Viaţa Sfinţilor Rafael, Nicolae şi Irina, de Gherasimos Micragiannanitis din Sfântul Munte1

In Marţea luminată, a treia zi de Paşti, prăznuim pomenirea slăviţilor, noilor hosiomartiri2 şi făcători de minuni Rafael, Nicolae şi Fecioara-Muceniţă Irina, precum şi a celor ce au fost martirizaţi dimpreună cu ei pe data de 9 aprilie 1463. Aceşti sfinţi au pătimit mucenicia în acel an, lângă satul Thermi din insula Lesbos, în mănăstirea cu hramul „Naşterii Maicii Domnului”, aflată pe dealul Karyes.

Cele referitoare la ei au rămas necunoscute tuturor, acoperite sub obrocul3 tăcerii, ascunse de veacuri sub pământ şi înăbuşite pe tot parcursul îndelungatei perioade de oprimare a poporului elen de către urmaşii lui Agar, adică de către turci, fără ca cineva să ştie ceva despre ele. Din dumnezeiasca iconomie însă, târziu, în anul 1959,
s-au descoperit din adâncurile pământului, ca nişte comori de mare preţ ale cereştilor daruri. Aceşti sfinţi i-au uimit pe toţi prin arătările lor minunate, prin viziunile în care s-au descoperit, prin afirmaţiile lor suprafireşti, prin puterea de a săvârşi minuni şi prin tot felul de alte fapte. Ei s-au arătat în felul următor: atunci când s-au efectuat excavaţii pe locul respectiv, s-a descoperit un mormânt în care se aflau oasele unei persoane necunoscute. Ele au fost scoase fără cuvenita evlavie de muncitorul care le-a descoperit, unul care nu avea deloc aplecare spre cele sfinte şi care ducea o viaţă lipsită de evlavie.

El a fost pedepsit în chip nevăzut de o persoană sfântă, necunoscută, care murise, pentru faptul că s-a purtat în chip necuvios cu oasele descoperite. Sfântul necunoscut i s-a arătat, i-a adus reproşuri şi l-a pedepsit pentru a-l îndrepta, iar mai apoi l-au tămăduit trupeşte şi sufleteşte. El a devenit un om evlavios şi devotat, un mare propovăduitor al harului pe care îl avea sfântul care murise şi rămăsese necunoscut până atunci. Această întâmplare a fost doar o introducere pentru lucrurile şi minunile neobişnuite care au avut loc mai apoi pe dealul Karyes, locul pe care s-a aflat odinioară Mănăstirea PreasfIntei Născătoare de Dumnezeu.

Sfântul necunoscut a început să apară frecvent, atât în vise, cât şi în stare de veghe, la un mare număr de femei cucernice şi temătoare de Dumnezeu - aşa cum li S-a arătat Hristos femeilor mironosiţe -, dar şi bărbaţilor şi tinerilor, atât băştinaşi, cât şi altora, care l-au văzut pe sfânt în felurite chipuri.

Aceştia l-au văzut în vise şi, în chip uimitor, în stare de veghe, limpede, „faţă către faţă”4, după cuvântul Sfintei Scripturi, discutând cu ei. Iar Sfântul le-a descoperit şi le-a relatat în amănunt lucruri cu privire la el şi la tovarăşii săi de mucenicie, lucruri necunoscute şi nemaipovestite în vremurile noastre. El le-a istorisit toate acestea, iar oamenii au aflat care a fost locul de naştere al mucenicilor, care a fost profesia lor şi modul în care au fost martirizaţi.

Apoi sfântul le-a spus multor persoane cucernice că numele său este Rafael; că locul naşterii sale era insula Ithaca; că numele tatălui său era Dionisie; că a fost crescut cu multă grijă şi în frică de Dumnezeu, „întru învăţătura şi certarea Domnului”5, crescut de o mamă de Hristos iubitoare şi temătoare; şi că la Sfântul Botez a primit numele Gheorghe, iar la tunderea în monahism a primit numele Rafael. El s-a făcut vas ales al înţelepciunii duhovniceşti (lăuntrice), dar şi a celei lumeşti (exterioare). După ce a ajuns monah, a fost hirotonit preot, a fost mai apoi făcut arhimandrit şi protosynkellos „cancelar”, şi a dus o viaţă vrednică de chemarea sa.

