Sfantul Teolipt al Filadelfiei este sarbatorit pe 25 iunie. Sfantul Teolipt s-a nascut in jurul anului 1250, in Niceea Bitinia. A trait o vreme impreuna cu sotia sa, apoi s-a retras in Muntele Athos.

Cand imparatul Mihail VIII Paleologul a primit unirea cu Biserica Romei, la 1274, Teolipt a opus rezistenta. Din acest motiv a fost arestat si trimis intr-o insula pustie din Marea Egee, impreuna cu mai multi calugari din Athos, care opuneau si ei rezistenta unirii cu Roma.

Dupa ce Papa Martin IV a denuntat la 1 martie 1281 unirea de la Lyon, Teolipt a fost eliberat. In jurul anului 1284 a fost ales mitropolit al Filadelfiei.

Sfantul Teolipt al Filadelfiei a deprins de la pustnicul Nichifor rugaciunea neincetata a lui Iisus. Introdus in acest fel de rugaciune, Teolipt devine mai tarziu unul dintre dascalii Sfantului Grigorie Palama.

Scrierile sale cuprinse in volumul al VII-lea al Filocaliei reprezinta doar o mica parte din manuscrisele pastrate care ii poarta numele. Episcop ascet, neptic și isihast, mitropolitul Teolipt al Filadelfiei merita sa fie pomenit intre cei mai importanti reprezentanti ai isihasmului ortodox.

Redam cu aceasta ocazie un articol publicat in Ziarullumina.ro

„Rugaciunea uneste sufletul cu Dumnezeu“

Unificarea sufletului prin rugaciune

Unul dintre efectele imediate ale rugaciunii consta intr-o stare de unificare interioara. Gandurile nu ne mai tulbura atat de mult, mintea si inima par impacate una cu alta, duhul nostru se cufunda intr-o stare linistita. Rugaciunea ne unifica partile disparate de patimi ale sufletului. "Ia aminte la modul rugaciunii cu cugetul: convorbirea cu Dumnezeu departeaza gandurile patimase; cautarea mintii la Dumnezeu alunga intelesurile lumii; umilinta sufletului izgoneste dragostea de trup. Rugaciunea, rostind neincetat dumnezeiescul nume, se vadeste ca o conglasuire si unire a mintii cu ratiunea si cu sufletul, "caci unde sunt doi sau trei adunati in numele Meu, acolo sunt si Eu in mijlocul lor" (Matei 18, 20). Astfel, deci, "rugaciunea, adunand din invrajbirea prin patimi si legand intre ele si cu sine cele trei parti ale sufletului, uneste sufletul cu Dumnezeu, Cel in trei ipostasuri" (Sfantul Teolipt al Filadelfiei, Despre ostenelile vietii calugaresti, in: Filocalia, vol. VII, trad. pr. Dumitru Staniloae, Editura Humanitas, Bucuresti, 2005, pp. 54-55). Atunci cand mintea noastra se roaga cu staruinta, gandurile patimase incep sa se indeparteze. De vreme ce ele sunt doar sageti ale demonilor care incearca sa ne sperie sau sa ne intoarca atentia de la cele sfinte, pot fi contracarate printr-o concentrare adanca si nadejdea ca Dumnezeu ne aude si nu ne va lasa sa ne chinuim inutil. Acesta este primul stadiu al rugaciunii. Pe masura ce inaintam in rugaciune, inaintam si in intelegere, parasind incetul cu incetul sensurile exterioare ale lucrurilor. Intram astfel in ratiunile ascunse ale evenimentelor din viata noastra si in cele ale lumii in general. Contempland lucrarea lui Dumnezeu asupra noastra ne hranim rugaciunea si o facem adanca. Insa pentru a pastra rugaciunea adanca este necesar sa avem umilinta inimii care ne ajuta sa trecem cu usurinta peste nevoia de comoditate a trupului. Aceasta rugaciune profunda ne unifica in cele din urma interior si ne uneste cu Dumnezeu. Doar uniti interior prin rugaciune putem sa simtim si sa gustam apropierea de Cel Care este Unul in trei Persoane.

Roadele rugaciunii

Unificarea interioara nu este singurul rod bogat al rugaciunii. "Rugaciunea intai sterge din suflet rusinea pacatului prin chipurile virtutii, apoi, zugravind iarasi frumusetea trasaturilor dumnezeiesti prin sfanta cunostinta dobandita la vremea ei, infatiseaza sufletul lui Dumnezeu. Iar sufletul indata cunoaste pe Facatorul sau, caci "in ziua in care Te voi chema, iata am cunoscut ca Dumnezeul meu esti Tu". Dar e si cunoscut de Dumnezeu, caci zice: "A cunoscut Domnul pe cei ce sunt ai Lui" (2 Timotei 2, 9). Cunoaste pe Dumnezeu pentru curatia chipului, caci tot chipul tinde spre model si este legat de el; si e cunoscut pentru asemanarea prin virtuti, caci prin aceasta are si cunostinta lui Dumnezeu si este cunoscut de Dumnezeu" (ibid., p. 55). Disparitia pacatelor si a imaginilor pacatoase din suflet nu se face doar printr-o stergere care nu pune nimic in locul lor. Sufletul uman nu poate ramane intr-o stare de indiferenta sau ignoranta. El are nevoie de sadirea virtutilor care il conduc apoi spre unirea indumnezeitoare cu Cel care l-a creat. Cunoasterea lui Dumnezeu este cea care zugraveste in noi trasaturile dumnezeiesti, facandu-ne asemenea cu Dumnezeu si ridicandu-ne la implinirea noastra ca fii ai Sai.

