1. Povestesc unii despre un bătrân că şezând în chilie, a venit la dânsul noaptea un frate şi l-a auzit înăuntru sfătuindu-se cu cineva şi zicând: „O, răule, până când? Du-te de la mine! Vino încoace, iubite!". Intrând fratele, i-a zis: „Părinte, cu cine vorbeai?". Şi i-a răspuns: „Izgoneam gândurile cele rele, iar pe cele bune le chemam".

2. Zis-a un bătrân: „Omul care are înaintea sa, în tot ceasul, moartea, biruieşte slăbirea sufletului".

3. Zis-a iarăşi: „Aurul sau argintul, dacă le va pierde cineva, poate, în locul lor să afle altele. Dar vremea pierzând-o, alta nu va mai putea afla în locul ei".

4. Venit-a odinioară un bătrân la alt bătrân. Vorbind ei, a zis unul: „Eu am murit lumii". I-a răspuns celălalt: „Să nu nădăjduieşti în tine, frate, până când vei ieşi din trup, că deşi zici tu că ai murit lumii, diavolul este viu".

5. Zis-a un bătrân: „Ostaşul sau vânătorul, ieşind la război, nu se mai îngrijesc de nimic, dacă se vor răni sau vor scăpa, ci amândoi numai de sine se îngrijesc. Aşa se cade şi călugărului să fie".

6. Zis-a un bătrân: „Precum nimeni nu poate nedreptăţi pe cel ce sade aproape de împărat, aşa nici satana nu poate să ne strice nimic nouă, de va fi sufletul nostru aproape de Dumnezeu. Căci Dumnezeu zice: «Apropiaţi-vă de Mine, şi Eu mă voi apropia de voi!». Când ne împrăstiem mintea, foarte uşor răpeşte vrăjmaşul sufletul nostru cel ticălos şi îl pogoară în patimile necurăţiei".

7. Grăiau bătrânii: „Trei puteri ale satanei sunt care merg înaintea a tot păcatul: uitarea, neîngrijirea şi pofta. Dacă vine uitarea, se naşte neîngrijirea, şi negrija naşte pofta. Cel ce nu este în uitare nu cade în negrijă, iar cel ce nu cade în negrijă nu ajunge la poftă, şi cel ce nu pofteşte nu cade niciodată de la darul lui Hristos".

8. Zis-a un bătrân: „Deprinde-te cu tăcerea şi nu te îngriji de nimic! Ia aminte la învăţătura ta, culcându-te şi sculându-te cu frica lui Dumnezeu şi nu te vei teme de năravurile tale cele necurate!".

9. Zis-a un bătrân către un frate: „Diavolul este vrăjmaşul, iar tu eşti casa. Deci, vrăjmaşul nu încetează să arunce în casa ta orice află, toată răutatea turnând-o. Insă tu să nu te leneveşti, ci să mături afară tot. De te vei lenevi, se va umple casa ta de toată necurăţia şi după aceea nu vei mai putea intra în ea. Ci, îndată ce aruncă el, mătură şi va fi casa ta curată, cu darul lui Hristos".

10. Zicea unul dintre bătrâni: „Când se acoperă ochii boului, atunci el se supune şi umblă în rânduială, iar dacă nu îi acoperi ochii, nu se supune. Aşa şi diavolul: dacă va apuca să închidă ochii omului, îl duce la tot păcatul, iar dacă se vor lumina ochii lui, va putea scăpa de meşteşugurile vicleanului".

11. Povestit-au unii că în muntele lui Antonie şedeau şapte fraţi şi, pe vremea curmalelor, păzeau pe rând, ca să alunge păsările. Şi era acolo un bătrân care, când îi venea ziua, striga: „Fugiţi de aici, gândurile mele cele dinăuntru şi păsările cele din afară!".

12. Povestesc unii despre un bătrân că trăgea să moară în Schit şi i-au înconjurat fraţii patul şi iertându-l, au început să plângă. Iar el, deschizându-şi ochii, a râs de trei ori. L-au rugat fraţii, grăind: „Ce este, părinte, că noi plângem şi tu râzi"? El le-a răspuns: „Râdeam pentru că vă temeţi toţi e moarte şi am mai râs pentru că nu sunteţi gata. A treia oară am râs că de la osteneală merg la odihnă". Şi îndată a adormit bătrânul.

13. Spunea ucenicul unui bătrân iscusit: „Odată, mergând noi într-un loc se tot oprea bătrânul, şi i-am zis: «Părinte, mai mergi măcar un pic». Şi mi-a răspuns: «Oare nu auzi că îngerii cântă în ceruri?». Iar noi nu ne trezim, pentru că a zis părintele Antonie: «Nu se cuvine monahului să se îngrijească de nimic, decât de mântuirea sufletului său»".

