Prezentarea simbolurilor botezului

Prezentarea simbolurilor botezului

Copiii pot înţelege botezul dacă vă concentraţi mai degrabă pe prezentarea anumitor simboluri baptismale decât pe ceremonia liturgică pas cu pas, de la început şi până la sfârşit. Eu încep cu lumânarea, chiar dacă, de fapt, acest moment aparţine părţii finale a ceremoniei. Aceasta, deoarece am prezentat deja simbolistica luminii. Copiii înţeleg că Iisus este Lumina şi vreau să fac legătura între ceva ce ei ştiu deja şi o nouă observaţie.

Accentuez faptul că ziua botezului copilului este momentul când Iisus îi dă darul Luminii Sale. (Dacă copiii au învăţat deja despre Paşte, ei vor face cu uşurinţă legătura.) Apa este un alt simbol major; altele, la care reacţionează copiii, sunt îmbrăcămintea albă, untdelemnul bucuriei, întreita procesiune în jurul mesei, mirungerea, însemnarea cu semnul sfintei cruci şi tripla fundare în apă. Mai învăţăm şi reflectăm şi asu pra cuvintelor imnului baptismal: Câţi în Hristos v-aţi botezat, în Hristos v-aţi şi-mbrăcat (Galateni 3, 27). Altor copii le explic şi exorcismul de la începutul ritualului botezului.

Imbrăcămintea albă, pe care o poartă noul-botezat, este pusă în legătură cu lumina, atunci când este arătată copiilor. „Albul este culoarea celei mai pure lumini." Veşmântul alb simbolizează curăţia şi virtutea la care sunt chemaţi creştinii în această viaţă. Cu toate acestea, părintele Schmemann spunea că înţelegerea noastră este incompletă dacă ne rezumăm doar la asta.

Ceea ce ne revelază şi ne comunică este radicala noutate a acelei curaţii şi virtuţi, a acelei noi vieţi spirituale la care neofitul a renăscut prin afundarea botezului şi care acum îi va fi; oferită prin pecetea Darului Sfântului Duh. Botezul este o sursă bogată de viaţă în noi. Facem un mare deserviciu copiilor noştri dacă nu-i ajutăm să devină conştienţi, cât mai curând, de acest minunat dar. Simbolurile oferă o cale de a pătrunde în profunzimile realităţilor spirituale pe care nu le putem accesa doar prin intermediul simţurilor. Ele vorbesc o limbă cu impact dinamic. Şi copiii vor înţelege limbajul simbolurilor dacă-i ajutăm, deoarece ei au abilitatea de a trece dincolo de ceea ce poate fi văzut şi atins. Când copilul este mic, prezentarea semnificaţiei oricărui simbol necesită mişcare (interacţiune fizică, precum ţinerea în mână a unei lumânări), repetiţia (revenirea iar şi iar la acelaşi punct), folosirea a cât mai puţine cuvinte posibil şi permiterea unui timp pentru discuţie şi reflecţie (meditaţie la tainele lui Dumnezeu).

Pentru copiii care nu ştiu să scrie şi chiar şi pentru cei care ştiu, desenarea unei imagini îi poate ajuta să interiorizeze conceptul pe care tocmai l-au descoperit. Activitatea artistică le poate oferi şi mijloacele de exprimare a celor mai profunde sentimente şi gânduri. E bine să aveţi la dispoziţie diverse materiale de lucru în acest scop. Unor copiii le-ar putea face plăcere să copieze cântarea botezului cu un stilou, caligrafic, pe o hârtie drăguţă şi să o înrămeze.

Impărăţia cerurilor aparţine persoanei botezate, tocmai în virtutea botezului său. Ea este scoasă de sub domnia Satanei, care-şi pierde acum autoritatea asupra ei şi puterea de a lucra arbitrar în ea. Intrând în Biserică - refugiul -, Satanei i se neagă accesul la cel nou-botezat. El se găseşte aici ca într-o îngrădire sigură.

Toate acestea sunt privilegii şi daruri exterioare, din punct de vedere duhovnicesc. Dar ce se întâmplă în interior? Vindecarea de beteşug şi de rana păcatului. Puterea harului pătrunde înăuntru şi restaurează relaţia divină dintre puteri şi părţi, ca şi schimbarea orientării principale de la sine spre Dumnezeu - a fi pe placul lui Dumnezeu şi înmulţirea faptelor bune.

De aceea, botezul este o renaştere sau o naştere din nou, care plasează omul într-o condiţie reînnoită.

ACTIVITĂŢI
Aceste activităţi sunt adaptate după Cateheza Bunului Păstor. Am încercat să le transform în ceva ce puteţi face acasă. Fiind activităţi pentru acasă, ele pot fi prezentate mai informai decât la şcoala din biserică.


Nu încercaţi să le faceţi pe toate o dată. Introduceţi mai întâi lumânarea (chiar dacă ea şi veşmântul alb aparţin, de fapt, mirungerii care urmează botezului); de altfel, ordinea poate fi schimbată după cum doriţi. Observaţi că nu am inclus instrucţiuni pentru prezentarea unor anumite simboluri menţionate mai sus. Desigur, ele sunt importante şi pot fi discutate şi/sau interpretate, după ce aţi parcurs următoarele activităţi. Ţineţi toate materialele necesare pe rafturile în prealabil pregătite. Şi alţi copii pot, bineînţeles, să studieze ritualul botezului.

1. Lumânarea (de la trei ani în sus - după ce a fost prezentată lumânarea pascală)
Aveţi nevoie de o lumânare mare, care sa reprezinte lumânarea pascală şi de o mică lumânare pentru fiecare persoană participantă. Aprindeţi lumânarea pascală şi explicaţi că ea reprezintă pe Hristos Cel înviat. Permiteţi ca fiecare persoană, pe rând, să-şi aprindă propria lumânare de la lumânarea pascală.

Discutaţi despre ziua botezului fiecărei persoane - ziua în care lumina lui Hristos înviat a venit la fiecare dintre noi. Faceţi pauze pentru a reflecta asupra motivului pentru care aceea a fost o zi aşa de mare şi de ce viaţa dată nouă de Domnul înviat este un dar atât de important. Accentuaţi ideea că lumina care străluceşte de la lumânarea din mâinile noastre este aceeaşi cu lumina lumânării pascale. Ajutaţi-l pe copil să descopere că exact acea lumină a lui Hristos sălăşluieşte în fiecare dintre noi.

2. Imbrăcămintea de culoare albă
Arătaţi-le o rochie sau un costum alb, de botez, preferabil, chiar cea a copilului. (Aţi putea arăta poza uneia, dar nu ar fi la fel de eficientă.) Păstraţi-o la vedere, pe „raftul dumneavoastră sacru", unde o pot privi. Vorbiţi despre motivul pentru care ne îmbrăcăm în alb după botez. „Albul este culoarea celei mai pure lumini şi botezul ne umple de lumina lui Hristos. Putem spune că ne îmbrăcăm în lumina lui Hristos. Este înafara şi înăuntrul nostru." Cu copiii mai mari, puteţi intra în discuţii şi mai profunde despre semnificaţia purităţii.

3. Apa şi tripla afundare
Aveţi nevoie de un bol cu apă şi de un prosop alb, în plus faţă de lumânarea şi îmbră-cămintea de culoare albă, din prezentările anterioare.

Revizuiţi simbolurile luminii şi ale îmbrăcăminţii albe. Lumina lui Iisus este lumina pe care am primit-o la botez. îmbrăcămintea de culoare albă arată faptul că suntem o persoană nouă. Vorbiţi despre darul apei şi cum aceasta ajută la creşterea noilor plante, dar şi despre faptul că folosim apa pentru a curăţa lucrurile. Puteţi explica că, mai întâi, preotul sfinţeşte apa însemnând-o cu semnul sfintei cruci, înainte ca cineva să fie botezat. Aceasta schimbă apa. Nu mai este una obişnuită. Acum este sfinţită şi puterea Sfântului Duh poate lucra prin ea.

Apoi afundaţi-vă pumnul în apă de trei ori, repetând, între timp, cuvintele ritualice. „Se botează robul lui Dumnezeu (...) în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh. Amin."

4. Cântarea Botezului (de la Galateni 3,27)
Memoraţi şi cântaţi imnul baptismal, aşa cum se cântă şi în parohia dumneavoastră:
Câţi în Hristos v-aţi botezat, în Hristos v-aţi şi-mbrăcat. Aliluia!

