- Cum să ne pregătim inima pentru rugăciune?

- Când ne rugăm, trebuie întotdeauna să luăm inima în stăpânirea noastră şi să o îndreptăm spre Domnul. Trebuie să facem asta, pentru ca inima să nu fie rece, vicleană, necredincioasă, făţarnică. Ce folos ai de la rugăciune, de la post? Oare este bine să auzim de la Domnul glasul mânios: Poporul acesta se apropie de Mine cu gura şi Mă cinsteşte cu buzele, dar inima lui este departe de Mine (Matei 15, 8)?

Prin urmare, să nu stăm în biserică cu moleşire sufletească, ci să ardă fiecare prin duhul său, lucrând pentru Dumnezeu. Nici oamenii nu preţuiesc mult lucrurile pe care le facem cu răceală, după obişnuinţă. Iar Dumnezeu vrea chiar inima noastră: Fiule, inima ta dă-Mi-o Mie (Pilde 23, 26), deoarece inima este mare în om, este viaţa lui. Mai mult, inima noastră este chiar omul. Cel care nu se roagă din inimă sau nu-I slujeşte lui Dumnezeu din inimă este ca şi când nu s-ar ruga, deoarece atunci se roagă trupul lui, care este de la sine fără suflet, precum pământul. Amintiţi-vă că, stând la rugăciune, voi staţi în faţa lui Dumnezeu, Care cuprinde cugetele tuturor. De aceea rugăciunea voastră trebuie să fie, ca să spun aşa, toată un duh, toată un cuget.

- Când nu primeşte Dumnezeu rugăciunile noastre?

- Dumnezeu nu primeşte rugăciunile noastre dacă ne mâniem, dacă avem răutate asupra cuiva. Acest lucru l-am cunoscut şi din experienţă. Au fost situaţii când m-am supărat şi apoi m-am împăcat. Astfel că, înainte de a mă împăca, rugăciunea mea nu a fost bineplăcută, a fost greoaie şi, bineînţeles, potrivnică lui Dumnezeu, iar după liniştire ea a devenit uşoară, desfătătoare şi plăcută Domnului. Ea mi-a adus pace şi bucurie în Duhul Sfânt.

Deci trebuie neapărat ca înainte de rugăciune să ne împăcăm cu cei care ne-au supărat sau cu cei pe care noi i-am supărat.

Deci, dacă-ţi vei aduce darul tău la altar şi acolo îţi vei aminti că fratele tău are ceva împotrivă-ţi, lasă-ţi darul acolo, înaintea altarului, mergi mai întâi şi te împacă cu fratele tău şi numai după aceea întoarce-te şi adu-ţi darul (Matei 5, 23-24).

- Când şi cum trebuie să ne rugăm pentru alţi oameni?

- Când te rogi, încearcă să te rogi mai mult pentru ceilalţi decât pentru tine însuţi, iar în timpul rugăciunii închipuieşte-ţi cu însufleţire că toţi oamenii sunt un trup cu tine, iar fiecare în parte - mădular al trupului lui Hristos şi mădular aparte al tău: căci unul altuia ne suntem mădulare (Efeseni 4, 25). Să te rogi pentru toţi aşa cum te rogi pentru tine, cu aceeaşi sinceritate şi căldură. Neputinţele lor, suferinţele lor consideră-le neputinţele şi suferinţele tale.

Tatăl Ceresc primeşte o asemenea rugăciune făcută cu mare evlavie - este pentru toţi Atotbunul Tată, la Dumnezeu nu există părtinire (Romani 2, 11), nu există umbră de schimbare (Iacov 1, 17), este Iubire care nu are margini, toate făpturile le cuprinde şi le păzeşte. Domnului, ca un Tată iubitor de fii, îi este bineplăcut atunci când ne rugăm cu sinceritate pentru oameni - copiii Săi.

Tatăl Ceresc, prin rugăciunea oamenilor Săi (v. I Timotei 2,19) sau prin rugăciunea preoţilor Săi, înveşmântaţi în har, făcută pentru popor, iartă şi pe cei nevrednici, la fel cum a fost miluit şi iertat poporul evreu cel neascultător şi nemulţumitor, în pustie, pentru rugăciunile lui Moise. Insă ce rugăciune înflăcărată a fost aceea!

- De ce în timpul rugăciunii făcute pentru alţii ne copleşesc gânduri de slavă?

- Atunci când te rogi cu lacrimi, cu dragoste pentru oile lui Dumnezeu şi gândurile încep să te laude, să le spui acestora: nu eu sunt cel ce mă rog pentru oamenii lui Dumnezeu, ci Duhul însuşi mijloceşte pentru noi cu suspine de negrăit (Romani 8, 26). Şi Duhul m-a luat prizonier, în acelaşi timp, în plăcuta robie a iubirii Sale şi a smereniei sufleteşti. Este adevărat că rugăciunea plăcută şi iubirea mă pot părăsi foarte degrabă.

