1. Nu dori, omule, să fii cinstit şi slăvit de oameni, ca să nu te lipseşti de slava dumnezeiască. Nu te mângâia foarte cu slava lumii acesteia - ca să nu fii degrab amărât de necinste. După slavă şi cinstire omenească, în chip obişnuit şi neaşteptat urmează deseori necinste, după bunăstarea pământească - zădărnicirea acesteia; după veselie şi trupească petrecere - necaz şi întristare, căci veacul acesta este schimbăcios şi toate ale sale - lucruri şi întâmplări - sunt trecătoare: după bunăstare vine în urma ei, întotdeauna, schimbarea şi lipsirea.

2. Nu-ţi alipi inima ta de cinstirea şi slava omenească: este măgulitoare şi de puţină vreme. Totul în lume este nestatornic, afară de Unul Dumnezeu şi slava Lui din veci - totul întru această lume se schimbă şi toată cinstea şi slava se trec şi ele, dimpreună. Pentru aceea, nu întări picioarele tale întru aceste cinstiri, pentru ca să nu rămâi ca pe gheaţa de primăvară care s-a topit împrejur. Vei avea, oare, vreo nădejde la bună-stare?

3. Să nu petreci întru iubirea de sine şi să nu te bucuri foarte de cinstea şi mărirea lumii acesteia - ca să nu te întristezi apoi pentru îndelungă vreme de necinstea acesteia; nu te încredinţa prea mult în cinstirea ei, pentru că deîndată vine schimbarea acesteia. Cinstea şi slava omenească sunt asemenea scânteii de foc, care scânteiază dintr-odată şi deîndată se stinge, sau valului mării, care se înalţă într-o clipită şi deîndată se şterge. Aşadar, nu te mângâia foarte cu aceasta. Cel care se mângâie fără de minte cu cinstirea şi bunăstarea acestei lumi să ştie că apoi, de năpraznă, foarte se va întrista la schimbarea acestora.

4. Slava şi cinstea omenească niciodată nu sunt statornice2, ci neîncetat se schimbă, asemenea lunii de pe cer. Pentru aceea, nu te mângâia foarte cu cinstea şi bunăstarea lumii acesteia trecătoare: după acestea vine schimbarea pe neprinsă veste. Lumea aceasta este nestatornică şi toate lucrurile dintru ea sunt schimbătoare: astăzi ai slavă şi cinstire - şi, dintr-odată, necinste neaşteptată; astăzi ai bucurie şi veselie - şi, dintr-odată, neaşteptată întristare şi necaz; astăzi ai sănătate - şi, dintr-odată, boală; astăzi ai viaţă - şi, dintr-odată, vine moartea. Lumea pe mulţi şi cu multe cinstiri ademenitoare i-a îmbogăţit, dar moartea năpraznic i-a lipsit de toate acestea.

5. Nu te îngâmfa cu inima întru mândrie şi nu te mări, fiind plăcut oamenilor, crezându-te mare, ci socoteşte-le acestea drept o visare. Căci, a fi plăcut de oameni e lucru cu
totul nestatornic şi foarte înşelător. Iudeii L-au cinstit pe Domnul cu ramuri de finic3 şi apoi foarte curând L-au scuipat - puţin L-au cinstit, după care, dintr-odată, L-au necinstit; unii îl cinsteau, alţii îi pregăteau Crucea pentru răstignire; plecau în faţa Lui genunchii - şi dintr-odată îl loveau în obraz; strigau: „Bucură-te, împăratul iudeilor" (Matei 27, 29) şi, îndată, pe preasfântul Lui cap au pus cunună de spini.

Astfel sunt slava şi cinstirea omenească! Cinstit a fost împăratul David pentru împărăţie, prin ungere de către Samuil - şi dintr-odată este prigonit de Saul. Cinstit a fost Aman, de către împăratul Artaxerxe, mai mult decât toţi cârmuitorii, însă degrab a fost dat spânzurării. Astfel, neaşteptat se schimbă bunăstarea lumească şi cinstirea omenească!

