Sunt credinciosi care se impartasesc o singura data pe an. Eu, sa stiti ca n-am incredere in spovedania celor ce se spovedesc o singura data pe an si in impartasirea celor ce se impartasesc o singura data pe an. N-am incredere pentru ca nu-mi pot inchipui ca cineva care pretuieste Cinstitele Daruri se poate retine de la impartasire atata vreme.
Si-apoi sunt oameni care nu se impartasesc cu anii, ani si ani, ani de-a randul. Vin oameni in varsta, la 50 de ani, si spun ca nu s-au mai spovedit din copilarie. Apoi, aceia care nu s-au spovedit din copilarie, nici nu s-au impartasit din copilarie. Nu le-a atras nimeni atentia ca-i important sa te impartasesti, li s-a spus mereu ca trebuie sa fii vrednic si ca noi nu suntem vrednici.
Eu n-am nimica impotriva celor pe care nu-i intereseaza primirea Sfintelor Taine, dar daca sunt credinciosi care doresc sa se impartaseasca, sunt impotriva acelor duhovnici care ii opresc pe credinciosi sa se impartaseasca, pentru ca s-au impartasit de curand. Fiecare Sfanta Liturghie e prilej de impartasire. Si de cate ori nu ne impartasim, de atatea ori refuzam ceva ce Dumnezeu vrea sa ne dea. Noi refuzam, dintr-un motiv sau altul, ca nu suntem pregatiti, de pilda.
Pregatirea pentru Sfanta Impartasire e pregatire de o viata intreaga. Daca traiesti corect, te pregatesti pentru Sfanta Impartasire si daca nu traiesti corect, nu te pregatesti nici atunci cand gandesti ca te pregatesti, nici atunci cand citesti stiu si eu ce randuieli ca totusi sa te poti impartasi, ca sa fii vrednic. Eu nu sunt impotriva unei pregatiri pentru impartasirea cu Sfintele Taine, a unei pregatiri imediate, adica a citirii canonului pentru Sfanta Impartasire. Sunt de acord. Si chiar trebuie facut lucrul acesta. Macar atat. Dar asta nu inseamna ca omul trebuie sa astepte pana cand se implineste un soroc, stiu eu, de sase saptamani sau stiu eu de cat, ca sa se mai poata impartasi o data.
La spovedanie, eu nu rascolesc de cand traieste omul, ca ce-i cu el si ce-a mai facut, pacate pe care le-a spovedit si le-a iertat Dumnezeu. Nu ma mai intereseaza. Iau totdeauna pe om de la ultima lui spovedanie. Daca nu-i oprit de la Sfanta Impartasanie, nu-l opresc nici eu. Il opresc doar daca traieste in pacate, intr-un „sistem de pacatuire“. Adica daca cineva nu a fost destul de luator aminte, atunci ii atrag atentia, dar, in general, il iau de la ultima spovedanie si-l intreb: vrei sa te impartasesti si astazi?
Si oamenii, cei mai multi imi spun: „Parinte, dar se poate asa ceva?“. Si eu ii spun ca se poate, ca daca se poate cu mine se poate si cu el. Adica de ce sa nu se poata?
Trebuie sa treaca vreme indelungata ca sa se mai impartaseasca o data?
Sfanta Impartasanie e si un ajutor. Nu-i o recompensa: hai ca acum ii dau Sfanta Impartasanie, ca a trait douazeci de ani frumos si bine si acum il recompensam. E un ajutor; cu scopul acesta a dat Domnul Hristos Sfanta Impartasanie, cu scopul de impartasire. E ca o hrana. Asa cum te hranesti ca sa traiesti fizic, te hranesti ca sa traiesti si sufleteste.
Sa pretuim Sfanta Liturghie si sub latura aceasta, a posibilitatii de a ne impartasi, sa ducem o viata in asa fel incat sa ne putem impartasi cand primim dezlegare sa ne impartasim.
Acesta este indemnul poate cel mai nebagat in seama din Sfanta Liturghie: „Cu frica de Dumnezeu, cu credinta si cu dragoste, apropiati-va“, pe de o parte pentru ca oamenii nu se apropie, si pe de alta parte pentru ca unii fac o moda din asta si se apropie, dar nu „cu frica de Dumnezeu, cu credinta si cu dragoste“.
Parintele Teofil Paraian
-
Impartasirea credinciosilor - intre traditie si inovatie
Publicat in : Viata liturgica -
Impartasirea continua cu Sfintele Taine - Recenzie
Publicat in : Religie
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.