Pe vremea când împărăteasa Cetăţilor, Constantinopol, a căzut în mâinile turcilor, în anul 1453, Sfântul Rafael vieţuia ca monah în Macedonia, avându-l drept împreună nevoitor şi tovarăş în viaţa monahală pe ierodiaconul Nicolae. In anul 1454, fugind de invazia şi neruşinarea urmaşilor lui Agar, care intraseră în Tracia, monahii au plecat din portul Alexandropolis pe un vas uşor spre insula Lesbos.

Odată ajunşi la Thermi, s-au stabilit în mănăstirea din apropiere a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu. Acolo, Cuviosul Rafael a devenit stareţ şi părinte duhovnicesc. în anul 1463, turcii au atacat mănăstirea şi i-au făcut prizonieri pe monahi. Aceştia au pătimit felurite cazne pentru credinţa lor în Hristos şi pentru dragostea de aproapele. Turcii l-au târât pe Sfântul Rafael de păr şi de barbă, l-au legat de un copac, l-au bătut cu sălbăticie, lovindu-l cu armele înroşite în foc. In cele din urmă, l-au ucis cu o mare cruzime, tăindu-i capul fierăstrăul prin gură. Acest lucru s-a întâmplat în Marţea luminată, a treia zi de Paşti, pe data de 9 aprilie 1463.

Sfântul Nicolae şi-a dat duhul în mâinile Domnului în timp ce era torturat de tirani. După o descoperire a dumnezeiescului Rafael, acest mucenic s-a născut în Ragoi din Media (Asia Mică), şi a crescut la Tesalonic, fiind cunoscut ca tesalonicean. El s-a arătat împreună cu Sfântul Rafael, dar şi singur, descoperind locul mormântului său, unde i s-au aflat sfintele moaşte. Toate aceste lucruri au fost relatate şi descoperite de sfinţi, mai ales de Cuviosul Rafael, multor credincioşi evlavioşi.

Impreună cu Sfinţii Rafael şi Nicolae, a pătimit moarte mucenicească şi micuţa Irina, fiica primarului din satul Thermi, pe numele său Vasilios. Această fecioară neprihănită avea pe atunci vârsta de doisprezece ani. Ea se arată împreună cu Sfinţii Rafael şi Nicolae. Mărturia ei este după cum urmează: agarenii i-au tăiat un braţ, apoi au pus-o într-un butoi din pământ şi au ars-o de vie, de faţă cu părinţii săi îngroziţi. Mormântul şi butoiul ei au fost descoperite datorită indicaţiilor oferite de ea şi de sfinţii Rafael şi Nicolae.

Aşa cum am spus, Sfântul Rafael a pătimit moarte mucenicească pe data de 9 aprilie 1463, în Marţea luminată. El a fost prins de urmaşii lui Agar în Sfânta şi Marea Joi, după ce săvârşise slujba în biserică, şi, după ce a pătimit grele cazne, el a sfârşit pe calea muceniciei după cum am arătat mai înainte, în Marţea luminată.

Impreună cu sfinţii cuvioşi mucenici au fost martirizaţi şi tatăl Irinei, Vasilios, soţia sa, Maria, şi dascălul satului Thermi, Teodor. Oasele lor au fost găsite în morminte separate aflate lângă cele ale sfinţilor, după descoperirile făcute de aceştia. Căci atunci când a avut loc o răscoală - creştinii evlavioşi răsculându-se împotriva invadatorilor necredincioşi, iar aceştia din urmă răzbunându-se toate aceste persoane s-au refugiat în mănăstirea sfinţilor. Acolo au pătimit şi ei moarte mucenicească.

Toate aceste lucruri şi multe altele, povestite în amănunt, au fost revelate şi făcute cunoscute credincioşilor chiar de sfinţi, mai ales de Sfântul Rafael, iar oamenii au fost uimiţi să afle despre toate acestea. Sfinţii s-au arătat în numeroase vedenii, după cum au socotit a fi potrivit, cu scopul de a sluji aceste taine ascunse şi cu adevărat sfinte.

Ei au cerut să fie slăviţi şi pomeniţi cu mare cinste, pomenirea lor făcându-se în a treia zi de Paşti, atunci când au pătimit moartea mucenicească. în acest scop ei au cerut să fie zugrăvite icoane, care să-i înfăţişeze şi să fie alcătuită o slujbă, care să conţină imne menite spre a fi cântate în cinstea lor.

In plus, după indicaţiilor oferite de ei, a fost descoperită o iconiţă a Mântuitorului şi un izvor cu apă tămăduitoare (agheasmă). Aceste evenimente minunate şi neobişnuite şi descoperiri ale sfinţilor, atât pe locul cel sfânt al martiriului, cât şi în alte părţi, precum vindecările bolnavilor, săvârşite prin bogăţia harului lor, nu încetează să aibă loc. Ele se petrec într-un număr din ce în ce mai mare, zi de zi, uimind pe toată lumea.

Sfinţii îi ajută pe cei care-i cheamă în ajutor şi pe cei care pomenesc numele lor cel sfânt. Ei vindecă bolnavii, îi uşurează pe cei aflaţi în dureri, îi mângâie pe cei necăjiţi. Ei binecuvântează plasele pescarilor şi peştii prinşi sunt destul de mulţi. Lucrul cel mai uimitor dintre toate este acela că apariţia lor şi conversaţia avută cu oamenii s-au petrecut în stare de veghe. Cu adevărat, mare este slava pe care aţi primit-o de la Hristos Domnul, o, sfinţilor mucenici!

Printre descoperirile Sfântului Rafael este şi acesta: şi anume că el a fost trimis de patriarhul ecumenic al Constantinopolului în oraşul francez Morlaix, fiind însărcinat cu o sfântă misiune; aceasta a avut loc cu puţin timp înainte de căderea Constantinopolului. (Se pare că la Morlaix a avut loc o conferinţă teologică, fiindcă acesta era un oraş cu o istorie religioasă, lucru evident după bisericile sale vechi, care au fost construite încă din vremea când trăiau sfinţii din Thermi. Există o informaţie conform căreia, în secolul al XV-lea, cu puţin timp înainte de căderea Constantinopolului, Patriarhia ar fi trimis în Franţa clerici educaţi pentru a participa la o conferinţă teologică. Printre ei se pare că a fost şi Sfântul Rafael, care s-a dus la Paris şi la Morlaix, după cum relatează el însuşi6.)

Sfântul Rafael a mai descoperit şi faptul că atunci când se afla la Atena, pe dealul unde se afla monumentul Philopappos, a propovăduit cuvântul lui Dumnezeu.
în câteva dintre apariţiile sale, Sfântul Rafael este văzut însoţit de multe persoane, de parcă ar fi fost escortat - persoane care au dus o viaţă monahală la Mănăstirea Karyes, înainte de venirea sa acolo, aşa cum el însuşi le-a spus celor cărora li s-au descoperit aceste lucruri. El a mai spus că această mănăstire a fost iniţial una de maici şi că a fost ocupată de nişte piraţi în anul 1235. In plus, el a mai arătat faptul că printre monahiile de acolo, care „au luptat lupta cea bună”7 din dragoste pentru Hristos, se afla şi stareţa Olimpia, originară din Peloponez, şi sora Eufrosina, şi că amândouă au pătimit moarte mucenicească pe 11 mai 1235. Ea s-a arătat împreună cu Sfântul Rafael, marele făcător de minuni.

Toate aceste lucruri, după ce au fost confirmate de fapte şi de relatări scrise, i-au însufleţit pe cei evlavioşi, i-au întărit pe cei slabi în credinţă, i-au întărit în credinţă pe cei şovăielnici, i-au întors la credinţă pe mulţi necredincioşi şi păcătoşi. Aceştia şi-au transformat complet viaţa cu ajutorul harului sfinţilor. Iar dealul venerat al Karyesului, acolo unde au avut şi au loc toate aceste lucruri, a devenit un mare loc sfânt de pelerinaj. Creştinii cucernici vin aici în număr mare de pretutindeni pentru a se ruga şi a se sfinţi prin harul trimis de Sfinţii noi Mucenici şi făcători de minuni Rafael, Nicolae şi Irina.

