Patimile nu ne parasesc ca prin farmec, ci este nevoie de impotrivire cu fapta, iar Domnul, vazand dorinta, hotararea si lucrarea noastra cea buna, va veni cu harul Sau si va pecetlui biruinta. Omul nu poate sa alunge patimile si diavolii, numai harul lui Dumnezeu poate face aceasta.
Mantuirea oamenilor se cuprinde in doua lucruri: pe de o parte, in relatia cu Dumnezeu sa ai pururea asteptarea Lui intru rabdare; pe de alta parte, in relatia cu aproapele sa alegi intotdeauna folosul lui mai mult decat al tau.
Sa nu va mahniti ca aveti ispite! Aceasta este cea mai mare nebunie. “Ridica ispitele si nu se va mantui nimeni” (Avva Antonie). Sa fim cu multumire si cu rabdare pentru toate cele ce vor veni. Niciodata nu ne vom impotrivi ca suntem ispititi, fiindca doar cei fara de minte fac asa si cauta ceva ce nu exista. Este ca atunci cand lepadam cele necesare vietii, adica hrana, imbracamintea si altele si vrem totusi sa traim; acelasi lucru se intampla si in cele duhovnicesti.
Ti-ai deschis urechile inimii ca sa auzi? Da si Dumnezeu cuvant! Ti-ai inchis urechile inimii tale? Nu da Dumnezeu cuvant si nu te vei folosi!
Dumnezeu Se smereste si slujeste, iar noi ne mandrim!
Razboiul nu este doar diavolesc, ci vine si din pricinile care il starnesc. De pilda, este un lucru firesc sa ti se faca foame cand postesti. Atunci, daca vezi o livada, gandul iti va spune indata: “Inainte nu ai mancat pentru ca nu aveai, dar acum de ce sa nu mananci?” Acesta este un lucru firesc si mult mai puternic decat razboiul pe care il starneste diavolul in lipsa pricinilor, prin inchipuire. De aceea, sa fugiti pe cat puteti de pricini, ca astfel sa evitati lupta!
Noi suntem purtatorii pocaintei. Pocainta inseamna, dupa cum spun Parintii, intoarcerea mintii la locul ei. Adica mintea a ratacit si o aducem iar la locul ei. Sa ne indeletnicim sarguincios cu paza mintii. Mintea a fost inselata si in trecut, din pricina celor pe care le-a auzit, le-a vazut si le-a aflat, si a fost inselata si mai tarziu, din pricina celor pe care le-a dobandit, adica a relelor obisnuinte si a patimilor. Mintea trebuie sa stea pe o temelie sanatoasa si sa cerceteze: “Al nostru esti sau dintre potrivnicii nostrii?”. Adica, vine momeala, gandul. Si atunci mintea spune: “Ia stai ce este gandul acesta? Este de la Dumnezeu sau de la patimile mele?”. Cand gandeste asa de la inceput, indata momeala se da pe fata si nu mai are putere. Pentru ca numai atunci cand minte este la locul ei, se descopera momeala gandului care se impotriveste vietuirii dupa Dumnezeu si taie puterea acestui gand. Si atunci mintea este sloboda sa ia barbateste o hotarare si sa isi urmareasca tinta si scopul ei, care este intoarcerea sincera catre Parintele sau.
-
Parintele Iosif Vatopedinul
Publicat in : Parinti -
Sfaturi duhovnicesti - parintele Iosif Vatopedinul
Publicat in : Sfaturi duhovnicesti -
Cuvinte ale parintelui Iosif Vatopedinul
Publicat in : Religie
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.