Rabdarea lumeasca si rabdarea crestina

Rabdarea lumeasca si rabdarea crestina

Răbdarea este o mare virtute numai dacă e unită cu smerita cugetare. Ea aduce biruinţă şi prăznuire în sufletele celor ce cred în Hristos, printr-o bucurie paşnică. Noi fericim pe cei ce au răbdat (Iac. 5, 11), pentru că ne dăm seama de măreţia acestei nevoinţe.

Există două feluri de răbdare: unul este cel obişnuit, omenesc, nedesăvârşit după manifestările şi motivele răbdării, şi îl vom numi lumesc. Iar celălalt este desăvârşita răbdare, amintită prin neobişnuitele semne ale îndelungii răbdări dumnezeieşti. Aceasta este răbdarea creştinească. Ea începe acolo unde sfârşeşte obişnuita răbdare. Izvoarele ei sunt în nesecatul har dumnezeiesc, dăruit din abundenţă celor smeriţi.

Care răbdare a avut-o în vedere Sfântul Efrem Sirul, atunci când ne învaţă să ne rugăm în acest chip: „Iar duhul răbdării dă-mi-l mie, Doamne!”? In mod cert, nu răbdarea omenească, cu nedesăvârşirile ei, ci acea răbdare care îşi are temelia în Dumnezeu - harică, fără prihană, desăvârşită răbdare -, pentru că aceasta ne conduce către mântuirea cea veşnică. Aceasta este răbdarea despre care Hristos spune: Prin răbdarea voastră veţi dobândi sufletele voastre! (Lc. 21, 19) Aceasta este răbdarea în numele lui Dumnezeu, răbdarea creştinului, care doreşte să dezrădăcineze din sine păcatele contrare ei: supărarea, mânia, răzbunarea, răutatea, osândirea şi altele. Aceasta este răbdarea care se arată cu putere între răutăţile din lumea aceasta şi care biruie şi păcatul, şi pe diavol cu ajutorul Atotputernicului Dumnezeu. Pentru dobândirea unei asemenea răbdări, merită ca omul să se roage şi să se ostenească.

Necunoscătorii credinţei creştine au cunoştinţă, de asemenea, despre răbdare şi o practică, preţuind-o foarte mult. Dar cât de săracă şi nedesăvârşită este aceasta, şi atât după îndemnuri cât şi după realizarea ei, în comparaţie cu răbdarea despre care ne învaţă Hristos! Iată şi ilustrări în acest sens:

Mulţi oameni necredincioşi au intrat în conflict cu cunoscuţii lor ori cu unii vecini răi, şi au suportat din partea acestora anumite pagube, ori au suferit din partea lor dintr-un motiv oarecare, arătând până la o vreme către aceştia răbdare. Insă pentru ce? Pentru că se tem că acei oameni pot să le producă şi mai mari necazuri. Motivul răbdării lor ţine de un interes pământesc: fuga de probleme şi mai mari. Prin asemenea egoiste imbolduri, răbdarea nu are o valoare morală deosebită, chiar dacă este mai bună decât violenţa, nerăbdarea şi răzbunarea.

Unii rabdă diferite vrăjmăşii, ca să treacă în ochii lumii drept oameni virtuoşi. Aşa a fost răbdarea stoicilor în antichitate. Cu multă voinţă, ei se exersau în răbdare până la o asemenea treaptă, încât puteau să rabde liniştiţi toate nenorocirile survenite. Răbdarea lor era întemeiată pe o fină şi ascunsă mândrie. Insă tocmai din pricina acestei mândrii, au pierdut calitatea adevăratei virtuţi.

Se povesteşte despre filosoful Epictet că era rob la un stăpân foarte mânios, care îl bătea deseori. Epictet suferea din pricina unui picior bolnav şi şi-a prevenit stăpânul că, dacă îl va lovi peste acel picior, i-l va rupe. Intr-o zi, înfuriindu-se, stăpânul a început din nou să-l bată, şi de data aceasta chiar peste piciorul bolnav, astfel încât a reuşit, într-adevăr, să i-l rupă. Epictet a simţit o mare durere, însă cu sânge rece s-a adresat stăpânului său: „Doar te-am prevenit că, dacă mă loveşti peste acest picior, îl vei rupe! Iată, mi l-ai rupt, într-adevăr!”