Importanta citirii pentru revigorarea rugaciunii

Insa nici o persoana nu poate pastra aceeasi intensitate a rugaciunii atat timp cat aceasta nu este sustinuta de harul Duhului Sfant. De aceea, Sfantul Teolipt al Filadelfiei indeamna la revigorarea rugaciunii prin citirea cartilor duhovnicesti. "Iar cand te vezi slabind in rugaciune, foloseste o carte si, luand aminte la citire, primeste cunostinta. Nu trece peste cuvinte grabit. Descoase-le cu cugetarea si aduna-le in vistieria mintii. Pe urma gandeste la cele citite, ca sa ti se indulceasca cugetarea din intelegere si sa-ti ramana neuitate cele citite. Prin aceasta ti se va aprinde inima de cugetarile dumnezeiesti. "In cugetarea mea, zice, se va aprinde foc (Psalmi 38, 4). Caci precum mancarea indulceste gustul cand e subtiata prin dinti, asa si cuvintele dumnezeiesti, intorcandu-se mereu in suflet, imbogatesc intelegerea si o inveselesc. "Cat de dulci sunt cuvintele Tale pentru gatlejul meu". Ia in inima ta cuvintele evanghelice si povetele fericitilor parinti, cerceteaza vietile lor, ca sa poti cugeta la ele in timpul noptii. In felul acesta, cand cugetarea ti se va osteni de rugaciune, o vei reinnoi prin citire si gandire la cuvintele dumnezeiesti si o vei face si mai sarguincioasa la rugaciune" (ibid., pp. 57-58). Dupa cum observa Sfantul Teolipt al Filadelfiei, citirea duhovniceasca trebuie facuta fara graba, astfel incat mintea sa poata retine cu usurinta elementele noi si sa poata ulterior sa patrunda intelesurile adanci aflate in ele. Intelegerea duhovniceasca sporeste atunci cand putem sa intram in tainele subtiri ale textelor sfinte. Rugaciunea se hraneste din citire, asa cum spunea Sfantul Isaac Sirul, dar si citirea se hraneste din rugaciune. De aceea, profitam de prilej pentru a va indemna ca, ori de cate ori cititi Sfanta Scriptura sau alte texte binecuvantate, sa rostiti o scurta rugaciune inainte astfel incat Dumnezeu sa va ofere putere de intelegere. Citirea duhovniceasca se deosebeste de cea stiintifica. Nu avem nevoie de creioane, foi de hartie, rezumate, in principiu, ci doar de o inima smerita si curata, unde intelesul cuvintelor citite sa poata rodi si sa aduca intr-adevar o imbunatatire a vietii noastre duhovnicesti.

Profunzimea rugaciunii

In incheierea acestui material dorim sa includem comentariul parintelui Dumitru Staniloae la fragmentele citate mai sus. Acest fragment se concentreaza in special asupra unificarii interioare generate de rugaciune si a unirii indumnezeitoare a sufletului cu Dumnezeu: "Rugaciunea unifica cele trei puteri ale sufletului sfasiate prin patimi. Ea nu e numai a mintii, sau numai a ratiunii care defineste in intuitia totala a prezentei lui Dumnezeu proprie mintii, sau numai a inimii care traieste cu simtirea aceasta prezenta. Avand un caracter complex, rugaciunea e singurul mijloc de unificare a sufletului. Si numai astfel unificat si devenit capabil sa traiasca realitatea de bogatie complexa a lui Dumnezeu, sufletul poate sesiza prezenta lui Dumnezeu si se poate uni cu El. Sau invers: rugaciunea are puterea sa unifice sufletul, pentru ca se uneste cu Dumnezeu Cel atotcomplex, dar unul in aceasta bogatie complexa, cu Dumnezeu, Care e o unitate intreita: Mintea, Logosul, si Duhul vietii sau Tatal, Fiul (Cuvantul) in care Tatal sau Mintea Se reveleaza, si Duhul Sfant, in care Tatal si Fiul Se unesc in iubire" (ibid., p. 55).

Incheiem cu un nou indemn: de fiecare data cand aveti ocazia sa lecturati textele filocalice, nu treceti cu vederea bogatele comentarii ale parintelui Dumitru Staniloae, deoarece puteti ajunge la concluzia deloc exagerata ca textele sfinte prezentate se extind prin aceste comentarii pana in prezent, asemenea ramurilor noi ale unui copac batran care raman verzi si proaspete in ciuda trunchiului vechi care le poarta...

Adrian Agachi
Sursa: ziarullumina.ro