14. Zis-a un bătrân: „De la mic până la mare, tot ce facem, să privim la roadă pe care o vor naşte: Ori cu gândul, ori cu lucrul".

15. Doi filozofi au mers la un bătrân şi l-au rugat să le spună un cuvânt de folos, dar bătrânul tăcea. Iarăşi i-au zis filozofii: „Nu ne spui, părinte, nimic?". Atunci le-a răspuns bătrânul: „Sunteţi iubitori de vorbă, iar nu filozofi adevăraţi; ştiu şi vă spun până când vă veţi învăţa a vorbi, neştiind ce grăiţi. Aceasta să vă fie filosofia: să vă deprindeţi pentru cele de moarte şi pentru linişte şi să vă păziţi cu tăcere".

16. Un bătrân şedea la Tebaida într-o peşteră şi avea un ucenic iscusit. Iar bătrânul, seara, avea obiceiul ca să-l sfătuiască cele de folos şi, după sfătuire, făcea rugăciune, apoi îl lăsa să doarmă. Odată, însă, nişte mireni cucernici, care ştiau nevoinţa cea multă a bătrânului, s-au întâmplat să vină la el şi i-au făcut mângâieri. După ce s-au dus, a şezut iarăşi bătrânul seara după obicei, sfătuindu-l pe frate, dar în timp ce vorbea cu el, a adormit. Iar fratele a aşteptat să se trezească bătrânul şi să-i facă rugăciune. Dar, mult şezând şi nedeşteptându-se bătrânul, s-a supărat şi nu a plecat de la el. Astfel, a suferit aşa de şapte ori la rând, supărându-se şi împotrivindu-se, dar nu s-a dus. Apoi, trecând o vreme din noapte, s-a deşteptat bătrânul şi văzându-l pe ucenic şezând, i-a zis: „Nu te-ai dus până acum?". Iar el a zis: „Nu, pentru că nu m-ai trimis, părinte". Şi a zis bătrânul: „De ce ce nu m-ai deşteptat?". I-a răspuns fratele: „Nu am îndrăznit să te mişc, ca să nu îţi stric somnul". Aşa, au citit pravila cea de dimineaţă şi, după sfârşitul ei, l-a lăsat să plece pe frate şi şedea singur. Atunci a fost răpit şi iată cineva îi arăta un loc slăvit, cu un scaun strălucit în el şi deasupra scaunului şapte cununi strălucitoare. Iar el l-a întrebat pe cel ce i le arăta: „Ale cui sunt acestea?". Şi i-a răspuns acela: „Ale ucenicului tău. Locul şi scaunul i le-a dăruit Dumnezeu pentru ascultarea lui, iar cele şapte cununi în noaptea aceasta le-a luat". Venindu-şi în sine bătrânul, l-a chemat pe frate şi i-a zis: „Spune-mi, ce-ai făcut în noaptea aceasta?". Iar el a răspuns: „Iartă-mă, părinte, dar nimic n-am făcut!". Bătrânul, socotind că, smerindu-se, nu mărturiseşte, i-a zis: „Nu te las să pleci dacă nu-mi vei spune ce-ai făcut sau ce-ai gândit în noaptea aceasta!". Fratele, nimic ştiind să fi făcut, nu avea ce să-i zică. Şi i-a zis părintelui: „Părinte, nimic nu am făcut decât aceasta: că, supărat fiind de gânduri de şapte ori, am vrut să plec fără să mă fi lăsat, dar nu m-am dus. Iar bătrânul auzind, a înţeles că, de câte ori s-a luptat împotriva gândului, a primit cunună de la Dumnezeu. Iar fratelui nimic din cele ce a văzut nu i-a spus. Pentru folos, le-a povestit acestea unor bărbaţi duhovniceşti, ca să cunoaştem că şi pentru mici osteneli ne dăruieşte nouă Dumnezeu cununi strălucite. Să ne mai învăţăm şi a cere cu osârdie rugăciunile părinţilor şi să nu îndrăznim să facem ceva sau, câtuşi de puţin, să ne despărţim de ei fără blagoslovenie.

Patericul Egiptean, Editura Reintregirea

Cumpara cartea "Patericul Egiptean"

• Vindecarea duhovniceasca de patima desfranarii
  Publicat in : Credinta
• Soborul si Consiliul Duhovnicesc
  Publicat in : Organizare B.O.R.
• Dumnezeiasca Euharistie – Centrul vietii liturgice si duhovnicesti a crestinului
  Publicat in : Religie
• Pocainta la tinerete
  Publicat in : Religie