Amintind această întâmplare într-una din cărţile sale polemice împotriva creştinilor, scriitorul păgân antic Celsius, adept al stoicismului şi duşman al credinţei creştine, întreabă: „Când a spus Hristos al vostru asemenea admirabile cuvinte?” Iar un dascăl creştin i-a răspuns: „Atunci când îl munceau, Mântuitorul nostru Iisus Hristos a tăcut! Iar aceasta este şi mai admirabil!”

Au existat şi există şi astăzi oameni care rabdă jigniri, deoarece, în trufia lor, socotesc ca fiind înjositor să se coboare până la nivelul acelora care şi-au îngăduit să-i insulte. Aşa s-a întâmplat cu un filosof păgân. Acesta mergea cu ucenicul său pe străzile Atenei şi a fost insultat pe neaşteptate de către un om fără educaţie. Ucenicul ardea de indignare pentru că învăţătorul lui fusese insultat în acest fel. Insă filosoful şi-a continuat netulburat drumul său. Ucenicul s-a mirat de această netulburare şi l-a întrebat cum se explică aceasta. Filosoful i-a răspuns: „Dacă tu mergi liniştit pe cale, şi o oarecare vită te atinge cu povara ce o poartă în spate, te vei simţi jignit?”

Cu asemenea trufaşe „virtuţi” îi educau uneori cei mai buni filosofi pe ucenicii lor. Insă învăţăturile lor despre virtute nu conduceau oamenii la desăvârşirea morală. Numai Domnul nostru lisus Hristos ne învaţă despre adevărata virtute a răbdării, întemeiată nu pe egoism, nu pe mândrie, nu pe dispreţuirea aproapelui, ci pe smerenie. Pentru Mântuitorul nu există oameni care să fie trecuţi cu vederea. Şi cei mai de jos dintre aceştia sunt cei prea mici fraţi ai Iui Hristos. (Mt. 25, 40) Pentru aceştia Dumnezeu-Omul Şi-a vărsat scump sângele Său (Rom. 14, 15).

Răbdarea lumească îşi are începutul în egoism şi se încheie prin deşartă slavă lumească. Ea este clădită pe mândrie. Strălucirea ei mincinoasă se stinge pe neaşteptate atunci când se descoperă înrudirea acesteia cu întunecata trufie şi cu dispreţul arogant faţă de aproapele nostru.

Invăţătura Domnului nostru lisus Hristos despre răbdare se întemeiază pe propria Sa pildă. Iar măreaţa Sa pildă trimite spre răbdarea care îşi are începutul nu în mândrie, ci în smerenie, nu în egoism, ci în jertfa de sine; se întemeiază nu pe dispreţuitoarea trecere cu vederea a aproapelui, ci pe dragostea sinceră către acesta.

Răbdarea creştinească este o calitate proprie dumnezeirii, pentru că urmează Făcătorului, despre Care s-a spus că este Indelung-răbdător şi Multmilosîiv (Ps. 102, 8).
Sfântul Ioan Scărarul deosebeşte trei chipuri de monahi virtuoşi care, în acelaşi timp, răbdau grele scârbe. Ei acţionau în chipuri diferite, însă toţi erau neprihăniţi. Unul tăcea cuprins de teamă. Altul se bucura întru sine că i s-a dat prilej să rabde ceva, însă în acelaşi timp se întrista pentru cel care îi prilejuise supărarea. Al treilea, cugetând Ia pieirea celui ce-l scârbise, vărsa pentru acesta lacrimi fierbinţi. „Acesta a fost pentru mine un prilej - spune Sfântul loan Scărarul - ca să văd manifestarea celor trei virtuţi: frica de Dumnezeu, nădejdea în răsplată şi dragostea.”

lată cu ce măreţe virtuţi este legată răbdarea creştină: cu credinţa în Dumnezeu, cu nădejdea în El şi cu dragostea, care îl cuprinde atât pe Făcător, cât şi făpturile. Aceasta înseamnă că răbdarea creştină creşte pe ogorul Evangheliei Noului Testament, unde sunt ţesute aceste trei virtuţi (I Cor. 13, 13).

După Sfântul Ioan Gură de Aur, „răbdarea creştinească se arată atunci când în noi au prins rădăcini adânci dogmele credinţei”. Cu alte cuvinte, noi nu putem să răbdăm smeriţi diferite ofense, dificultăţi, dureri, pagube şi necazuri cu smerenie creştinească, dacă nu suntem convinşi că Dumnezeu există, dacă nu credem că lisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu Cel întrupat, a răbdat pentru noi pătimire şi moarte pe cruce, ca să ne răscumpere din păcat, blestem şi moarte, şi dacă nu am priceput că Sfântul Duh ne dă dumnezeiescul har, cu al cărui ajutor putem să răbdăm şi cele mai mari necazuri in viaţă. Credinţa naşte răbdarea creştinească.

Privirea adevăratului creştin trebuie să fie îndreptată către răsplata viitoare şi către viaţa veşnică, unde Dumnezeu va da fiecăruia după faptele lui. (Apoc. 2, 23) Acolo pe aceia care au răbdat îi aşteaptă o răsplată deosebită. Nădejdea în acea răsplată însufleţeşte pe nevoitorii întru răbdare.

Insă desăvârşita răbdare este cu neputinţă de obţinut fără dragoste către Dumnezeu şi către oameni. Această dragoste, numită legătura desăvârşirii (Col. 3, 14), e mai înaltă şi decât credinţa, şi decât nădejdea. Ea depăşeşte credinţa acelora care, ca robi, se ostenesc spre mântuire. Ea trece peste graniţele nădejdii, însufleţindu-i pe aceia care slujesc lui Dumnezeu asemenea simbriaşilor. Ea se desăvârşeşte cu dumnezeiasca înfiere care, fără să aştepte plata, primeşte de la Iubitorul Părinte ceresc împărăţia lui Dumnezeu nu ca răsplată, ci ca moştenire, după cuvintele Sfântului Apostol Pavel: Nu mai eşti rob, ci fiu, iar de eşti fiu, eşti şi moştenitor al lui Dumnezeu prin lisus Hristos (Gal. 4, 7; asemenea Mt. 25, 34).

Cel ce ne îndeamnă către mândra răbdare lumească este mândrul satana. El se teme de puterea mântuitoare a răbdării creştineşti şi urmăreşte să o înlocuiască cu o prefăcută „virtute”, care este o răbdare plină de mândrie. Este adevărat că cel mai adesea el îndeamnă oamenii către nerăbdare, căci din ea adună cele mai mari izbânzi: cearta între cei apropiaţi, aprinderea focului urii între aceştia, aţâţarea către răzbunare şi altele. Insă el poate să înveţe şi spre răbdare, atunci când este vorba de oamenii care preţuiesc virtutea şi doresc să se fălească cu ea. In asemenea cazuri, prin manifestarea părutei virtuţi a răbdării lipsite de har, el abate oamenii de la năzuinţa de a atinge adevărata răbdare. Urmarea pentru el ar fi de nesuportat, pentru că aceasta îl doboară. Iar prin răbdarea cea lipsită de har, în cele din unnă el iese plin de biruinţă. Părută poleială a răbdării lumeşti ameţeşte cu mulţumirea de sine deşartele suflete şi ele sunt pregătite să se dedea uneori la mari „nevoinţe”, ca să pătrundă şi mai adânc în plăcutele valuri ale pierzătoarei slave deşarte.

Stihia diavolului este mândria. Implinitorii plini de mândrie ai răbdării sunt, totodată, nevoitori şi slujitori ai satanei. Răbdarea le e duşman acestora, însă ei rabdă şi se admiră pentru comportarea lor „măreaţă”, rămânând orbi la caracterul ei păcătos, ascuns sub mantia fascinantei „bunei înrudiri” exterioare. Răbdarea lor este ieftină şi uşor atinge „virtutea”.

Nu astfel se întâmplă şi cu nevoitorii creştini pe calea răbdării. Pentru aceştia nu există realizări lesnicioase, ci o luptă cumplită - luptă cu întunecatele puteri diavoleşti (Efes. 6, 12), şi o războire până la sânge (Evr. 12, 4) cu propriile patimi păcătoase. Ei nu îşi dau seama de realizările lor, nu îşi contemplă virtuţile, ci în permanenţă încearcă o sinceră nemulţumire de sine, la care contribuie însuşi Dumnezeu, Care îngăduie împrejurări schimbătoare şi umilitoare în viaţa lor, ca să aibă motive permanente de smerire de sine. Astfel ei rămân orbi la virtutea lor şi atenţi la păcătoşenia lor. Sub aripa smereniei, cresc şi se dezvoltă neluând seama la ei înşişi. Astfel, lor, prin lupte şi ispite, le înfloreşte marea virtute - smerita răbdare, inspirată de înalta pildă a lui Hristos. Lor le este legată aceasta de credinţă, de aceea este trainică; le este întărită de nădejde, pentru aceasta este biruitoare; este însufleţită de dragoste, de aceea este mântuitoare.

ARHIMANDRIT SERAFIM ALEXIEV

Fragment din "Talcuire la Rugaciunea Sfantului Efrem Sirul", Editura Sophia

Cumpara cartea "Talcuire la Rugaciunea Sfantului Efrem Sirul"

Pe aceeaşi temă

22 Mai 2020

Vizualizari: 3309

Voteaza:

Rabdarea lumeasca si rabdarea crestina 5.00 / 5 din 1 voturi.

Cuvinte cheie:

rabdarea

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

RETELE SOCIALE

Experienta vietii cu Hristos
Experienta vietii cu Hristos Mărturisesc că nu m-am gândit să public o carte de teologie, cu atât mai puțin un volumde predici, cu toate că mi-aș fi dorit mult să o pot face. Întrebată fiind dacă am supărat-o cu ceva, buna mea mamă, Rozalia Flueraș, spunea că nu am supărat-o decât cu 62.00 Lei
Slujind lui Dumnezeu si semenilor
Slujind lui Dumnezeu si semenilor Libertatea cea mai adâncă este de a te lăsa mereu răpit în Hristos, pentru a petrece cu El în veșnicie. Numai în Biserică, ascultând și împlinind poruncile lui Dumnezeu și învățătura evanghelică, credinciosul se poate împărtăși de roadele jertfei lui Hris 49.00 Lei
Acatistier al Sfintilor Isihasti si Marturisitori
Acatistier al Sfintilor Isihasti si Marturisitori Preaslăvirea lui Dumnezeu și cinstirea Sfinților este o punte luminoasă între cele vremelnice și cele veșnice. Oferim rugătorilor creștini acest Acatistier, nădăjduind că ne va fi tuturor spre folos duhovnicesc, în străduința de a ne alipi de tot binele 34.00 Lei
Minunatele fapte si invataturi
Minunatele fapte si invataturi „Câştigaţi virtuţile opuse păcatelor. Tristeţea este călăul care ucide energia de care avem nevoie ca să primim în inimă pe Duhul Sfânt. Cel trist pierde rugăciunea şi este incapabil de nevoinţele duhovniceşti. În niciun caz şi indiferent de situaţie să 27.00 Lei
Sfaturi pentru familia crestina
Sfaturi pentru familia crestina Rugăciunea Stareților de la OptinaDoamne, dă-mi să întâmpin cu liniște sufletească tot ce-mi aduce ziua de astăzi.Doamne, dă-mi să mă încredințez deplin voii tale celei sfinte.În fiecare clipă din ziua aceasta povățuiește-mă și ajută-mă în toate.Cele ce 29.00 Lei
Rugaciunea inimii
Rugaciunea inimii „Rugăciunea nu este o tehnică elaborată, nu este o formulă. Rugăciunea inimii este starea celui ce se află înaintea lui Dumnezeu. Dumnezeu este atotprezent, însă eu nu sunt întotdeauna prezent înaintea Lui. Am nevoie de o tradiție vie, de un Părinte 34.00 Lei
Dialoguri la hotarul de taina
Dialoguri la hotarul de taina Cartea aceasta de dialoguri cu Părintele Valerian, unul dintre cei mai mari duhovnici ai României de astăzi, este de o frumusețe rară prin arta cuvântului și adâncimea spiritului. Ea răspunde întrebărilor omului contemporan mai însetat de mântuire decât 38.00 Lei
Bucuria cea vesnica. Nasterea si Invierea Domnului
Bucuria cea vesnica. Nasterea si Invierea Domnului Părintele Ieromonah Valerian Pâslaru, Starețul Mănăstirii Sfântul Mucenic Filimon, unul dintre cei mai apreciați duhovnici contemporani, în cartea de față, în convorbirile sale cu teologul și scriitorul Florin Caragiu, ne vorbește despre renaștere și 32.00 Lei
Un graunte de iubire. Despre o viata traita cu sens
Un graunte de iubire. Despre o viata traita cu sens De atât avem nevoie pentru a trăi cu mai multă credință și a face bine celor de lângă noi. Într-o lume care pare să uite cât de prețioasă este viața, această carte este un mesager al speranței: împreună, putem să transformăm un grăunte de iubire într-un 55.00 Lei
CrestinOrtodox Mobil | Politica de Cookies | Politica de Confidentialitate | Termeni si conditii | Contact