In viata contemporana ne domina tot felul de excese ale trupului, la care e angajata toata fiinta noastra. Omul modern si-a facut din trupul sau, unicul Dumnezeu, caruia i-a supus inchinarii nu numai simtirea, dar si ratiunea, nu numai graiul, dar si scrisul, nu numai energia, dar si toata agonisita sa. Si asa, toata fiinta sa e concentrata pentru a mari potentialul placerilor in excesul de libertinaj al rasfatarii trupului, al unei vieti fara frau, in desfraul cu zeitatea ce si-a ales-o. De aici apoi izvorasc vorbele nerusinate ale pornografiei zilelor noastre, excesul sporturilor in timpul sarbatorilor, sexismul placerilor condamnabile, violenta crimelor cu tot paienjenisul de crize tulburatoare ale timpurilor noastre.

Ei inlatura principiile morale ale vietii, ei insulta si cauta sa tagaduiasca si pe Dumnezeu.

Ei nu au respect fata de graiul divin al Bibliei, ei nesocotesc poruncile Bisericii, ei dispretuiesc prestigiul moral al aproapelui lor. Ei se pun mai presus de toti si de toate. Ei si-au creat o asa zisa filosofie personala cu care cauta sa rastoarne ierarhia tuturor valorilor!

Cine si-a facut un idol din trupul lui se napusteste cu insulte asupra postului, pentru a rasturna balanta dreptei judecati cu privire la postul trupului in complexul lui duhovnicesc. In jurul unora ca acestora e o fumegare de false ratiuni si vorbe pline de obraznicie cu care cauta sa innoureze si sa intunece stralucirea dreptelor si sfintelor judecati ale credintei.

Desigur ca, unora ca acestora, e greu sa le vorbesti despre o iubire a frumusetii, pe care o poti avea din stabilirea echilibrului unei drepte proportii a vietii, ori despre o disciplina a vietii, sau despre nivelul inalt al principiilor morale ce trebuie sa ne calauzeasca, ori despre ratiuni pe care numai oamenii le au, nu si animalele, ori sa incerci sa le infatisezi biografia oamenilor superiori ai omenirii care ne-au lasat pilde nemuritoare de viata cumpatata, ori perfectia la care au ajuns sfintii ca niste ingeri in trup, sau icoana eterna a desavarsirii si sfinteniei Divine pe care Hristos a intrupat-o si ca Om.

Intr-adevar, pentru omenirea crestina, icoana sfanta a vietii e Domnul si Mantuitorul nostru Iisus Hristos, "ieri, astazi si in veci", Salvatorul omenirii. Ori postul, aceasta ne cere, o intoarcere a vietii noastre catre Dumnezeu. Domnul Hristos a venit catre noi, dar si noi sa mergem catre El.

Numai cand noi avem aceasta incredere puternica in El, dobandim curajul divin al marilor realizari in viata. El ne cheama la puritatea sufletului si a intregii noastre fiinte, pentru a putea stabili o comuniune cu El. Apoi El revarsa in noi acea energie morala de care avem nevoie in viata noastra personala, in familia noastra si in societatea in care traim. Si asa, un orizont nou de viata ne porneste pe calea sfinteniei ce ne apropie de Dumnezeu, care ne spune parinteste: "Fii sfant, pentru ca Eu, Domnul Dumnezeul vostru sunt Sfant" (Lev. 19: 2).

Mai intai Insusi Iisus Hristos ca Dumnezeu si Om a postit. El a postit 40 de zile, asa si noi sa postim dupa pilda Sa cele 40 de zile ale Postului Mare. Pentru noi postul sa ne fie o stare de pregatire si de traire intima cu Hristos Domnul. Ba ceva mai mult, postul ne duce la Sfanta Impartasanie cu Sfantul Trup si Sange al Domnului Iisus Hristos. Nu e posibil sa ai Comuniune cu El, decat prin pocainta, post si Sfanta Marturisire, printr-o deosebita revarsare a fiintei tale, de iubire catre Dumnezeu si oameni.

Aceasta este calea cea sfanta a Postului Mare, care ne duce la Sfintele Pasti – intr-o traire sfanta cu Hristos, cu care sa impartasim Sfintele Sale Patimi si gloria cea stralucitoare a Sfintei Sale Invieri!

Parintele Vasile Vasilachi

(din volumul "De la Antim la Pocrov – marturii si marturisiri")

.