1. Rugăciunea este ca respiraţia.
2. Frica de Dumnezeu aceasta este: frica de a nu fi despărţit de El.
3. Pe toate fă-le în duh de rugăciune.
4. Fă din rugăciune candelă nestinsă a inimii tale, şi untdelemnul ei pururea să-l picuri, măcar cât picătura de puţin. Veghează ca fecioarele înţelepte, nu dormi ca cele nebune, ca să nu te afle clipa morţii negătit.
5. Nu fă din rugăciune roaba bunului tău plac. Nu spune nebuneşte: N-am nici un chef să mă rog. E o ocară adusă lui Dumnezeu, şi adevărată hulă. Rugăciunea să-ţi fie ţie lege necălcată. E vorba aici de viaţă şi de moarte. Că nu respiri după cum ţi-e voia, nu cauţi pricini şi prilej ca să respiri. Nu întrebi: La ce bun să respir, de ce respir eu, oare? Atâta ştii: mor de nu respir. Aşa-i şi rugăciunea; nu sta să te tocmeşti. Spune: Asta-i porunca, şi cu asta basta. Pune-ţi canon de rugăciune şi ţine-te neabătut de el.
6. Chiar de nu ţi-e gândul la rugăciune, de rugăciune tu să nu te laşi. Că şi sihastrii au îndurat ispite de la gânduri şi de la dracii ce se luptau cu ei.
Viforul cugetelor îl aduce dracul, ca să te fure de la rugăciune. Fii tare şi nu te ridica. Şi rugăciunea se va face mai uşoară.
7. De-ţi vine la vremea rugăciunii silă, lene, vlăguire, cunoaşte că-s de la draci, şi o veche ispită. Căieşte-te şi roagă-L pe Domnul să te ierte pentru neputinţa ta.
8. Iarăşi, de-ţi fuge mintea şi nu mai ştii cel spui la rugăciune, nu te lăsa de ea. Nu-i fă dracului pe plac. Vezi-ţi de rugăciune, că spune în Pateric: „de nu pricepi cuvântul, îl pricepe dracui şi se teme". Fără osteneală nu e rugăciune.
9. Ţel să-ţi fie viaţa în unire cu Dumnezeu.
10. Ia-ţi dintru început dreptar o dreaptă cui getare despre viaţă.
11. Nu vieţui duhovniceşte doar cu mintea. Puterea minţii e doar o câtime din puterea ta.
12. Dă-i minţii tale de soaţă inima ta.
13. Tu, omule, ai trei şi mari puteri: minteaj voinţa şi simţirea inimii. Inţelepţeşte să le struneşti şi să le cumpăneşti! De-i slabă mintea şi inima fricoasă, voinţa să facă tari. De ţi-s neputincioase voia şi inima, să le întremeze mintea ta. Pune inima să bată în locul minţii şi al voinţei. Şi întotdeauna să le ţii aşa.
14. Mai de folos îi este omului să aibă voinţa slabă, decât una tare. Ca să-şi vadă neputinţa şi slăbănogeala sa. Altminteri, se trufeşte cu puterea sa şi, plin de sine, se leapădă de Dumnezeu.
15. Teme-te de mândrie. E cel dintâi şi marele vrăjmaş. Pe îngeri i-a făcut să cadă.
16. Nu marile isprăvi te-arată sfânt, ci marea înstrăinare dinspre patimi. După un minunat cuvânt al Părintelui Sofronie: „cu sărăcia - de patimi, adică - ne-om îmbogăţi".
17. Instrăinarea nu-i nici silă de viaţă şi de lume, nici nepăsare. Sfântul Ioan Scărarul istoriseşte că, minunându-se de smerenia unui monah, care primea cu linişte batjocurile, l-a întrebat cum a ajuns la o asemenea nepătimire. Iar acela i-a răspuns: „Pentru ce aş lua aminte la nişte oameni de nimic?". Şi sfântul încheie, suspinând: „Am văzut atuncea în ce adânc de răutate căzuse".
18. Ţinteşte pururea împărăţia cerească. Râvneşte viaţa cea fără de sfârşit.
19. Tainele cele dumnezeieşti nu se iscodesc cu mintea, ci se primesc cu inimă credincioasă, şi atunci ni se arată desluşit.
20. Nu te lăsa în voia sorţii, fă-te stăpân pe viaţa ta. Să nu te mâne simţirea, să nu te fure închipuirile şi oglindirile minţii. Nu laşi maşina să meargă la întâmplare, ci o conduci, ca să de ducă acolo unde voieşti să ajungi.
21. Trăieşte-ţi ziua ca ziua de pe urmă, dar fără s-o dispreţuieşti. Dacă la Dumnezeu, după cuvântul Scripturii, „o mie de ani sunt ca ziua de ieri", înseamnă că în ochii Lui o singură zi preţuieşte cât mia de ani.
22. De nu poţi să te rogi lucrând, lucrează măcar cu duhul rugăciunii.
23. Nu spune: Toate sunt nimicuri. Că toate îşi au rostul lor. Cea mai măruntă faptă a vieţii tale înseamnă mult pentru mântuirea ta.
24. Ziarele ne pun în faţa ochilor o lume bântuită de chin şi suferinţă. Cum să nu-ţi fie milă şi să nu te rogi pentru întreaga lume?