Domnul slavei şi Dumnezeul a toată mângâierea ne-a revelat în aceste zile de criză sufletească, pe sfinţii Săi, taine ascunse. El ne-a descoperit aceste lucruri spre slava Atotcinstitului Său Nume, cât şi pentru îndreptarea noastră din căile cele greşite, pentru a merge neclintit pe calea veşnicei mântuiri. De aceea este bine să spunem acum, împreună cu dumnezeieştii tâlcuitori ai căilor Domnului: „Mare este Domnul şi lăudat foarte şi măreţia Lui nu are sfârşit”8; „Minunat este Dumnezeu întru sfinţii Lui”9; „Iisus Hristos, ieri şi azi şi în veci, este acelaşi”10.

Sfinţii se caracterizează astfel în ceea ce priveşte înfăţişarea lor trupească: dumnezeiescul Rafael era înalt, de vârstă medie, cu nasul puţin încovoiat, cu părul uşor ondulat, barba nu prea lungă, puţin ascuţită şi căruntă; ochi albaştri, scânteietori, de o frumuseţe nepământească şi, în general vorbind, era un bărbat frumos şi maiestuos, impozant, cu un chip expresiv, plin de har ceresc. El se arată uneori purtând veşminte liturgice, alteori purtând o rasă neagră şi camilafcă sau cu capul descoperit. El a fost văzut de unii purtând două epigonate, cel obişnuit şi altul pe partea stângă, din postav, semnificând cuvântul de învăţătură. Căci Sfântul Rafael, ca unul înţelepţit întru cele dumnezeieşti şi bun propovăduitor al credinţei, a slujit în Sfânta Biserică în calitate de predicator.

Sfântul Nicolae era scund, slăbuţ, cu o privire ştearsă şi cu o bărbuţă blondă. El se arată purtând veşminte diaconeşti, cu o cădelniţă în mână sau îmbrăcat în veşminte monahale.

In fine, Sfânta Irina apare ca o fată de doisprezece ani purtând o rochie galbenă, lungă până la picioare, cu o cingătoare la mijloc. Parul este prins în două codiţe aduse în faţă, pe piept.

Pentru rugăciunile Sfinţilor Tăi Mucenici, Hristoase Dumnezeule, şi pentru cele ale Sfinţilor Tăi, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.

Constantin Cavarnos

Fragmnet din cartea "Sfinţii Rafael, Nicolae şi Irina din Lesbos", Editura Doxologia

Cumpara cartea "Sfinţii Rafael, Nicolae şi Irina din Lesbos"

Note:

1 Părintele Gherasimos vieţuieşte la schitul cel mic „Sfânta Ana” din Sfântul Munte, o aşezare cu câţiva pustnici, la o distanţă de o jumătate de oră de Schitul Sfânta Anna. El este cel mai de seamă im- nograf al Bisericii Ortodoxe Elene de azi. (Vezi cartea mea, Anchored in God[Ancoraţi în Dumnezeu], pp. 196-197). Viaţa sfinţilor este o traducere făcută de mine după originalul din Akolouthia kai Parakle- tikos Kanon ton Hagion Endoxon Neophanon Martyron Raphael, Nikolaou kai tes Parthenomartyros Eirenes ton en Therme tes Lesvou {Slujba şi paraclisul că tre sfinţii noi Mucenici Rafael, Nicolae şi Fecioara-Muceniţă Irina din Thermi, Lesbos), Atena, 1964, pp. 24-28.
2 Termenul „hosiomartiri” este folosit pentru a denumi mucenicii monahi.
3 O aluzie la Matei 5, 15.
4 Ieşirea 33, 11.
5 Efeseni 6, 4.
6 Textul din paranteze provine din cartea lui Kontoglou, Un mare semn, p. 99.
7 2 Timotei 4, 7.
8 Psalmul 144 (145), 3 (Septuaginta).
9 Psalmul 67 (68), 35 (Septuaginta).
10 Evrei 13, 8.

 

• Sfantul Rafael din Brooklyn
  Publicat in : Vietile sfintilor
• Sfintii Rafael si Partenie de la Agapia
  Publicat in : Vietile sfintilor
• Schitul Zimbru - Bursucani
  Publicat in : Biserici si Manastiri din Romania

Aboneaza-te la newsletter Retete de post

Email

Introdu codul din imagine: