1) Atenţia este liniştea neîncetată a inimii faţă de orice gând, în care ea respiră şi cheamă mereu şi neîncetat numai pe Hristos Iisus, Fiul lui Dumnezeu şi Dumnezeu, şi împreună cu El se luptă cu bărbăţie împotriva vrăjmaşilor, şi Lui, Celui care are putere de a ierta păcatele, îşi mărturiseşte greşelile sale (c. 5).

2) Trezvia este aşezarea neclintită şi starea minţii la poarta inimii, aşa încât ea vede cum vin gândurile străine, aceşti furi-tâlhari, aude ce spun şi ce fac aceşti ucigaşi şi sub ce chip se înfăţişează şi se faţărnicesc demonii, încercând să ducă mintea la visare şi să o înşele. Dacă vom săvârşi această lucrare cu iubire de osteneală, ea ne va învăţa în chip limpede meşteşugul războiului gândit (c. 6).

3) Chipurile trezviei: primul este a scruta neîncetat orice imaginaţie sau momeală [de gând]; al doilea - a avea întotdeauna inima adânc liniştită şi tăcută faţă de orice gând şi a se ruga; al treilea - a chema neîncetat în ajutor pe Domnul nostru Iisus Hristos, în smerenie; al patrulea - a avea în suflet neîncetata pomenire a morţii; al cincilea, care este şi el lucrător - a căuta numai spre cer, nebăgând în seamă deloc pământul (c. 14-18).

4) Cel care se nevoieşte înăuntru trebuie să aibă în fiecare clipă următoarele patru lucrări: smerenie, luare aminte desăvârşită, împotrivă grăire spre gânduri şi rugăciune. Smerenie - pentru ca să aibă întotdeauna în mâna inimii ajutorul lui Hristos, deoarece războiul lui este cu demonii mândri, iar Domnul urăşte pe cei mândri (Prov. 3, 34). Luare aminte - pentru ca întotdeauna să ţină inima sa fără a avea nici un gând, chiar dacă ar părea bun. Impotrivă grăire - pentru ca îndată ce ascuţimea minţii va înţelege cine a venit, cu mânie să se împotrivească celui viclean, după cum se spune: Şi voi răspunde cuvânt celor ce mă ocărăsc (Ps. 118, 42): - Oare nu lui Dumnezeu se va supune sufletul meu? (Ps. 61, 1).

Rugăciune - pentru ca după împotrivă grăire îndată din adâncul inimii să strige la Hristos cu suspin negrăit. Şi atunci însuşi nevoitorul va vedea cum, prin numele cel
închinat al lui Hristos, vrăjmaşul dimpreună cu nălucirile lui se risipesc precum praful de vânt, sau dispar ca fumul (c. 20).

5) Cel care nu are rugăciune curată de gânduri, acela nu are armă pentru război. Rugăciune numesc aceea care lucrează neîncetat în ascunzişurile cele lăuntrice ale
sufletului şi prin chemarea Domnului Iisus Hristos biciuieşte şi arde pe vrăjmaşul care ne războieşte în ascuns (c. 21).

6) Ţi se cuvine să pândeşti cu privire ageră şi încordată înăuntru, ca să cunoşti pe cei ce intră. De îndată ce îi cunoşti, cu împotrivă grăirea zdrobeşte capul şarpelui şi în acelaşi timp cu suspin strigă către Hristos. Şi vei dobândi atunci experienţa ajutorului dumnezeiesc nevăzut (c. 22).

7) Dacă cu smerită înţelepciune, pomenire a morţii, defăimare de sine, grăire împotriva gândurilor şi chemare a lui Iisus Hristos totdeauna vei petrece în inima ta şi cu aceste arme vei călători în fiecare zi pe calea strâmtă, dar pricinuitoare de bucurie şi desfătătoare, a minţii, atunci vei pătrunde în sfintele vederi ale sfinţilor şi vei fi luminat cu cunoştinţa tainelor celor adânci de către Hristos, întru Care sunt ascunse toate vistieriile înţelepciunii şi ale cunoştinţei (Col. 2, 3). Căci de la Hristos Iisus vei simţi că în sufletul tău a tresăltat Duhul Sfânt, prin Care mintea omului se luminează ca să vadă cu faţa descoperită slava Domnului (II Cor. 3, 18) (c. 29).

