Exista un Tu, la care lumea sa priveasca,
Exista un Tu in jurul caruia lumea se roteste !
El paseste tacut catre fiecare privire, catre fiecare pas
Si drumul lasat in urma devine lumina.
Oare ce a trait omul acela care, aruncat fiind in Scaldatoarea Siloamului, la porunca Mantuitorului Hristos, acesta a inceput sa vada?
Cat de indepartati suntem si noi de adevarata lumina si de puterea de a vedea. Cat de mult ne dorim uneori, ca aruncati in scaldatoarea acestei lumi, sa putem vedea intelesul ei, sa putem trai viata care duce la Inviere.
Viata, in limitarea ei, prin concretul pe care il traverseaza, impune bariere de netrecut omului, care se multumeste doar cu puterea de sugerare a concretului. Asemeni orbului de dinainte de marea intalnire cu adevarul vietii, traim si noi in concretul care se face drum cu pasi numarati, calcat de la un loc la altul.
Cat de curat trebuie sa fi fost omul acela in inima, de s-a bucurat de o asemenea maretie, incat gloria lui Dumnezeu s-a aratat prin el. Cat de mare a fost umilirea si parasirea lui si cat de nevinovat era de Mantuitorul Hristos si-a aratat grandoarea si maretia prin el. Cat de mari i-au fost durerea si suferinta lui dar in aceeasi masura si bucuria si fericirea lui la intalnirea magnifica cu lumina luminii, cu Fiul Omului.
- Crezi tu in Fiul Omului?
- Cine este acela sa ma inchin lui?
- Cel ce-ti vorbeste, cel din fata ta !
Magnific dialog ce traverseaza toate timpurile istoriei, pana in strafundurile inimii noastre. Omul de astazi traieste in spatii limitate si mici, stramte si aglomerate. Conectat la aparate de dimineata pana seara, se pare ca singura lui preocupare silita sau acceptata de buna voie este aceea de a face ca un sistem foarte bine gandit de altii asemenea lui, sa functioneze.
Orbirea spirituala se asterne tot mai mult pe sufletele noastre, ca o rugina pe metalele pretioase, prin insigurare, izolare si frica de a-ti mai face prieteni. Omul de astazi nu mai are prieteni, are relatii pe care sa se bazeze in caz de... Diferentierea nu se mai face prin a fi, ci prin a avea. Finitatudinea lumii se face prezenta in om nu prin puterea de a o cunoaste, ci prin spatiul sufletesc limitat pe care il traieste. Prin nevoia de a extinde limitarea launtrica impusa de multe ori cu buna voie, diferentierile apar doar acolo unde interesele predomina in a stapani exteriorul care liteaza si mai mult prin hazardul sau.
Unde suntem in limitarea lumii, oare nu cumva aceste limitari ni le punem singuri stand cu spatele la Adevar, Cale si Viata, refuzand intr-o maniera atat de incapatanata sa privim intr-un anumit loc al inimii si al sufletului care este etern si acolo sa zicem "Doamne, sa vad!"
Oare ce a trait omul acela orb care nu numai ca a vazut lumea, dar L-a vazut pe Cel care ii daduse lumina ochilor si puterea vederii. L-a vazut pe El, pe Cel nespus de minunat, a vazut frumusetea lumii. Lumea exterioara o vedem cu totii, pentru ca nu suntem orbi, dar omul acela a vazut lumea prin El. Oare cum am putea face sa vedem si noi lumea prin Mantuitorul Hristos, scapand de orbirea launtrica, de orbirea sufleteasca care ne inchide, care ne limiteaza. Mantuitorul Iisus Hristos este lumina lumii, oare cum am putea face trecerea de la intunericul limitat al existentei zilnice la nemarginirea lui Dumnezeu.
Si totusi, noi avem sentimente: "Doamne, sa vad!"
Victorita Dutu
Saptamana Patimilor
Bucuresti, aprilie, 2009
Victorita Dutu
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.