Cuviosul Moise Arapul

Cuviosul Moise Arapul Mareste imaginea.

CUVIOSUL MOISE ARAPUL - 28 august

Nilul s-a revărsat. Cât vedeai cu ochii era numai apă. Puhoaiele murdare curgeau cu putere, ducând crengi, trunchiuri, lucruri, mortăciuni. Apele urlau... Un bărbat înota de-a curmezişul, cu hainele făcute boccea pe cap şi cu sabia între dinţi. Trebuia să ai curaj şi mare putere ca să traversezi Nilul învolburat. Dar lui nu-i păsa, înota din răsputeri pentru a ajunge de partea cealaltă. Aflase că păstorul ai cărui câini îl împiedicaseră cândva de la o mare tâlhărie îşi păştea turma de cealaltă parte a fluviului.

Voia să se răzbune, şi acum traversa Nilul pentru a-l omorî. Văzându-l de departe şi recunoscându-l, păstorul şi-a lăsat turma şi s-a ascuns. Negăsind pe păstor, Moise - căci aşa se numea bărbatul - a tăiat cei mai graşi patru berbeci şi, legându-i fedeleş cu o funie, a înotat înapoi, trăgând berbecii după sine. Ajuns în tabără, a fript carnea cea bună cu tovarăşii, iar din piele a făcut burduf pentru vin.

Aşa se povesteşte despre Moise, un tâlhar vestit, de neam etiopian, negru la faţă şi bine zidit la trup. Fusese înainte rob, dar, pentru obiceiul şi purtările cele rele, stăpânul său, pierzând nădejdea că se va îndrepta, l-a alungat, socotind că mai mică pagubă este lipsa lui, decât multele datorii din viaţa aceasta şi cea de apoi pe care i le făceau relele lui purtări. Alungat fiind, Moise a umblat o vreme singur, după care s-a alăturat unor tâlhari, vestiţi pentru cruzimea lor. Aceia s-au plecat repede în faţa puterii, vicleniei şi răutăţii lui, facându-l căpetenia lor.

Impreună cu tovarăşii săi, Moise a făcut nenumărate jafuri şi tâlhării, vărsând mult sânge şi săvârşind multe fapte necurate şi ruşinoase, facându-se vestit prin răutatea sa şi temut de toţi, de la mic la mare. Şi a petrecut el în acest soi de viaţă multă, multă vreme.

Dumnezeu nu voieşte moartea păcătoşilor, ci întoarcerea lor spre mântuire. De aceea se povestesc viaţa şi greşelile sfinţilor dinainte de pocăinţa lor, spre preamărirea lui Dumnezeu cel Atotputernic, Care face vrednici din nevrednici şi drepţi din păcătoşi.

Aşa că şi Moise, cu voia lui Dumnezeu, după o întâmplare oarecare s-a umilit cu inima şi, căindu-se de faptele sale cele rele, a lăsat tâlhăria şi pe tovarăşii săi şi s-a dus în pustie la o mănăstire. Acolo s-a dat în grija egumenului şi, vărsând multe lacrimi de pocăinţă şi ostenindu-se cu pravilele monahiceşti, a devenit monah ales.

La puţină vreme şi-a luat o chilie sihăstrească şi vieţuia singur întru Domnul, curăţindu-şi prin pocăinţă greşelile făcute mai înainte.

Cum sta Moise în chilie la rugăciune, au năvălit asupra sa patru tâlhari, crezând că monahul păstrează ceva odoare de preţ. Fiind el singur, i-a biruit şi i-a legat şi, luându-i în spate ca pe nişte saci cu paie, i-a dus în mănăstire, la biserică, trântindu-i pe jos cam tărişor, ca să ţină minte. Apoi a zis fraţilor:

- Pentru că mie nu mi se cade a face strâmbătate nimănui şi am prins pe aceştia care s-au năpustit asupră-mi, porunciţi!

- Dezleagă-i. Nouă nu ni se cade să ucidem pe nimeni!

Atunci, ridicându-se de jos, tâlharii au recunoscut pe Moise, vătaful de tâlhari, şi mult s-au mirat de această schimbare. Apoi au preamărit pe Dumnezeu şi umilindu-se singuri au venit la frica de Dumnezeu, facându-se monahi.

Pentru că se ostenea în pocăinţă, Moise a fost la început încercat de diavolii cei răi, cu gânduri necurate şi pofte ispititoare. Mergând el la schit, a spus toate părintelui Isidor, care i-a zis:

- Nu te tulbura, frate, căci eşti încă începător. Diavolii năvălesc asupra ta, căutând în tine mulţumirea ce le-o dă obiceiul tău cel mai dinainte. Pentru gonirea lor posteşte în toate zilele. Că precum câinele cel obişnuit a roade oasele lângă măcelărie nu se duce până nu se închide, şi după ce s-a închis, nefiind nimeni care să-i arunce ceva, se duce topindu-se de foame, asemenea şi diavolul desfrânării şade lângă omul care se ghiftuieşte.

Intrând în chilia sa, Moise s-a închis înăuntru, a postit toată ziua, lucrând mult cu mâinile. Abia după apusul soarelui a mâncat o bucăţică mică de pâine. De cincizeci de ori în fiecare zi se punea la rugăciune, pe care o făcea în genunchi. Deşi ostenea trupul său şi îl subţia în postiri, pofta de păcat nu înceta. Aşa că a mers iarăşi la părintele Isidor şi i-a spus:

- Părinte, nu pot să stau în chilia mea, luptându-mă cu patimile trupeşti!

- Caută spre apus! i-a spus Isidor urcându-l în turlă.

Moise, uitându-se spre apus, a văzut puzderie de diavoli înfricoşători, certându-se şi pregătindu-se de război.

-Acum caută spre răsărit! a adăugat Isidor.

Privind, Moise a văzut o mulţime de sfinţi îngeri purtători de lumină, de asemenea pregătiţi de război. Şi i-a zis părintele Isidor:

- Cei dinspre apus ridică război asupra sfinţilor lui Dumnezeu, iar cei dinspre răsărit se trimit de Domnul spre ajutorul neputincioşilor celor buni. însă mai mulţi sunt cei ce ne ajută decât aceia ce se scoală asupra noastră.

Iar Moise, întărindu-se cu cuvintele stareţului, s-a întors în chilia sa. Dar Satana tot nu-l slăbea cu războiul său. Şi atunci s-a întors Moise la stareţul său:

- Părinte, ce să fac, visele îmi întunecă mintea şi mă împing la păcat!

- Asta pentru că n-ai despărţit mintea ta de acel păcat. Mută-ţi gândul! Priveghează, ca acele gânduri să nu te mai ia în stăpânire, alungă-le cu rugăciune şi te vei izbăvi de războiul Satanei.

Moise a urmat sfatul cel bun. Şase ani s-a rugat noapte de noapte stând drept în chilie, pentru a scăpa de visele cele păcătoase. Dar Satana continua să-l ispitească, socotind că puţinii ani de pocăinţă nu atârnă destul pentru lungii ani de păcate.

Văzând Moise că rugăciunea de noapte nu-l ajută, cum nădăjduia el, şi-a găsit altă osteneală. înconjura noaptea chiliile sihăstreşti ale bătrânilor din pustie. Aşa a văzut ciuberele goale. Şi cum izvorul era departe şi mulţi fraţi erau bătrâni şi suferinzi, le aducea apă fără ca ei să ştie. Dar diavolul, văzând că această osteneală îi e de folos lui Moise, într-o noapte, pe când era aplecat la izvor, l-a lovit cu un par peste şale, lăsându-l ca mort. Făcându-se ziuă, monahii au mers la izvor şi l-au găsit pe Moise zăcând.

L-au luat şi l-au adus în biserică, după sfatul stareţului. Un an a bolit Moise, fiind slăbit cu trupul. Iar părintele Isidor i-a spus lui:

- Nu te mai lupta cu diavolii cu patimă, pentru că şi în aceasta trebuie păzită măsura!

- Nu voi înceta lupta până nu mă vor părăsi spurcatele vise!

- In numele Domnului, să înceteze aceste supărări! Impărtăşeşte-te cu Sfintele Taine. însă trebuie să ştii că Domnul ţi-a dat acest război trupesc ca să nu te mândreşti cu biruinţa, ci să te smereşti.

Moise a ascultat, s-a împărtăşit şi s-a dus în chilia lui, unde a petrecut în linişte viaţa pustnicească. După aceste încercări, el a căpătat putere mare asupra diavolilor şi era foarte cinstit printre călugări.

Vestea despre viaţa sa îmbunătăţită s-a răspândit şi mulţi veneau la părintele Moise după sfat. Astfel, un boier bogat a voit să-l vadă şi a venit la mănăstire, unde s-a oprit mai întâi la biserică. Slugile au mers să-l caute pe părintele Moise. Auzind Moise, a vrut să plece să se ascundă, dar tocmai când să iasă din chilie s-a întâlnit cu slujitorii.

- Căutăm pe părintele Moise, căci stăpânul nostru a venit pentru sfat la dânsul! Unde e chilia lui?

- E un bătrân nebun şi mincinos, care duce viaţă necurată!

Boierul a mers la Isidor şi i-a spus:

- Auzind eu despre părintele Moise, am venit să mă binecuvânteze, dar ne-a întâmpinat un monah ce mergea în Egipt şi ne-a spus că acesta e nebun şi mincinos şi are viaţă necurată.

S-a mâhnit Isidor şi fraţii ce mai erau de faţă. Dar unul a întrebat:

- Ce fel era cel ce v-a vorbit?

- Un bătrân înalt, negru la faţă şi cu haină proastă!

