Sfanta Mironosita Maria Magdalena

Sfanta Mironosita Maria Magdalena

Sfanta Maria Magdalena este cinstita pe 22 iulie. In calendarul ortodox este mentionata cu titulatura Sfanta Mironosita si intocmai cu Apostolii, Maria Magdalena.

Maria Magdalena era din semintia lui Neftalim, din Magdala Galileei, un sat de pe tarmul vestic al Lacului Ghenizaret. Numele ei vine de la localitatea Magdala, iar In limba ebraica "Magdala" inseamna "turnul lui Dumnezeu". De la Evanghelistul Luca aflam ca a fost eliberata prin puterea lui Hristos de sapte duhuri necurate. Din momentul in care a fost tamaduita de lucrarea demonilor, a urmat neincetat lui Hristos impreuna cu alte sfinte femei.

Conform invataturii Sfintilor Evanghelisti, Maria Magdalena a fost cea dintai care a primit de la inger vestea Invierii Domnului. A fost prima persoana care L-a vazut pe Hristos inviat. Si pentru ca a primit de la Mantuitorul misiunea de a vesti si celorlalti Apostoli Invierea, Biserica o mai numeste si "apostol al Apostolilor".

Mentionam ca Maria Magdalena a fost prezenta la procesul lui Hristos, pe drumul Crucii, in timpul rastignirii Domnului, la coborarea Sa de pe Cruce si la punerea Domnului in mormant.

Sfanta Maria Magdalena a ramas in Ierusalim dupa Invierea Domnului, alaturi de Fecioara Maria. Impreuna cu Maica Domnului si cu Sfintii Apostoli, participa la Inaltarea Domnului de pe Muntele Maslinilor, dar este prezenta si in casa cu foisor, in ziua Cincizecimii, cand Duhul Sfant S-a pogorat in chip de limbi de foc peste cei prezenti.

Potrivit Traditiei, Maria Magdalena a facut calatorii misionare in Roma, Galia, Egipt, Fenicia, Siria si Pamfilia. Exista traditia ca la Roma, s-a infatisat inaintea imparatului Tiberiu (14-37) si i-a vorbit despre nedreapta moarte a lui Hristos si despre Invierea Lui. Exista si obiceiul ca cine doreste sa apara in fata imparatului, sa aduca si un dar pentru el, iar Maria Magdalena s-a prezentat in fata imparatului cu un ou de gaina. Oferindu-i oul imparatului, a marturisit: "Hristos a inviat!". Insa, imparatul a spus ca este imposibil ca cineva sa se ridice din moarte, dupa cum oul pe care l-a primit de la ea nu-si poate schimba singur culoarea in rosu. Dar minune, dupa ce imparatul a rostit aceste cuvinte, oul din mana sa s-a inrosit, devenind simbol al Invierii lui Hristos.

Maria Magdalena revine la Ierusalim, ramanand alaturi de Maica Domnului, pana ce aceasta avea sa treaca la cele vesnice. Dupa adormirea Maicii Domnului, l-a urmat pe Sfantul Ioan Teologul, in Efes, si acolo si-a dat duhul in Domnul. Sfanta Maria Magdalena a fost inmormantata in partea dreapta a intrarii in pestera unde aveau sa adoarma mai tarziu cei sapte tineri martirizati in Efes, pomeniti de Biserica Ortodoxa pe 4 august.

In anul 900, imparatul bizantin Leon al VI-lea Inteleptul (886-912) a poruncit mutarea sfintelor sale moaste din pestera, la Constantinopol, pentru a fi asezate in Manastirea "Sfantul Lazar". Mana stanga a Sfintei Maria Magdalena se afla la Manastirea Simonos Petra din Sfantul Munte Athos, iar parti din moastele Sfintei Maria Magdalena se pastreaza si in alte manastiri din Sfantul Munte Athos: talpa stanga se afla la Sfanta Manastire Esfigmenu. Mici fragmente exista si in Manastirile: Vatoped, Dionisie, Dochiariu, Zografu, Xenofont, Sfantul Pavel si Sfantul Pantelimon. Iar parti din mana ei dreapta se pastreaza in Sfanta Biserica a Invierii din Ierusalim si la Muzeul din Sofia (Bulgaria).

