Ai facut ceva smerit? Nu te lauda pentru ca ai pierdut totul! Astfel a fost fariseul, s-a mandrit ca a dat saracilor a zecea parte din castiguri si a pierdut toate. Vameşul, însă, n-a făcut la fel! (Luca 18, 9-14) Ascultă-l din nou pe Sfântul Apostol Pavel care zice: „Căci nu mă ştiu vinovat cu nimic, dar nu întru aceasta m-am îndreptat" (1 Corinteni 4, 4). Vezi că nu s-a înălţat pe sine, ci s-a înfrânat şi s-a smerit în orice chip, cu toate că ajunsese pe culmea cea mai înaltă a virtuţii? Şi cei trei tineri care au fost aruncaţi în mijlocul focului şi în cuptor, ce-au spus? „Am păcătuit, am săvârşit fărădelege" (Cântarea celor trei tineri 3, 5). Aceasta înseamnă să ai sufletul zdrobit! De aceea au şi putut să spună: „Ci, cu suflet zdrobit şi cu duh umilit, să fim primiţi de Tine" (op. cit.3,15).

La fel şi după ce au căzut în cuptor, s-au arătat foarte smeriţi, şi mult mai mult înainte să cadă. Adică, în momentul în care au văzut minunea săvârşindu-se, s-au socotit pe ei înşişi nevrednici de salvare, şi s-au îndreptat spre smerenie. Pentru că atunci când suntem convinşi că am primit mari binefaceri fără să merităm, ne mâhnim foarte mult. Insă ce binefacere au primit aceia fără să merite? S-au predat pe ei înşişi cuptorului, s-au lăsat zdrobiţi, în timp ce alţii au păcătuit - pentru că atunci erau tineri - şi n-au cârtit, nu s-au mâniat, nici n-au zis: „Dar care este binele făcut nouă de Dumnezeul pe care-L slujim? Cu ce ne-am folosit închinându-ne Lui? Acesta este un necredincios şi a devenit stăpânul nostru. Suntem pedepsiţi de un idolatru, am fost duşi în robie, ne-am pierdut patria, libertatea, toate bunurile părinteşti, am devenit robi şi sclavi, slujind unui împărat barbar!", Nimic din acestea n-au zis.

Dar ce? „Am păcătuit, am săvârşit fărădelegi". Şi nu-L roagă pe Dumnezeu pentru ei înşişi, ci pentru ceilalţi. „Tu ne-ai dat în mâinile vrăjmaşilor noştri, oameni fără lege şi cei mai răi dintre nelegiuiţi, rege nedrept, cel mai rău care este pe pământ" (op. cit., 3, 8). Daniil, din nou, care pentru a doua oară a fost aruncat în groapa cu lei, a grăit: „Ţi-ai amintit de mine, Dumnezeul meu!" (Daniel 12, 38). Daniil, de ce nu şi-a amintit de tine când L-ai preaslăvit în faţa împăratului, zicând:

„Nu prin înţelepciunea aceea care ar fi în mine mai mult decât la toţi cei vii mi s-a descoperit taina aceasta!" (Daniel 2,30), ci când ai fost aruncat în groapa cu lei? Fiindcă nu te-ai supus acelei porunci atotviclene, de ce nu şi-a adus aminte de tine? Nu pentru acest lucru ai fost aruncat acum pentru El? Da, zice Daniel, dar sunt dator multora! Dacă însă acela a vorbit aşa, după ce a dobândit o virtute atât de mare, ce-am putea să spunem noi? Deci ascultă ce spune David: „Iar dacă El îmi va zice: «Nu mai este bunăvoinţa Mea cu tine» atunci iată-mă, facă cu mine ce va binevoi" (2 Regi 15,26). Şi ar fi putut să vorbească despre nenumăratele lui biruinţe. De asemenea, şi acesta afirmă: „El este Domnul, facă dar ce va binevoi!" (1 Regi 3,18).

Aceasta este trăsătura robilor buni: nu doar în binefaceri, ci şi când primesc pedepse se lasă cu totul în seama lui Dumnezeu. Prin urmare, cum de nu este nebunie dacă noi îi lăsăm pe stăpâni să-i lovească pe slujitori, ştiind că-i întristează, fiindcă le aparţin lor, iar Dumnezeu când îi pedepseşte nu le va produce tristeţe?

Acest lucru a vrut să spună şi Sfântul Apostol Pavel când a zis: „Că dacă trăim, pentru Domnul trăim, şi dacă murim, pentru Domnul murim. Deci, şi dacă trăim, şi dacă murim, ai Domnului suntem" (Romani 14, 8). Nu vrea să se micşoreze bogăţia lui. Ştie cum pedepseşte pe ai lui. Nimeni nu ne compătimeşte cum o face Cel Care ne-a adus la viaţă din nimic, Care face să răsară soarele, Care aduce ploaia, Care slobozeşte vânturile şi care, de dragul nostru, L-a dat pe Fiul Său la moarte.

Deci, aşa cum am zis, de aceea vă spun toate acestea, ca să fim smeriţi aşa cum se cuvine şi smerenia să nu devină pricină de trufie. Eşti smerit? Să nu te lauzi cu aceasta! Eşti smerit sau cel mai smerit dintre toţi oamenii? Să nu te mândreşti cu acest lucru, nici să-i osândeşti pe ceilalţi, ca să nu-ţi pierzi lauda ta! De aceea arată smerenie, ca să scapi de mândrie! Prin urmare, dacă din smerenie cazi în mândrie, este mai bine să nu arăţi smerenie, căci ascultă-l pe fericitul apostol Pavel care zice: „Atunci, ce era bun s-a făcut pentru mine pricina morţii? Nicidecum! Ci păcatul, ca să se arate păcat, mi-a adus moartea prin ceea ce a fost bun, pentru ca păcatul, prin poruncă, să fie peste măsură de păcătos" (Romani 7, 13).

Deci, când îţi vine gândul să te lauzi pe tine pentru smerenia ta, gândeşte-te la Domnul, Care S-a coborât, şi nu te vei mai admira pe tine, nici nu te vei lăuda, ci vei râde de tine pentru că n-ai făcut nimic. Neapărat să te socoteşti pe tine datornic. Orice-ai fi săvârşit, aminteşte-ţi de acea parabolă: „Cine dintre voi, având o slugă la arat sau la păscut turme, îi va zice când se întoarce din ţarină: vino îndată şi şezi la masă?

Oare nu-i va zice: pregăteşte-mi ca să cinez şi, încingându-te, slujeşte-mi până ce voi mânca şi voi bea, şi după aceea vei mânca şi vei bea şi tu?" (Luca 17, 7-8).

Oare arătăm recunoştinţă slujitorilor noştri când ne slujesc? Deloc! Dumnezeu însă ni Se arată recunoscător, şi nu când II slujim, ci când facem ceea ce ne este de folos. Deci, să nu ne purtăm astfel, ca şi cum ne-ar datora recunoştinţă, ca să ne dăruiască mai mult, ci ca şi cum suntem datori. Şi, într-adevăr, lucrarea este o datorie, ca şi toate pe care le săvârşim.

Adică, dacă cumpărând robi cu bani, vrem să trăiască mereu pentru noi şi, câte le au, să le aibă pentru noi, nu cu atât mai mult vrea Acesta care ne-a adus la viaţă din nimic şi, în continuare, ne-a răscumpărat cu sângele Său? El a plătit pentru noi atâta preţ cât n-ar fi vrut nimeni să plătească nici pentru copilul său. Hristos Şi-a vărsat sângele Său! Aşadar, dacă am avea suflete nenumărate şi le-am jertfi pe toate, oare I-am răsplăti cu preţul adevărat? Deloc! De ce? Pentru că El a făcut-o fără să ne fie dator şi toate au fost lucrarea harului, noi însă din nou Ii suntem datori.

Căci Acesta, cu toate că a fost Dumnezeu, S-a făcut rob, şi cu toate că n-a fost sub stăpânirea morţii, cu trupul S-a găsit sub stăpânirea ei, în timp ce noi, chiar dacă ne-am jertfi pentru Acesta sufletele, le-am preda neapărat după legea firii şi, după aceea, la puţin timp, fără voia noastră, ne vom îndepărta de aceasta. La fel şi cu banii, dacă nu-i dăm pentru Acesta, îi vom da, siliţi fiind de moarte. La fel şi în situaţia smereniei, dacă nu arătăm smerenie pentru Acesta, vom fi smeriţi din pricina durerilor, a suferinţelor şi a robiilor (Comentariu la Epistola către Filimon, 2, E.P.E. 24,172-178, P.G. 62, 711-714).

SFÂNTUL IOAN GURĂ DE AUR

Fragment din cartea "Cuvinte de aur. Smerenia, mandria, ingamfarea, slava desarta si lauda. Vol. 2", Editura Egumenita

Cumpara cartea "Cuvinte de aur. Smerenia, mandria, ingamfarea, slava desarta si lauda. Vol. 2"

 

• Mandria cea fara de minte
  Publicat in : Credinta
• Mandria
  Publicat in : Pilda zilei
• Smerenia si mandria
  Publicat in : Credinta

Aboneaza-te la newsletter Retete de post

Email

Introdu codul din imagine: