Sa ne luptam neincetat pentru virtuti

Sa ne luptam neincetat pentru virtuti Mareste imaginea.

Despre faptul că fiind noi datori să ne luptăm neîncetat pentru virtuţi, nu trebuie să evităm nimic din ceea ce devine pentru noi prilej de dobândire a lor

Dacă vrei să înaintezi neîncetat, fără oprire, pe calea virtuţilor, trebuie să fii foarte atent să nu îţi scape nimic din ceea ce poate deveni prilej pentru a dobândi virtutea. De aceea, nu au socotinţă bună aceia care se feresc pe cât le stă în putere de acele întâmplări contrare lor, care ar fi putut să le fie de folos la dobândirea virtuţii. De pildă, doreşti să te deprinzi cu răbdarea? Nu e bine să eviţi acele persoane sau acele fapte şi gânduri care te împing spre nerăbdare.

De aceea nu este bine să nu faci anumite lucruri care îţi displac, ci întâlnindu-te şi discutând cu oricine îţi provoacă repulsie sau supărare, voinţa ta să fie mereu dispusă şi pregătită să suporţi orice este pentru tine respingător şi silnic. Pentru că dacă nu vei face astfel, nu te vei obişnui niciodată cu răbdarea.

In mod asemănător trebuie să procedezi cu orice faptă îţi provoacă repulsie, fie ea însăşi, fie prin persoana pentru care trebuie să o faci sau de către care eşti împiedicat să faci altă faptă care îţi este mai plăcută. Cu alte cuvinte, trebuie să te îndeletniceşti cu acea faptă sau cu acea lucrare, chiar dacă te deranjează şi ai fi avut linişte dacă nu ai face-o. Căci altfel nu vei învăţa niciodată să pătimeşti şi nici nu poate fi linişte adevărată acea linişte pe care o cauţi, dacă ea nu provine dintr-un suflet curat de patima iubirii de sine şi împodobit cu virtutea.

La fel te îndemn să faci şi cu acele gânduri care uneori îţi tulbură şi stânjenesc mintea. Pe acestea nu trebuie să le alungi în întregime, pentru că datorită suferinţei pe care ţi-o pricinuiesc, te ajută în acelaşi timp să te obişnuieşti să rabzi cele contrare ţie. Iar cel care te sfătuieşte în alt fel te sfătuieşte mai degrabă să eviţi chinul trecător pe care îl simţi atunci şi nu să urmezi virtutea adevărată, pe care o doreşti.

Este adevărat însă că ostaşul începător trebuie să întâmpine prilejurile potrivnice lui despre care am vorbit, cu luare-aminte şi cu iscusinţă, astfel ca uneori să le înfrunte, alteori să se ferească de ele, după cât de mult sau puţin a înaintat în deprinderea cu virtutea. Insă nu trebuie din această cauză să se retragă de tot, astfel încât să evite cu desăvârşire orice prilej contrar cu care se întâlneşte. Pentru că dacă în trecut, prin această evitare am scăpat de primejdia de a fi căzut într-un păcat, în viitor însă ne vom confrunta cu un pericol mai mare, acela de a fi biruiţi de către atacurile care le dă asupra noastră nerăbdarea şi de către pornirile acesteia, nefiind întrarmaţi dinainte cu obişnuinţa virtuţii contrare, adică a răbdării.

Toate aceste sfaturi însă nu sunt potrivite pentru lupta cu patimile trupeşti, după cum am spus mai înainte când am vorbit explicit despre ele. Pentru că pricinile acestora trebuie evitate întotdeauna cu desăvârşire.

Despre faptul că trebuie să iubim toate prilejurile care duc la dobândirea virtuţilor, şi chiar mai mult pe acelea care ne fac să întâmpinăm mai multă greutate

Nu trebuie, iubite cititor, sub niciun chip să te fereşti de acele împrejurări care ţi se fac prilej de a dobândi virtuţile, ci mai degrabă trebuie să le primeşti întotdeauna cu bucurie, de îndată ce apar înaintea ta, şi să le socoteşti mai de cinste şi de dorit pe acelea faţă de care simţi mai multă repulsie şi silă. Şi vei reuşi acest lucru cu ajutorul lui Dumnezeu, dacă îţi întipăreşti în minte următoarele cugetări.

Mai întâi trebuie să te gândeşti că aceste prilejuri sunt mijloace potrivite şi necesare pentru dobândirea virtuţilor. Prin urmare, atunci când tu îi ceri lui Dumnezeu să-ţi dăruiască virtuţi, tu îi ceri să-ţi dăruiască şi mijloacele şi prilejurile de dobândire a acestora. Altfel, rugăciunea ta este zadarnică şi o aduci numai pentru a-L ispiti pe Dumnezeu. Pentru că Dumnezeu nu obişnuieşte să dea niciodată virtutea răbdării fără să îngăduie şi necazuri, care sunt prilejurile şi mijloacele răbdării; nici smerenia nu o dă fără să îngăduie dispreţuiri şi necinstiri. Asemenea şi pentru celelalte virtuţi.

De aceea, aceste mijloace şi prilejuri ale virtuţilor trebuie cu atât mai mult să ne fie plăcute şi să ţinem la ele, cu cât cer mai multă osteneală. Pentru că faptele pe care le facem când întâmpinăm astfel de prilejuri simt mai vitejeşti şi mai puternice şi ne deschid cu mai multă uşurinţă şi mult mai repede calea virtuţii. Insă nu trebuie să ne nevoim cu virtuţile numai când prilejurile şi împrejurările potrivnice lor sunt însemnate, ci şi când întâmpinăm unele ca acestea mai uşoare. De exemplu, nu trebuie să răbdăm numai lovirile şi ocările care ni se întâmplă, ci şi privirea tăioasă şi expresia de dezgust a chipului cuiva faţă de noi, sau răceala din vocea cuiva care ni se adresează101. Pentru că faptele pe care le facem în urma acestor prilejuri mai mici, au loc mai des, iar ele ne obişnuiesc să răbdăm cu mai multă uşurinţă atunci când întâmpinăm prilejuri mai grele.

După aceea să te gândeşti că toate cele ce ni se întâmplă ne vin de la Dumnezeu pentru folosul nostru, pentru ca noi să aducem roade prin ele. Iar dacă despre unele dintre ele, întrucât provin din neajunsuri ale noastre sau ale altora, nu se poate spune că vin de la Dumnezeu, Care nu vrea păcatul, însă şi acestea se numesc ale lui Dumnezeu, întrucât El a îngăduit să se întâmple. întrucât putea să le împiedice, se spune despre toate necazurile şi chinurile care vin asupra noastră, fie din cauza unor neajunsuri ale noastre fie a răutăţii altora, că sunt de la Dumnezeu şi ale lui Dumnezeu, deoarece El vrea ca noi să le pătimim pentru binele virtuţii, pe care îl putem câştiga prin ele şi pentru alte judecăţi ale Lui, care sunt de nepătruns pentru mintea noastră, însă sunt drepte, după cum spune Fericitul Augustin (vezi şi la capitolul al 41-lea).

De aceea, fiind noi încredinţaţi că Dumnezeu vrea ca noi să pătimim cu voia noastră orice fel de tulburare care provine de la alţii sau se datorează faptelor noastre, a  spune (aşa cum spun unii pentru a-şi ascunde nerăbdarea) că Dumnezeu nu vrea şi, mai mult, că urăşte întâmplările rele, nu înseamnă altceva decât faptul că ne acoperim greşelile sub un pretext zadarnic şi respingem crucea necazurilor, despre care nu putem tăgădui că este plăcută lui Dumnezeu şi că El însuşi ne porunceşte să o purtăm. Mai mult, lui Dumnezeu îi este mai bineplăcut ca noi să pătimim acele chinuri care provin din răutatea oamenilor, mai ales a acelora cărora noi le-am făcut bine, decât acele chinuri care au loc în urma întâmplărilor nefericite, pentru că, desigur, firea noastră mândră este domolită şi smerită mai mult de către acelea decât de către acestea din urmă. Iar pentru că le suferim cu voia noastră, prin aceasta cu mult mai mult decât prin orice altceva îi slujim lui Dumnezeu şi îl slăvim pe El, fiind noi împreună-lucrători cu El la o lucrare minunată, în care se arată totodată şi strălucirea covârşitoare a bunătăţii şi atotputerniciei Lui de nespus. Iar această lucrare este aceea ca noi să scoatem din otrava amară şi aducătoare de moarte a păcatului roada preadulce şi mierea virtuţii şi a binelui.

De aceea, de îndată ce vede că dorim cu adevărat şi cu înflăcărare să dobândim în acest chip slăvit binele şi îl rugăm cum se cuvine pentru aceasta, Dumnezeu ne pregăteşte paharul celor mai înverşunate şi puternice ispite şi prilejurile cele mai crâncene, pentru a le primi la vremea potrivită. De aceea, cunoscând dragostea Lui pentru noi şi ce este spre folosul nostru, trebuie să primim acest pahar cu ochii închişi şi cu bucurie şi să îl bem tot, cu sârguinţă şi cu încredere, pentru că este doctorie primită din mâini care nu greşesc şi întocmit din amestec de plante tămăduitoare, care pe cât sunt de amare, într-atât sunt mai de folos pentru suflet.

Nota:

101 De aceea şi Apostolul Iacov ne porunceşte ca răbdarea noastră să nu fie nedesăvârşită şi cu lipsuri, suferind unele lucruri şi altele nu, ci desăvârşită şi întreagă, suferind toate, şi mici şi mari: „Iar răbdarea voastră să o lucraţi desăvârşit, ca să fiţi desăvârşiţi şi întregi, nelipsindu-vă nimic" (Iacov 1, 4).

Fragment din cartea "Războiul nevăzut", Editura Reintregirea

Cumpara cartea "Războiul nevăzut"

Pe aceeaşi temă

24 Noiembrie 2022

Vizualizari: 820

Voteaza:

Sa ne luptam neincetat pentru virtuti 0 / 5 din 0 voturi.

Cuvinte cheie:

virtutile virtutea

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

RETELE SOCIALE