In dupa amiaza zilei de 22 mai a anului 337, Constantin cel Mare isi sfarseste viata lui pamanteasca, dupa 31 de ani de imparatie. Era de sarbatoarea Cincizecimii, ne spune Eusebiu. Trebuie sa facem observatia ca acest istoric, dupa ce mai inainte descrie botezul si multumirea pe care Constantin cel Mare a facut-o public fata de Dumnezeu, spune ca „Toate acestea s-au intamplat de sarbatoarea preacinstitei Cincizecimi" . Asa cum este in text, creeaza impresia ca Taina Botezului a fost savarsita cu cateva ceasuri mai inainte de moartea lui Constantin cel Mare. Am putea sa acceptam aceasta parere, daca nu cumva anumite formulari de fraze din acelasi text nu au creat intentionat probleme. Eusebiu spune mai exact, ca imparatul Constantin, dupa botezul sau, s-a odihnit pe patul imaculat si nu a mai vrut sa se atinga de porfira. Insa ce vrea sa spuna Eusebiu prin fraza: "Nu a mai vrut sa se atinga de porfira?" Este posibil ca aceasta referire cronologica sa fie legata de putinele ceasuri care se interpun intre botez si moarte?

Cel mai probabil este ca imparatul Constantin cel Mare s-ar fi botezat, fie cu o zi in urma, fie imediat in zilele de dinaintea mortii sale , asa incat, spusele istoricului, si anume ca evenimentele s-au petrecut in ziua Cincizecimii, sa nu faca referire la savarsirea Tainei Botezului, ci la multumirea catre Dumnezeu facuta de Constantin cel Mare in fata tuturor, la vizitele generalilor, la discutia legata de anumite obligatii si la alcatuirea testamentului sau.

Asa cum era si firesc, moartea lui Constantin cel Mare a provocat un foarte mare doliu in intreg imperiul. Crestinii in special aveau toate motivele sa planga pierderea primului imparat crestin si, in acelasi timp, primul aparator al lor. Plangeau pentru omul care, asa cum ne spune imnograful Canonului Paraclis, a fost „primul dintre evlaviosi". Sozomen ne spune ca a fost: „primul si cel mai impoortant dintre imparati, pentru Biserica". Iosif Vrienios, ne spune ca: „imparatul Constantin cel Mare a fost primul imparat crestin". Constantin Manassis ne spune ca a fost: „primul dintre imparati care I-a marturisit curat pe Hristos", iar Dositei ne spune despre acesta ca: „pe buna dreptate este amintit ca  fiind tata al imparatilor ortodocsi si temelie a statului crestin ".

In constiinta crestina, cei care au detinut puterea romana au fost consemnati ca fiind protagonistii unei nemaiintalnite violente de grup si statale, care nu mai avusese loc in istorie. Pana la urcarea pe tron a lui Constantin cel Mare, zece milioane de crestini isi lasasera ultima lor suflare pe caldaramul martiriului. Fraza unui scriitor latin din secolul al II-lea, si anume: „sangele martirilor a fost samanta Bisericii", formeaza o imagine a acelei epoci.

In persoana lui Constantin cel Mare, relatia dintre stat si crestini care exista mai inainte se intoarce la 90°, iar puterea romana, din una ce era persecutoare, se transforma in una aparatoare si ingaduitoare. Codurile si simbolurile mistice de comunicare cedeaza locul exprimarii libere a constiintei crestine, prin ridicarea de biserici marete, prin manifestarea libera a cultului fata de Dumnezeu si fara intreruperi, in ceea ce priveste raspandirea cuvantului Evangheliei.

In urma acestor desfasurari de evenimente, tristetea comunitatii crestine legata de moartea primului aparator al ei si, in acelasi timp, "binefacator si frate", era usor de inteles. Dar chiar si idolatrii il cinsteau intr-un mod deosebit pe acest barbat. Cu toata simpatia lui continua fata de Biserica crestina - si convertirea lui definitiva la crestinism -, avea simtul responsabilitatii si fata de idolatri. In acest fel, nu numai ca nu a venit in contradictie cu acestia, ci, dimpotriva, si-a manifestat public obligatia pe care o avea de a le oferi tot sprijinul. Asa cum o sa vedem si in capitolul urmator, masurile de persecutie la adresa idolatrilor au functionat aleatoriu si au fost puse in aplicare numai acolo unde manifestarile din cult ale paganilor jigneau moralul public.

In consecinta, cu toata ingaduinta pe care o avea fata de crestini, niciodata nu a venit in contradictie directa cu idolatrii, fata de care era ingaduitor. Senatul a dorit chiar sa-l aseze pe Constantin cel Mare in randul zeilor.

Ceremonia inmormantarii lui Constantin cel Mare

Cand a murit Constantin cel Mare, niciunul dintre cei trei fii ai sai nu erau de fata. Astfel ca barbatii din garda imperiala au asezat trupul sau pe o racla de aur, care, dupa ce au acoperit-o cu porfira de aur, au dus-o la Constantinopol. Acolo au asezat trupul neinsufletit in sala centrala a camerei de mijloc a palatelor, unde au venii generalii, senatorii si multime de popor, pentru a-i aduce un ultim omagiu imparatului. Acea zi a fosl declarata zi de doliu, inchizandu-se magazinele, teatrele, baile publice etc.

Inhumarea lui Constantin cel Mare a avut loc in biserica Sfintilor Apostoli, dupa ce mai inainte venise fiul sau, Constantiu, care s-a ingrijit personal de ceremonie, dar si de inhumarea trupului acestuia. Dupa plecarea cadrelor militare, preotii bisericii au savarsit Sfanta Liturghie, la care a participat multime de lume.

Intr-o declarata manifestare a respectului fata de persoana lui Constantin cel Mare, s-a luat decizia ca din clipa aceea niciun imparat sa nu mai aiba titlul de cezar, ci numai de august, si sa circule monede care, intr-o parte, sa aiba chipul sau, iar, in cealalta parte, sa fie reprezentat inorogul care trage un car de foc cu patru cai, urcand spre cer. Insa cel mai important lucru este acela ca numele lui a fost slavit impreuna cu cel al Apostolilor.

Eusebiu scrie: "Numai acesta dintre imparatii romani L-a cinstit pe Dumnezeul, imparatul tuturor, cu o excesiva evlavie fata de El; numai acesta a propovaduit cu daruire cuvantul lui Dumnezeu; numai acesta a sters orice fel de urma de politeism si a izgonit orice fel de idee de idolatrie; numai acesta a fost invrednicit, si cand a trait, dar si dupa moartea sa de asemenea onoruri, de care nu a avut parte vreun grec sau vreun barbar, dar chiar si vreunul dintre romani" . In completarea celor spuse de Eusebiu, K. Paparigopoulos spune ca: "Niciunul dintre ucenicii directi ai Domnului nu a lucrat mai mult pentru raspandirea si intarirea credintei noastre".

Dimitrios Apostolidis
"Sfantul Constantin cel Mare cel intocmai cu apostolii", Editura Cartea Ortodoxa

.

• Predica - Sfintii Imparati Constantin si Elena
  Publicat in : Sfintii Constantin si Elena
• Cinstirea Sfintilor Imparati Constantin si Elena in Biserica Ortodoxa Romana
  Publicat in : Sfintii Constantin si Elena
• Sfintii Imparati Constantin si Elena - prototipuri ale apostolatului mirean, politic si social crestin
  Publicat in : Sfintii Constantin si Elena
• Sfantul Constantin cel Mare la Sinodul I Ecumenic
  Publicat in : Sfintii Constantin si Elena