Fiii mei, să ne silim, pentru că nepăsarea şi trândăvia nu câştigă iubirea lui Dumnezeu, ci numai râvna, ascultarea, răbdarea, lipsa de răutate, tăcerea, rugăciunea şi silinţa întru toate.
*
Trebuie să le săvârşim pe toate cu credinţă şi nădejde, pentru că „Tot ceea ce nu este din credinţă, este păcat" (Romani 14, 23). Oricât de sălbatică ar fi marea patimilor, chiar dacă valurile au puterea să ne înghită, noi să avem nădejde în Domnul, şi atunci valurile se vor risipi ca baloanele de săpun lovite de stâncă, prin nădejdea şi iubirea lui Iisus.
*
In războiul trupesc, doar întoarcerea spatelui îl salvează pe om. Adică, să fugim de închipuiri şi de gânduri atunci când apar. Să nu stai deloc de vorbă cu închipuirile, să nu te arăţi curios! Mare şi înfricoşătoare cursă este închipuirea, şi ceea ce eviţi prin ochi şi prin auz, îţi aduce cu uşurinţă închipuirea.
*
Să nu vorbiţi multe! Fugiţi de vorbirea deşartă, de ceartă, de multele cuvinte şi de toate cele care vin din limba neînfrânată. Alungaţi gândurile rele din mintea voastră când apar, ca şi închipuirile ruşinoase, pentru că acestea rămânând multă vreme înăuntru, în minte şi în inimă, duc la mari păcate.
*
Să nu-ţi fie frică de nimic, decât de Dumnezeu! Să ai frica de Dumnezeu şi El îţi va lumina calea, căci altfel cum poţi păşi corect? Fără frică de Dumnezeu nu putem să avem conştiinţă curată, nici nu putem să ne căim sincer, nici nu putem să dobândim vreodată înţelepciune duhovnicească, pentru că începutul şi sfârşitul înţelepciunii este frica de Dumnezeu.
*
Frica de Dumnezeu este făclia care ne luminează ca să păşim pe calea cea dreaptă, care ne conduce în Impărăţia lui Dumnezeu. Frica dumnezeiască este indispensabilă pentru păzirea căilor Domnului.
*
De la frica de rob, dacă sporim, ne înălţăm la frica de fiu, care este partea cea mai nobilă a fricii dumnezeieşti.
*
Creştinii, având frică dumnezeiască înlăuntrul sufletului lor, pot ţine Legea lui Dumnezeu. Şi ţinând Legea lui Dumnezeu, îşi păstrează sufletul curat de înşelăciunea celui rău, şi astfel se învrednicesc să ia parte la moştenirea viitoare, cu cei care au frică de Dumnezeu.
*
Pe măsura fricii de Dumnezeu, avem înlăuntrul nostru şi luarea-aminte necesară în viaţă.
*
Moara lucrează întotdeauna, ca şi mintea noastră. Vrei să ai o producţie bună de făină? Aruncă, pune înăuntrul acestei mori grânele cele bune. Vrei să dobândeşti lacrimi, priveghere, bucurie, pace, etc? Pune în moara minţii gânduri bune! De exemplu: gânduri despre suflet, despre amintirea morţii, despre judecată etc. şi atunci vei scoate o „făină" duhovnicească pe măsură. Dacă omul pune însă în moara minţii lui gânduri păcătoase, neapărat va avea ca rezultat păcatul. Să ne străduim întotdeauna să avem gânduri mântuitoare în mintea noastră, imagini folositoare, ca să nu-i facem loc satanei să le arunce pe-ale lui, să nu ne aducă gândurile şi închipuirile păcătoase. Acum depinde de intenţia omului, ce material îi va da minţii. Şi intenţia aceasta sau îl va umple de slavă, sau îl va osândi.
*
Amintirea lui Dumnezeu este arma cea mai puternică, scutul cel mai tare împotriva satanei şi a felurimii păcatelor. Când mintea întârzie, lipsindu-se de amintirea lui Dumnezeu şi de dumnezeiasca meditaţie, omul este stăpânit de nepăsare, de trândăveală, de ignoranţă, şi după aceea de pofta cea rea. Când vezi că minţea aleargă către lume, să Ştii că sufletul este lipsit de chemarea dumnezeiască, de unde şi tendinţa de a se întoarce spre chemarea lumii. Când sufletul omului este fierbinte faţă de Dumnezeu, atunci are iluminare şi priveghere, şi nu este cu putinţă ca în acelaşi timp, mintea să se îndrepte spre cele din lume. Sufletul se îndreaptă spre lume când nu este unit cu Dumnezeu.
*
Fiule, ia aminte la ochi, dacă doreşti să biruieşti demonul desfrânării! De asemenea, nu mai puţin primejdios este să priveşti imagini necuviincioase, ziare, reviste etc.
*
Ascultarea, tăierea voii, propria osândire, răbdarea în general, acestea întăresc sufletul, păstrează râvna şi lacrimile fierbinţi.
