Arhiepiscopia Timisoarei a donat o casa unei familii nevoiase cu opt copii

La inițiativa și cu purtarea de grijă a Înaltpreasfințitului Părinte Ioan, Mitropolitul Banatului, în prag de iarnă, Arhiepiscopia Timișoarei a finalizat lucrările de zidire a unei locuințe pentru o familie nevoiașă cu opt copii din localitatea Murani, Județul Timiș. Cu acest prilej, astăzi, în ajunul Postului Nașterii Mântuitorului Iisus Hristos, a avut loc, în prezența Părintelui Mitropolit Ioan, slujba de sfințire și de binecuvântare a noii case.

După slujbă, Înaltpreasfinția Sa a rostit un cuvânt de mângâiere pentru această familie nevoiașă, oferindu-le lemne pentru iarnă, covoare, veselă și pachete cu alimentare. Totodată, la magazinul alimentar din comună, s-a oferit membrilor familiei un abonament de pâine și lapte pentru o perioadă de patru luni. Familia cu opt copii, care a beneficiat de noua locuință, va rămâne în strânsă legătură cu Centrul eparhial din Timișoara, care se va griji în continuare de cele necesare traiului, astfel încât copiii să poată beneficia și de o educație specifică vârstei fiecăruia.

„Am cercetat aproape toate satele și am văzut că Banatul, deși este o zonă înstărită, totuși, în unele locuri, există multă sărăcie și nevoință. Am cumpărat de curând o casă pentru un deținut, iar, acum, văzându-o pe sora Maria cu opt copii că locuiește într-o casă aflată în pericol de prăbușire, m-am gândit că, în prag de iarnă, să intre în casă nouă, decentă, pentru a putea aștepta Nașterea Domnului nostru Iisus și în care poate să-și crească copiii mai departe. Casa are deja curent electric, iar, din mila lui Dumnezeu, o să le asigurăm un abonament de pâine și lapte pentru întreaga perioadă a iernii”, a precizat Mitropolitul Banatului.

În septembrie 2016, Arhiepiscopia Timișoarei a donat o casă în localitatea Variaș, Jud. Timiș unui deținut de la Penitenciarul Timișoara, cu patru copii, iar astăzi, 14 noiembrie, acest proiect social continuă prin donarea unei alte case, nou construită, pentru o familie cu opt copii, arătându-se, în felul acesta, grija Înaltpreasfinției Sale față de cei aflați în nevoi.

Sursa: mitropolia-banatului.ro

15 Noiembrie 2016

Vizualizari: 580

Voteaza:

Arhiepiscopia Timisoarei a donat o casa unei familii nevoiase cu opt copii 0 / 5 din 0 voturi.

Cuvinte cheie:

Arhiepiscopia Timisoarei

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

RETELE SOCIALE

Bucuria convorbirii. Interviuri realizate de Costion Nicolescu
Bucuria convorbirii. Interviuri realizate de Costion Nicolescu Două sunt întâlnirile care m-au fascinat totdeauna: cea cu Nicodim (Ioan 3,1-21) și cea cu femeia samarineancă (Ioan 4,5-26). Una se petrece în miez de noapte, cealaltă în plină zi. Una este cu un fruntaș al iudeilor, alta cu o femeie simplă. Amândouă 21.14 Lei
Osebirea care tine laolalta. In memoriam acad. Sorin Dumitrescu
Osebirea care tine laolalta. In memoriam acad. Sorin Dumitrescu „Iar el este un iconar care a scris studii științifice, un ziarist care a pictat abstract, un orator care organiza expoziții, un editor care producea happeninguri, un profesor care intervieva sfinți, un librar care cânta la pian și chitară, un familist 63.43 Lei
Arsenie Boca. Sfantul cu inima cat cerul
Arsenie Boca. Sfantul cu inima cat cerul Despre el se vorbește adesea în șoaptă, cu evlavie sau cu întrebări. Se pomenesc minunile și mulțimile, dar mai rar osteneala lui de o viață: setea de a-L înțelege pe Hristos, grija față de oameni și față de tineri, puterea de a rămâne demn în mijlocul 63.32 Lei
„Regula de aur” in religiile abrahamice. Perspective etice si ecumenice
„Regula de aur” in religiile abrahamice. Perspective etice si ecumenice Ce este „regula de aur”? Este o normă etică, o idee, o recomandare și chiar o poruncă care se regăsește în multe mitologii, religii și filosofii ale lumii. Părintele Dumitru Beșliu invocă în cartea sa în primul rând creștinismul. Trimiterile precise sunt 79.29 Lei
Din invataturile Ortodoxiei
Din invataturile Ortodoxiei Cartea de fata aduce in fata cititorilor ei cateva teme foarte importante si necesare pentru viata crestinului ortodox. Viata spirituala a fiecarui credincios trebuie sa fie impodobita, pe langa virtuti, si de o cunoastere temeinica a invataturii de 52.86 Lei
In singuratatea mintii mele
In singuratatea mintii mele „Bucuria de a te exprima, trufia pe care ți-o dă cuvântul domesticit, gata să și se supună, senzația că el este treapta care te poartă în locul acela înalt, la care îți faci uneori iluzia că doar tu poți ajunge. Știu, desigur, că prin cuvânt noi despărțim 78.23 Lei
Vinovatia. O introducere contemporana
Vinovatia. O introducere contemporana Ce este vinovăția? O povară inutilă, sau o resursă fundamentală pentru sănătatea noastră psihică și morală?Într-o societate în care rușinea a luat locul vinovăției, iar autocritica e tot mai des înlocuită de victimizare, Donald L. Carveth ne propune o 42.18 Lei
Inteligenta artificiala. Cum ne ajuta si cum ne ameninta o creatie superioara omului
Inteligenta artificiala. Cum ne ajuta si cum ne ameninta o creatie superioara omului Manfred Spitzer este un expert recunoscut în rețelele neuronale – fundamentul inteligenței artificiale. Cartea de față adună toate informațiile relevante existente pe această temă, punându-le într-o perspectivă realistă: se pot face multe speculații cu 67.66 Lei
De altundeva, Revelatia
De altundeva, Revelatia Revelații am avut cu toții: ieșind din insignifianța cotidiană, ele singure, de neuitat, decid viața noastră. Dar ce înseamnă revelația nu știm, pentru că nu se poate nici comanda, nici reproduce ca un obiect. Rămânem astfel muți în fața a ceea ce ne 79.29 Lei
CrestinOrtodox Mobil | Politica de Cookies | Politica de Confidentialitate | Termeni si conditii | Contact