...Nu ştiu! Nu ştiu ce înseamnă a iubi cu adevărat. Ştiţi voi două feluri de a iubi?! A iubi ca ortodocşii... Cum să aibă Ortodoxia grade de comparaţie? Cel mai Hristos! Există aşa ceva? Hristosul nostru e cel mai Dumnezeu dintre toţi dumnezeii!... Hai, măi, să fim serioşi! Hristos este Unicul Dumnezeu! Atunci, ideea este următoarea: când spun „iubesc!”, pe ce lungime de undă o spun? Poţi să spui despre cineva pe care nu l-ai atins niciodată cu privirea decât prin ecran că-l iubeşti?! O iubesc pe Nicole Kidman! Astea-s deviaţii, tată! Se plimbă drăcuşorul de serviciu cu ciocănelul şi... Ping! Mai bagă un hormonel acolo, mai plesneşte într-o direcţie...
La noi atâta inflamaţie de terminologie în jurul iubirii s-a făcut, încât nu mai ştim ce înseamnă. Ce înseamnă, până la urmă, a iubi? Acum, sigur că putem citi Imnul iubirii la Sfântul Apostol Pavel, pentru că, în fond, acolo-i cheia: Iubirea este aceea care „nu cade niciodată”. Până la urmă - pentru că tot am vorbit noi de cununie -, eu întotdeauna predicile de la cununie le închei aşa: „Dragii mei, numele de mire şi de mireasă nu vă este dat doar pe 24 de ore. Numele de soţ, soţie, nevastă sunt inventate de societatea civilă. Voi sunteţi totdeauna unul faţă de celălalt mire şi mireasă. De aceea, dragul meu, când ne vom întâlni, să-mi spui: Uite, părinte, mireasa mea!lar tu, doamnă, când te vei întâlni cu mine, să-mi spui: Părinte, iată mirele meu! Pentru că cea mai frumoasă declaraţie de dragoste pe care un mire o poate face miresei sale şi mireasa mirelui său este: Tu n-ai să mori niciodată!
Sigur că e greu exerciţiul nemuririi! Pentru aceasta a murit Hristos şi a înviat! Să ne înveţe acest exerciţiu al nemuririi ascunse în iubire. Sigur că sunt foarte multe modalităţi prin care poţi ajunge la o dragoste adevărată. Cine poate spune cât valorează privegherea unei maici sau a unui părinte duhovnicesc într-o crăpătură a muntelui, în raport cu grija unei mame pentru copilul său, care are febră? Nu-i aceeaşi iubire, care înveşmântează gesturile? De unde nouă ideea că acolo e prea-plinul, iar aici aşa, ceva întâmplător?... In fond, toate lucrurile care sunt făcute cu inimă curată sunt iubire. Tot ce ţine de inima curată dăruită celuilalt sunt gesturi de iubire, chiar dacă, sigur, nu sunt gesturi de iubire carnală, cum prea ades aţi văzut în filmele americane, când ăştia se culcă şi după aceea o întreabă ăla: „Şi cum zici că te cheamă?...” „Măi, ai SIDA sau nu mai ai SIDA?” „A, nu mai ai? A, bine, mulţumim!...” Toată nebunia lumii de acum, în care ni se propune această erotologie ridicată la rang de iubire, are în ea o conotaţie de-a dreptul drăcească.
Dar acum nu trebuie să-l strecurăm pe dracul chiar în toate iubirile, ştiţi? Mai venea câte o mamă la mine şi-mi spunea: „Ştiţi, părinte, sunt distrusă!” „Ce-aţi păţit, doamnă?” „Părinte, dar fata mea se plimba de mână cu un băiat prin centru!” „Doamne, bine că nu se plimbau de-un picior!...” „Păi de ce să se plimbe?!” „Păi ce, să meargă în cap pe centru, ce să facă?!...” Eu nu spun acum că aceasta este culmea împlinirii umane: a te plimba de mână. Ştiţi că mai nou văd că se plimbă ea cu ea şi el cu el... Şi lumea crede că şi asta e normalitate. Eh, aici avem deja o problemă!
Pe vremuri, în zona Veronei, era obiceiul zidului. Tinerii nu se vedeau, stăteau aşa şi ziceau: „Te iubesc!” „Şi io...”, răspundea ea. „Te iubesc tare!” „Şi io...” Auziţi, când cineva vă spune: Te iubesc!, să nu-i răspundeţi niciodată: Şi eu!... Spuneţi-i: Şi eu te iubesc! „Te iubesc!” are un singur răspuns: „Te iubesc!” Şi nu „Printre altele, te iubesc şi pe tine, şi pe...”
Există o poveste teribilă, a fost pe desene animate. Dacă nu mă credeţi, căutaţi! Era odată la curtea unui împărat un băiat de împărat care trebuia să se însoare. Şi i s-a spus lui că se va însura cu fata împăratului Portocaliu, Rozaliu, nu mai ştiu, dar nu era nici Roşu, nici Verde... Deci băiatul împăratului Albastru se căsătorea cu fata împăratului Portocaliu. Şi băiatul împăratului Albastru zice: „Păi, cum s-o iau pe asta? Nici n-am văzut-o!” La care tată-su: „Să vină la noi pictorul Curţii!” Vine pictorul. „Să te duci să-i faci un tablou la asta!” Bine... Merge ăsta, face tabloul, apare cu o ogivă pictată... Ăştia, curioşi... Fata... mortală! Inclusiv împăratul Albastru a început să aibă o ispită!... Teribilă! Frumoasă, domnule, să cazi din călească, nu alta! Apar ăştia acolo, tot alaiul venea de departe, din ţara lui Orange-împărat, înspre ţara lui Albastru-împărat. Se dă fata jos... şi asta, urâtă foc! Era să zic ca factura de la Orange, ştiţi... Urâtă foc! Urâtă foc! Pe cât era de urâtă, pe atât era de inteligentă! Impăratul Albastru îl cheamă pe tovarăşul pictor şi-i zice: „Gică, de mâine nu mai ai cap!” Ăsta, speriat: „Majestatea Voastră, dar unde am greşit?” Deşi un împărat nu-şi explică gesturile, spun unii. Dar ăsta zice: „Păi uită-te tu cum arată asta si cum ai pictat-o!” „Da..., dar eu aşa o văd!...” Eeeeiii, v-a pierit zâmbetul! Domnu pictor era îndrăgostit! Şi iubirea lui făcea să o vadă atât de frumoasă pe această femeie.
De câte ori n-aţi trecut pe stradă şi n-aţi văzut o ea... cu un el? Sau el cu o... ea?. Şi v-aţi întrebat: „Ce-i uneşte pe ăştia, dom’le? Ăştia sunt în săptămâna oarbă! Ăsta nu vede ce urâtă e?...” Ce nu vedem noi este însă ceea ce vede el în ea.
Când vreţi să faceţi exerciţiul iubirii nu vă mai postaţi în poziţia voastră în care-l iubiţi pe celălalt, ci puneţi-vă în locul lui Dumnezeu! Cum îl iubeşte Dumnezeu pe cel pe care tu însuţi îl iubeşti?! De aici începe lucrul!
Părintele Constantin Necula
Gânduri şi miride, Editura Agnos
Cumpara cartea "Ganduri si miride"
-
Dragostea
Publicat in : Morala -
Dragostea, iubirea, fericirea
Publicat in : Editoriale
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.