Braul Maicii Domnului in Romania - un eveniment cu adevarat special


Braul Maicii Domnului in Romania

Braul Maicii Domnului, in Mangalia si Constanta - VIDEO

In perioada 1-10 septembrie 2007, racla cu Braul Maicii Domnului de la manastirea Kato Xenias, se va afla in Arhiepiscopia de Alba Iulia, in mai multe orase din Judetele Mures si Alba.


Traditia spune ca Sf.

Apostol Toma, nefiind prezent la inmormantarea Maicii Domnului, s-a intristat. Pentru a-l mangaia, Fecioara Maria i-a descoperit minunea inaltarii sale cu trupul la cer, lasandu-i ca amintire Braul sau, tesut din par de camila, singura amintire pretioasa ce se pastreaza din viata ei pamanteasca.


Pana in secolul al IV-lea, Braul Maicii Domnului, s-a pastrat la Ierusalim. Dupa un scurt transfer in Capadocia, Sf. Brau a fost adus in Ierusalim, de catre imparatul Teodosie cel Mare, iar in anul 395, imparatul Arcadie l-a adus la Constantinopol. Imparateasa Zoe, l-a cusut cu fir de aur, forma in care se pastreaza si astazi si l-a reasezat in racla. In secolul al XIII-lea, trimisii regelui bulgar Ionita Caloian, iau Braul de la Constantinopol, pe care, un secol mai tarziu, cneazul sarb Lazar I, il daruieste manastirii Vatoped din Muntele Athos. Din alte informatii, Sfantul Brau a fost daruit manastirii, de imparatul bizantin Ioan Cantacuzino, care mai tarziu va intra in obstea monahala de aici.


Doua fragmente din Sfantul Brau, au fost daruite in anul 1522 manastirii de maici "Kato Xenias", situata la 50 km de Volos, manastire intemeiata in timpul imparatului bizantin Andronic II Paleologul, ca metoc cu hramul "Sf. Nicolae", al manastirii "Ano Xenias". Numele manastirii "Kato Xenias" (Straina de Jos), provine de la icoana facatoare de minuni a Maicii Domnului ajunsa in mod miraculos aici. Icoana a fost numita Xenia (Straina), deoarece venea dintr-un loc strain.


Conform numeroaselor marturii, referitoare la evlavia romanilor pentru Braul Maicii Domnului, Domnitorul Tarii Romanesti, Neagoe Basarab, a innoit incinta manastirii Vatoped si a construit un paraclis cu hramul "Braul Maicii Domnului", care a fost reparat in 1794, tot cu ajutoare romanesti, iar in secolul al XIX-lea tara noastra a daruit paraclisului o noua catapeteasma, precum si racla de argint in care se pastreaza Braul.


De-a lungul vremii, Braul Maicii Domnului a vindecat nenumarati bolnavi, in special de cancer, si a ajutat sa nasca femei care nu puteau avea copii. Tamaduirea acestora s-a produs prin purtarea in jurul braului a unei panglici care a fost atinsa de racla in care se pastreaza Braul Maicii Domnului.


De asemenea, Cinstitul Brau a facut sa inceteze diferite epidemii: In 1813, Braul Maicii Domnului de la Vatoped a fost adus in Tara Romaneasca, pentru indepartarea ciumei. In 1871, sultanul turc sub a carui protectie se gasea Muntele Athos dupa caderea Constantinopolului, a dus Braul in tara sa pentru indepartarea holerei. In 1894 Braul a fost dus la Kios, pentru a inlatura epidemia care lovise plantatiile de lamai si portocali.


Sunt si alte numeroase miracolele care s-au intamplat pana in ziua de astazi cu Sfantul Brau. Valoarea lui este inestimabila deoarece este legat de Preasfanta Fecioara Maria. De aceea, Biserica acorda cult Sfantului Brau, asa cum o face si cu Preasfantul Lemn din Crucea Domnului.


In calendarul ortodox, evenimentul asezarii Sfantului Brau al Maicii Domnului in racla, este pomenit la 31 august.

In perioada 12-15 octombrie 2001, racla cu Braul Maicii Domnului de la manastirea Kato Xenias s-a aflat la Iasi cu ocazia hramului Catedralei mitropolitane "Cuvioasa Parascheva".


In perioada 1-10 septembrie 2007, racla cu Braul Maicii Domnului de la manastirea Kato Xenias se va afla in Arhiepiscopia de Alba Iulia, prin bunavointa IPS Ignatie, Mitropolitul grec de Volos si prin purtarea de grija a IPS Andrei, Arhiepiscopul Alba Iuliei si va fi purtat spre venerare in mai multe orase din Judetele Mures si Alba.


La sosirea in fiecare localitate, se vor organiza festivitati cu participarea preotilor si a credinciosilor.


Racla cu Braul Maicii Domnului va fi adusa la Targu Mures, in dupa-amaiza de joi 6 septembrie, ora 17 si va fi insotita de o delegatie din care fac parte si doi Arhimandriti de la manastirea Xenia din Mitropolia Dimitriadei (Volos).

 

Crestinii care vor veni la inchinare, vor avea sansa de a atinge unicul Sfant Dar, pe care Maica Domnului l-a lasat umanitatii: Braul Fecioarei.


Va dorim din adancul sufletului, ca Braul Maicii Domnului sa fie o scara intre pamant si cer, care sa ne conduca spre Dumnezeu cu rugaciunile ei.

Protopop Pr. Gheorghe Sincan

.

16 Mai 2008

Vizualizari: 4306

Voteaza:

Braul Maicii Domnului in Romania - un eveniment cu adevarat special 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

RETELE SOCIALE

Bucuria convorbirii. Interviuri realizate de Costion Nicolescu
Bucuria convorbirii. Interviuri realizate de Costion Nicolescu Două sunt întâlnirile care m-au fascinat totdeauna: cea cu Nicodim (Ioan 3,1-21) și cea cu femeia samarineancă (Ioan 4,5-26). Una se petrece în miez de noapte, cealaltă în plină zi. Una este cu un fruntaș al iudeilor, alta cu o femeie simplă. Amândouă 21.14 Lei
Osebirea care tine laolalta. In memoriam acad. Sorin Dumitrescu
Osebirea care tine laolalta. In memoriam acad. Sorin Dumitrescu „Iar el este un iconar care a scris studii științifice, un ziarist care a pictat abstract, un orator care organiza expoziții, un editor care producea happeninguri, un profesor care intervieva sfinți, un librar care cânta la pian și chitară, un familist 63.43 Lei
Arsenie Boca. Sfantul cu inima cat cerul
Arsenie Boca. Sfantul cu inima cat cerul Despre el se vorbește adesea în șoaptă, cu evlavie sau cu întrebări. Se pomenesc minunile și mulțimile, dar mai rar osteneala lui de o viață: setea de a-L înțelege pe Hristos, grija față de oameni și față de tineri, puterea de a rămâne demn în mijlocul 63.32 Lei
„Regula de aur” in religiile abrahamice. Perspective etice si ecumenice
„Regula de aur” in religiile abrahamice. Perspective etice si ecumenice Ce este „regula de aur”? Este o normă etică, o idee, o recomandare și chiar o poruncă care se regăsește în multe mitologii, religii și filosofii ale lumii. Părintele Dumitru Beșliu invocă în cartea sa în primul rând creștinismul. Trimiterile precise sunt 79.29 Lei
Din invataturile Ortodoxiei
Din invataturile Ortodoxiei Cartea de fata aduce in fata cititorilor ei cateva teme foarte importante si necesare pentru viata crestinului ortodox. Viata spirituala a fiecarui credincios trebuie sa fie impodobita, pe langa virtuti, si de o cunoastere temeinica a invataturii de 52.86 Lei
In singuratatea mintii mele
In singuratatea mintii mele „Bucuria de a te exprima, trufia pe care ți-o dă cuvântul domesticit, gata să și se supună, senzația că el este treapta care te poartă în locul acela înalt, la care îți faci uneori iluzia că doar tu poți ajunge. Știu, desigur, că prin cuvânt noi despărțim 78.23 Lei
Vinovatia. O introducere contemporana
Vinovatia. O introducere contemporana Ce este vinovăția? O povară inutilă, sau o resursă fundamentală pentru sănătatea noastră psihică și morală?Într-o societate în care rușinea a luat locul vinovăției, iar autocritica e tot mai des înlocuită de victimizare, Donald L. Carveth ne propune o 42.18 Lei
Inteligenta artificiala. Cum ne ajuta si cum ne ameninta o creatie superioara omului
Inteligenta artificiala. Cum ne ajuta si cum ne ameninta o creatie superioara omului Manfred Spitzer este un expert recunoscut în rețelele neuronale – fundamentul inteligenței artificiale. Cartea de față adună toate informațiile relevante existente pe această temă, punându-le într-o perspectivă realistă: se pot face multe speculații cu 67.66 Lei
De altundeva, Revelatia
De altundeva, Revelatia Revelații am avut cu toții: ieșind din insignifianța cotidiană, ele singure, de neuitat, decid viața noastră. Dar ce înseamnă revelația nu știm, pentru că nu se poate nici comanda, nici reproduce ca un obiect. Rămânem astfel muți în fața a ceea ce ne 79.29 Lei
CrestinOrtodox Mobil | Politica de Cookies | Politica de Confidentialitate | Termeni si conditii | Contact