6. Lumea şi cinstirile ei sunt în chip măiestrit viclene. Când omul săvârşeşte fapte bune, atunci toţi îl cinstesc, însă atunci când este întru necinste, toţi se întorc de la el. Atunci
când omul este în bunăstare, atunci are o mulţime de prieteni şi mângâietori ori măgulitori, iar când este în grea încercare, toţi sunt depărtaţi de el. Toţi Apostolii, atunci când Hristos era în cinste şi preţuire, umblau după El, dar atunci când suferea, toţi L-au părăsit şi au fugit departe. Aşadar, nu nădăjdui la bunăstare şi cinste omenească, ci toată nădejdea şi încrederea să le ai în Dumnezeu: zi şi noapte către El, Unul, înalţă-te mereu cu inima şi mintea.

7. Preţuirea şi slava omenească vin ca urmare a bunăstării, ca umbra după soare. Când soarele străluceşte, atunci este şi umbră, iar când nu e soare, atunci şi umbra se ascunde. Tot astfel şi cei ce sunt întru bunăstare sunt lăudaţi şi cinstiţi de oameni, dar dacă se întâmplă să nu izbândească în ceva, deîndată sunt lepădaţi şi toţi se întorc de la ei. E asemenea florii galbene de câmp, care la răsăritul soarelui se deschide, iar la asfinţit se adună şi niciodată nu este în acelaşi fel. Tot astfel e şi lumea aceasta, cu obiceiurile şi cinstirile ei!

8. Adeseori, oamenii în faţă te cinstesc şi te slăvesc măgulitor, dar, depărtându-se, te judecă şi te clevetesc amarnic. Astăzi te încuviinţează, iar mâine te osândesc. Pe faţa sunt într-un fel, iar pe la spate, altfel. Nestatornică şi schimbătoare este cinstirea omenească, foarte înşelătoare şi făţarnică. Unii cinstesc, alţii necinstesc; unii laudă, alţii
ceartă; unii vorbesc bune, alţii rele. Slava şi cinstea omenească niciodată nu pot fi statornice şi neschimbate, ci mereu sunt schimbătoare.

9. Lumea aceasta cu cinstirile ei este astfel rânduită, încât mereu se învârte, ca roata de moară: mereu şi neîncetat se învârte de sus în jos, iar când încetează să mai curgă apa, atunci şi roata rămâne în deşert. Lumea aceasta este mereu făţarnică: pentru cei ce stau pe culmile cinstirii, preschimbările de la vânturi şi furtuni sunt mai mari decât pentru cei ce umblă prin văile smereniei şi ale umilinţei. Pe cât de mare este cinstirea, pe atât de mare e şi temerea. Pe cât se va înălţa cineva prin cinste şi slavă, pe atât se va smeri apoi prin necinste - fie aici, de la oameni, fie dincolo - de la diavoli. „Pe cât s-a mărit pe sine şi a fost în desfătări, tot pe atâta daţi-i chin şi plângere" (Apocalipsa 18, 7).

10. Aşadar, pe cât te cinstesc, pe atât să te crezi nevrednic de cinstire - pururi să fie în sufletul tău smerenie. Adu-ţi aminte de moarte, care nu face osebire între slavă şi cinstire, ci pe toţi îi socoteşte deopotrivă. Unde este acum cel slăvit, bogat şi cinstit? Unde sunt cârmuitorii şi domnii? Unde sunt glăsuitorii şi înţelepţii acestui veac? Unde sunt cei ce au stăpânit ţări şi pământuri? Sicriul mic i-a încăput. Unde sunt feţele frumoase, înfloritoare şi strălucitoare? S-au dus de parcă nici nu au fost - s-au schimbat şi nu au lăsat nici urmă de cinstire şi slavă.

Note:

2 Adică întru aceeaşi măsură a temeiniciei.
3 Cinste care se dădea împăraţilor.

SFÂNTUL DIMITRIE AL ROSTOVULUI

Fragment din cartea "ALFABETUL DUHOVNICESC", Editura Sophia

Cumpara cartea "ALFABETUL DUHOVNICESC"

• Slava desarta, pacat global
  Publicat in : Religie
• Fiecare virtute are in umbra ei slava desarta
  Publicat in : Pilda zilei

Aboneaza-te la newsletter Retete de post

Email

Introdu codul din imagine: