In boala secretul e sa te zbati spre a dobandi harul lui Dumnezeu

In boala secretul e sa te zbati spre a dobandi harul lui Dumnezeu Mareste imaginea.

Mult folos avem de pe urma bolilor, ajunge să le răbdăm fără cârtire şi să-L slăvim pe Dumnezeu, cerându-I mila. Bolile sunt spre binele nostru când le îndurăm fără murmur, rugându-L pe Dumnezeu pentru iertarea păcatelor şi preamărindu-I numele.

Când ne îmbolnăvim, important nu este să nu luăm medicamente sau să ne ducem să ne rugăm la Sfântul Necta- rie. Ştiţi ce trebuie să facem când suntem bolnavi? Să ne rugăm lui Dumnezeu să ne ierte păcatele. Iar Dumnezeu, fiindcă îl vom ruga îndureraţi şi smeriţi, ne va ierta păcatele şi ne va tămădui şi trupeşte. Dar luaţi aminte! Să nu vă rugaţi cu intenţii ascunse, să nu spuneţi: „Dumnezeul meu, iartă-mi păcatele", iar mintea să nu vi se desprindă de boala trupească. O asemenea rugăciune va fi fără rod. Când vă rugaţi, uitaţi de boala trupească, s-o socotiţi drept canon de spovedanie, drept epitimie, spre iertarea păcatelor voastre. Pentru celelalte să nu vă neliniştiţi; lăsaţi-le în seama lui Dumnezeu, fiindcă Dumnezeu ştie ce face.

Trebuie să cunoaştem si celălalt secret: să ne zbatem spre a dobândi harul lui Dumnezeu. Acesta-i secretul. Despre celelalte ne va învăţa harul, adică despre cum ne vom preda lui Hristos. Cu alte cuvinte, noi dispreţuim boala, nu ne gândim la ea, ne gândim la Hristos delicat, cu sfia- lă, dezinteresat, iar Dumnezeu îşi va face minunea spre folosul sufletului nostru. Precum zicem la dumnezeiasca Liturghie, „toată viaţa noastră lui Hristos Dumnezeu să o dăm".

Trebuie însă să ne dorim să nu luăm în seamă boala. Dacă nu ne-o dorim, e greu, nu putem spune „n-o iau în seamă". Şi aşa, în timp ce ni se pare că o nesocotim şi că nu-i acordăm importanţă, îi acordăm, o avem în minte neîncetat, fără putinţa de a ne păstra starea de linişte interioară. Iar asta am să v-o dovedesc. Zicem: „Cred că o să mă vindece Dumnezeu. Nu iau medicamente. Aşa voi face: o să rămân toată noaptea treaz şi o să-L rog pentru asta. Dumnezeu o să mă asculte." Ne rugăm toată noaptea, implorăm, cerem, înălţăm rugi, strigăm, II silim pe Dumnezeu şi pe toţi Sfinţii să ne facă bine. Zi şi noapte nu facem decât să-I forţăm mâna. Prin toate mijloacele. Ei, oare nu arătăm prin toate astea că nu am nesocotit boala? Cu cât stăruim şi vrem ca Dumnezeu şi Sfinţii să ne facă bine cu de-a sila, cu atât ne trăim boala. Cu cât ne preocupă alungarea ei, cu atât o trăim. De aceea nu se întâmplă nimic. Iar noi avem impresia că se va petrece neîndoielnic o minune; de fapt nu credem asta, şi în felul acesta nu ne facem bine.

Rugăciuni facem, medicamente nu luăm; cu toate astea nu ne aflăm liniştea şi minunea nu se petrece. Dar o să spui: „N-am luat nici un medicament, cum adică nu cred?" Totuşi lăuntric există îndoială, frică şi ne gândim: „Oare o să se întâmple aşa ceva?" Aici este valabil cuvântul Scripturii: „Dacă veţi avea credinţă şi nu vă veţi îndoi, veţi face nu numai ce s-a făcut cu smochinul, ci şi muntelui acestuia de veţi zice: Ridică-te şi aruncă-te în mare, va fi aşa."1 Atunci când credinţa este adevărată, fie iei, fie nu iei medicamentul, ea va lucra. Dumnezeu lucrează şi prin mijlocirea doctorilor şi a medicamentelor. Grăieşte înţelepciunea lui Sirah: „Cinsteşte pe doctor cu cinstea ce i se cuvine, că şi pe el l-a făcut Domnul (...); Domnul a zidit din pământ leacurile, şi omul înţelept nu se va scârbi de ele (...); Şi doctorului dă-i loc că şi pe el l-a făcut Domnul şi să nu se depărteze de la tine, că şi de el ai trebuinţă."

Dar să crezi că Dumnezeu, lăsând la o parte pe toată lumea, va interveni miraculos pentru tine, şi să refuzi ajutorul medicului este în cele din urmă o atitudine egoistă, plină de vicleşug. Dumnezeu face minuni şi acum, însă în ce vă priveşte nu trebuie să aveţi astfel de aşteptări. Altminteri, şi prin intermediul doctorilor lucrează Dumnezeu însuşi.

