Sfânta Ana din Novgorod şi Cneazul Iaroslav cel înţelept sunt praznuiti pe 10 februarie
Sfânta Ana era fiica primului rege creştin al Suediei, Olaf Sketkonung. Era cunoscută în patria ei ca Ingegerda, dar numele ei de botez era Irina. Când a venit în Rusia, acesta era numele cu care o apelau ruşii. Ea şi-a luat numele de Ana cu puţin înainte de moarte, când a luat chipul monahicesc.
Ana avusese parte de o blagoslovită creştere creştinească, căci tatăl său şi mama sa, Regina Estrida, erau amândoi cu totul dăruiţi noii lor credinţe creştine. Despre regina Estrida se spune că „descindea din cea mai aleasă familie a Suediei, fiind vestită pentru mintea ei strălucită, inima plină de dragoste şi dărnicia ei. Toţi copiii ei au rămas vestiţi pentru drăgălăşenia lor şi înaltele lor daruri duhovniceşti"1.
Ana a avut parte de multă libertate pe când era tânără. Viaţa ei spune că „lua parte la adunările oamenilor şi la ceremonii, era de faţă la primirile de la palat, locuia în iatacul ei, unde era liberă să primească oaspeţi, avea moşii şi îşi chivernisea singură averile, avea la dispoziţie o pază înarmată şi făcea călătorii prin ţară după voia ei. In tradiţia populară a nordului scandinav, ea este pomenită ca o femeie neiubitoare de sine, cu inimă bună, înţeleaptă, vioaie, îndrăzneaţă şi cu mare înrâurire asupra celor în mijlocul cărora se afla"2.
Ca parte din încâlcitele uneltiri pentru a-l îndupleca pe tatăl ei să facă pace cu Norvegia învecinată, Sfânta Ana a aranjat ca sora sa Astrid să se mărite cu regele norvegian Olaf al II-lea Haraldsson. Ea însăşi fusese făgăduită acestui rege al Norvegiei, care avea să devină Sfântul Olaf (29 iulie), ocrotitorul Norvegiei, pentru marea sa lucrare de răspândire a creştinismului în acea ţară3. Insă tatăl ei a crezut că ar fi mai cu folos să se mărite cu strălucitul cneaz Iaroslav al Novgorodului.
Acest însemnat cneaz al Rusiei trimisese soli la regele Olaf al Suediei, căutând să încheie o alianţă care să fie întărită prin căsătoria cu fiica acestuia. Ca parte a înţelegerii de dinainte de căsătorie, Ana a cerut să i se dea ca dar de nuntă cetatea şi ţinutul Ladoga, cu dreptul de a-l chivernisi ea însăşi şi de a pune un împuternicit care să o ajute să-l ocârmuiască.
Cererile ei au fost primite, astfel că în vara anului 1016 ea şi cu Iaroslav s-au cununat la Novgorod. Curând după aceea, curtea domnească a fost mutată la Kiev, pe care Iaroslav îl moştenise de la tatăl său, Sfântul Cneaz Vladimir (15 iulie).
Sfânta Ana a luat parte nemijlocit la domnia ţării alături de soţul ei, uneori intrând chiar în luptă împreună cu el, alteori ajutându-l să încheie tratate de pace cu duşmanii.
Au avut şapte fii şi trei fiice, despre care marele ritor Ilarion (care a ajuns mai apoi mitropolitul Kievului) a spus că erau cu toţii deplin dăruiţi credinţei creştineşti. Unul dintre aceşti fii, Vladimir, a fost proslăvit ca sfânt (4 octombrie). Ana a ajutat şi la creşterea mai multor copii de regi, printre care Edwin şi Edward, fiii regelui Edmund al Angliei, şi Magnus, fiul regelui Olaf al II-lea Haraldsson al Norvegiei. Iar în 1029 Iaroslav şi Ana au dat adăpost chiar regelui Olaf, când a fugit de năvălirea şi răzmeriţa din ţara sa.
Soţul ei, cunoscut de urmaşi ca Iaroslav cel înţelept, şi-a dobândit numele de la chibzuinţă cu care şi-a ocârmuit poporul şi marele său interes pentru învăţătură. Potrivit cu Marele Letopiseţ Rusesc, în 1037 el a adunat la Kiev mai mulţi grămătici care au tălmăcit cărţi din greceşte în limba slavonă. El a dat întâiul cod de legi din ţările ruseşti, cunoscut ca Pravda Russkaia (Pravila Rusească). Tot el a pus să se scrie Marele Letopiseţ Rusesc, care avea să devină „o capodoperă a literaturii slavone medievale"4 şi care este izvorul principal pentru cunoaşterea istoriei ruseşti timpurii.
In 1037, credincioasa pereche domnitoare a zidit o mănăstire în Kiev, pe care au afierosit-o Sfintei Irina, ocrotitoarea Sfintei Ana. Mănăstirea a fost zidită lângă Catedrala Sfânta Sofia, pe care Iaroslav o zidise după modelul Sfintei Sofii din Constantinopol. Aceste clădiri făceau parte din programul de construire pornit în vremea domniei lor, care „a făcut din Kiev centrul artistic al veacului al unsprezecelea în Rusia"5. Apoi, în 1045, ea şi soţul ei au fost de faţă la punerea temeliei Catedralei Sfânta Sofia din Novgorod, care a fost începută de fiul lor Vladimir şi a fost încheiată după moartea ei.
Cu puţin înainte de moarte, Prinţesa Irina a primit schima monahală cu noul nume de Anna. Viaţa ei spune că în acest fel şi-a arătat „adânca sa evlavie şi adevărata smerenie creştinească"6.
Sfânta Ana a adormit în Domnul la 10 februarie 1050. Mormântul ei, aşezat alături de al fiului său, Sfântul Vladimir, în Catedrala Sfânta Sofia din Novgorod, a fost izvor de tămăduire multora de-a lungul veacurilor.
Soţul ei, Cneazul Iaroslav cel înţelept, a murit cu pace patru ani mai târziu, în 1054. Este pomenit ca unul dintre cei mai buni cârmuitori pe care poporul rus i-a avut vreodată.
Sfânta Ana e cinstită de Biserică şi la 4 octombrie, împreună cu fiul ei, Sfântul Vladimir Iaroslavici.
Troparul, glas 4
Strălucind dinspre Apus ca o cerească stea luminătoare, dreapta credinţă ţi-a fost dat să primeşti; şi întru aceasta născând pe dreptul şi slăvitul rod al pământului Rusiei, cu toată inima ta ai ajuns a iubi pe Hristos, sfântă şi binecredincioasă Cneaghină Ana, poruncile şi rânduielile Sale plinind. Pentru aceasta şi noi astăzi, prăznuind sfântă pomenirea ta, prin rugăciunile tale iertare de păcate dobândim7.
David C. Ford, Mary Ford
CĂSĂTORIA, CALE SPRE SFINŢENIE. VIEŢILE SFINŢILOR CĂSĂTORIŢI; EDITURA SOPHIA
Note:
1 The Life of St. Ana of Novgorod, St. John of Kronstadt Press, n.d., Liberty, Tenn., pp. 3-4.
2Ibid., p. 4.
3 Sfântul Olaf, un alt sfânt căsătorit, a fost ucis în bătălie în 1030, în încercarea de a-şi redobândi pământul de la regele Canute al Danemarcei şi Angliei, care năvălise în Norvegia cu doi ani înainte. Sângele Sfântului Olaf a tămăduit îndată o rană adâncă de pe mâna unuia dintre ostaşii care-l uciseseră, iar la mormântul lui a ieşit un izvor făcător de minuni. Foarte curând a fost proslăvit ca sfânt, iar în Evul Mediu mormântul lui a fost un însemnat loc de pelerinaj. Era un sfânt foarte iubit în Scandinavia şi în Insulele Britanice. Este interesant de observat că Sfântul Olaf a fost ultimul dintre sfinţii Europei Apusene recunoscut de Biserica Răsăriteană.
4 Dmitri Obolenski, The Byzantine Commonwealth, St. Vladimir's Seminary Press, Crestwood, NY, p. 429.
5Ibid., p. 455.
6 The Life of St. Ana of Novgorod, op.cit., p. 13.
7 lbid„ p. 15.
Cumpara cartea "CĂSĂTORIA, CALE SPRE SFINŢENIE. VIEŢILE SFINŢILOR CĂSĂTORIŢI"
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.