25. De vrei ca Domnul să-ţi împlinească cererea, cere cu umilinţă, neosândind pe careva.
26. Sufletul tău, când ţi se arată curat şi paşnic, să ştii că e asemeni unui luciu înşelător de apă, clară la vedere, dar plină de mâl şi murdărie în străfundul ei. Aşază-te la rugăciune, şi-ai să vezi îndată cum, ca dintr-o apă răscolită, îi iese la iveală toată necurăţia. Să nu te tulburi, şi mai mult să te rogi, şi ai să te speli de toată întinăciunea.
27. De se abat asupra ta cugetele rele ca un roi de muşte, nu te tulbura, ci vezi-ţi cu tărie de rugăciunea ta.
28. Pentru tot gândul rău pe care-l ai, căieş-te-te pe dată şi roagă-L pe Domnul să te ierte.
29. Nu-i om care să se simtă în largul său pe acest pământ. Asta ne e crucea.
30. Nu-i de ajuns să te rogi dimineaţa şi seara. Că nici plămânii nu ţi-i umpli cu aer numai de două ori pe zi.
31. La călugărie vine cel ce vede că viaţa sa-i străină de viaţa ăstei lumi şi sufletu-i stă să moară. Şi-şi caută scăparea în petrecerea mănăstirească.
32. De alegi călugăria, ajungi călugăr rău de vii la mănăstire cu zestre lumească, şi nu cu sărăcie duhovnicească.
33. Sârguieşte-te să uiţi tot mai mult de tine şi să te uiţi tot mai mult la Dumnezeu.
34. Nu pune pe seama vremurilor şi a lumii slăbiciunea sufletului tău.
35. De ţi se întinează cugetul cu vise semănate de draci în chip neştiut, aleargă iute la căinţă, ca cel ce aleargă la apă să stingă un pârjol.
36. Nu socoti nebuneşte că rugăciunea cere anume timp şi loc. Roagă-te în toată vremea şi în tot locul. Şi ce nu poţi face cu plecarea genunchilor, fă cu plecarea duhului, stând ca în faţa lui Dumnezeu.
37. Fugi de îndoială ca de dracul. Nu citi Scripturile cu duh îndoit, că vine dracul în chip de teolog şi ţi le tâlcuieşte el cu viclenie. Cu credinţa, taie pe dată şirul vorbelor lui.
38. Nu sta de vorbă cu dracii, nu le fă pe voie. Nu lua aminte în nici un chip la şoptirile lor.
39. La deşteptare, sari la rugăciune cum sare călăreţul în şa, neprivind înapoi şi negândind la ce-o să fie mâine, şi aţine-te aşa măcar o clipă. Iar seara, tot aşa, măcar o clipă, fă-ţi socoteala zilei ce-a trecut şi plânge-ţi greşelile, cerând iertare de la Dumnezeu.
40. Pururea să avem căinţa tâlharului pe cruce. Că nu ne ştim lungimea vieţii.
41. Despre teama de Judecata ce va să fie: Cată la împărăţie ca un călător, fără grijă de ziua de mâine, pururea gata de drum. Şi neşti-ind ceasul plecării, fii pururi treaz, cu candela nestinsă.
42. De te cuprind ispitele, zbate-te să scapi, ca omul prins de valtoare. Ţine la viaţa sufletului cum ţii la viaţa trupului.
43. De moleşeală şi puţinătate de suflet să te căieşti ca de păcat, silindu-te să-ţi vii în fire.
44. Nu spune nebuneşte: Nu-mi vine să mă rog. E ca şi cum ai spune: Nu-mi vine să respir. E un mare păcat; căieşte-te de el. Iar de te împiedică de la căinţă dracul, cere iertare pentru ne-căinţa ta.
45. Din toate părţile ne războiesc vrăjmaşii. Nu te lăsa, luptă să birui tu, nu ei.
46. începe ziua ca pe o zi cu totul nouă şi viaţa socoteşte-ţi-o de o zi. Leapădă întunecatele cugete ale nopţii şi îndreaptă-ţi fără lenevire, pe dată, gândul către Dumnezeu.
47. Când năvălesc asupră-ţi gânduri rele, fugi repede la Tatăl tău ceresc, cum fuge copilul speriat la maica sa.
48. In astă lume sufletul e asemeni unei corăbii străbătând o mare ce ascunde multe stânci, gata oricând să se scufunde, şi trebuie de aceea necontenit cârmit cu mare grijă.
49. De ai vreun mic câştig duhovnicesc, nu te împăuna cu părerea de sine. Nu aduna comoară pentru tine, ci îmbogăţeşte-te în Dumnezeu.
50. Smerenia s-o cauţi mai întâi de toate. Că fără ea nimic nu poţi să faci. Smerenia e mântuire iute.
Articol preluat din cartea "Tine candela inimii aprinse", Editura Sophia
Invatatura parintelui Serghie
Cumpara cartea "Tine candela inimii aprinse"
-
Mantuirea si aspectele ei
Publicat in : Dogma -
Mantuirea obiectiva privita interconfesional
Publicat in : Dogma -
Mantuirea si indumnezeirea omului
Publicat in : Biserica
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.