„Cea mai mare boală e mândria, care ne-a adus din Rai pe pământ şi încearcă să ne ducă până în iad” (Sfântul Paisie)

HRISTOS DĂRUIEŞTE libertatea tuturor celor care-L iubesc sincer şi se alipesc de El cu tot sufletul. Dacă vom fi credincioşi peste puţine (cf. Mt. 25, 23), El ne va încredinţa multe. Ne va chema să luăm parte la bucuria Sa veşnică ca slugi bune şi credincioase. Slugă credincioasă şi bună nu e cea care se sprijină pe cunoaşterea aparentă a Scripturilor, ci aceea care urmează şi înfăptuieşte cu credincioşie poruncile lui Hristos.

Ispitirile neaşteptate ne învaţă să urmăm îndeaproape asceza şi trudele. Cunoştinţa înaltă, prin ea însăşi, hrăneşte egoismul omului, care-şi pune voia deasupra poruncilor lui Hristos.

Steaua are ca trăsătură proprie strălucirea, iar creştinul evlavios, simplitatea şi smerenia; căci şi însuşirile ucenicilor lui Hristos, după Evanghelii, sunt cugetul smerit şi purtarea simplă. Pentru că nimeni nu e deasupra celui smerit. Şi aceasta o arată deopotrivă toate cele patru Evanghelii. Cel ce nu trăieşte smerit cade de la treapta Celui Ce S-a smerit pe Sine până la Cruce şi moarte, Care este şi Legiuitorul şi înfăptuitorul dumnezeieştilor Evanghelii.

Precum în lipsa luminii toate sunt sumbre şi întunecate, aşa şi în lipsa smereniei, toate faptele noastre cele după Dumnezeu sunt zadarnice şi nefolositoare.

Profetul Isaia zice că cei însetaţi se duc după apă. Insă câţi însetează după Dumnezeu jinduiesc la curăţia minţii; dar în zborul lor să privească şi jos, pe pământ, la nimicnicia lor. Indeosebi să avem frică de Dumnezeu şi să-I păzim poruncile în chip materialnic şi nematerialnic, după cum spune şi Profetul David: „Ca să fac voia Ta, Dumnezeul meu, am voit şi legea Ta înăuntru inimii mele” (Ps. 39, 11).

Cel credincios, dacă nu înfăptuieşte din inimă voia dumnezeiască, nici în afară nu o va putea înfăptui. E ca şi cum, nepăsător şi fără trezvie, I-ai spune lui Dumnezeu, şi asta din pricina lipsei luminării dumnezeieşti: „Nu vreau să cunosc calea Ta.” Pe când cel părtaş luminării dumnezeieşti, nelipsit de înştiinţarea lăuntrică de la Dumnezeu, are marea binecuvântare de a deveni încetul cu încetul statornic şi neschimbător cât priveşte lucrurile dumnezeieşti.

Două sunt aripile care-l înalţă pe cel bine-credincios de la pământ: smerenia şi simplitatea inimii. Trebuie să fim simpli în fapte, cu curăţie în gânduri şi simţăminte. Cu inima curată îl cauţi pe Dumnezeu, şi cu simplitatea îl afli şi te bucuri de El.

Când ne vom dezbăra de răutăţi, toate faptele noastre bune vor fi mai uşoare. Când scopul nostru este binefacerea fraţilor şi împlinirea voii dumnezeieşti, sufletul se umple de bucurie. Când inima va ajunge smerită, va trage folos şi învăţătură din toate; inima smerită trece uşor prin porţile Cerului.

Rugăciunea fără smerenie este dar neînsemnat. Smerenia este veşmântul dumnezeirii. De aceea avem nevoie de multe trude şi rugăciuni pentru dobândirea ei. Multe virtuţi poate vădi un om, dar anevoie mireasma smereniei.

Urătorul binelui este numit pretutindeni în Sfânta Scriptură „duh necurat”, fiindcă a alungat de la sine smerenia şi a iubit mândria, şi din înger curat şi luminos a ajuns necurat. „Cel ce cugetă semeţ e socotit necurat de Dumnezeu”, se spune în Sfânta Scriptură.

Câţi voiesc să placă lui Dumnezeu sunt datori să se smerească pe ei înşişi din tot sufletul. Cu încredinţarea că sunt mai jos decât toţi ceilalţi oameni să se supună jertfelor şi trudelor, căci numai aşa vor avea parte de bunătăţile viitoare şi de odihna cea de veci. Bine e să ştim - cei fără experienţa războiului duhovnicesc - că noi, cei nepricepuţi, a căror trăsătură este aplecarea spre pământ, în chip trupesc şi duhovnicesc, avem vrăjmaşi, netrupeşti, nevăzuţi, rău-voitori, în stare să ne facă rău în chip real, iuţi şi ageri, cu o pricepere în ale războirii noastre din vremea lui Adam şi până astăzi. Pe aceşti vrăjmaşi nu-i putem birui în nici un alt chip decât prin smerenie, trezvie neîntreruptă a minţii şi chemarea (invocarea) lui Iisus Hristos, Dumnezeul şi Făcătorul nostru.

Insă nevoitorii începători şi fără experienţă duhovnicească să se mulţumească cu Rugăciunea lui Iisus şi îndemnul de a încerca şi cunoaşte binele.

Fragment din cartea "Cum primim in inima Rugaciunea lui Iisus. Sfaturile unui isihast necunoscut", Editura Sophia

Cumpara cartea "Cum primim in inima Rugaciunea lui Iisus. Sfaturile unui isihast necunoscut"

• Mandria cea fara de minte
  Publicat in : Credinta
• Mandria
  Publicat in : Pilda zilei
• Smerenia si mandria
  Publicat in : Credinta

Aboneaza-te la newsletter Retete de post

Email

Introdu codul din imagine: