Convorbiri duhovnicesti cu Parintele Ambrozie Iurasov
Cat de mult ar trebui sa iasa Biserica in intampinarea provocarilor moderne si cat de mult spatiu ar trebui acordat problemelor vietii contemporane in predica si in calauzirea oamenilor?
Nu Biserica trebuie sa ne iasa in intampinare, ci noi trebuie sa tindem spre ea. Daca Biserica este Trupul lui Hristos, iar noi suntem madularele Lui, atunci trebuie sa tindem spre Hristos, care ne intinde bratele si ne ia sub ocrotirea Sa.
Foarte multi oameni inteleg prin Biserica o organizatie de conducatori. Ei spun: "Fabrica nu ne vine in intampinare; ea ar trebui sa ne ofere anumite privilegii..." in aceiasi termeni vorbesc si despre Biserica. Dar daca am gandi astfel, Biserica ar trebui sa inchida ochii la patimile omului, asa cum se intampla si in Occident, iar bisericile ar fi mereu goale. Poporul rus s-a obisnuit cu rigorile, cu claritatea, deoarece el stie ca acestea ii dau omului viata, har si mantuire vesnica.
Un sportiv (spre exemplu, cel care sare in inaltime) stie ca exista o stacheta si ca s-a atins un record mondial dupa care se poate orienta si intelege daca sare bine sau nu, sau daca mai e cazul sa se antreneze. La fel stau lucrurile si in lumea duhovniceasca: Biserica trebuie sa indice plinatatea, punctul culminant la care trebuie sa ajunga omul, desavarsindu-se. Daca n-ar fi existat o regula, omul n-ar fi stiut cum sa se mantuiasca si la ce nivel este. Un om care nu are o viata duhovniceasca este mort sufleteste, avand ochii launtrici inchisi, iar cand ajunge la spovedanie nu-si mai vede pacatele sale si nu mai stie pentru ce trebuie sa se pocaiasca. De obicei, scapa cu urmatoarele cuvinte: "N-am omorat, n-am jefuit". Din aceste motive, orice om trebuie sa cunoasca Evanghelia si regulile apostolice, ca sa poata ajunge la desavarsire si la starea in care a fost Adam inainte de caderea in pacat. Toate predicile se cuvine sa fie patrunse de duhul Evangheliei, fiindca ea contine masura mantuirii, insusi Hristos a spus ca legile date de El sunt usoare si ca, daca omul le va implini, va dobandi pacea launtrica si linistea: Veniti la Mine toti cei osteniti si impovarati si Eu va voi odihni pe voi.
Oare credeti ca ar fi posibila o oarecare usurare a cerintelor fata de oamenii impovarati de problemele grele ale vietii de azi?
Oricum, omul si-a usurat viata atat de mult neimplinind poruncile, incat o tara intreaga nu mai poate iesi din mocirla pacatelor. Daca copilul ar fi fost educat de la bun inceput in duhul Evangheliei, el n-ar fi stiut ce inseamna sa bea, sa fumeze, sa injure. Desigur, omul are si caderi. Sa zicem ca un om merge pe o cale dreapta, dar se abate de la ea si cade in prapastie; insa in loc sa incerce sa iasa din ea, sa se salveze, el se afunda tot mai mult, lovindu-se de pietre. Care-i atunci varianta cea mai buna: a merge pe calea cea dreapta alaturi de Biserica sau a te cufunda tot mai mult acolo unde inevitabil te asteapta sfarsitul?
Bineinteles, calea lui Hristos este spinoasa, dar este dreapta si mantuitoare, fiindca indrumatorul nostru este Dumnezeu insusi. El ne ia de mana si ne salveaza. Dar foarte multi oameni se bazeaza doar pe ei insisi, renunta la ajutorul lui Dumnezeu si se prabusesc in prapastie. Pe aceasta cale a pierzaniei merge un numar foarte mare de oameni, deoarece poporul este samavolnic si iubitor de placeri.
Toate problemele care apar in viata noastra se datoreaza faptului ca mergem pe calea gresita. Dumnezeu a spus: Cautati mai intai imparatia cerurilor si toate celelalte vi se vor adauga voua, insa atunci cand prioritatea vietii noastre nu este mantuirea sufletului, ci binele pamantesc, totul se prabuseste si apar problemele.
Ce pozitie va este mai apropiata dumneavoastra personal: izolarea intre zidurile de piatra sau implicarea in problemele ce framanta lumea?
Apostolul Pavel a spus: Bucurati-va cu cei ce se bucura, plangeti cu cei ce plang (Romani 12, 15). Preotul, chiar daca aparent este izolat prin ziduri de aceasta lume, se implica cu trup si suflet in viata fiecarui om. Inchipuiti-va un vapor si bordul acestuia, care separa un om aflat pe el de marea in care se ineaca oameni. Daca omul dispune de toate mijloacele necesare in caz de inec: franghii, parghii, el va salva oameni si va avea posibilitatea sa salveze mult mai multi decat in cazul in care ar incerca sa-i salveze aruncandu-se el insusi in mare; facand astfel, s-ar ineca impreuna cu ceilalti. Pentru a salva pe cineva trebuie sa stii cum s-o faci si sa dispui de mijloacele necesare pentru a reusi. Iar manastirile ofera aceasta invatatura.
Care e limita dintre increderea in propriile puteri, impovarate de aceasta lume si de patimile ei, si adevaratul ascetism?
Pacea cu aceasta lume inseamna vrajmasia cu Dumnezeu. "Nu iubiti cele ale lumii" se zice in Sfanta Scriptura. Ce se are in vedere, de fapt? Nu fiti prieteni cu ceea ce intruchipeaza lumea. Pentru ca ea poate promite multe, dar sa nu ofere nimic in schimb, in afara de intristare si dezamagire. Trebuie sa dispretuim nu lumea in sine, ci patimile in care traieste ea.
In Epistola catre Corinteni Apostolul Pavel scrie: V-am scris in epistola sa nu va amestecati cu desfranatii; dar nu am spus, desigur, despre desfranatii acestei lumi, sau despre lacomi, sau despre rapitori, sau despre inchinatorii la idoli, caci altfel ar trebui sa iesiti afara din lume (I Corinteni 5, 9-10). Putem trai in lume, iubindu-i si cuprinzandu-i pe toti in inima noastra, dupa cum spune si Cuviosul Serafim de Sarov: "Mantuieste-te pe tine insuti si-n jurul tau se vor mantui mii de oameni".
Extras din cartea "Indrumar crestin pentru vremurile de azi", Editura Sophia
Cumpara cartea "Indrumar crestin pentru vremurile de azi"
-
Patimile - boli ale sufletului
Publicat in : Credinta -
Cum se nasc patimile ?
Publicat in : Editoriale -
Patimile si Invierea in psalmi
Publicat in : Saptamana Patimilor -
Patimile Celui fara de patimi
Publicat in : Saptamana Patimilor
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.