De ce, daca ai posibilitatea sa te impartasesti des, sa te impartasesti rar?

De ce, daca ai posibilitatea sa te impartasesti des, sa te impartasesti rar?

Dacă Sfintele Taine sunt aşa de uimitoare, de înfricoşătoare, de înalte, de departe de noi, aşa de neatins şi de nepătruns, atunci mai putem noi să ne împărtăşim cu Trupul şi Sângele Domnului nostru Iisus Hristos? Noi, ăştia nevrednici, care ne socotim nevrednici şi care oricum suntem nevrednici; oricum suntem mai prejos de Taine.

Răspunsul ni l dă Domnul Hristos, Care ne a dat Tainele. El n a dat Tainele pentru îngeri, ci pentru oameni. Gândiţi vă de pildă că doi dintre cei care s au împărtăşit la Cina cea de Taină cu Trupul şi Sângele Mântuitorului au făcut lucruri care nu ţin de o viaţă superioară: Iuda cel împărtăşit L a vândut şi Petru cel împărtăşit a zis că nu L cunoaşte. Domnul Hristos, când le a dat Tainele acestea, n a ştiut ce urmează? A ştiut. Nouă, nevrednicilor, ne a dat Trupul şi Sângele Său, nu vrednicilor.

E adevărat că noi trebuie să căutăm, să ne silim pentru o vrednicie la care niciodată nu putem ajunge. Dacă aşteptăm vrednicia, nu ne mai împărtăşim niciodată, pentru că niciodată nu suntem vrednici. Dar Domnul Hristos ne face vrednici... Gândiţi vă de exemplu când avem în faţă un copil, ori ne aplecăm la el, ne facem mici ca el, ori îl ridicăm în braţe. Astfel şi Dumnezeu ne a dat Sfintele Taine pentru că ne iubeşte şi vrea să ne fericească. Nu vrea să ne osândească.

Dar ele ne pot fi şi spre osândă atunci când vrem să rămânem nevrednici, când le primim ca să ne fălim, când vrem să facem lucruri care nu ţin de ele. Dar când îţi recunoşti nevrednicia şi când spui: „dintre păcătoşi cel dintâi sunt eu” şi te duci totuşi să te împărtăşeşti, te împărtăşeşti ca să nu mai fii cel dintâi dintre păcătoşi sau să nu mai fii păcătos. Sfânta Împărtăşanie să aibă putere atât de mare încât să se vadă puterea Mântuitorului în noi, nu nevrednicia noastră.

Atunci când fiul risipitor s a întors acasă şi tatăl l a primit făcându i ospăţ, dacă el zicea că este nevrednic, toată veselia aceea n ar mai fi avut nici un rost. Or el s a încadrat dintr odată în veselia pe care a făcut o tatăl său. Aşa este şi cu împărtăşirea...

Eu sunt pentru împărtăşire deasă, nu pentru împărtăşire o dată pe an. Eu nici nu cred în credinţa aceluia care se împărtăşeşte o dată pe an. De ce, dacă ai posibilitatea să te împărtăşeşti des, să te împărtăşeşti rar? Zice cineva: pentru păcatele mele. Să nu vă închipuiţi că cei care se împărtăşesc rar se împărtăşesc mai bine decât cei care se împărtăşesc des, pentru că nu stau tot timpul să se pregătească. Tot înainte de împărtăşire se pregătesc şi ei. Şi atunci ce rost are să laşi să treacă pe lângă tine? Adică Domnul Hristos vrea să ţi dea şi tu nu vrei. Sfânta noastă Biserică de aceea face Liturghie, ca să se împărtăşească credincioşii. Nu ca să se împărtăşească numai preoţii, iar credincioşii să se împărtăşească în Postul Paştelui, de pildă.

Dar eu nici nu trag de oameni să se împărtăşească des, pentru că nu i pot convinge să se spovedească des. Dacă oamenii sunt nepăsători faţă de lucrurile lui Dumnezeu, eu nu pot să i înghesui la acestea, până când nu ajung ei să dorească. Dar cine ajunge să dorească, acela să nu aibă ezitări că, vai de mine, n au trecut şase săptămâni. E mai pregătit după şase săptămâni? Nu i mai pregătit decât dacă s ar împărtăşi a doua sau a treia zi sau peste o săptămână.

Oamenii care au îngăduinţă de la duhovnic s ar putea împărtăşi la fiecare Sfântă Liturghie. E adevărat că aceasta depinde foarte mult şi de duhovnic, dar să ştiţi că şi duhovnicii sunt cu gânduri felurite. Sunt unii care nu te lasă să te împărtăşeşti. Eu nu ştiu cum vin ei la împărtăşire dacă pe credincioşi nu îi lasă. Să ne silim cu toţii să înţelegem lucrurile acestea la măsurile la care le putem înţelege. Să ne depăşim şi în înţelegerea valorii acestor Daruri prin care ne unim cu Domnul Hristos, prin care vine în noi, Se alcătuieşte în inimile noastre, devenindu ne mai intim decât ne suntem noi înşine.

Pr. Teofil Părăian,

Veniţi de luaţi bucurie, Editura Teognost

27 Mai 2016

Vizualizari: 8735

Voteaza:

De ce, daca ai posibilitatea sa te impartasesti des, sa te impartasesti rar? 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

RETELE SOCIALE

Bucuria convorbirii. Interviuri realizate de Costion Nicolescu
Bucuria convorbirii. Interviuri realizate de Costion Nicolescu Două sunt întâlnirile care m-au fascinat totdeauna: cea cu Nicodim (Ioan 3,1-21) și cea cu femeia samarineancă (Ioan 4,5-26). Una se petrece în miez de noapte, cealaltă în plină zi. Una este cu un fruntaș al iudeilor, alta cu o femeie simplă. Amândouă 21.14 Lei
Osebirea care tine laolalta. In memoriam acad. Sorin Dumitrescu
Osebirea care tine laolalta. In memoriam acad. Sorin Dumitrescu „Iar el este un iconar care a scris studii științifice, un ziarist care a pictat abstract, un orator care organiza expoziții, un editor care producea happeninguri, un profesor care intervieva sfinți, un librar care cânta la pian și chitară, un familist 63.43 Lei
Arsenie Boca. Sfantul cu inima cat cerul
Arsenie Boca. Sfantul cu inima cat cerul Despre el se vorbește adesea în șoaptă, cu evlavie sau cu întrebări. Se pomenesc minunile și mulțimile, dar mai rar osteneala lui de o viață: setea de a-L înțelege pe Hristos, grija față de oameni și față de tineri, puterea de a rămâne demn în mijlocul 63.32 Lei
„Regula de aur” in religiile abrahamice. Perspective etice si ecumenice
„Regula de aur” in religiile abrahamice. Perspective etice si ecumenice Ce este „regula de aur”? Este o normă etică, o idee, o recomandare și chiar o poruncă care se regăsește în multe mitologii, religii și filosofii ale lumii. Părintele Dumitru Beșliu invocă în cartea sa în primul rând creștinismul. Trimiterile precise sunt 79.29 Lei
Din invataturile Ortodoxiei
Din invataturile Ortodoxiei Cartea de fata aduce in fata cititorilor ei cateva teme foarte importante si necesare pentru viata crestinului ortodox. Viata spirituala a fiecarui credincios trebuie sa fie impodobita, pe langa virtuti, si de o cunoastere temeinica a invataturii de 52.86 Lei
In singuratatea mintii mele
In singuratatea mintii mele „Bucuria de a te exprima, trufia pe care ți-o dă cuvântul domesticit, gata să și se supună, senzația că el este treapta care te poartă în locul acela înalt, la care îți faci uneori iluzia că doar tu poți ajunge. Știu, desigur, că prin cuvânt noi despărțim 78.23 Lei
Vinovatia. O introducere contemporana
Vinovatia. O introducere contemporana Ce este vinovăția? O povară inutilă, sau o resursă fundamentală pentru sănătatea noastră psihică și morală?Într-o societate în care rușinea a luat locul vinovăției, iar autocritica e tot mai des înlocuită de victimizare, Donald L. Carveth ne propune o 42.18 Lei
Inteligenta artificiala. Cum ne ajuta si cum ne ameninta o creatie superioara omului
Inteligenta artificiala. Cum ne ajuta si cum ne ameninta o creatie superioara omului Manfred Spitzer este un expert recunoscut în rețelele neuronale – fundamentul inteligenței artificiale. Cartea de față adună toate informațiile relevante existente pe această temă, punându-le într-o perspectivă realistă: se pot face multe speculații cu 67.66 Lei
De altundeva, Revelatia
De altundeva, Revelatia Revelații am avut cu toții: ieșind din insignifianța cotidiană, ele singure, de neuitat, decid viața noastră. Dar ce înseamnă revelația nu știm, pentru că nu se poate nici comanda, nici reproduce ca un obiect. Rămânem astfel muți în fața a ceea ce ne 79.29 Lei
CrestinOrtodox Mobil | Politica de Cookies | Politica de Confidentialitate | Termeni si conditii | Contact