Iulian Predescu

Rugaciunea intai catre Sfanta Mironosita, intocmai cu Apostolii, Maria Magdalena
O, Sfanta si prealaudata Mironosita, cea intocmai cu Apostolii, ucenica a lui Hristos, Maria Magdalena! Catre tine, adevarata si puternica mijlocitoare pentru noi la Dumnezeu, acum noi, pacatosii si nevrednicii, cu osardie alergam si cu inima infranta ne rugam. Tu, care in viata ta de infricosatoare curse diavolesti ai fost ispitita, dar cu darul lui Dumnezeu de acelea ai scapat, si pe noi din mrejele vrajmasului cu rugaciunile tale ne izbaveste, ca totdeauna in toata viata noastra cu lucrul, cu cuvantul, cu gandul si cu cugetele cele tainice ale inimilor noastre sa slujim cu dragoste Unuia Sfantului Stapan si Dumnezeu, precum ne-am fagaduit Lui. Tu mai mult decat toate bunatatile pamantesti pe Preadulcele Domn Iisus ai iubit si Aceluia in toata viata ta bine ai urmat, hranind cu darul si cu dumnezeiasca Lui invatatura nu numai sufletul tau, ci si multime de oameni de la intunericul paganatatii la lumina lui Hristos cea minunata aducand. Aceasta stiind, te rugam pe tine, cere noua de la Hristos Dumnezeu darul cel luminator si sfintitor, ca fiind umbriti cu acela sa sporim in credinta si in vietuire curata, in lupta dragostei si a lepadarii de sine, ca fara lenevire sa ne silim a sluji aproapelui nostru intru nevoile lui cele duhovnicesti si trupesti, tinand minte pilda iubirii tale de oameni.

Tu, Sfanta Maria Magdalena, ceea ce vitejeste cu darul lui Dumnezeu ai petrecut viata ta pe pamant si cu pace te-ai dus in lacasurile ceresti, roaga pe Hristos Dumnezeu Mantuitorul ca prin rugaciunile tale sa ne invredniceasca si pe noi fara de impiedicare sa savarsim calatoria noastra intru aceasta vale a plangerii si in pace si intru pocainta sa ne sfarsim viata, intru sfintenie pe pamant vietuind, de vesnica si fericita viata in ceruri sa ne invrednicim, si acolo cu tine si cu toti sfintii dimpreuna totdeauna sa laudam Treimea cea nedespartita, sa cantam Dumnezeirea Tatalui si a Fiului si a Sfantului Duh in vecii vecilor. Amin.

Rugaciunea a doua catre Sfanta Mironosita, intocmai cu Apostolii, Maria Magdalena
O, Sfanta Mironosita, intocmai cu Apostolii, Maria Magdalena! Tu, cu caldura dragostei tale pentru Hristos Dumnezeu, ai calcat sub picioare maiestriile cele rele ale vrajmasului si L-ai aflat pe Hristos, Margaritarul cel fara de pret, si ai dobandit Imparatia cerurilor. Pentru aceasta cadem catre tine si cu suflet umilit si cu inima infranta strigam tie noi, nevrednicii: Cauta dintru inaltimea cerului spre noi, cei ce suntem in lupta cu ispitele pacatelor; vezi cu cat de multe pacate si nevoi vrajmasul in toata ziua ne impiedica, cautand pieirea noastra. Slavita si intru tot laudata ucenica a lui Hristos Maria Magdalena, roaga-L pe Cel iubit de tine, Cel ce si El pe tine te-a iubit, pe Hristos Dumnezeu, ca sa ne daruiasca lasarea greselilor noastre celor multe, sa ne intareasca cu darul Sau, cu trezvie si vitejeste sa umblam pe calea sfintelor Lui porunci si sa ne faca pe noi lacas binemirositor al Sfantului Duh, ca asa, in pace, nerusinati sa sfarsim viata noastra cea cu multe osteneli pe pamant si sa ne salasluim in lacasurile raiului ceresc cele luminate si fericite, unde cu toti sfintii totdeauna cu bucurie preamaresti Treimea cea de o fiinta, pe Tatal, pe Fiul si pe Sfantul Duh. Amin.

Tropar Glasul 1
Lui Hristos, Cel Ce pentru noi S-a nascut din Fecioara, Cinstita Maria Magdalena, ai urmat si ai pazit indreptarile si legile Lui. Pentru aceasta, astazi, preasfintita pomenirea ta praznuind, te laudam cu credinta si te cinstim cu dragoste.

Citeste si:

Acatistul Sfintei Maria Magdalena

Moastele Sfintei Maria Magdalena

Pe aceeaşi temă

21 Iulie 2025

Vizualizari: 2074

Voteaza:

Sfanta Mironosita Maria Magdalena 5.00 / 5 din 2 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

RETELE SOCIALE

Familia ortodoxa - mai 2026
Familia ortodoxa - mai 2026 Cuprins Sfântul Nicolae Velimirovici: Iată, Ziua Domnului! Între Cuvântul lui Dumnezeu și duhul lumii, de Virgil Gheorghe Vlăescu; Starețul Teodosie Soroceanu, un apostol al dragostei dintre frați;„Hristos sau nimic, Hristos sau moartea!”Ocolirea 17.00 Lei
Comuniunea cu cei adormiți
Comuniunea cu cei adormiți Să nu-i uităm pe apropiații noștri, dar și pe moșii și strămoșii noștri, pe bunii și străbunii pe care nu i-am cunoscut, dar fără de care nu am fi fost acum aici. Parte din ei trăiește acum prin noi, îi purtăm în firea noastră, în ADN-ul nostru, suntem 25.00 Lei
Prodromos cel nebun pentru Hristos. De la nebunia trotuarelor in saloanele Raiului
Prodromos cel nebun pentru Hristos. De la nebunia trotuarelor in saloanele Raiului Nebunii pentru Hristos sunt necesari şi trebuincioşi pentru lumea noastră. Este un mod de a lua în derâdere lumea, care crede că-L poate batjocori pe Dumnezeu şi adevărul Lui. Prin februarie a venit un vânt geros, care le-a îngheţat pe toate. Cutiile de 12.00 Lei
Viata fericita
Viata fericita Bestseller în Franța, cu peste 168 000 de exemplare vândute în primele luni, Viața fericită, de David Foenkinos, este un roman profund și actual despre sensul fericirii și curajul de a-ți schimba viața. David Foenkinos construiește o poveste originală în 62.37 Lei
Vremea iubirii
Vremea iubirii Tripticul din care este alcătuit romanul autobiografic Vremea iubirii surprinde anii contactului dureros dintre lumea veche şi cea nouă, anii consolidării regimului comunist în Albania. De aici se naşte şi tensiunea care străbate cartea. Eroii săi sunt 44.40 Lei
Adolescenta perpetua: o analiza psiho-pastorala
Adolescenta perpetua: o analiza psiho-pastorala Această carte este, înainte de toate, o mărturie a preocupării ecleziale pastorale: grijă pentru tinerii care își caută identitatea într‐o lume fluidă și nesigură; grijă pentru părinții care nu mai găsesc repere clare în educație; grijă pentru păstorii 66.60 Lei
Parintii Apostolici, primii teologi crestini
Parintii Apostolici, primii teologi crestini Studiind literatura creștină a primelor secole aprofundăm cele mai vechi surse ale credinței noastre. La începuturi avem mărturia directă a Sfinților Apostoli, care au fost martori direcți ai vieții lui Hristos și au cunoscut primele zile după nașterea 79.29 Lei
Schimbat-ai plangerea mea intru dans
Schimbat-ai plangerea mea intru dans Părintele Ioan Bădiliță ne poartă prin toate acestea cu grația unui dirijor de vocație sub bagheta căruia instrumentele și oamenii se lasă purtați către dobândirea dorului de Dumnezeu și a foamei și setei de El, de Cel ce mereu însetează și flămânzește de 52.86 Lei
Taina slujirii. Randuri de imbratisare pentru preoteasa ortodoxa
Taina slujirii. Randuri de imbratisare pentru preoteasa ortodoxa „Pentru cele aflate la început de drum, este o orientare, o deschidere a orizontului spre ceea ce presupune viața unei preotese. Pentru cele aflate de ceva timp în această slujire, poate fi un îndrumar, în care să găsească reazem, confirmare sau îndrumare 25.37 Lei
CrestinOrtodox Mobil | Politica de Cookies | Politica de Confidentialitate | Termeni si conditii | Contact