Mai demult, aşa cum am auzit de la monahii care l-au cunoscut, un vestit anahoret se nevoia în munţi, înspre părţile Antiohiei, cu multă evlavie, şi toţi care-l cunoşteau se foloseau duhovniceşte din cuvintele şi exemplul vieţii sale. Şi, pe când era un ascet atât de vestit, duşmanul a prins zavistie pe el, aşa cum se întâmplă cu toţi părinţii nevoitori, şi îi băgă în cap, într-un mod şiret, următorul gând: „Nu trebuie să-i laşi pe alţii să lucreze pentru tine sau să te slujească, ci eşti dator ca tu să le slujeşti altora, sau cel puţin să lucrezi pentru tine; mergi, deci, în oraş pentru a vinde coşurile pe care le împleteşti şi cumpără tot ce-ţi trebuie, după care întoarce-te fără vreo întârziere oarecare”.

Desigur, acest lucru, pe care diavolul l-a sfătuit, îl făcea din zavistie faţă de viaţa sa eremită şi de sârguinţa sa la rugăciune, dar şi pentru că mulţi credincioşi ajungeau să se folosească din cuvintele sale. Fireşte că duşmanul încerca din toate părţile să-l prindă şi să-l arunce în capcana sa. Şi bunul monah, crezând că este bun acest gând, şi-a lăsat chilia sa şi a mers la oraş, el care era admirat de mulţi pentru virtuţile sale, dar întru totul lipsit de experienţă în ceea ce priveşte capcanele pe care le poate întinde duşmanul.

După mai multă vreme de când nu mai întâlnise femeie, cu prima ocazie pe care i-a dat-o satana, din neatenţia şi neglijenţa sa, a căzut în păcatul desfrânării, şi astfel, fiind foarte întristat, a luat drumul pustiei, în timp ce diavolul mergea în spatele său, aproape de el. Găsind un râu, s-a aruncat în el, gândindu-se că prin căderea sa i-a făcut mare bucurie satanei, căci începuse să deznădăjdu- iască, şi cugeta că prin păcatul său l-a întristat pe Sfântul Duh şi pe îngeri, precum şi pe sfinţii părinţi, mulţi dintre ei biruind ispita chiar în oraşe, în timp ce el nu a urmat pe niciunul dintre ei, iar acum a gustat din cea mai profundă întristare.

Ajungând în această întristare, nu şi-a mai amintit că Dumnezeu dăruieşte putere tuturor celor ce se pocăiesc sincer şi se întorc lângă El, ci a început să-l stăpânească deznădejdea pentru păcatul său şi astfel a dorit să se sinucidă în râu, ca bucuria duşmanului să se întregească - prin biruinţa asupra ascetului. Trupul său, datorită durerii sufletului, s-a îmbolnăvit, şi cât pe ce să moară, dacă nu venea imediat în ajutorul său Milostivul Dumnezeu. Şi, când şi-a mai revenit, s-a gândit că este mai bine să depună mai mult efort şi să arate mai mult dor de nevoinţă şi astfel să-L roage pe Dumnezeu, cu lacrimi şi dor, să I se facă milă de el, aşa că a decis să se întoarcă la chilia sa.

Ajungând la chilia sa, a acoperit o fereastră şi a început să plângă amarnic; şi plângea ca la un mort, implorându-L pe Dumnezeu, cu priveghere şi post continuu şi cu multă întristare.

In această nevoinţă aspră, trupul său a slăbit foarte tare, dar nu primise nicio veste că pocăinţa sa a dat roade. Iar când fraţii au mers la el pentru folosul lor duhovnicesc şi au bătut la uşa sa. acesta le-a spus că nu poate să deschidă, pentru că: „Am promis că timp de un an am să păstrez tăcerea, pentru a mă pocăi sincer în faţa lui Dumnezeu”, şi astfel a cerut de la toţi să se roage şi pentru el. De altfel, nu avea nici ce să le spună, ca scuză, ca să nu se smintească vreunul auzindu-l, căci era cinstit de toţi şi îl ştiau ca pe un mare ascet, şi aşa a petrecut tot anul, în post aspru, pocăindu-se sincer.

