Sfântul Nicolae cel Nou, Apostolul Japoniei, s-a născut în anul 1836 în satul Beriozovsky (provincia Smolensk). Tatăl său, Ioan Kasatkin, care era diacon, şi maica sa, care muri pe când Nicolae avea cinci ani, erau amândoi oameni de o adâncă evlavie. La început fiul lor plănuise să îmbrăţişeze cariera militară; însă în timpul studiilor gimnaziale, şi-a dăruit definitiv viaţa lucrărilor misionare pe care Biserica Rusă le efectua în acele vremuri în regiuni îndepărtate. S-a gândit mai întâi la China, însă în cele din urmă s-a hotărât pentru Japonia, după ce citise o scriere despre această ţară închisă şi misterioasă. In anul 1860, pe când era student în anul patru al Academiei Teologice din Sankt Petersburg, o circulară a Sfântului Sinod ce făcea apel la un voluntar dornic de a deveni capelan pe lângă consulatul rus de la Hakodate a fost pentru el semnul trimis de Dumnezeu pentru a-şi începe apostolatul. La sfârşitul studiilor a fost tuns monah primind numele Nicolae, iar apoi hirotonit diacon şi pe urmă preot, şi imediat după aceea a plecat în Orientul îndepărtat. La capătul unei călătorii de zece luni de-a lungul întregii Siberii, a ajuns în cele din urmă la LIakodate, în Japonia.
In această ţară cu obiceiuri atât de diferite de cele creştineşti şi unde era oprit cu stricteţe să se propovăduiască numele lui Hristos, condiţiile din acea vreme nu erau deloc favorabile începerii unei activităţi misionare ortodoxe. Sfântul Nicolae a învăţat singur limba japoneză şi după câteva luni de muncă continuă, mereu expus unor
mari pericole din partea autorităţilor, i-a convertit la ortodoxie pe preotul şintoist Sawabe şi pe medicul Sakaya. Cu ajutorul acestor primi convertiţi Sfântul Nicolae a reuşit, cu discreţie, să închege o mică comunitate de cincisprezece enoriaşi autohtoni, preocuparea sa fiind nu atât de a converti un număr mare de japonezi, cât de a face din cei care se convertiseră deja nişte creştini adevăraţi şi neclintiţi în credinţă. Sawabe, care primise la sfântul botez numele Pavel, devenind ţinta insultelor celor care fuseseră de aceeaşi religie cu el, a fost arestat şi aruncat în închisoare. A scăpat în ultima clipă de pedeapsa cu moartea, datorită abolirii legilor antireligioase. Cateheza punea nenumărate probleme, din cauza lipsei traducerilor textelor sfinte în japoneză. Timp de câtăva vreme, noii creştini au trebuit să se mulţumească cu o transcriere chinezească a Noului Testament. Traducerea în limba japoneză a Sfintei Scripturi şi a textelor liturgice s-a realizat încetul cu încetul. Dar, din fericire, aveau lângă ei un model de trăire evanghelică în persoana sfântului misionar. Tânăra comunitate creştină avea de luptat nu numai împotriva păgânismului, dar mai ales avea de a face cu codul de onoare tradiţional japonez, conform căruia porunci precum cea de a-şi iubi vrăjmaşii constituiau un îndemn la laşitate.
Abia la capătul a mai bine de zece ani de eforturi şi după o violentă prigoană în anul 1873, guvernul a acordat misiunii ortodoxe ruse un statut oficial, recunoscându-l ca şef al misiunii pe Arhimandritul Nicolae. Centrul misionar a fost transferat la Tokyo, noua capitală a Imperiului, şi datorită propovăduirii pline de căldură a sfântului, numărul convertiţilor a atins curând o mie, noi centre misionare dezvoltându-se la Nagasaki, Kyoto şi IIakodate.
In 1875 a fost hirotonit primul preot ortodox japonez şi, zece ani mai târziu, Sfântul Nicolae a devenit întâiul episcop al Bisericii Japoneze, care la vremea aceea număra înjur de douăsprezece mii de enoriaşi (1885). In ciuda greutăţilor materiale, o minunată catedrală, ce a fost numită Casa lui Nicolae, a putut fi ridicată în centrul oraşului Tokyo. Arătând o râvnă care a atras admiraţia Sfântului Ioan de Kronstadt, sfântul ierarh a pus bazele unor şcoli pentru instruirea catehumenilor şi a enoriaşilor. In anul 1878 a deschis un seminar pentru formarea clerului autohton, unde, în afară de materiile teologice, se studiau şi limbile japoneză, chineză şi rusă, în vederea traducerii tuturor scrierilor sfinte necesare vieţii creştine. Deşi îi transmisese tinerei sale Biserici nu numai credinţa, dar şi tradiţia şi cultul liturgic al Bisericii ruse, Sfântul Nicolae avea dorinţa de a întemeia o adevărată Biserică locală, care să folosească o limbă japoneză izvorâtă din sânul poporului japonez şi inseparabilă de acesta.
In vremea războiului ruso-japonez, sfântul şi-a arătat dragostea şi discernământul către oile sale duhovniceşti. Căci preoţii săi îi ceruseră binecuvântarea de a săvârşi slujbe în favoarea armatei japoneze, binecuvântare pe care Sfântul Nicolae a acordat-o, însă nu a participat personal la aceste slujbe, deoarece nu putea să se roage pentru înfrângerea propriei ţări. Astfel, în această ţară îndepărtată, profetic numită Ţara Soarelui-Răsare, răsăriră, datorită eforturilor Sfântului Nicolae, zorii luminoşi ai Soarelui Dreptăţii, ai Domnului şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos. La momentul în care sfântul ierarh adormea întru Domnul, în data de 3 februarie 1912, după cincizeci de ani de muncă misionară, Biserica Ortodoxă a Japoniei număra treizeci şi trei de mii de enoriaşi, repartizaţi în două sute şaizeci şi şase de parohii, având treizeci şi cinci de preoţi. îndată după trecerea sa la cele veşnice a fost cinstit ca sfânt întocmai cu Apostolii, iar mormântul său a devenit loc de pelerinaj şi un izvor de har pentru ortodocşii din Japonia.
Macarios Simonopetritul
Fragment din "Sinaxarul Vietile Sfintilor Vol. VI: Februarie", Editura Apostolia
Cumpara cartea "Sinaxarul Vietile Sfintilor Vol. VI: Februarie"
Cinstirea Sfântului Nicolae a fost recunoscută în anul 1970 de către Patriarhia Moscovei, cu ocazia proclamării autonomiei Bisericii Ortodoxe a Japoniei.
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.