Sfânt a străbătut în inima mea, atunci şi Duhul Sfânt (că pe măsură ce doresc să mă smeresc, să-i văd pe toţi mai buni, în timpul acela Duhul Sfânt) desăvârşeşte smerenia. Şi pe măsură ce desăvârşeşte smerenia, desăvârşeşte şi dragostea. Că aceste două virtuţi nu se pot despărţi una de alta. Şi atunci, ca să nu pierzi dragostea de Dumnezeu şi de aproapele, trebuie să te păzeşti.

Că unele dăţi, diavolul te săgeată prin unele cuvinte ale altor persoane al căror suflet conţine întuneric şi-i stăpânit de întuneric. Şi el dă cuvinte din întuneric. Nu dă din lumină, dă din întuneric. Şi atunci, [pentru] toţi care aud cuvintele lor, sunt neplăcute. Dar trebuie să le rabzi, că n-ai încotro. Şi n-ai voie să-l judeci. Adică, noi trebuie să folosim mai mult mila pentru ei.

Dar, ca să-ţi spun aşa, când a ajuns la lucrarea asta şi are multă smerenie, sunt unele timpuri când Duhul cel Sfânt opreşte lucrarea firii. Adică, şi cu mâncarea, şi cu somnul, şi cu toate, cu toate ispitele. Nu mai au lucrarea lor naturală. Dar, până se ajunge la lucrarea asta, adică lucrarea când a oprit Duhul Sfânt lucrarea trupească adică, sunt alte trepte, mai jos, care sunt prin luptă. Şi dacă el nu dă înapoi şi are smerenie, ajunge la treapta asta care am spus, prima. Adică, prima, că simţi, simte sufletul că i-a oprit lucrarea firii şi atunci Duhul Sfânt, mai mult Duhul Sfânt te conduce. Dar aceste clipe nu-s oricând. Că noi, fără să vrem, putem greşi, prin minte, prin gânduri, în multe feluri.

Şi de asta spune un Sfânt Părinte, zice că în două zeci şi patru de ore, într-o zi şi-o noapte, avem nevoie de pocăinţă. O pocăinţă pentru acele ceasuri. Ori că am zis o vorbă nepotrivită, ori că, fără să vreau, s-a jignit cineva, ori am stat de vorbă cu un gând. Pentru că [dacă] noi zicem rugăciune, ori o
cugetare sfântă, atunci rămânem cu Duhul Sfânt.

Şi când simţim că nu ne mai ajută Duhul Sfânt, că am obosit în adunarea minţii, în „Doamne Iisuse", câte cinci, zece minute ori mai mult, ori mai puţin, [trebuie] lăsată mintea în cugetare sfântă. Şi când vedem că [diavolul] ne-mpuţeşte, [ne] spurcă cugetarea, [să] zicem „Doamne Iisuse". Şi atunci, dacă nu dai înapoi...

Şi am observat, cum spunea cineva, cum mergea pe munte a dat năvală diavolul, prin fel şi fel de chipuri, fel şi fel de gânduri spurcate. Şi atunci, când a văzut aşa - şi vedea cu mintea şi chipurile lor păcătoase - a început a-i scuipa pe toţi. Şi după ce i-a scuipat pe toţi, a ţinut gura închisă şi a început a zice „Doamne Iisuse", în gând, în inimă, cu multă tărie. Şi numai când nu mai putea, îl dureau tâmplele şi nu mai putea, [ca să nu] să se îmbolnăvească cu capul, a făcut în felul acesta. A lăsat rugăciunea şi a lăsat cinci-zece minute în cugetare sfântă, şi când vedea că diavolii îi spurcau cugetarea, lăsa cugetarea [şi] iar „Doamne Iisuse".

Şi în jurul [a] două ore, a început Duhui Sfânt a-l ajuta şi a izgonit acele duhuri. Şi-n timpul acesta foarte uşor biruie aceie gânduri mici, şi cele mari nu mai dau năvală. Cu timpul, rugându-se aşa, iar mai zicând deasa rugăciune, zece minute, şase minute, şi iar lăsa mintea în cugetare sfântă. Şi până la urmă nu a mai avut nevoie de cugetare sfântă. Că a venit Duhul Sfânt şi l-a ajutat şi a început a zice, cu mult dor, cu multă dragoste de Dumnezeu. Şi în clipa când era mai adunat, mai aprins în rugăciune, i-a luat rugăciunea şi, ca să spun aşa, nu l-a răpit ca la alte lucrări. Numai atâta, s-a socotit că se simte ca în rai. Şi-n timpul acela, imediat cum i-a luat rugăciunea, a auzit un glas de Sus şi cuvinte foarte mângâietoare. Şi când vorbea de Sus, auzea şi-n inimă acel cuvânt, exact ca la aparat. Şi-n timpul acela s-a simţit iertat de Dumnezeu şi atâta întărit în credinţă, s-a simţit ca în rai. Dar, acele clipe, după ce a vorbit, S-a retras şi înapoi i-a dat rugăciunea. Şi, dacă el scria acele cuvinte, chiar şi părintele Cleopa a spus, că dacă scria acele cuvinte de folos şi le ţinea, pe când avea să fie tulburat, când dă diavolul năvală asupra lui, ie citeşte cineva, imediat Duhul Sfânt izgoneşte acele duhuri. Că acele cuvinte sunt insuflate de Duhul cel Sfânt. Aşa, şi, ca să-ţi spun, cam o perioadă mare de timp, nu au mai venit diavolii asupra lui. A fost foarte liniştit şi uşor. Putea zice rugăciunea asta a „inimii".

Dar, ca să-ţi spun, Duhul Sfânt, pe măsura smereniei, descoperă tainele lui Dumnezeu. [Insă] bucuriile acestea nu se pot spune, că nu se aseamănă cu acestea pământeşti. Dar, un singur lucru ştiu, că prima dată, el ştie aşa, fără îndoială că puterea diavolului e îngrădită de puterea lui Dumnezeu. Şi-n timpul acesta îi rămâne în minte că este Dumnezeu şi Dumnezeu ajută pe cei smeriţi. Şi este diavol care-i foarte viclean, şi numai prin smerenie, pe măsura smereniei, ne ajută Duhul Sfânt. Şi atunci sufletul nostru nu mai boleşte de necredinţă ori nu mai are îndoială de învierea morţilor. El e plin de bucurie că este Dumnezeu şi Dumnezeu are grijă de Biserica Ortodoxă, şi de toate naţiile şi de toate sectele. Dacă ei s-ar ruga cu smerenie, să zică aşa: „Doamne, mă rog, descoperă-mi vicleşugurile vrăjmaşului! Doamne, nu mă lăsa. Doamne, îndrumează-ne la calea cea adevărată". Dar de asta nu le ajută Duhul Sfânt pe secte, pentru că nu au smerenie. Ei se încred în ei. Şi hulesc Biserica, hulesc pe Maica Domnului, hulesc pe Mântuitorul şi-s nişte hulitori. Şi numai aşa vor reuşi, dacă se vor smeri.

Că eu am avut odată, a venit un sectar pe la mine. Şi atât a ocărât viaţa duhovnicească, pe călugări, pe maici, pe creştini, fel şi fel de vorbe urâte! Şi, până la urmă, am pus degetele în urechi ca să nu mai aud. Şi i-am spus că dacă nu [se opreşte], îl scot afară. Şi pe urmă nu mi-a mai spus, mi-a pus numai întrebări mie, până la ora patru dimineaţa. L-am oprit şi să [se] culce. Atâta i-am spus: „Uite ceva, chiar dacă nu crezi în Maica Domnului, chiar dacă nu crezi în semnul Sfintei Cruci, măcar să zici aşa, cum te învăţ eu, cu multă smerenie, să te rogi la Bunul Dumnezeu, să zici aşa : « Doamne, izbăveşte-mă de rătăcirea dracilor. Doamne, luminează-mi mintea să cunosc Adevărul ». Şi Adevărul este în Biserică, în Biserica Ortodoxă. Şi atunci, tot l-am învăţat unele rugăciuni pe scurt, să zică la Maica Domnului şi l-am pus să facă semnul Sfintei Cruci şi am stins lumina, să doarmă, ca să-l pot duce la cursă, că era de pe la facultate, de la Bucureşti. Avea două facultăţi, aşa a spus. Şi după ce a dormit cam o oră jumătate, Duhul cel Sfânt, pentru dragostea mea, pentru osteneala mea şi a lui, şi s-a smerit atunci când a făcut semnul Sfintei Cruci, s-a rugat cu toată inima la Maica Domnului, chiar dacă nu cunoştea, el a vrut şi Duhul Sfânt cred că s-a atins de inima lui, că a avut curajul să se roage aşa, cu mine, cum l-am învăţat eu. Şi l-a furat somnul. Şi după ce am stins lumina, l-am pecetluit cu semnul Sfintei Cruci. Eu nu m-am culcat. Tot am zis rugăciune. Ca Bunul Dumnezeu să-l lumineze, că era şi milostiv dar avea o credinţă rătăcită. Adică, o minte rătăcită.

Şi-n timpul [nopţii], după ce a adormit, Duhul Sfânt i-a descoperit. La o oră jumătate l-am sculat şi a zis aşa [că] ce să facă el cu cărţile lui. I-am spus, „numai atâta trebuie, să le pui pe foc." Şi pe urmă i-am dat sfat să se ducă la un duhovnic care e mai sporit ca toţi. Şi să asculte de duhovnic, şi de Biserică, şi va căpăta mântuirea. Dar, când a fost revoluţia aceea cu Ceauşescu, atunci a murit. Că s-a întâmplat că s-a aflat şi el tot pe acolo. Dar chiar dacă a murit, a murit creştin. A murit aprins de dorul lui Dumnezeu, că să vezi, atât era de aprins Duhul Sfânt ! Pentru smerenia lui, Duhul Sfânt S-a atins de inima lui şi el amu, de câte ori venea pe la mine, el de atâtea ori numai întreba cuvinte de folos, nu mă contrazicea cu nimic. Şi cred la bunul Dumnezeu că, chiar de a murit în revoluţia aceea, cred la bunul Dumnezeu că a căpătat mântuirea, că avea un suflet iubitor de Adevăr, iubitor de Dumnezeu. Şi cred că a căpătai mântuirea pentru că era foarte hotărât şi s-a zbătut să cunoască Adevărul. Şi a spus că a fost pe la toate sectele. Şi felul cum i-a descoperit Duhul Sfânt, gata, nu i-a mai trebuit [altceva]. Dar până ce, în noaptea aceea [l-a cercetat Duhul Sfânt], tot m-a contrazis şi a vorbit de rău pe creştini, pe Biserică. Iar după ce i-a descoperit Duhul Sfânt, gata, s-a schimbat.

Dar, am observat că toate sectele, dacă s- ar ruga cu smerenie, sau să zică aşa, „Doamne, mă rog, luminează-mi mintea, mă rog, nu mă lăsa să mor într-o credinţă greşită. Doamne, ai milă de mine!", atunci Duhul cel Sfânt îţi va descoperi Adevărul, că Adevărul este în Biserică, că Adevărul este Biserica.

pr. Razvan Ionescu

Fragment din cartea "Parintele Proclu asa cum l-am cunoscut", Editura Doxologia

Cumpara cartea "Parintele Proclu asa cum l-am cunoscut"

• Mandria cea fara de minte
  Publicat in : Credinta
• Mandria
  Publicat in : Pilda zilei
• Smerenia si mandria
  Publicat in : Credinta

Aboneaza-te la newsletter Retete de post

Email

Introdu codul din imagine: