Spus-am în scurt întru cuvintele cele de mai nainte cum că foarte cu primejdie este a judeca (lucru care şi întru înşişi cei ce par buni se furişează!), iar mai vârtos din pricina limbii a fi judecat şi pedepsit.1 Iar acum pricina [acestei patimi] şi uşa prin carea intră şi iese, după rânduială şi întru puţine cuvinte se cuvine a o spune şi a o aşeza.
2. Multa-cuvântare este scaunul pe care slava deşartă are fire a se arăta şi a se împublica. Multa-cuvântare este semn al necunoaşterii, uşă a clevetirii, ducătoare de mână a glumirii şi a şeguirii, slujitoare a minciunii, risipire a umilinţei, făuritoare sau chemătoare a negrijaniei, înainte-mergătoare a somnului, răspândire a minţii ceri adunate, pierzătoare a păzirii, răcitoare a fierbinţelii, întunecare a rugăciunii.
3. Tăcerea întru cunoştinţă2 este maică a rugăciunii, chemare înapoi din robie, păzire a focului, cercetătoare a gândurilor, pândire a vrăjmaşilor3, temniţă a plânsului, prietenă a lacrămilor, lucrătoare a pomenirii morţii, zugrăvitoare a muncilor, iscoditoare a judecăţii, ajutătoare a îngrijorării, duşmană a îndrăznelii, însoţitoare a liniştii, potrivnica iubirii de dăscălie, adăugire a cunoaşterii, făuritoare a dumnezeieştii vedenii, sporire nearătată, suire tăinuită.
4. Cel ce şi-a cunoscut greşalele îşi stăpâneşte limba, dar cel mult cuvântător încă nu s'a cunoscut cum se cuvine. Prietenul tăcerii se apropie de Dumnezeu, şi întru ascuns cu dânsul vorbind, se luminează de la Dumnezeu.4 Tăcerea lui Iisus pe Pilat l-a ruşinat, şi liniştea bărbatului, a glăsuirii deşartă slavă a surpat.
5. Un cuvânt zicând Petru, a plâns cu amar, fiindcă nu şi-a adus aminte de cel ce spunea: Zis-am: Păzi-voi căile mele, ca să nu greşesc cu limba mea (Ps. 38: 1); şi de altul carele a zis: Mai bine este a cădea dintru înălţime pre pământ, decât dintru limbă (Sirah20: 19).
6. Multe pentru acestea nu voiesc a scrie, măcar că vicleniile patimilor mă îndeamnă a o face.5 Insă am auzit odată pe oarecarele, dornic să afle de la mine despre liniştire, zicând că multa-cuvântare se naşte negreşit din una dintre acestea: ori din deasa făptuire şi obişnuirea cea rea şi fără înfrânare (că, zicea el, mădular al trupului fiind şi limba, îşi cere obiceiul cu care s'a deprins); ori iarăşi, la cei ce se nevoiesc, şi mai ales la dânşii, din slava deşartă, iar uneori şi din lăcomia pântecelui. Pentru aceea adeseori, mulţi dintre cei ce îşi înfrânează pântecele, silindu-se pe sineşi şi slăbindu-le puterile, ajung să pună frâu şi limbii, şi multei sale grăiri.
7. Cel ce se îngrijeşte de ieşirea sa a curmat cuvintele; şi cel ce a câştigat plânsul sufletului, de multa cuvântare ca de foc se fereşte.
8. Cel ce iubeşte liniştirea îşi astupă gura; dar cel ce se bucură să umble prin lume, de patima sa din chilie se goneşte.
9. Cel ce a cunoscut mireazma focului celui preaînalt fuge de însoţirea cu oamenii precum albina de fum. Că pe aceasta fumul o goneşte, iar aceluia însoţirea cu oamenii potrivnică îi este.
10. Puţini pot să oprească revărsarea apei ce nu are zăgazuri, dar şi mai puţini pot să înfrâneze gura cea neţinută.6
Treapta a unsprezecea este: cel ce a biruit-o, mulţime de răutăţi dintr'odată a curmat.
Sfantul Ioan Scararul
Scara, Editura Reintregirea
1 Sholia 1. Către cei ce sânt judecaţi de cei pe carii îi judecă zice. Că dacă iese mintea afară şi lasă pe ale sale, şi pe ale altora le iscodeşte, întru a judeca pe sineşi nu vine.
2 Sholia 2. După ce a înfăţişat uşile prin care iese judecarea aproapelui, arată acum şi pe cele prin care intră înapoi. Deci precum multa-cuvântare a scos-o afară, aşa şi tăcerea cea întru cunoştinţă iarăşi înlăuntru o duce.
3 Sholia 3. Tăcerea întru cunoştinţă nu numai de cei ce ne dau război ne păzeşte, ci nici îi lasă să se apropie.
4 Sholia 4. Dacă vei păzi limba ta, frate, se va da ţie de la Dumnezeu harul umilinţei inimii, ca să vezi întru dânsa sufletul tău, şi prin aceasta vei intra întru bucuria duhului. Iar dacă limba ta te va birui, crede mie ceea ce îţi zic, niciodată din întunecare nu vei putea să te izbăveşti.
Alta. De nu ai inima curată, aibi măcar gura curată.
5 Sholia 5. Pentru că vicleniile patimilor ne îndeamnă adeseori cu împătimire despre patimi să vorbim, adică despre multa cuvântare, despre tăcere şi despre altele, cărora eu nu mă voi pleca, fiindcă nu sufăr, despre tăcere vorbind, multe să cuvântez.
6 Sholia 6. Precum rari şi cu totul puţini sânt cei ce pot să oprească pornirile apelor, nezăgăzuindu-le mai înainte - căci cum altfel? - tot aşa puţini sânt cei ce gura cea neînfrânată pot să o supună. Că apa cu zăgazuri se opreşte, iar limba cu înfrânarea se leagă.
-
Cum se cuvine a ne conduce limba
Publicat in : Sfaturi duhovnicesti
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.