In afara de monahism si de viata de familie, exista si alte cai catre Dumnezeu?

In afara de monahism si de viata de familie, exista si alte cai catre Dumnezeu? Mareste imaginea.

- Singura cale către Dumnezeu trece prin raporturi interumane. Singurul mijloc de a le întreţine este vieţuirea în obşte. Adică fie monahismul, fie viaţa de familie, fie slujirea jertfelnică a semenilor. Rămânând singuri, suntem de obicei foarte egoişti. Facem ce vrem, tindem către ceea ce ne place. Şi prin egoism ne distrugem. Numai iubirea jertfelnică, născută din relaţiile determinate de vieţuirea obştească (fie că vorbim despre căsnicie, despre monahism sau despre slujirea jertfelnică a aproapelui), poate să ne păzească de pieire, să ne salveze de iubirea de sine atotcuprinzătoare.

Dacă omul trăieşte singur, aceasta este iubire de sine. Dacă nu reuşiţi să încheiaţi o căsătorie sau nu intenţionaţi să o faceţi, dedicaţi-vă viaţa slujirii jertfelnice a semenilor. Slujirea jertfelnică nu este atunci când pur şi simplu vreau să fac ceva pentru că brusc mi-a apărut această dorinţă sau nevoie. Când este aşa, nu vorbim despre iubire. Iată de ce este periculos să trăieşti de unul singur.

Există doar o singură cale spre mântuire, aceea de a-I fi ascultător lui Dumnezeu. Omul poate să dobândească libertatea numai prin ascultare. De ce? Pentru că tocmai atunci ne eliberăm de voinţa proprie, care este distructivă, şi ne lăsăm în voia lui Dumnezeu, singurul Care are grijă de noi, Care face totul ca să ne fie bine.

Eu sunt foarte încăpăţânat. Există doar o singură Persoană a Cărei voinţă este mai puternică decât a mea. Aceasta Persoană este Dumnezeu. De aceea, toate străduinţele de a-L dobândi de unul singur sunt zadarnice. Avem nevoie de un foarte mare ajutor pentru a urma în viaţă chemarea dumnezeiască, şi anume, de a supune voia noastră voii Domnului. Trebuie să mă aflu printre oamenii care tind şi ei spre ce tind eu, ca să mă ajute să ating asta.

Le spun tuturor că viaţa monahală nu este pentru cei puternici, ci pentru cei slabi. Dacă vom trăi în lume, vom păcătui. Dacă vom trăi în lume, voia noastră se va întări. Din ce în ce mai mult va insista să facem ce vrem, nu ce ne cere Dumnezeu. Domnul Iisus Hristos a spus: „Dacă veţi trăi în lume şi veţi dobândi lumea întreagă, iar sufletul îl veţi pierde, ce folos veţi avea din asta?"

Eu ştiu că, dacă aş continua să trăiesc în lume, aş pofti tot ceea ce ne propune ea. însă lumea este mincinoasă. Ea ademeneşte, ne atrage în plasa ei şi ne înghite. Mereu nu ne ajunge câte ceva, nu putem niciodată să ne săturăm. Dorim să avem şi nu ne mai trebuie relaţii omeneşti, avem nevoie numai de lucruri. Nu de oameni, ci de lucruri! Eu însă nu am vrut să-mi procur lucruri, am vrut să-L dobândesc pe Dumnezeu. Astfel, am văzut în monahism modul de viată cel mai simplu, adică cel mai uşor de înţeles.

Oamenilor care vin la noi la mănăstire le spun:

- Dacă eşti un om puternic, mai bine este să te căsătoreşti. Pentru că vei putea să-ţi conduci soţia (sau soţul) spre Dumnezeu. Dacă eşti un om puternic, o vei putea iubi pe soţia ta (sau pe soţ) şi totodată nu-ţi vei pierde sufletul, vei continua să-L iubeşti pe Dumnezeu şi să-I slujeşti în primul rând Lui. Dar dacă eşti un om slab, mai bine să nu te căsătoreşti, pentru că îţi vei păgubi sufletul, precum şi sufletul soţului, şi sufletele copiilor tăi, şi cu toţii veţi merge în iad. Iţi trebuie asta? Uită-te în jur: Aproape toţi în lumea asta sunt căsătoriţi, dar oare mulţi dintre ei îl urmează pe Dumnezeu? Este foarte greu! Oamenii slabi trebuie să meargă la mănăstire. Trebuie ca la nouă monahi să existe un singur mirean, nu invers. Atunci poate vom avea posibilitatea de a îndrepta ceva. Dar aşa, toţi au copii, nepoţi, dar oare L-au dobândit pe Dumnezeu? Fiecare se gândeşte la sine, nu la Domnul.

Ştiu că şi eu aş fi la fel, m-aş iubi pe mine însumi şi m-aş gândi în primul rând la mine. La mănăstire însă zilnic, de patru ori pe zi, ţi se aminteşte că trebuie să mergi la biserică, să te rogi, să-i slujeşti aproapelui. In lume însă ştiu că aş spune permanent: „Am să mă rog mai târziu, acum trebuie să fac cutare sau cutare treabă."

Astfel, nu am venit la mănăstire pentru că sunt extraordinar şi plin de virtuţi, ci pentru că sunt slab şi păcătos, pentru că am nevoie de ajutor. Dar am avut atâta minte să conştientizez năzuinţa mea de a-L dobândi pe Dumnezeu. Iar în lume nu am putut să-L dobândesc. Este posibil, dar eu nu aş reuşi să o fac. Iar dacă suntem sfinţi, îl dobândim pe Dumnezeu şi în lume.

Schiarhimandritul Ioachim Parr

Fragment din cartea "Cand cei doi devin una", Editura Egumenita

Cumpara cartea "Cand cei doi devin una"

Pe aceeaşi temă

03 Aprilie 2020

Vizualizari: 588

Voteaza:

In afara de monahism si de viata de familie, exista si alte cai catre Dumnezeu? 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

RETELE SOCIALE