Dumnezeu pe toate le pune in valoare spre bine

Dumnezeu pe toate le pune in valoare spre bine Mareste imaginea.

- Părinte, uneori pornim să facem o treabă şi apar o mulţime de piedici. Cum vom putea pricepe dacă piedicile sunt de la Dumnezeu?

- Să cercetăm dacă suntem noi vinovaţi. Dacă nu suntem noi vinovaţi, piedica este de la Dumnezeu spre binele nostru. De aceea nimeni nu trebuie să se mâhnească dacă nu s-a făcut treaba sau dacă a întârziat. Odată coboram grăbit de la Sfânta Mănăstire Stomiu, ca să merg la Koniţa pentru o treabă urgentă. La un punct dificil al drumului - Golgota îl numeam - am întâlnit un cunoscut al mănăstirii, pe moşul Anastasie, cu trei catâri încărcaţi. Din pricina urcuşului abrupt li se răsuciseră samarele lor, iar un animal era aproape de prăpastie, primejduindu-se să cadă în ea. „Dumnezeu te-a trimis, Părinte”, mi-a spus bătrânul Anastasie. L-am ajutat să descarce catârii şi i-am încărcat din nou, i-am pus pe drum şi l-am lăsat. După ce am înaintat destul, am ajuns la un loc unde, cu puţin mai înainte, avusese loc o alunecare de teren pe o lungime de 300 m, care distrusese şi cărarea. Copaci şi pietre se rostogoliseră până în pârâu. Dacă n-aş fi întârziat, m-aş fi aflat acolo exact în clipa în care s-a făcut alunecarea de teren. „Bătrâne Anastasie”, am spus, „M-ai mântuit! Dumnezeu te-a trimis!”.

Hristos vede de sus pe fiecare din noi cum acţionează şi de aceea El ştie cum şi când să acţioneze pentru binele nostru. Ştie cum şi unde să ne conducă, numai noi să cerem ajutorul, să-I spunem dorinţele noastre şi să-L lăsăm pe El să le rânduiască pe toate. Când eram în Sfânta Mănăstire Filoteu voiam să merg în pustie, mă gândeam să plec într-o insulă pustie. Mă înţelesesem deja cu un barcagiu să vină să mă ducă, dar în cele din urmă n-a venit. A fost iconomia lui Dumnezeu, pentru că eram încă neexperimentat şi aş fi pătimit o mare vătămare în acea insulă pustie; m-ar fi omorât diavolii. Dacă n-am putut merge acolo, mi-am îndreptat gândul spre Katunakia. Iubeam pustia Katunakiei şi de aceea mă rugam şi mă pregăteam să merg acolo. Voiam să pustnicesc alături de Bătrânul Petru10, un părinte foarte duhovnicesc. însă mi s-a întâmplat un fapt care m-a silit să merg în Koniţa şi nu la Katunakia. Intr-o seară după Pavecerniţă, m-am retras la chilia mea şi m-am rugat până târziu. Către ora 11 m-am întins să mă odihnesc puţin. La ora 1 şi jumătate m-a sculat toaca mănăstirii ce ne chema la biserică. Am încercat să mă scol, dar a fost cu neputinţă. O putere nevăzută mă ţinea nemişcat. Mi-am dat seama că se întâmpla ceva. Am rămas înlemnit în pat până la ora 12 la amiază. Mă puteam ruga, puteam gândi, dar nu mă puteam mişca deloc.

In timp ce mă aflam în această stare, am văzut ca la televizor într-o parte Katunakia, iar în cealaltă parte Mănăstirea Stomiu din Koniţa. Atunci mi-am întors cu bucurie ochii spre Katunakia. Dar o voce - era a Maicii Domnului - mi-a spus clar: „Nu te vei duce la Katunakia, ci te vei duce la Mănăstirea Stomiu”. „Maica Domnului, eu ţi-am cerut pustie şi tu mă trimiţi în lume?”, am spus. Am auzit din nou aceeaşi voce spunându-mi cu asprime: „Să te duci să întâlneşti cutare persoană, care te va ajuta mult!” Şi îndată am fost dezlegat de acea legătură nevăzută, iar inima mi s-a umplut de har dumnezeiesc. După aceea m-am dus şi i-am spus duhovnicului. „Aceasta este voia lui Dumnezeu”, mi-a spus acela. „Dar să nu povesteşti nimănui întâmplarea. Spune că din motive de sănătate - în vremea aceea vărsăm sânge - va trebui să ieşi din Sfântul Munte şi du-te”.

Altceva voiam eu, dar Dumnezeu avea planul Lui. M-am gândit că era voia lui Dumnezeu să reînnoiesc această mănăstire şi astfel să-mi împlinesc o făgăduinţă pe care o făcusem Maicii Domnului încă de când eram în armată, atunci cu războiul. „Maica Domnului”, am spus atunci, „ajută-mă să mă fac călugăr şi voi lucra trei ani ca să-ţi refac mănăstirea ta cea arsă!”. Dar aşa cum s-a dovedit mai pe urmă, motivul principal pentru care Maica Domnului m-a trimis acolo a fost ca să ajut să se întoarcă la Ortodoxie cele 80 de familii care deveniseră protestante.

Dumnezeu adesea îngăduie să se facă ceea ce este spre folosul celor mulţi. Nu face niciodată un bine singur, ci trei-patru la un loc. Şi niciodată nu îngăduie să se facă un rău dacă nu ies din el multe lucruri bune. Toate le valorifică spre folosul nostru, şi pe cele strâmbe şi pe cele primejdioase. Binele este amestecat cu răul. Ar fi fost bine să fie separate, dar intră interesele personale şi se amestecă. Insă Dumnezeu şi acest lucru încurcat îl valorifică. De aceea trebuie să credem că Dumnezeu îngăduie să se facă numai lucrul acela din care poate ieşi un bine, pentru că iubeşte făptura Sa. Poate, de pildă, să îngăduie o ispită mică pentru ca să ne apere de una mai mare. Odată, în Sfântul Munte, un mirean s-a dus la hramul unei mănăstiri. A băut puţin şi s-a îmbătat. Când a plecat de la mănăstire a căzut şi fiindcă ningea, l-a acoperit zăpada. Din tăria ce-o avea respiraţia sa, s-a deschis o gaură în zăpadă. La un moment dat unul ce a trecut pe acolo a văzut gaura şi s-a întrebat: „Ce este aici? Un izvor?”. Apoi a lovit cu bastonul, iar cel beat a strigat: „Oh!” Şi astfel a iconomisit Dumnezeu să se izbăvească acel om.

Sfantul Paisie Aghioritul

Trezire duhovniceasca, Editura Evanghelismos

Cumpara cartea "Trezire duhovniceasca"

 

Pe aceeaşi temă

24 Octombrie 2017

Vizualizari: 1428

Voteaza:

Dumnezeu pe toate le pune in valoare spre bine 5.00 / 5 din 2 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

RETELE SOCIALE