Când a ajuns în ziua Paştelui, în noaptea învierii, în zorii zilei de Duminică, a luat un opaiţ gol şi. după ce l-a curăţit şi l-a pregătit, l-a aşezat într-un vas gol şi l-a acoperit. Atunci a început să se roage, zicând: „Tu, Dumnezeul meu, Tu eşti milostiv şi iubitor, Care vrei chiar şi pe păgâni să-i mântuieşti şi să cunoască adevărul” (1 Tim. 2, 4).

După această rugăciune şi după multe lacrimi, in noaptea învierii, monahul s-a sculat să vadă dacă opaiţul s-a aprins singur. Dar când l-a dezvelit şi a văzut că nu s-a aprins, a căzut iarăşi pe gânduri şi L-a rugat pe Domnul, zicând: „Doamne al meu, ştiu că m-am aflat într-o luptă în care am putut să câştig cununa biruinţei, dar nu am fost deloc atent pe unde au călcat picioarele mele, şi am preferat mai mult drumurile plăcerilor, care m-au condus în iadul necredincioşilor. Totuşi, îndură-Te de mine, Doamne. Iată, eu iarăşi mărturisesc, în faţa bunătăţii Tale şi în faţa sfinţilor îngeri şi a tuturor sfinţilor, păcătoşenia mea. Şi dacă nu rni-ar fi fost frică, cum că răul cel mai mare ar fi sminteala, aş fi spus-o chiar şi în faţa oamenilor. De aceea, Te rog, fie-Ţi milă de sufletul meu, ca astfel să ajung exemplu de pocăinţă pentru ceilalţi. Da, Doamne! Dă-mi iarăşi harul pentru a trăi!”. Şi dacă a rostit de trei ori această rugăciune, a simţit cum înăuntrul său s-a auzit un glas. S-a sculat, a dezvelit opaiţul şi l-a văzut cum arde cu flacără strălucitoare. Plin de veselie, datorită acestei întâmplări, a simţit cum nădejdea sa îi creşte bucuria inimii sale.

Minunarea şi surpriza, pentru harui lui Dumnezeu, că i s-a dat această veste, l-a tăcut să cadă la rugăciune de mulţumire: „Doamne. Iţi mulţumesc că pe mine, nevrednicul, m-ai făcut să trăiesc şi să mă aflu în această lume, şi m-ai miluit şi mi-ai arătat mila Ta, prin această minune mare şi nouă. Te întristezi şi Te doare, Preamilostive Doamne, de sufletele care Ţi se oferă Ţie în dar, cu sinceritate”, şi, rămânând în starea de rugăciune şi a minunii, a văzut cum apar zorii zilei celei mari.

Trăind deci în binecuvântata bucurie şi veselie pe care o dăruieşte Domnul, a uitat întru totul de foamete şi de hrana trupului. Iar acea lumină a opaiţului a păzit-o pentru a nu se stinge vreodată, stropind pe deasupra cu puţin ulei şi având grijă de ea. Şi astfel a venit iarăşi Sfântul Duh şi S-a sălăşluit înăuntrul său, iar el a devenit din nou vestit pentru virtutea sa, trăind cu smerenie, rugăciune şi recunoştinţă neadormită faţă de Domnul. Când s-a apropiat ziua adormirii sale în Domnul, acest lucru i s-a descoperit cu îndeajuns de multe zile mai înainte.

Fragment din cartea "Patericul pustiului", Editura Cartea Ortodoxa

Cumpara cartea "Patericul pustiului"

 

• Patericul
  Publicat in : Editoriale
• Sfantul Macarie cel Mare in Patericul Egiptean
  Publicat in : Religie
• Patericul Mare - Despre cei ce vad cu duhul
  Publicat in : Sfaturi duhovnicesti
• Patericul egiptean: document sau naratiune?
  Publicat in : Religie

Aboneaza-te la newsletter Retete de post

Email

Introdu codul din imagine: