Da, sigur! Mai întâi, trebuie să ne curăţim mintea. Prima treaptă e treapta cea de jos, rugăciunea buzelor, despre care vorbeşte şi Părintele Sofronie Saharov de la Essex. E treapta cea mai de jos, rugăciunea buzelor sau rugăciunea rostirii, când noi rostim rugăciunea cu buzele. Apoi este rugăciunea minţii, când noi ne rugăm cu mintea.

Apoi este rugăciunea minţii si a inimii, când mintea noastră se curăteste si mintea, în rugăciune, se uneşte cu inima. Apoi, Părintele Sofronie spune despre rugăciunea de sine mişcătoare, când, rostind neîncetat Numele Domnului Iisus în această rugăciune a Ortodoxiei - sau rugăciunea isihastă sau rugăciunea lui Iisus - Doamne Iisuse Hristoase, Fiul Lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine, păcătosul, această rugăciune în inima curăţită se rosteşte de la sine, se rosteşte neîncetat, fiind cea mai înaltă treaptă a rugăciunii, când mintea şi inima şi întreaga făptură se desfată de iubirea lui Dumnezeu si se încălzeşte de lumina harului Său. La această treaptă au ajuns mulţi părinţi isihaşti, dar şi creştini anonimi. Părintele Cleopa pomenea de acea femeie de la tară care a intrat în biserică, era încălţată cu opinci, venea de undeva din munte, bătea metanii şi a fost cuprinsă de o lumină dumnezeiască. Desigur, şi Părintele Cleopa era scăldat în această lumină, pe treapta cea mai înaltă a rugăciunii, şi a putut să vadă, fiindcă el însuşi era plin de această lumină, la ce măsură a ajuns această credincioasă şi pomenea adeseori de acest lucru. Insă, pentru a ne curăţi într-adevăr inima, trebuie să ne curăţim mintea.

Noi suntem departe de această trăire. Ne străduim cu toţii, ne luptăm să ne curăţim simţirile, să ne curăţim mintea, să ne curăţim inima si să ne vindecăm deplin. Şi noi, cei care cu darul şi cu mila lui Dumnezeu, îndrumăm pe calea mântuirii, spovedim şi lucrăm la mântuirea şi vindecarea altora, e nevoie să putem fi vindecaţi si noi si să ne mântuim cu totii. Fiindcă e foarte important ca duhovnicul, atunci când spovedeşte, să fie vindecat, ca să-i ajute şi pe ceilalţi în vindecarea rănilor celor nevindecate.

Harul lucrează prin toţi preoţii, fiindcă preoţii sunt asemenea conductelor. Conducta poate fi de aur, poate fi de argint, poate fi de cupru, dar apa este pură, indiferent prin ce conductă curge. Aşa este harul care se revarsă, care curge prin preoţii slujitori.

Insă e vorba de etapa cea mai importantă de după iertarea pe care o primim prin acest har, fiindcă pocăinţa este o stare continuă, de străpungere a inimii, de plângere cu plâns adânc, cu plânsul adamic pentru păcate şi, în această stare continuă, cel care primeşte iertarea poate fi vindecat deplin. Ne folosim de cuvintele bătrânilor, ne folosim de cuvintele celor cu experienţă, dar noi suntem departe de aceste cuvinte, de trăirea lor. Dar ne dăm toată silinţa, trăim neîncetat în aceasta nădejde şi bucurie a mântuirii şi ne rugăm cu toţii să trăim încă din această lume starea de har a împărăţiei şi să putem trece cu toţii dincolo de poarta Raiului. Am fost aseară la Baia Mare, unde am făcut referire la rugăciunea înaltpreasfinţitului Iustinian al Maramureşului: „Dumnezeule, eu nu vreau sa mă duc în Rai singur, eu vreau să merg cu tot poporul!”.

Aşadar, cu toţii să intrăm pe poarta Raiului.

+ MACARIE, Episcopul românilor din Europa de Nord

Fragment din cartea "7 ÎNTÂLNIRI ALE POSTULUI MARE", Editura Felicitas

Cumpara cartea "7 ÎNTÂLNIRI ALE POSTULUI MARE"



 

• Curatirea inimii
  Publicat in : Sfaturi duhovnicesti
• Cu neputinta este curatirea inimii de patimi fara chemarea numelui lui Iisus
  Publicat in : Sfaturi duhovnicesti
• Asceza in monahismul ortodox si practicile necrestine
  Publicat in : Editoriale
• Reflectii asupra innoirii si reformei liturgice
  Publicat in : Viata liturgica

Aboneaza-te la newsletter Retete de post

Email

Introdu codul din imagine: