Sa tacem pentru a-L auzi pe Dumnezeu! Mai ales in vremea postului se cuvine sa pastram tacerea, cand toate puterile noastre sufletesti sunt concentrate pe infranare si trezvie. Sfantul Nil Sinaitul ne indeamna spre aceasta, zicand: "Esti stapan pe pantece? Fii atunci stapan si pe limba!"
Tacerea a fost laudata intotdeauna, atat de filosofii lumii, cat si de sfintii lui Dumnezeu. Sfantul Ambrozie al Milanului spune: "A sti sa taci este o virtute mai mare decat a sti sa vorbesti, caci am vazut pe multi oameni cazand in pacat din pricina vorbelor lor, insa aproape pe nimeni din pricina tacerii."
Sa tacem pentru Dumnezeu !
Postirea noastra este placuta lui Dumnezeu cand sufletul nostru se curateste de miscarile patimilor. In lupta cu patimile, insa, nu este de ajuns o schimbare a alimentatiei si o rugaciune spusa in fuga. Daca societatea si indatoririle zilnice nu ne dau ragaz pentru inmultirea rugaciunilor citite, ne putem manifesta dorul de Dumnezeu prin oprirea grairii in desert si pastrarea tacerii buzelor, chiar si in mod mecanic.
Sa ne sarguim, deci, sa pastram tacerea mai ales in vremea postului, cand sufletul este mai atent la sine si la miscarile sale launtrice. Tacerea implica imputinarea cuvintelor si a discutiilor ce pot fi evitate, oprirea aparatului de radio si a televizorului, precum si limitarea utilizarii internetului si a oricarui alt dispozitiv audio.
Petrecerea in tacere este absolut necesara in dobandirea unor virtuti precum cunoasterea, discernamantul si trezvia. Nu mai amintesc de ajutorul pe care tacerea ni-l da in lupta cu mandria, mania, vorbele de ocara, judecata semenilor etc.
Tacere si postul sunt indispensabile. Prin oprirea de la mancaruri grase se smereste si se curateste trupul, iar prin oprirea de la cuvinte multe se smereste si se cunoaste sufletul. Tacand, petrecem mai usor in priveghere, ascultand cele ce se petrec inlauntru si in afara noastra. Tacerea nu este niciodata o simpla incetare a cuvintelor, ci ea este plinatate de sensuri si constientizare a realitatilor din noi si din jurul nostru.
Refuzand provocarea tacerii si neavand curajul sa ramanem cu noi insine, departe de oricare alt lucru, avem toate sansele sa petrecem intr-o inselare din ce in ce mai mare, atat cu privire la persoana noastra, cat si cu privire la lumea in care traim.
Tacerea ne ajuta sa acoperim cu dragoste pacatele aproapelui si cu smerenie faptele noastre bune. Tacerea cea duhovniceasca, adica savarsita intru cunostinta, este semnul unei autentice experiente interioare. In momentul in care gura tace, doar faptele mai vorbesc, iar vorbirea faptelor este cu mult mai puternica decat vorbirea gurii.
Sa ne jertfim cuvintele de dragul Celui care se jertfeste pentru noi. Sa vorbim cat mai putin in vremea postului si in vremea luptelor celor duhovnicesti ce ne stau inainte. Doar tacand si cunoscandu-ne cu adevarat vom ajunge sa-l cunoastem si sa-l iubim in mod simplu pe Dumnezeu si pe aproapele nostru.
Cand gura noastra tace, inima incepe sa-L auda pe Dumnezeu !
Teodor Danalache
Teodor Danalache
-
Dumnezeu Cuvantul, sfinteste creatia prin cuvantul si fapta Sa omeneasca si a omului
Publicat in : Dogma -
Despre dificultatea oamenilor de a auzi Cuvantul lui Hristos
Publicat in : Dogma -
Despre cuvantul lume
Publicat in : Credinta -
Cuvantul in viata noastra
Publicat in : Credinta -
Cuvantul Lui
Publicat in : Duminica a 21-a dupa Rusalii
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.