Elizabeth White
Pasi pe calea sfinteniei, Editura Sophia

 

24 August 2015

Vizualizari: 1523

Voteaza:

Prezentarea simbolurilor botezului 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

RETELE SOCIALE

Predici si Cuvantari
Predici si Cuvantari Cuviosul a slujit și a predicat cu timp și fără timp. Omiliile sale, rostite ori de câte ori avea ocazia, însă cu precădere în duminici și sărbători, precum și în ajunul praznicelor și în serile de vineri și de duminică, au ajutat foarte mult la 80.00 Lei
Cuvinte care vindeca. Despre regasirea sensului intr-o lume haotica
Cuvinte care vindeca. Despre regasirea sensului intr-o lume haotica Cuvinte care vindecă s-a născut din întâlnirea noastră – un preot ortodox și un psiholog, amândoi preocupați de același lucru: cum putem reda cuvintelor greutatea lor firească și cum putem crea spații de viață în care oamenii să se simtă înțeleși, respect 63.32 Lei
Parintele Dumitru Staniloae - o viziune filocalica despre lume
Parintele Dumitru Staniloae - o viziune filocalica despre lume Rezultat a peste jumătate de secol de susținută activitate teologică, opera părintelui Stăniloae continuă încă să intimideze prin vastitatea aproape incredibilă a abordărilor și concretizărilor. Interesul pe care acestea îl suscită în Occident este 33.83 Lei
Sfantul Cuvios Marturisitor Sofian de la Antim. Viata si invataturile
Sfantul Cuvios Marturisitor Sofian de la Antim. Viata si invataturile Părintele arhimandrit Sofian Boghiu, fost stareț al mănăstirilor Antim și Plumbuita din București, a fost una dintre cele mai rodnice personalități ale monahismului românesc din secolul al XX-lea, un trăitor exemplar al Evangheliei Mântuitorului 42.29 Lei
Rugaciunea lui Iisus si experienta Duhului Sfant
Rugaciunea lui Iisus si experienta Duhului Sfant Părintele Dumitru Stăniloae este cu siguranță cel mai mare teolog ortodox al sfârșitului secolului XX. Vastă și profundă, opera sa exprimă în același timp sensibilitatea mistică și rigoarea dogmatică a Ortodoxiei patristice, cât și geniul specific al 21.14 Lei
Indumnezeire si etica in „Spiritualitatea ortodoxa. Ascetica si mistica” a parintelui Dumitru Staniloae
Indumnezeire si etica in „Spiritualitatea ortodoxa. Ascetica si mistica” a parintelui Dumitru Staniloae „Cartea de față - teza de doctorat a teologului german Jürgen Henkel susținută în 2001 la Facultatea de Teologie Evanghelică a Universității din Erlangen - e o excelentă introducere în teologia ascetică și mistică a Bisericii Ortodoxe așa cum a fost 42.29 Lei
Viata, minunile si prorociile Sfantului Serafim de Virita (1866-1949)
Viata, minunile si prorociile Sfantului Serafim de Virita (1866-1949) Într-o epocă marcată de suferință și prigoană, când credința era greu încercată, iar Biserica Ortodoxă părea aproape nimicită, Sfântul Serafim de Vîrița a fost lumină, nădejde și mângâiere pentru multe suflete rănite. Așa cum spunea adesea părintele 28.54 Lei
Stiinta si religia - editia a doua
Stiinta si religia - editia a doua Știința și religia este o lucrare de neegalat atât în literatura de specialitate rusă, cât și în cea străină. Ideea scrierii unui articol dedicat relației dintre știință și religie i-a venit lui Valentin Feliksovici Voino-Iasenețki (numele de mirean al 23.26 Lei
Domnul Duhurilor - lumea nevazuta si razboiul duhovnicesc impotriva falsilor dumnezei
Domnul Duhurilor - lumea nevazuta si razboiul duhovnicesc impotriva falsilor dumnezei Lumea nevăzută şi războiul duhovnicesc împotriva duhurilor care au încercat să uzurpe domnia lui Dumnezeu Cel slăvit în Treime sunt subiectul cărţii Domnul duhurilor. Părintele Andrew S. Damick foloseşte ca instrumente istoria, Scriptura, mitologia, scrie 42.29 Lei
CrestinOrtodox Mobil | Politica de Cookies | Politica de Confidentialitate | Termeni si conditii | Contact