Când ne îmbolnăvim, spre a nu face greşeli, trebuie să urmăm şi îndrumările medicinei şi raţiunii. Dar, mai presus de toate, să urmăm voia lui Dumnezeu şi să avem încredere în iubirea Sa.

Intreg secretul este credinţa: neşovăielnică, delicată, simplă, nevinovată. „întru neprefăcătoria şi nevinovăţia inimii."2 Nu se pune problema să-ţi impui ceva. La acest lucru poate recurge un fachir - cuvântul acesta nu e potrivit. Să avem credinţa că Dumnezeu ne iubeşte peste măsură şi că voieşte să devenim ai Lui. De aceea îngăduie bolile, până ce I ne vom preda cu încredere.

Să-L iubim pe Hristos şi toate în viaţa noastră se vor preschimba. Să nu-L iubim pentru a primi răsplată, sănătate, de pildă. Ci să-L iubim cu dor fierbinte, cu recunoştinţă, fără să ne gândim la nimic, numai la iubirea dumnezeiască. Nici să ne rugăm mânaţi de interes şi să-I zicem lui Dumnezeu: „Fă-1 pe cutare bine ca să vină la Tine." Nu-i potrivit a-l arăta lui Dumnezeu cum să facă. Cum să-I spunem lui Dumnezeu: „Fă-mă bine"? Ce să-I facem cunoscut noi Celui Care ştie toate? Noi ne vom ruga, dar se poate ca Dumnezeu să nu vrea să ne asculte.

Să nu-L rugaţi pe Dumnezeu să vă facă bine. El ştie ce este bine pentru voi. Şi va lucra cu iubirea Lui neţărmurită faţă de om. E foarte urât să ne rugăm lui Dumnezeu pentru nevoile noastre. O să ziceţi: „N-o să-L rugăm noi pe Tatăl nostru?" Bineînţeles, dacă ne vom îmbolnăvi, dacă vom pierde ceva, lui Dumnezeu ne vom ruga. Nu este ceva rău. Dar în realitate e şi rău. Căci nu ne rugăm Lui pentru că simţim că suntem departe de El şi nu l-am arătat iubire pe măsură. Nu ne înălţăm braţele spre a spune: „Dumnezeul meu, Te iubesc, sufletul meu Te doreşte, dar nu Te pot iubi după cum îţi e voia..." Dacă este să-L rugăm aşa, atunci să I ne rugăm. Insă când ajungem la nevoie, vrem să ne-ajute cu de-a sila, nu I ne rugăm. Zicem: „Dă-mi, Dumnezeul meu, [ceea ce-Ţi cer] căci mă doare."

Luaţi aminte la taina aceasta. Oare Dumnezeu nu ştie că eu sunt robul Lui? Nu ştie că am dureri? E nevoie să-L mai rog acum? Nu am atâtea altele cu privire la sufletul meu fără de amânare? Scopul este ca El să mă ajute să-L iubesc, să-L doresc din tot sufletul meu. Să-mi arate calea sfântă, cum trebuie să se deschidă sufletul meu spre a grăi cu El. Sunt multe taine... Pentru aproapele, desigur! Trebuie să privegheaţi, să trudiţi, să-L. rugaţi! Pentru voi înşivă însă....

Un om m-a întrebat cu ceva timp în urmă:

- Când o să mă fac bine?

- Aaaa!, îi zic. Dacă întrebi: „Când o să mă fac bine?", n-o să te faci niciodată bine. Nu se cuvine să te rogi lui Dumnezeu pentru asemenea lucruri. Te rogi cu îngrijorare lui Dumnezeu să-ţi ia boala, dar ea atunci te apucă şi te cuprinde mai tare. Nu trebuie să cerem, nici să ne rugăm pentru un asemenea lucru.

S-a speriat şi mi-a zis:

- Să nu mă rog!?!

- Vai!, îi răspund. Să te rogi şi, vezi bine, să te rogi mult, dar ca să-ţi ierte Dumnezeu păcatele şi să-ţi dea putere spre a-L iubi şi a I te dărui. Căci cu cât te rogi să scapi de boală, cu atâta se lipeşte de tine, te înlănţuie, te strânge şi nu-ţi mai dă drumul. Fireşte, dacă o să simţi ca om neputinţă şi greutate în adâncul tău, atunci să te rogi cu umilinţă Domnului să te scape de boală.

Sfantul Porfirie Kavsokalivitul

Cuvinte despre boală şi mângâiere, Editura Sophia

Cumpara cartea "Cuvinte despre boală şi mângâiere"

 

Pe aceeaşi temă

13 Iulie 2017

Vizualizari: 2347

Voteaza:

In boala secretul e sa te zbati spre a dobandi harul lui Dumnezeu 5.00 / 5 din 1 voturi.

Cuvinte cheie:

boala suferinta harul

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

RETELE SOCIALE