- Ce să le spunem celor care ne roagă să ne rugăm pentru ei?

- Atunci când cineva te roagă să te rogi pentru izbăvirea de vreo moarte trupească, de exemplu, de scufundare, de moartea din cauza bolilor, de foc sau de alte necazuri, laudă credinţa celui care îţi cere să te rogi şi spune-i: Să fie binecuvântată credinţa voastră, prin credinţa voastră să dea Domnul împlinirea rugăciunilor mele celor nevrednice, puţin credincioase şi să lucreze credinţa mea.

- Ce este cel mai important în rugăciune?

- In rugăciune, cel mai important lucru, de care trebuie mai înainte de orice să ne îngrijim, este credinţa vie, vizibilă în Domnul. Dacă ţi-L închipui pe El viu, în faţa ta şi în tine însuţi, atunci, dacă doreşti, cere de la Hristos Iisus în Duhul Sfânt şi ţi se va da ţie. Cere simplu, fără a sta cât de puţin în cumpănă, şi atunci Domnul va fi totul pentru tine, într-o secundă va face mari şi minunate lucruri, la fel cum semnul crucii are o mare putere. Nu cere doar pentru tine bunătăţile cele duhovniceşti şi materiale, ci pentru toţi cei credincioşi, pentru întreg trupul Bisericii, neseparându-te de ceilalţi credincioşi, ci aflându-te în uniune duhovnicească cu ei, precum un mădular al marelui trup al Bisericii lui Hristos şi iubitor faţă de toţi, ca fiu al său în Hristos. Tatăl ceresc te va umple de o mare pace şi îndrăzneală. In rugăciune respiră nădejdea, iar rugăciunea fără de nădejde este o rugăciune păcătoasă.

- In ce constă nădejdea la rugăciune?

- Nădejdea la rugăciune constă în faptul că trebuie să exprimăm cererea, recunoştinţa şi slăvirea cu credinţă în existenţa şi ascultarea lui Dumnezeu, cu frica lui Dumnezeu, iar despre primirea şi împlinirea lor, să nu vă îndoiţi şi să nu vă neliniştiţi deloc, să fiţi siguri că Stăpânul tuturor v-a ascultat rugăciunea şi a dus-o în jertfelnicul Său cel mai presus de ceruri. Iar prin dorinţa mamei noastre Biserica (dacă ne rugăm în Biserică), la fel ca şi a inimii noastre, Atotbunul si Atotputernicul ne dă cele cerute, şi chiar din belşug, mai mult decât cerem sau ne rugăm.

Toţi cei care începeţi să lucraţi Domnului în rugăciune, învăţaţi-vă să fiţi la fel de blânzi ca El, smeriţi şi cu inimile sincere. Să nu aveţi viclenie în suflete, făţărnicie, să nu fiţi reci, încercaţi să aveţi Duhul Său, deoarece dacă cineva nu are Duhul lui Hristos, acela nu este al Lui (Romani 8, 9), iar Domnul pe cel asemenea Lui şi apropiat caută în noi,
pe cel de care harul Său s-ar putea alipi.

La rugăciune este nevoie de o smerenie intenţionată, chibzuită, extremă. Trebuie reţinut cine vorbeşte şi ce vorbeşte, acest lucru este necesar mai ales în timpul citirii Rugăciunii Domneşti Tatăl nostru. Smerenia distruge toate chinurile duşmanilor. Ah! Câtă mândrie ascunsă avem în noi! Asta, spun, eu o ştiu, în asta nu nădăjduiesc; aceea este de prisos; în aceea nu am greşit. Ce mare este înţelepciunea Sa!

La rugăciune să fiţi precum copiii care gânguresc, să te contopeşti într-un singur duh cu duhul rugăciunii aduse. Consideră-te pe tine nimic, rugăciunile ia-le ca pe un mare dar al lui Dumnezeu. Cât despre cele jertfite idolilor, ştim că toţi avem cunoştinţă. Cunoştinţa însă sminteşte (I Corinteni 8,1) se îndoieşte, visează, huleşte.

- Putem să ne rugăm uneori cu propriile cuvinte?

- Este bine ca uneori la rugăciune să spui câteva cuvinte ale tale, care să emane o credinţă puternică şi dragoste faţă de Domnul. Căci nu prin toate cuvintele străine vorbeşti cu Dumnezeu, nu toate sunt întrebuinţate cu credinţă şi cu nădejde, şi trebuie să arăţi şi raţiunea ta, să ţâşnească din inimă şi cuvântul tău cel bun, însă suntem atraşi spre cuvinte străine şi ne răcim. Şi atât de plăcut Ii este Domnului acest gângurit al nostru, care iese dintr-o inimă credincioasă, iubitoare şi recunoscătoare, încât nu se poate exprima. La fel putem spune că sufletul, prin cuvintele sale către Dumnezeu, tremură de bucurie, se înflăcărează cu totul, se însufleţeşte, devine fericit. Spui câteva cuvinte şi guşti o fericire pe care nu o primeşti în aceeaşi măsură de la cele mai îndepărtate şi mai mişcătoare rugăciuni străine,
spuse din obişnuinţă şi fără sinceritate.

Trebuie să te rogi cu bucurie, cu energie, din inimă. Domnul este atât de milostiv... El primeşte cu milostivire fiecare rugăciune şi se împlinesc în El cele nesăvârşite. Trebuie doar să ne adresăm Lui cu sinceritate şi să nu II uităm...

- Care rugăciune poate fi numită vie?

- Rugăciunea este acea clădire care se află pe nisip sau acea clădire care se află pe piatră. Pe nisip se construiesc acele rugăciuni spuse fără credinţă, cu aer absent, cu răceală; o astfel de rugăciune de la sine se risipeşte şi nu aduce folos celui care se roagă. Pe piatră sunt construite acele rugăciuni care pe tot parcursul lor au ochii ridicaţi spre Domnul şi se roagă Lui atât de puternic, faţă către faţă vorbesc cu El.

Rugăciunea stăruitoare, cu lacrimi, curăţă nu numai păcatele, ci vindecă şi neputinţele trupeşti şi bolile, şi toată fiinţa omului se înnoieşte şi, să spun aşa, înviază - spun din experienţă. O, ce dar nepreţuit este rugăciunea!

Când mergi, când stai sau te aşezi, sau vorbeşti, când faci ceva, în fiecare moment să te rogi din inimă pentru a primi credinţă şi iubire. Dacă nu ceri cum trebuie, cu tărie şi perseverenţă, nu ai dorinţa fierbinte de a le primi. De aici încolo spune: Acesta este începutul.

Creştinii adevăraţi au rugăciunea continuă, întrucât întotdeauna greşim; recunoştinţa este permanentă, deoarece zilnic, în fiecare minut, primim noi milostiviri de la Dumnezeu, dar şi cele din trecut sunt multe, fără de număr; slăvirea este zilnică, pentru că întotdeauna vedem slava Sa în iubirea nesfârşită faţă de noi.

- Ii este bineplăcută Domnului perseverenţa în rugăciune?

- Domnul Dumnezeul nostru, pentru insistenţa noastră la mila Sa, ne încuviinţează, văzând în insistenţă credinţa noastră şi nădejdea în El. Iar noi, păcătoşii, ne revoltăm asupra acelor săraci care zilnic şi în mod stăruitor cer de la noi milostenie. Chiar şi în copii, care au o mare încredere în oamenii mari, credinţa în bine nu are margini, deoarece ei înşişi sunt simpli şi buni, nerăutăcioşi.

Puterea cea bună, prin rugăciunea liberă şi sinceră, întotdeauna îndepărtează puterea răului. Căci puterea cea rea este puternică doar prin răul care se ascunde în mine. Pentru a nu suferi chinuri neîntrerupte de la duhurile răului, trebuie să avem permanent în inimă Rugăciunea lui Iisus: Iisuse, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine! Impotriva celui nevăzut, a diavolului, se află Dumnezeul cel Nevăzut; împotriva celui tare se află Cel mai Puternic.

- Cum trebuie început orice lucru în mod creştinesc?

- La nici un lucru, casnic şi de serviciu, nu uitaţi că puterea voastră, lumina voastră, reuşita voastră sunt Hristos şi Crucea Sa, de aceea nu uitaţi să alergaţi la Domnul înainte de a începe lucrul: Iisuse, ajută-mă! Iisuse, luminează-mă! In acest chip se vor menţine şi se vor aprinde în inima voastră credinţa cea vie şi nădejdea în Hristos, deoarece El este puterea şi slava în vecii vecilor.

- Care trebuie să fie rugăciunea noastră?

- Rugăciunea noastră este mai ales pocăinţă şi cerere pentru iertarea păcatelor, şi ea trebuie să fie întotdeauna sinceră şi cu desăvârşire liberă, şi nu fără de voie, obligată de obişnuinţă şi de deprindere. în general, rugăciunea trebuie să fie liberă şi cu totul conştientă, prin mărturisirea sufletelor oamenilor în faţa lui Dumnezeu. In faţa Domnului îmi descarc sufletul meu. La rugăciune trebuie neapărat să existe o căutare sinceră a îndreptării.

SFÂNTUL IOAN DIN KRONSTADT

Fragment din cartea "Cum ne mantuieste Dumnezeu. Sfaturi de urmat pentru toata vremea", Editura Sophia

Cumpara cartea "CUM NE MÂNTUIEŞTE DUMNEZEU"

• Despre rugaciune - Parintele Teofil Paraian
  Publicat in : Sfaturi duhovnicesti
• Parintele Sofian Boghiu - Despre Rugaciune
  Publicat in : Credinta
• Despre rugaciune
  Publicat in : Sfaturi duhovnicesti

Aboneaza-te la newsletter Retete de post

Email

Introdu codul din imagine: