Slavă lui Dumnezeu că ai fost în biserică măcar cu trupul, că măcar ai dorit să chemi pe Dumnezeu. Toată viaţa curge în deşertăciuni. Mintea petrece în gânduri deşarte şi printre ispite. Treptat, mintea atât de mult se va obişnui să-şi amintească de Dumnezeu, că, în forfota şi grijile lumeşti, fără să gândească, va gândi, fără să-şi amintească, îşi va aminti de El. Măcar dacă ar merge fără să se oprească. Dacă încă mai ai în tine această dorinţă de înaintare, să nu-ţi fie frică, căci corăbioara ta este întreagă şi îşi săvârşeşte călătoria pe marea vieţii, sub acoperământul crucii, şi nu trebuie să te temi de furtunile ce s-ar putea dezlănţui. Nici o călătorie nu scapă de timpul ploios, cu atât mai mult calea vieţii noastre. Insă furtunile ce se abat pe această cale nu-i înspăimântă pe cei ce păşesc sub acoperământul mântuitoarei rugăciuni: „Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine, păcătoasa", - nu-i înfricoşează. Măcar de n-am cădea în melancolie, căci melancolia naşte deznădejdea, iar deznădejdea este păcat de moarte.
Chiar dacă ţi se va întâmpla să păcătuieşti, crede în milostivirea lui Dumnezeu, adu pocăinţă şi mergi înainte fără să te tulburi. (Cuviosul Varsanufie, 3, p. 61, din 15.06.1909)
Viaţa fiecărui om, mai ales a monahului, se desfăşoară după un oarecare plan de taină; totul în viaţă are un scop şi o înţelepciune. (Cuviosul Varsanufie, 5, p. 111, din 04.04.1909)
Nu te mâhni că nu ai hamuri din curele, căci, dacă se rup cele din coajă de tei, le legi şi poţi s-o iei la fugă. La întrebarea: „Ce înseamnă cuvintele acestea, părinte?", stareţul a răspuns: „Mergea odată un boier bogat în troica lui. Avea şi caii foarte buni, şi hamurile din curele. Mergea şi un sărac. Avea şi calul slab, şi hamurile din coajă de tei.
Amândoi au căzut într-o groapă şi li s-au rupt hamurile. Slobozindu-se oarecum din acea groapă, săracul şi-a înnodat hamurile de coajă şi a plecat în treaba lui, iar cel bogat a rămas pe loc, căci hamurile de curele trebuiau cusute". (Cuviosul Ambrozie, 1, Partea a Ii-a, p. 56)
Toată viaţa (...) este o taină minunată, cunoscută doar de Dumnezeu. In viaţă nu există înlănţuire de evenimente întâmplătoare - totul este proniator. Noi nu înţelegem însemnătatea uneia sau alteia dintre întâmplări. Avem înaintea noastră o mulţime de cufăraşe, iar cheile lipsesc. Au fost (...) oameni cărora li s-au descoperit acestea... (Cuviosul Varsanufie, 5, p. 74, din 22.10.1908)
Intrebare: „Cum să trăim?"
Răspuns: „Să trăim - să nu ne tânguim, pe nimeni să nu osândim, pe nimeni să nu necăjim, cu tot respectul pentru toţi". (Cuviosul Ambrozie, 1, Partea I, p. 97)
Intrebare: „Cum să trăim?"
Răspuns: „Trebuie să trăim fără făţărnicie şi să ne purtăm fără obrăznicie, atunci lucrarea noastră va fi adevărată, pentru că altfel nu vom putea ieşi basma curată". (Cuviosul Ambrozie, 1, Partea I, p. 97)
Se poate vieţui şi în lume, numai nu în bătaia tuturor vânturilor, ci în linişte. (Cuviosul Ambrozie, 1, Partea I, p. 97)
Trebuie să vieţuim pe pământ aşa cum o roată se învârteşte - căci aceasta se atinge de pământ foarte puţin, doar cu un punct, iar cu celelalte să îndreaptă mereu în sus; iar noi, dacă apucăm să ne lipim de pământ, nu ne mai putem dezlipi. (Cuviosul Ambrozie, 1, Partea I, p. 97)
Pentru rânduirea vieţii tale, să faci dimineaţa şi seara câte şase metanii, adică trei Sfântului Nicolae şi trei Cuvioasei Eufrosinia, cu rugăciune către Sfântul Nicolae, zicând: „Roagă-te lui Dumnezeu pentru mine, păcătoasa, şi rânduieşte-mi viaţa după voia Domnului, spre mântuire!" (Cuviosul Anatolie, 7, pp. 316-317)
Filocalia de la Optina, vol. I; Editura Egumenita
Cumpara cartea "Filocalia de la Optina, vol. I"
-
Viata religioasa in satul romanesc stravechi
Publicat in : Datini, obiceiuri si superstitii -
Diferente confesionale cu privire la viata dupa moarte
Publicat in : Dogma
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.