Mantuirea se realizeaza deseori prin boala, prin foamete, prin orice fel de stramtorare si inlauntrul mortii

Mantuirea se realizeaza deseori prin boala, prin foamete, prin orice fel de stramtorare si inlauntrul mortii

Desigur, dacă apostolul Pavel nu l-ar fi înviat pe copil n-ar fi fost un eşec al lui. El l-a înviat pe tânăr, apostolul Petru a înviat-o pe Tavita şi alţi apostoli au înviat morţi. Dar, aşa cum Hristos, Domnul şi învăţătorul lor, Dumnezeul lor şi Dumnezeul nostru, n-a înviat pe toţi cei care au murit în perioada lui şi nu i-a vindecat pe toţi cei bonlavi din acea vreme, la fel şi apostolii şi ceilalţi sfinţi.

Aşa cum am spus şi altă dată, Domnul poate şi acum să-i vindece pe toţi bolnavii, dar nu-i vindecă. Din când în când îl vindecă pe câte unul, pentru că cheia este nu să nu moară, sau să nu se îmbolnăvească oamenii. Aceste lucruri sunt inevitabile. Odată ce oamenii au căzut şi au intrat pe drumul păcatului vor suferi toate urmările păcatului, ca să se mântuiască în cele din urmă, dacă cred în Dumnezeu.

Prin urmare, se vor îmbolnăvi, vor înfometa, vor simţi durerea, vor fi strâmtarăţi şi vor muri în cele din urmă. Hristos n-a venit ca să-i învieze pe toţi câţi au murit, nici să-i
trimită pe ucenicii săi s-o facă, n-a venit să-i sature pe toţi înfometaţii, sau să-i vindece pe toţi bolnavii. Hristos a venit ca să-l mântuiască pe fiecare om, pe toţi fără excepţie şi mântuirea, adeseori, se întâmplă în boală, în durere, în foamete, în orice strâmtorare şi în moarte. Cel care moare, să ştim aceasta, se mântuieşte prin  moartea lui.

Câteodată moare un copil şi zicem: „Săracul, nu s-a bucurat de viaţă!" De care viaţă nu s-a bucurat? Acesta acum este în viaţă. „Dar de ce Dumnezeu l-a luat aşa de mic?"

Aceasta o ştie doar Dumnezeu, care le cunoaşte pe toate. Ca Dumnezeu ştie că pentru copilul acesta, care n-a împlinit nici ani, nici luni, ci puţine zile, este momentul cel mai potrivit ca să plece din lumea aceasta şi plecând, se mântuieşte. Se izbăveşte, pentru că dacă l-ar fi lăsat, s-ar fi putut pierde.

Dumnezeu le ştie pe toate, şi cum şi ce este bine; iar noi nu putem să ne amestecăm în nici un fel. Dacă l-ar fi lăsat, s-ar fi pierdut. Deci, l-a luat şi l-a mântuit prin moarte. Să nu mai vorbim de faptul că atunci când moare un copil, este posibil ca tatăl lui, mama Iui, rudeniile să-şi revină, să se pocăiască, să-L găsească pe Dumnezeu şi astfel, să se mântuiască şi aceştia. Oricum se întâmplă acest lucru, dar nu trebuie să limităm evenimentul morţii doar la acest aspect, adică moare un copil ca să se mântuiască ceilalţi. Copilul însuşi se mântuieşte prin moartea lui. Hristos a venit ca oamenii să se mântuiască şi pentru ca să se împlinească lucrarea de izbăvire, vor trece şi prin boli, prin foamete, prin orice strâmtorare şi prin moarte.

De aceea, Hristos fie când era El pe pământ fie mai târziu, prin ucenicii Săi, prin Biserica Sa, nu-i înviază, nu-i hrăneşte pe toţi. Aşadar, oamenii vor pătimi ceea ce au de pătimit, adică foamete, boli etc. Toate acestea vor exista nu pentru că aşa vrea Dumnezeu să existe, ci pentru că noi oamenii le generăm, pentru că trăim în păcate. Hristos i-a săturat pe flămânzi, i-a vindecat pe bolnavi, i-a înviat pe morţi, asemenea şi Apostolii şi Sfinţii Lui după aceea.

Acestea s-au întâmplat ca să se vădească faptul că Hristos este Domnul tuturor. Este Domnul vieţii şi al morţii întărind ceea ce am spus, apostolul Pavel ar fi putut să nu-l învieze pe tânăr, dar pobabil că a existat un motiv special care l-a obligat s-o facă. Acest motiv îl ştie doar Dumnezeu care i-a dat putere Apostolului să facă învierea şi apostolul Pavel care a primit „înştiinţarea". (26.10.1986)

Arhim. Simeon Kraiopoulos

Fragment din cartea "Taina suferintei", Editura Bizantina

Cumpara cartea "Taina suferintei"

Pe aceeaşi temă

28 Februarie 2020

Vizualizari: 1205

Voteaza:

Mantuirea se realizeaza deseori prin boala, prin foamete, prin orice fel de stramtorare si inlauntrul mortii 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

RETELE SOCIALE

Despre Maica Domnului si sfinti
Despre Maica Domnului si sfinti Cuvintele Sfântului Nectarie sunt ­descoperire a învățăturii celei adevărate și ­drept‑slăvitoare și, totodată, izvod de rugăciune necontenită, înăl­țân­du‑ne inimile și cugetele la Dumnezeu spre a primi vindecare, luminare și întărire.  15.00 Lei
File de Pateric din imparatia monahilor, Sfantul Munte Athos
File de Pateric din imparatia monahilor, Sfantul Munte Athos Sfântul Munte se aseamănă unui stup. Așa cum în acesta există cuiburi de albine, tot astfel şi în Athos – multe chilii monahale. Şi, precum în stup fără încetare zumzăie albinele, tot la fel şi în Athos monahii, ziua şi noaptea, rostesc psalmi şi imnuri 45.00 Lei
Sfanta Iuliana - mireasa lui Hristos
Sfanta Iuliana - mireasa lui Hristos Cu adevărat, Iuliana a dobândit puteri suprafirești prin harul lui Dumnezeu. A biruit legile firii, a rămas nevătămată de foc și de plumbul topit, a fost tămăduită în chip minunat după ce chinuri înfricoșătoare i‑au mutilat trupul. A cucerit inimile 15.86 Lei
Invataturi folositoare in viata de familie dupa Scara Sfantului Ioan Sinaitul
Invataturi folositoare in viata de familie dupa Scara Sfantului Ioan Sinaitul Scrierile și tradiția ascetică ne sunt necesare și nouă, celor ce suntem „în lume”. Se poate ca monahii și monahiile să aprofundeze viața duhovnicească în cele mai mici amănunte și să se dedice cu totul acestei lupte, dar și noi, cei „din lume”, avem 22.00 Lei
101 pilde. Rugaciunea lumineaza sufletul. Culegere de pilde si povestiri crestine
101 pilde. Rugaciunea lumineaza sufletul. Culegere de pilde si povestiri crestine În această culegere veți găsi ­reunite 101 pilde despre ru­gă­ciu­ne, despre țelul și sensul vieții, de­spre dragoste și îndreptarea vieții noastre - un adevărat tezaur de mărturii minunate ce adeveresc puterea adu­că­toare de sfințenie a nevoinței 13.00 Lei
Sfarsitul veacurilor pe intelesul tuturor. Talcuirea la Apocalipsa a unui martir din secolul XX
Sfarsitul veacurilor pe intelesul tuturor. Talcuirea la Apocalipsa a unui martir din secolul XX Tâlcuirea la Apocalipsă a Sfântului Ermoghen este o neprețuită călăuză către Lumină și Adevăr, căci, prin cuvinte puține și limpezi, ni se deschide fiecăruia drum către noima adâncă și lucrătoare a cuvintelor grăite de 34.00 Lei
Evanghelia Maicii Domnului. Scrieri despre Imparateasa cerului si a pamantului
Evanghelia Maicii Domnului. Scrieri despre Imparateasa cerului si a pamantului „Eu sunt gângav și, vai, slab cu mintea când vreau să vorbesc despre Preasfânta Maică a lui Dumnezeu... Dacă fiecare atom al meu ar începe să grăiască în graiul heruvimilor și serafimilor, nici pe de-aproape n-aș putea să o 33.83 Lei
Din vistieria inimii mele
Din vistieria inimii mele Cartea aceasta este pregătită anume pentru tine. Din clipa în care o vei citi, ea nu va mai fi numai a mea, ci va fi și a ta.. Cele din "vistieria inimii mele" vor intra și în "vistieria inimii tale"... 50.74 Lei
Cine sunt eu? Ce spun eu despre mine? Convorbiri cu Parintele Teofil Paraian
Cine sunt eu? Ce spun eu despre mine? Convorbiri cu Parintele Teofil Paraian În cuprinsul acestei cărți, totul este natural, totul este lin și liniștit; totul este în carte cum a fost în realitate. Pe parcursul expunerii mele, am vibrat adeseori, împreună cu cei ce esrau de față, la înregistrare. În cuprinsul acestei cărți, am dat 50.74 Lei
CrestinOrtodox Mobil | Politica de Cookies | Politica de Confidentialitate | Termeni si conditii | Contact