9 ani de la trecerea la cele vesnice a parintelui Iosif Vatopedinul

În data de 1 iulie s-au împlinit 9 ani de la trecerea la Domnul a starețului Iosif Vatopedinul, unul dintre ucenicii apropiați ai Cuviosului Iosif Isihastul (†1959).

Obștea mănăstirii Vatoped a organizat o slujbă de pomenire în amintirea părintelui Iosif.

Slujba a fost oficiată vineri, 29 iunie 2018, în biserica centrală a Mănăstirii Vatoped, de către Înaltpreasfințitul Părinte Hrisostom, Mitropolit de Halkida, la care au participat mulți credincioși din Grecia, Cipru, Rusia și alte țări ortodoxe.

Sâmbătă, 20 iunie, Mitropolitul Halkidei a săvârșit Sfânta Liturghie la chilia părintelui Iosif Vatopedinul, în timpul căreia a vorbit despre harismele, smerenia și pocăința starețului.

„Starețul Iosif este un înger al lui Dumnezeu care ne-a învățat pe toți pocăința, smerenia și lacrimile”.

La rândul său, starețul Efrem a descris virtuțile părintelui său duhovnicesc, Iosif Vatopedinul.

„Întotdeauna încercăm să trăim tot ce ne-a învățat Starețul Iosif și îl slăvim pe Dumnezeu că ne-a adus la picioarele acestui om, care s-a nevoit până la sfârșit pentru dragostea lui Hristos”.

„Nu l-am văzut niciodată pe acest om să judece, să se plângă, nici atunci când era calomniat. A avut o permanentă dragoste divină”, a spus starețul Mănăstirii Vatoped, care a publicat de curând un volum despre viața părintelui Iosif.

Gheronda Iosif s-a născut la 1 Iulie 1921 în grădina Mânăstirii Sfinţilor Doctori fără de arginţi din Giolos (Cipru), atunci când pe mama sa, însărcinată în 7 luni şi venită la slujba de hram, au apucat-o durerile facerii.

Cât a fost în lume, Gheronda Iosif a purtat numele de Socratis. În Sfântul Multe a venit în 1946, la vârsta de 25 de ani, fiind unul dintre puţinii ucenici de chilie ai Cuviosului Iosif Isihastul (Spileotul), a cărui sfinţenie şi viaţă ascetică o ştim cu toţii.

După întemeierea obştii, chilia de la Nea Skiti a fost renovată şi lărgită. Aici a rămas până în anul 1988, când toată obştea s-a stabilit la Mănăstirea Vatoped, oferind astfel un suflu nou acestei mănăstiri.

Până în 1990 s-a ocupat de cârmuirea duhovnicească la Mănăstirea Vatoped, apoi conducerea mănăstirii a fost luată de unul din ucenicii săi, monahul Efrem. Ca o pronie de sus, monahul Iosif Vatopedinul a plecat la Domnul la data de 1 iulie 2009, când a împlinit exact 88 de ani.

Aurelian Iftimiu
Sursa:basilica.ro

Pe aceeaşi temă

04 Iulie 2018

Vizualizari: 591

Voteaza:

9 ani de la trecerea la cele vesnice a parintelui Iosif Vatopedinul 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

RETELE SOCIALE

Bucuria convorbirii. Interviuri realizate de Costion Nicolescu
Bucuria convorbirii. Interviuri realizate de Costion Nicolescu Două sunt întâlnirile care m-au fascinat totdeauna: cea cu Nicodim (Ioan 3,1-21) și cea cu femeia samarineancă (Ioan 4,5-26). Una se petrece în miez de noapte, cealaltă în plină zi. Una este cu un fruntaș al iudeilor, alta cu o femeie simplă. Amândouă 21.14 Lei
Osebirea care tine laolalta. In memoriam acad. Sorin Dumitrescu
Osebirea care tine laolalta. In memoriam acad. Sorin Dumitrescu „Iar el este un iconar care a scris studii științifice, un ziarist care a pictat abstract, un orator care organiza expoziții, un editor care producea happeninguri, un profesor care intervieva sfinți, un librar care cânta la pian și chitară, un familist 63.43 Lei
Arsenie Boca. Sfantul cu inima cat cerul
Arsenie Boca. Sfantul cu inima cat cerul Despre el se vorbește adesea în șoaptă, cu evlavie sau cu întrebări. Se pomenesc minunile și mulțimile, dar mai rar osteneala lui de o viață: setea de a-L înțelege pe Hristos, grija față de oameni și față de tineri, puterea de a rămâne demn în mijlocul 63.32 Lei
„Regula de aur” in religiile abrahamice. Perspective etice si ecumenice
„Regula de aur” in religiile abrahamice. Perspective etice si ecumenice Ce este „regula de aur”? Este o normă etică, o idee, o recomandare și chiar o poruncă care se regăsește în multe mitologii, religii și filosofii ale lumii. Părintele Dumitru Beșliu invocă în cartea sa în primul rând creștinismul. Trimiterile precise sunt 79.29 Lei
Din invataturile Ortodoxiei
Din invataturile Ortodoxiei Cartea de fata aduce in fata cititorilor ei cateva teme foarte importante si necesare pentru viata crestinului ortodox. Viata spirituala a fiecarui credincios trebuie sa fie impodobita, pe langa virtuti, si de o cunoastere temeinica a invataturii de 52.86 Lei
In singuratatea mintii mele
In singuratatea mintii mele „Bucuria de a te exprima, trufia pe care ți-o dă cuvântul domesticit, gata să și se supună, senzația că el este treapta care te poartă în locul acela înalt, la care îți faci uneori iluzia că doar tu poți ajunge. Știu, desigur, că prin cuvânt noi despărțim 78.23 Lei
Vinovatia. O introducere contemporana
Vinovatia. O introducere contemporana Ce este vinovăția? O povară inutilă, sau o resursă fundamentală pentru sănătatea noastră psihică și morală?Într-o societate în care rușinea a luat locul vinovăției, iar autocritica e tot mai des înlocuită de victimizare, Donald L. Carveth ne propune o 42.18 Lei
Inteligenta artificiala. Cum ne ajuta si cum ne ameninta o creatie superioara omului
Inteligenta artificiala. Cum ne ajuta si cum ne ameninta o creatie superioara omului Manfred Spitzer este un expert recunoscut în rețelele neuronale – fundamentul inteligenței artificiale. Cartea de față adună toate informațiile relevante existente pe această temă, punându-le într-o perspectivă realistă: se pot face multe speculații cu 67.66 Lei
De altundeva, Revelatia
De altundeva, Revelatia Revelații am avut cu toții: ieșind din insignifianța cotidiană, ele singure, de neuitat, decid viața noastră. Dar ce înseamnă revelația nu știm, pentru că nu se poate nici comanda, nici reproduce ca un obiect. Rămânem astfel muți în fața a ceea ce ne 79.29 Lei
CrestinOrtodox Mobil | Politica de Cookies | Politica de Confidentialitate | Termeni si conditii | Contact