8) Diavolul, ca un leu răcnind, umblă cu puterile sale, căutând pe cine să înghită (I Petru 5, 8). Deci să nu se întrerupă niciodată la noi luarea aminte în inimă, trezvia, vorbirea împotriva gândurilor şi rugăciunea către Hristos Iisus, Dumnezeul nostru. Căci un ajutor mai bun, în afară de Iisus, nu vei afla în toată viaţa ta, căci numai singur Domnul, ca Dumnezeu, ştie uneltirile, meşteşugurile şi vicleniile demonilor (c. 39).

9) Precum sarea simţită îndulceşte pâinea şi orice mâncare, păzeşte carnea de putreziciune şi o păstrează nestricată vreme îndelungată, aşa să înţelegi şi pentru dulceaţa cea gândită a păzirii minţii şi lucrarea minunată din inimă. Căci şi ea îndulceşte dumnezeieşte şi pe omul dinăuntru şi pe cel dinafară, izgoneşte duhoarea cugetelor rele şi ne păzeşte mereu întru bine (c. 87).

10) Cu cât vei fi mai atent la mintea ta, cu atât te vei ruga mai cu fierbinte dorire lui Iisus; şi iarăşi, cu cât îţi supraveghezi mintea mai neglijent, cu atât te vei depărta
de Iisus. Şi precum cea dintâi (stare) luminează puternic văzduhul inimii, aşa cea din urmă, adică depărtarea de trezvie şi de dulcea chemare a lui Iisus, obişnuieşte să o
întunece cu totul (c. 90).

11) Chemarea lui Iisus neîncetată, cu oarecare dor fierbinte, plin de dulceaţă şi de bucurie, face ca văzduhul inimii să se umple de o linişte îmbucurătoare de la luarea
aminte cu dinadinsul. Iar pricina pentru care inima se curăţă desăvârşit este Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu şi Dumnezeu, Pricina şi Făcătorul a tot binele. Căci El însuşi spune: Eu sunt Dumnezeu, Cel ce fac pace (Is. 45, 7) (c.91).

12) Se naşte o anumită stare dumnezeiască din aducerea aminte şi chemarea neîncetată a Domnului nostru Iisus Hristos, dacă nu neglijăm rugăciunea minţii neîncetată către Dânsul şi trezvia stăruitoare necontenită. Şi într-adevăr, noi trebuie să avem o lucrare săvârşită întotdeauna la fel - chemarea lui Iisus Hristos, Domnul nostru - strigând către El cu inimă arzătoare ca să ne dăruiască să ne împărtăşim cu sfântul Său nume. Căci repetarea deasă este maica obişnuinţei, atât în ceea ce priveşte virtuţile, cât şi în ce priveşte patimile; iar apoi obişnuinţa ne conduce precum firea. Ajungând în această stare, mintea de acum singură îşi caută vrăjmaşii săi, precum câinele de vânătoare caută iepurele în tufişuri, numai că acela îl caută pentru a-l mânca, iar aceasta pentru a-i lovi şi a-i nimici (c. 97).

13) Cel prea iscusit în fapte, marele David, îi spunea Domnului: Puterea mea prin Tine o voi păzi (Ps. 58, 10). Tot aşa şi păstrarea în noi a puterii liniştii inimii şi a gândurilor, din care se nasc toate virtuţile, depinde de împreună lucrarea Domnului, Cel ce ne-a dat poruncile şi Cel ce izgoneşte, atunci când îl chemăm neîncetat, netrebnica uitare, care mai mult decât orice omoară liniştea inimii, precum apa focul. De aceea nu te da somnului, din negrijă, spre pierzarea ta, ci biciuieşte pe vrăjmaşi cu numele lui Iisus. Acest nume preadulce să se lipească de răsuflarea ta, şi atunci vei cunoaşte folosul liniştirii (c. 100).

14) Când noi, nevrednicii, ne învrednicim să ne împărtăşim cu frică şi cu cutremur cu dumnezeieştile şi Preacuratele Taine ale lui Hristos, Dumnezeul şi împăratul nostru, atunci mai ales să arătăm trezvie, pază a minţii şi luare aminte puternică, pentru ca acest Foc dumnezeiesc - adică Trupul şi Sângele Domnului nostru Iisus Hristos - să mistuie păcatele noastre şi micile şi marile necurăţii. Căci, intrând in noi, El îndată izgoneşte din inimă viclenele duhuri ale răutăţii şi ne iartă păcatele de mai înainte; şi atunci mintea noastră rămâne liberă de supărările cugetelor viclene. Dacă după aceasta, stând la poarta inimii, vom păzi cu dinadinsul mintea, atunci, când ne vom învrednici din nou de Sfintele Taine, trupul dumnezeiesc va lumina din ce în ce mai mult mintea noastră şi o va face strălucitoare precum stelele (c. 101).

15) Trebuie să ne îngrijim cu toată osârdia de ceea ce este de preţ; iar de preţ cu adevărat pentru noi este numai ceea ce ne păzeşte de tot răul, atât simţit, cât şi gândit. Acestea sunt: paza minţii cu chemarea lui Iisus Hristos, privirea necontenită în adâncul inimii, liniştea neîncetată a minţii, netulburată nici de gândurile care par a fi drepte, străduindu-te să o goleşti de orice cugete îndeobşte, ca nu cumva să se ascundă hoţii sub ele (c. 103).

16) Trebuie să învârtim pururea în văzduhul inimii noastre numele lui Iisus Hristos, precum fulgerul se învârte în văzduh înainte de ploaie. Aceasta o ştiu bine cei ce au deprinderea duhovnicească a războiului lăuntric. Acest război lăuntric trebuie purtat tot aşa precum războiul obişnuit. Primul lucru este luarea aminte, apoi, când băgăm de seamă că gândul vrăjmaşului a sosit, să-l lovim cu mânie în inima noastră, cu cuvinte de blestem; apoi al treilea lucru - să ne rugăm împotriva lui, aţintind inima spre chemarea lui Iisus Hristos, ca să piară acea nălucă diavolească îndată, pentru ca nu cumva mintea să pornească în urma acelei imaginaţii, precum un copil ademenit de un oarecare scamator iscusit (c. 105).

17) Iată rodul minunat al liniştirii pentru minte: toate păcatele care la început bat la poarta minţii numai prin cugete, şi care, dacă sunt primite cu inima, se fac mai apoi păcate grosolane simţite, toate sunt tăiate în chip gândit, cu ajutorul şi apărarea Domnului nostru Iisus Hristos, prin virtutea trezviei, care nu le îngăduie să intre în omul nostru lăuntric şi să devină fapte urâte (c. 111).

18) Precum văile rodesc îmbelşugat grâul, aşa rugăciunea lui Iisus rodeşte îmbelşugat în inima ta tot binele; sau, mai bine zis, pe acestea ţi le va da însuşi Domnul nostru Iisus Hristos, fără de Care noi nu putem face nimic. La început o vei afla că este o scară, apoi o carte, în care vei citi, iar în cele din urmă, înaintând din ce în ce mai mult, o vei afla că este cetatea Ierusalimului ceresc şi vei vedea cu mintea pe Hristos, împăratul puterilor, cu Tatăl Său, Cel de o fiinţă, şi cu Duhul Sfânt, Cel împreună închinat (c. 117).

19) Sufletul, avântându-se după moarte în văzduh spre porţile cereşti, nici acolo nu va fi ruşinat de vrăjmaşii săi, având cu sine şi pentru sine pe Hristos; ci şi atunci, ca şi acum, cu îndrăzneală va grăi cu ei la porţi (Ps. 126, 6). Numai să nu contenească, până la ieşirea sa, să cheme zi şi noapte pe Domnul Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu; şi El îl va izbăvi degrabă după nemincinoasa lagăduinţă dumnezeiască, pe care a grăit-o în pilda despre judecătorul nedrept: zic vouă că va face izbăvire curând (Luca 18, 8), şi în viaţa aceasta, şi după ieşirea lui din trup (c. 149).

20) Dacă, începând să vieţuim cu luare aminte la minte, cu trezvia însoţim smerenia, la împotrivirea faţă de cugetele rele adăugăm rugăciunea, atunci vom călători bine pe calea gânditoare, dimpreună cu numele sfânt şi închinat al lui Iisus Hristos, precum cu un sfeşnic de lumină. Dar dacă vom nădăjdui numai la trezvia şi la atenţia noastră, atunci degrabă vom cădea sub atacul vrăjmaşilor, fiind doborâţi. Şi vor începe atunci întru toate să ne biruiască aceşti preavicleni înşelători, iar noi vom începe din ce în ce mai mult să ne încurcăm în mrejele poftelor rele, sau vom fi lesne supuşi de ei, neavând în noi sabia biruitoare, numele lui Iisus Hristos. Căci numai această sabie sfinţită, fiind rotită neîncetat în inima golită de orice chip, poate să-i întoarcă înapoi şi să-i spintece, să-i ardă şi să-i piardă precum focul trestia (c. 152).

21) Lucrarea trezviei neîncetate, de suflet folositoare şi mult roditoare, este să vadă îndată cugetele nălucitoare care se închipuie în minte. Lucrarea împotrivirii este să
dea în vileag şi să facă de ruşine cugetul care încearcă să intre în văzduhul minţii noastre prin mijlocirea închipuirii unui anume obiect simţit. Dar aceea care îndată stinge şi risipeşte orice gând al vrăjmaşilor, orice cuvânt, orice nălucire, orice idol şi orice stâlp al răutăţii este chemarea Domnului. Şi noi înşine vedem în minte cât de puternic îi loveşte Iisus, marele nostru Dumnezeu, şi cum ne apără pe noi, smeriţii, sărmanii şi netrebnicii (c. 153).

22) Nu va călători multe mile corabia fără apă; nu va spori deloc păzirea minţii fără trezvie cu smerenie şi neîncetata rugăciune a lui Iisus Hristos (c. 168).

23) Prin rugăciune neîncetată văzduhul gânditor din noi se curăţă de norii întunecaţi şi vânturile duhurilor răutăţii. Iar când văzduhul inimii este curat, atunci nimic nu împiedică lumina dumnezeiască a lui Iisus să strălucească în inimă, numai dacă nu ne afumăm cu slava deşartă şi îndoiala, nu ne avântăm spre cele neatinse şi nu ne lipsim pentru aceasta de ajutorul lui Iisus; căci Hristos urăşte toate acestea, fiind învăţătorul smereniei (c. 175).

24) După cum nu este cu putinţă să scriem litere în văzduh, ci trebuie să le scriem cu o unealtă pe un oarecare material tare, ca să poată fi păstrate vreme îndelungată,
aşa trebuie să unim trezvia noastră ostenicioasă cu rugăciunea lui Iisus, pentru ca preafrumoasa virtute a trezviei să fie dimpreună cu El deplină în noi, şi prin El să se păstreze în noi nefurată în veci (c. 183).

25) Păzirea minţii, săvârşită cu ajutorul lui Dumnezeu şi pentru El, statornicindu-se în suflet, dă minţii înţelepciune spre lucrarea cu chibzuinţă a nevoinţelor după Dumnezeu, şi de asemenea îl întrarmează pe părtaşul ei cu putinţa de a-şi rândui lucrurile şi cuvintele sale cu o judecată după voia lui Dumnezeu (c. 194).

26) Cu adevărat fericit este cel care aşa s-a lipit în cuget de rugăciunea lui Iisus, strigând neîncetat către El in inimă, precum aerul este unit cu trupurile noastre sau
flacăra cu lumânarea. Soarele, trecând deasupra pământului, face ziuă. iar sfântul şi vrednicul de cinstire nume al Domnului Iisus, strălucind neîncetat în suflet, naşte
nenumărată mulţime de cugete strălucitoare ca soarele (c. 196).

27) Când se împrăştie norii, văzduhul se arată curat; iar când Soarele dreptăţii Iisus Hristos împrăştie nălucirile patimilor, atunci de obicei se nasc în inimă cugete luminoase precum stelele, căci Iisus luminează văzduhul inimii (c. 197).

Fragment din cartea "Cheile rugaciunii launtrice", Editura Manastirea Sihastria

Cumpara cartea "Cheile rugaciunii launtrice"

 

• Talcuire la rugaciunea mintii
  Publicat in : Sfaturi duhovnicesti
• Prima mea lectie despre Rugaciunea mintii
  Publicat in : Sfaturi duhovnicesti
• De unde isi are inceputul rugaciunea mintii
  Publicat in : Religie
• Rugaciunea mintii sau Rugaciunea inimii
  Publicat in : Sfaturi duhovnicesti
• Rugaciunea mintii si Parintele duhovnicesc
  Publicat in : Sfaturi duhovnicesti