- Era chiar părintele Moise. Dar n-a voit să fie văzut şi cinstit de voi şi de aceea a vorbit astfel.

Aşa fugea cuviosul Moise de slava pământească.

Un frate oarecare, venind de departe, a voit să vadă pe părintele Arsenie, care l-a primit, dar şedea privind în jos Iară să zică o vorbă. Apoi a mers la părintele Moise, care l-a primit cu bucurie, l-a odihnit, l-a ospătat şi l-a petrecut la plecare ca pe un oaspete drag.

Şi un trate l-a întrebat pe acest frate ce venea de departe:

- Iată, i-ai văzut pe amândoi, pe părintele Arsenie şi pe părintele Moise. Care dintre ei ţi se pare mai bun?

- Acela care m-a primit cu dragoste!

Un alt frate, auzind toate acestea, a fost cuprins de nedumerire şi a început să se roage Domnului să-i descopere care lucrare e mai plăcută lui Dumnezeu: a celui ce fuge de oameni pentru numele Lui, ori a celui care-i primeşte pe toţi pentru numele Lui. Şi Dumnezeu i-a dat lui o vedenie: pe un râu mare erau două corăbii: într-una Arsenie şi Duhul lui Dumnezeu îi purta corabia cu multă linişte, iar în cealaltă Moise, şi îngerii Domnului îi îndreptau corabia şi îl hrăneau cu faguri.

După mulţi ani de călugărie, au vrut fraţii, după o descoperire dumnezeiască, să hirotonească pe Moise preot. Astfel, când l-au îmbrăcat în hainele diaconeşti, episcopul a grăit:

-Acum părintele Moise este alb cu totul!

Iar Moise a zis către episcop:

- Stăpâne, oare cele din afară fac pe preot sau cele dinăuntru, ca şi cum ar fi zis: Oare haina care îmbracă trupul face pe om vrednic de preoţie ori bunătăţile cele dinăuntru?

Episcopul, voind să-l ispitească dacă este cu adevărat rob smerit al lui Hristos, a zis clericilor:

- Când va intra Moise în altar, să-l goniţi. Apoi să vă duceţi după dânsul să ascultaţi ce spune când va fi singur în chilie.

Când a intrat Moise în altar, fraţii au strigat:

- Arapule, ieşi afară!

El a ieşit degrabă şi a mers în chilie, unde singur se certa:

- Câine, bine ţi-au făcut! Dacă nu eşti vrednic, ce cauţi a intra în altar?

Şi altele asemenea zicea Moise cu mâhnire. Fraţii, auzind toate, au spus episcopului, iar acesta l-a chemat şi l-a hirotonit preot. După care l-a întrebat:

- Părinte, ce-ai gândit când te-am chemat după ce fraţii te-au izgonit?

- M-am asemănat câinelui, care dacă e gonit fuge şi chemat se întoarce, alergând degrabă.

- Eşti cu adevărat vrednic de dumnezeiescul dar; pentru că celor smeriţi Dumnezeu le dă har.

Au trecut cincisprezece ani... Părintele Moise împlinise şaptezeci şi cinci de ani. Intr-o zi a mers la chiliile fraţilor, spunându-le:

- Sculaţi şi fugiţi, căci azi barbarii vor veni la schit să taie pe monahi.

Şi-i împingea, şi-i ruga.

- Părinte, dar tu pentru ce nu fugi?

- Eu am trăit şaptezeci şi cinci de ani, iar azi trebuie să văd împlinindu-se cuvântul Domnului, care a zis: „Cel ce ridică sabia de sabie va muri!“

- Nici noi nu vom fugi, îţi vom sta alături!

- Trebuie să plecaţi. Voi n-aţi ridicat sabia!

- Şi tu, sărmane, rămâi singur?

- Rămân cu Domnul, dar voi fugiţi, căci Dumnezeu vă înştiinţează prin mine!

Au rămas cu el numai şapte.

- Se apropie barbarii! a spus Moise.

Unul din călugări s-a speriat şi s-a ascuns undeva prin schit.

Barbarii au venit şi au tăiat pe Moise şi pe cei şase călugări care erau cu dânsul. Fratele ce sta ascuns, rugându-se, a văzut coborând din cer şapte cununi luminoase.

După plecarea barbarilor, s-au întors fraţii şi i-au îngropat pe cei morţi. Aşa a fost sfârşitul Cuviosului Moise Arapul, care din tâlhar s-a făcut monah desăvârşit, învrednicindu-se de cununa slavei. Amin.

Ileana Vasilescu

Fragment din cartea "Vietile sfintilor - povestiri pentru copii. Vol. 2", Editura Sophia

Cumpara cartea "Vietile sfintilor - povestiri pentru copii. Vol. 2"

Pe aceeaşi temă

16 Iulie 2019

Vizualizari: 284

Voteaza:

Cuviosul Moise Arapul 0 / 5 din 0 voturi.

Cuvinte cheie:

moise arapul

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

RETELE SOCIALE