De aceea, dragul meu, neavând oameni pregătiţi ca să dezvolte în sfârşit un sector amănunţit al vieţii călugăreşti, am ajuns la acest impas, la această durere, în sfârşit, la un regres al vieţii duhovniceşti. Neavând oarecum sensibilitate duhovnicească, neavând cât de cât pătrundere şi analiză asupra vieţii fiecăruia dintre fraţii care vin, ajungi la un moment dat să-l descurajezi, nu numai ca să nu mai fie un călugăr, dar nu mai poate fi nici un creştin bun. Vede în mănăstiri acelaşi duh laic, de multe ori depăşit chiar - şi ne găsim în stadiul acesta deplorabil - pentru că lumea creştină este oglinda vieţii monahale. Dacă a dispărut viaţa monahală, într-o lume creştin ortodoxă, s-a dus şi viaţa creştină...
De aceea au atacat comuniştii, de pildă, mănăstirile. De ce au atacat ruşii Optina şi Kievul şi toate marile lavre ale Rusiei? Pentru că ştiau într-adevăr, cum spune şi Dostoievski, că toate marile lavre, mănăstirile, erau şcoala de formare a poporului rus. Apoi această şcoală de formare este întreaga Ortodoxie. Ce s-a întâmplat cu Occidentul care a aruncat icoana, a aruncat Sfânta Cruce, a încuiat biserica? Iată, azi transformaţi în musulmani, în budişti, în protestanţi, în erezii peste erezii, au împrumutat din America toate bisericile satanice şi iată şi azi ne-au inundat şi pe noi, care credeam acum 25-30 de ani că e o poveste tot ce se întâmplă în Statele Unite. Iată astăzi, suntem atacaţi, suntem otrăviţi cu aceeaşi concepţie ateistă şi diabolică, satanică. Distrugi cartea, distrugi preotul şi atunci turma se risipeşte, slăbeşte. Ai văzut ce s-a întâmplat în veacul XX cu ateismul, cu masoneria care a format puternicul teren de distrugere a Ortodoxiei prin viaţa culturală. I-a desfiinţat, i-a băgat în sfârşit în temniţă, i-a condamnat la moarte, mii şi mii de oameni, care aveau să rămână bezmetici, ţărani, muncitori din fabrici, iar intelectualul să fie într-o sărăcie să poată să îi întindă în sfârşit o bucată de pâine mai favorabilă în posturi şi în felul acesta i-a transformat în nişte turnători unii pe alţii, ca să se producă neîncrederea, instabilitatea şi toată urgia pe care o trăieşti până astăzi.
Este mai bună o viaţă de retragere?
Viaţa de retragere este prielnică celui ce are oleacă de experienţă contemplativă, că altfel, dacă sari treptele, dintr-o părută duhovnicie, nu e bun. întâi trebuie să treci prin ascultări, să te smereşti, să înveţi să faci si ceea ce este contrar raţiunii tale. Pe mine dacă mă pui acuma să mă duc la Sf. Munte să trăiesc într-o peşteră acolo, să stau, să-mi găsesc nevoinţa, păi, pentru mine e uşor să stau, da, că eu am 86 de ani, am o experienţă şi eu acum îmi duc ponoasele aici vrând-nevrând. Dar toate să se facă treptat, după rânduiala Sfinţilor Părinţi.
Aşadar se mai poate lucra viaţă filocalică, nu?
Măi, se poate, dar nu cu orice fel de oameni, ci cu oameni pregătiţi, prin ascultare, studiu, rugăciune. Trebuie să-ţi formezi oamenii potriviţi pentru orice loc, ca să nu apară invidia că unul munceşte şi altul studiază. Dar dacă sunt aşa adunaţi de peste tot... nu prea ai ce face decât pe ici, pe colo. Trebuie să-l pregăteşti pe om, de pildă, să facă o anumită ascultare într-o latură frumoasă şi să asculte cu adevărat. Eram în vizită la mănăstirea Cozia. Toamnă, frumos, la sfârşitul lui septembrie, fructe, în sfârşit, livadă bogată acolo, şi eram doi tineri, veniserăm de la Cernica şi vizitam mănăstirile din Oltenia. Şi mergând prin livada aceea cu fructe pe jos, în sfârşit, copaci frumoşi, parcă era raiul, paznicul strigă la un frate: „Frate Ioan, adă-mi o cană de apă!“. Dar eu îi spun: „Dar ia nişte mere de acolo, taie setea“. „Noi suntem în ascultare. N-am blagoslovenie să iau să mănânc mere“. Ei atunci, am zis şi noi, veneam de la Cernica, eram anul VI parcă la Seminar, că deşi părintele stareţ Păunescu era un duhovnice vrednic, nu reuşea să ne convingă pe noi prin livadă pe la Cernica când umblam prin struguri pe acolo, prin toate soiurile de fructe de prin luna mai şi până în luna noiembrie, să nu mâncăm. Dar am văzut că se poate, acela nu mânca fără blagoslovenie.
Părinte, dacă se stricau?
Păi, el avea rânduiala asta pusă de duhovnic: n-are voie să mănânce. Era o încercare. Ce era călugărul care primea în sfârşit un strugure în Pateric, ştiţi prea bine...
îl dădea de la unul la altul şi ajungea tot la el.
Ajungea tot la el! Vezi dragostea desăvârşită şi împlinirea unei rânduieli călugăreşti? Aşa poţi ajunge, de altfel, să realizezi o viaţă filocalică. Dar şi acolo, şi în Filocalie, cam toţi erau, în sfârşit, în mănăstire, dar fiecare îşi avea rostul lui bine cercetat. Vedeţi prea bine şi în viaţa de obşte a cuviosului Paisie. Avea acolo numai cărturari, numai scriitori, numai copişti? Nu! Fiecare avea rolul lui. Ii lua şi îl forma pe fiecare, măi, de la cel de la apă, până la cel de la viţei, de la îngrijitul animalelor ajungea până la tipografie şi lucra şi-acolo. Şi acuma s-ar pu- tea face în felul acesta lucrurile, dar este foarte greu pentru că nu mai este „umplutură" aceea sau structura omului nu mai e : aceeaşi. Structura omului este dezmoştenită de la originea lui. Pentru că toate căsătoriile acestea ale tineretului nostru, căsătorii cu musulmani, ortodox cu mahomedan, căsătorii i cu chinezi, căsătorii cu spanioli, au creat un amestec mare. Ei bine, toată această origine daco-romanică a noastră, această Ortodoxie nu se mai potriveşte, măi, cu amestecul acesta. Şi j atunci omul este cu totul altă structură. Ia, pune frăţia ta să faci un amestec metalic! Nişte metale, în sfârşit, care nu sunt compatibile unul cu altul. Ce poate să iasă? Un surogat.
Cam aşa se întâmplă şi în viaţa noastră de toate zilele. Cu cât ai un metal mai nobil, cu atât aliajul este mai trainic, mai bun. Cam aşa e şi cu viaţa sufletească a omului; cu cât are mai multă învăţătură, o eleganţă, o educaţie, o formare, cu atât are şi un rezultat mai bogat. Dar aşa, pune-l tu pe slavul ăsta cu românul, cu latinul, pune-l tu pe neamţ cu ortodoxul din Munţii Carpaţi, pune-l tu, în sfârşit, pe francez să-l aduci, să-l pui cu un dobrogean, aşa care-i şi turcit, e şi bulgărit, e şi mai ştiu eu cum, şi iată ce-ţi iese într-o mănăstire, cu o asemenea dublură? Şi te mai minunezi de ce nu se mai potriveşte cu perioada asta a Sfântului Siluan Athonitul? Nu vedeţi frăţiile voastre ce anarhie este acum într-o şcoală? Intră profesorul în clasă şi abia după 5-10 minute se face linişte şi mai vin şi cu drepturile elevului şi drepturile omului, drepturile cutare, că n-ai voie să vorbeşti urât. Dar el are voie să-ţi dea ţie în cap, să-ţi ceară socoteală de ce i-ai pus nota cutare, de ce l-ai luat de perciuni? Tu, ca profesor să asculţi pe elev, dar el nu te ascultă pe tine.
Deci, s-a insuflat duhul ăsta satanic, încât săracul merge din ignoranţă în ignoranţă, din prostie în prostie şi oameni nepregătiţi vin şi în mănăstire ca şi în orice ramură de activitate din societatea asta. Işi termină o Facultate, săracul, de Agronomie, dar el nu ştie să protejeze un porumb. Termină în sfârşit, Facultatea de Istorie, dar el nu ştie unde ar fi un exemplu de pictură exterioară făcută de Petru Rareş. Se minunează domnul student din anul IV unde ar putea să fie un monument istoric în Moldova? Ce să faci cu oameni aşa ignoranţi? Şi toate merg în aceeaşi ignoranţă şi neştiinţă; o să ajungem să nu mai ştim cât e 8x9. Scoţi calculatorul american, să-ţi spună cât e 8x9, că omul modern nu mai ştie, el vede la televizor, vede pe internet, vede peste tot şi nu-ţi mai citeşte el pe Agârbiceanu, nu se mai duce la Eminescu şi la Haşdeu, nu mai cunoaşte nimic. Că-i dă la calculator ce îi trebuie acolo, oleacă, şi gata!
Apăi, dragii mei, greu să faci păstori din aluatul acesta! Greu se fac oameni filocalici, greu se fac oameni de conducere în mănăstiri, în instituţiile religioase creştine mari. Cu ce să faci o academie ortodoxă, să pregăteşti în sfârşit un Ieremia Movilă, un Petru Movilă, un Varlaam, un Dosoftei? Să pregăteşti atâtea şi atâtea elemente care să sprijine Ortodoxia noastră? Şi iată-ne săraci... într-adevăr se nevoieşte conducerea asta a Bisericii noastre să studieze călugării, să facă Seminar, să facă Teologie, dar pot, săracii, mai încolo (să facă ceva) când călugării bat mingea cu copiii pe la Mănăstirea Neamţului? Vin frăţiorii, pun dulama în cui şi dau şi ei cu mingea, gol. Apoi, numai după gol merge şi monahul. Şi iată că lucrurile se petrec din ce în ce mai stângaci, din punct de vedere al structurii noastre duhovniceşti.
Vremurile care sunt şi pe care le trăim sunt din ce în ce mai defavorabile vieţii duhovniceşti. Omul zilelor noastre e din ce în ce mai rece, mai distant, mai lipsit de esenţa aceasta duhovnicească. Mentalitatea lumii va lua aşa o întorsătură spre modernism care va face să dispară tot „balastru ăsta - cum socotesc ei - canonic şi monahal; şi „învechit" Dar cu toată evoluţia asta a lucrurilor, creştinul ori de trăieşte, ori de moare, al Domnului este. Amin!
Fragment din cartea "Ne vorbeste Parintele Justin. Vol. IV", FUNDAŢIA JUSTIN PÂRVU
Cumpara cartea "Ne vorbeste Parintele Justin. Vol. IV"
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.