*
Martiriu ţi se va socoti războirea venită din partea satanei. Dumnezeu le îngăduie pe toate din iubire, ca să ne înveţe să aflăm înţelepciunea Lui, ca ispita să se ruşineze şi Dumnezeu să Se preamărească. Niciodată să nu deznădăjduieşti, niciodată să nu-ţi pierzi curajul! Niciodată să nu-ţi pierzi răbdarea, ci îndură-le pe toate pentru iubirea lui Dumnezeu, Care pentru noi a suferit moarte pe cruce. El a suferit ocări, a fost luat drept demonizat, şi a răbdat multe altele pentru mântuirea noastră. Aminteşte-ţi de moarte întotdeauna, ca să ai inimă zdrobită, şi să se nască evlavia şi lacrimile. După aceea va apărea în sufletul tău o stare de pace, de linişte, şi sufletul se va afla fericit în lumea de dincolo.
*
Izbânzile ucenicului bun sunt foarte însemnate. Cei care fac ascultare de Bătrânul lor şi nu-1 întristează, reuşesc izbânzi îngereşti. Prin ascultare, ucenicul primeşte mult har. Apostolul Pavel, pe lângă faptul că-i învăţa pe creştini, aşeza ca fundament al virtuţilor ascultarea, adică faptul că trebuie să-i bucurăm pe duhovnici prin sporirea noastră duhovnicescă, pentru că aceştia priveghează, aşa cum se spune, pentru sufletele noastre. Nu se cade să-i întristăm şi să-i necăjim pe oamenii care se luptă pentru sufletele noastre. Când nu găsim folos sau odihnă în ascultare, ceva nu merge bine, ceva ne scapă. Când ucenicul este povăţuit de Bătrân despre un lucru sau altul, să nu creadă că sunt simple sfaturi, în esenţă sunt porunci, chiar dacă nu sunt spuse cu un ton autoritar.
*
Să dispreţuieşti cu desăvârşire cugetele necredinţei, ca fiind diavoleşti, căci au ca scop să-ţi fure lucrul pentru care te-ai luptat, ca după aceea să te predea demonului trupesc şi morţii sufleteşti.
*
Când omul a fost biruit de gândurile păcatului, cedând închipuirii, de acum înainte închipuirea este răul cel mai mare.
Să avem permanent în minţile noastre cugete folositoare, astfel încât vicleanul diavol să nu găsească libertatea de a ne aduce mii de gânduri păcătoase, care ne întinează sufletul şi care ne arată necuraţi şi vinovaţi înaintea lui Dumnezeu. Deci, să luăm aminte la orice gând al nostru, dar şi la orice lucrare a noastră, încât să nu-L întristăm pe Preadulcele Iisus!
*
Pentru a dobândi mărimea virtuţilor, curăţenia în principal, este nevoie să ne curăţim mintea de închipuirile şi de gândurile păcătoase. Doar astfel se dobândeşte curăţenia aşezată pe temelii statornice.
*
Să luăm aminte la viaţa noastră, să avem iubire şi răbdare în toate, să nu osândim, să alungăm gândurile cele rele, să ne smerim, să ne amintim de greul ceas al morţii şi al Judecăţii.
*
Grija pentru cele de sus naşte dorul moştenirii acestora, adică al veşnicelor bunătăţi. Şi această grijă bună, ne smulge din alipirea păcătoasă de bunurile trecătoare şi stricăcioase.
*
Mintea noastră, când nu cercetează doar gândurile mântuitoare, cu excepţia celor necesare pentru întreţinerea vieţii, va fi stăpânită de imaginile păcătoase, moment în care va deveni fiară în trup-Deci să luăm aminte bine la ceea ce cugetăm, încât să nu îngăduim minţii noastre să se înarmeze cu gânduri pătimaşe, păcătoase, pentru că este păcatul cel mai grav, cu urmări urâte.
*
Când omul este curat de păcate şi ia seama la sine însuşi, harul lui Dumnezeu stăpâneşte peste el şi bunătatea dumnezeiască îl împodobeşte. Şi oricine se desfată, chiar şi la vederea unui astfel de om. Din nefericire însă, când omul păcătuieşte şi nu se căieşte, atunci Dumnezeu îşi întoarce privirea dumnezeiască, şi îndată sufletul lui este cuprins de întunericul păcatului, încât începe să lucreze faptele vicleniei.
*
Este nevoie de frică de Dumnezeu: „Văzut-am mai înainte pe Domnul înaintea mea pururea, că de-a dreapta mea este, ca să nu mă clatin" (Psalmul 15, 8), spunea psalmistul David. Omul este dator să-şi amintească de faptul că Dumnezeu este pretutindeni prezent şi pe toate le plineşte, că în Dumnezeu respirăm, în Dumnezeu mâncăm, cu Dumnezeu ne înconjurăm, pe Dumnezeu îl avem înlăuntrul inimilor şi minţilor noastre.
*
„Dându-le Tu lor, vor aduna, deschizând Tu mâna Ta, toate se vor umple de bunătăţi, dar întorcându-Ţi Tu faţa Ta, se vor tulbura" (Psalmul 103, 29-30). Toate se tulbură, toate îşi pierd armonia |şi farmecul lor, cad în neorânduială, uită bucuria Raiului şi toată firea cade în stricăciune, dar cel mai mult omul.
