Vechimea, importanta si raspandirea crestinismului sunt dovedite, printre altele, si de numarul relativ mare de biserici care existau in primele secole crestine. Lacasurile de cult reprezentau o urmare fireasca a organizarii vietii religioase, liturgice si disciplinare a crestinilor in perioada respectiva. Nu este de mirare ca si pe teritoriul actual al Dobrogei noastre strabune au existat numeroase lacasuri de cult, primele dintre ele fiind infiintate pe vechile altare ale cultului local.

Numeroase documente si izvoare literare vechi, descoperiri arheologice si traditii locale dau marturie despre existenta acestor paleobiserici crestine. Printre ele, "Testamentum Domini" (cart.

I, cap 19), "Constitutiile Apostolice" (cart. II, cap 57), "Didascalia celor 12 apostoli", numeroase acte martirice etc.

Orasele si regiunile imperiului roman, pline de biserici
Daca "Didascalia" vorbeste despre randuiala fiecarei categorii de credinciosi in biserica, primele doua lucrari mentionate mai sus dau amanunte despre forma si impartirea bisericilor in secolul al III-lea.

Actele martirice ale Sfantului Marin din Cezareea Palestinei, de pe la anul 258, pastrate de istoricul Eusebiu de Cezareea, mentioneaza o constructie speciala pentru cult, in care martirul a fost dus si obligat sa aleaga intre spada si Evanghelie.

La randul sau, Origene, vorbind despre calatoria lui la Cezareea Palestinei, aminteste de o biserica crestina de acolo, incendiata de pagani.

Sfantul Grigorie de Nissa pomeneste si el de existenta unei biserici mari, zidita de Sfantul Grigore Taumaturgul, la Neocezareea, pe la mijlocul secolului al III-lea, cu ajutorul populatiei crestine de acolo.

Pe la anul 314, pentru ca devenise neincapatoare, vechea biserica din Tir a fost transformata in basilica de catre episcopul locului, Paulin. La Alexandria, episcopul Alexandru (313-328) a construit si el o basilica de mari dimensiuni si tot in secolul al III-lea a fost zidita si biserica Theonas din Alexandria. Asemenea locasuri de cult au fost practic ridicate mai in toate orasele si regiunile crestine ale imperiului roman: Efes, Frigia, Smirna, Ancira, Antiohia, Neocezareea, Nicomidia, Tracia, Galia, Spania, Africa etc.

Ruine de locasuri si case particulare de cult din secolul al III-lea
Din nefericire, astazi, nu se mai pastreaza nici una dintre bisericile dinainte de epoca lui Constantin cel Mare. Toate au fost daramate de pagani, mai ales in timpul persecutiei lui Diocletian. Cele putine care au mai supravietuit acestor vicisitudini au fost daramate mai tarziu chiar de crestini, care le-au inlocuit cu altele mai mari si mai incapatoare. Este evident ca nu exista un tip arhitectonic uniform de locas, insa toate aveau un element comun: sala mare in care se adunau crestinii si unde se savarsea Jertfa euharistica.

Marturiile arheologice, cercetarile din ultima vreme au scos la lumina numeroase ruine ale bisericilor paleocrestine ridicate in secolul al III-lea. Asa s-a intamplat cu ruinele mai multor biserici de la Binbirkilisse, unde au existat 1001 de locasuri, langa Konieh, in Asia Mica, la Duras-Europos, in Irak etc.

O categorie aparte o reprezinta casele particulare care au folosit pentru adunarile de cult ale crestinilor. Ruinele unor asemenea case au fost descoperite in insula Delos, in Grecia, in Macedonia si, mai ales, la Roma, apoi la Aquileea, in nordul Italiei (basilica episcopului Teodor), la Salona, in Dalmatia, la Emaus, in Palestina (o biserica ridicata  in amintirea lui Iisus de catre doi dintre ucenii Sai), la Damul-El-Karita, aproape de Cartagina, in Africa de Nord s.a.m.d. Inainte de oficializarea crestinismului, in timpul lui Constantin cel Mare, cultul a fost practicat in putine biserici de suprafata, din cauza persecutiilor. De aceea, slujbele se faceau fie in case particulare, multe dintre ele fiind folosite in acest scop si dupa incetarea persecutiilor, fie in locuri ascunse, la marginea oraselor, in cimitirele de periferie.

Primele biserici crestine de la noi au fost ridicate pe vechile altare dacice
Pe teritoriul actual al Romaniei, primele biserici au aparut si au functionat pe locul vechilor altare zalmoxiene. Urme ale unor asemenea locasuri paleocrestine sunt putine, informatii scrise despre ele neexistand. Dispunem insa de o puternica traditie locala care aduce in contemporaneitate argumentul existentei acestor biserici. Avem in vedere, in primul rand, Pestera Sfantului Andrei, din antica provincie romana Scythie Minor, Dobrogea de astazi, unde a poposit pentru o vreme insusi Apostolul Andrei. Am mai putea adauga biserica rupestra de la  Cetatuia, judetul Arges. Numeroasele si impresionantele ruine ale unor lacasuri de cult de suprafata, datate ca apartinand secolului  al IV-lea (Niculitel, Halmiris, Adamclisi, ca sa le amintim pe cele mai cunoscute, detinatoare de sfinte moaste), descoperirea scheletului primului crestin cunoscut cu numele de pe teritoriul Romaniei-Inocens, la Barbosi, langa Galati, din secolul al III-lea, precum si altor urme si marturii arheologice demonstreaza existenta unei vieti crestine intense, bine organizate, anterioara acestui secol, care s-a desfasurat in subteran, pe vechile altare dacice, cum a probat regretata doamna arhitect Silvia Paun. O data cu oficializarea cultului crestin de catre imparatul Constantin cel Mare, bisericile au "iesit" cu vigoare la suprafata, cunoscand o dezvoltare si o extindere pe zone intinse, asigurand continuitatea neintrerupta a cultului, din a doua parte a secolului I, cand Evanghelia lui Hristos a fost propovaduita de primul sau chemat la apostolie, Andrei, pana in zilele noastre.

D. Manolache

.