*
Ia aminte la închipuire! Din închipuire pornesc Itoate păcatele, ea este rădăcina păcatului, de aceea ia seama, când vine închipuirea persoanei sau a lucrului, ceva care ai văzut sau ai auzit, imediat alung-o pe aceasta din minte, cu mânie şi cu rugăciune.
*
Din faptele noastre reiese că doar într-o anumită măsură credem în Dumnezeu, în veşnicia sufletului şi în împărăţia lui Dumnezeu. De aceea, toţi să cugetăm serios şi să nu ne batjocorească diavolul şi păcatul în momentul în care avem nevoie de pocăinţă, de lacrimi, de umilinţa şi să nu ne întoarcem încoace şi încolo, să dansăm, să petrecem şi să devenim altceva decât ceea ce ne-a creat Dumnezeu. Nu! Pe toate să le lăsăm la o parte şi să ne îngrijim cum să plăcem lui Dumnezeu. Dumnezeu priveşte sufletul şi nu cele din afară. Cele din afară le priveşte diavolul şi păcatul. Dumnezeu priveşte pe cele dinăuntru. Să ne înfrumuseţăm sufletul cu virtuţi. Cu cât ne-am înfrumuseţat pe noi în afară, cu atât ne pierdem în interior şi ne pervertim sufletul nostru. Pentru toate acestea, Dumnezeu ne va cere răspuns.
*
Noi, oamenii, dorim de la Dumnezeu multe. Dorim să ne iubească, să ne ierte, să ne îngrijească şi să ne ocrotească. Dar ca să le dobândim pe acestea de la Dumnezeu, trebuie să dăruim mai întâi semenului nostru. Şi dacă îi vom dărui iubire, dragoste, neosândire, milostenie, ajutor, şi vom primi cu siguranţă şi noi de la Dumnezeu asemenea. Va trebui să ne îngrijim pe cât ne stă în putere, să-L iubim pe Hristos, să-L cinstim, să-L adorăm, să I ne închinăm, să-L urmăm şi să-L mărturisim, să-I mărturisim pilda. Când toate acestea se vor întâmpla, să credem nezdruncinat că vom primi însuşirile lui Hristos.
*
Adevărul imbatabil este că sufletul omului este nemuritor, şi că noi, oamenii, nu murim după plecarea din această viaţă. Rămâne doar ca sufletul să fie pregătit după moarte. Deci să ne punem în ordine sufletul nostru şi să-l avem cât se poate de curat.
*
Fiecare om, în această lume, mai mult sau mai puţin, este nemulţumit. Dumnezeu este Cel Care ne hrăneşte, ne îmbracă, ne păzeşte, ne trimite înger păzitor, ne hrăneşte cu Sfintele Taine, cu Trupul şi Sângele Lui, ne pregăteşte împărăţia Lui nemărginită, ne rabdă, ocrotindu-ne, ne primeşte când ne pocăim, iar noi îl blestemăm, nu-I arătăm cinstire, îl ocăram, îl dispreţuim, şi Acesta rabdă-îndelung şi ne aşteaptă. Noi ne comportăm ca şi cum Dumnezeu ne este dator, n-avem în minte frica de Dumnezeu, respectul faţă de Acesta, evlavia cuvenită faţă de amintirea şi prezenţa Lui, nu ne lovim piepturile, închinându-ne Marelui Dumnezeu, Făcătorului de minuni, Celui negrăit şi necuprins, Preadulcelui nostru Stăpân. Dacă am avea fiecare mii de guri, n-am putea să-L lăudăm cu vrednicie şi cu cuviinţă pentru nemărginitele Lui daruri faţă de noi. De aceea, Sfântul Apostol Pavel, după repetatele căderi în extaz şî desfătări dumnezeieşti, striga aceste cuvinte nemuritoare: „O, adâncul bogăţiei şi al înţelepciunii şi aî ştiinţei lui Dumnezeu! Cât sunt de necercetate judecăţile Lui şi cât de nepătrunse căile Lui!" (Romani 11, 33). Cine poate să cunoască cum lucrează înţelepciunea cea nemărginită, atât în lumea cerească, cât şi în lumea pământească, cât şi în lumea cea de sub pământ?
*
Când ne curăţim aici sufletul nostru, prin faptele bune şi prin lucrurile frumoase, acesta va trece uşor de vămile văzduhului. De faptele de aici depinde unde va merge omul după moarte.
*
Până când, Dumnezeul meu, vom rămâne leneşi şi nesimţitori faţă de marea noastră menire? Trimite-ne nouă puţină lumină!
*
Mă rog din inimă ca iubirea lui lisus Hristos să se reverse din belşug în inimile voastre, şi prin harul Acestuia să vă învredniciţi să vieţuiţi în curăţenia trupului şi a sufletului în toate zilele vieţii voastre. Amin.
Avva Efrem Filotheitul
Sfaturi duhovnicesti, Editura Egumenita
Cumpara cartea "Sfaturi duhovnicesti"
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.