Bilantul Arhiepiscopiei Clujului in anul 2014

Sâmbătă, 31 ianuarie 2015, la Centrul eparhial din Cluj-Napoca, sub preşedinţia Înaltpreasfinţitului Părinte Arhiepiscop şi Mitropolit Andrei s-au desfăşurat lucrările Adunării eparhiale, în care a fost analizată întreaga activitate a Arhiepiscopiei Clujului din anul 2014, sub aspect administrativ, economic, cultural şi misionar-social. Şedinţa Adunării a fost precedată de slujba de Te-Deum oficiată în paraclisul Seminarului Teologic.
Bilanţul activităţilor Arhiepiscopiei Clujului, structurate pe principalele coordonate se prezintă astfel:

Misiunea în rândul tinerilor:
În faţa problemelor pe care le întâmpină familia şi tineretul astăzi, preoţilor din Arhiepiscopia Clujului li se cere o implicare mai mare în educatia morală şi în catehizare. De aceea, de anul trecut, în toate protopopiatele Arhiepiscopiei funcţionează Asociaţia Tinerilor Ortodocşi, care are un puternic caracter misionar. Ea îşi propune să cultive repespectul pentru valorile creştin-ortodoxe în rândul tinerilor şi să iniţieze programe şi proiecte care să conducă la implicarea activă a copiilor, adolescenţilor şi tinerilor în viaţa comunităţilor parohiale.

Anul trecut au fost organizate 13 tabere pentru copii şi tineri, cu peste 800 de participanţi, a fost inaugurat programul „Sfânta Liturghie şi şcoala duminicală pentru copii” în biserica „Schimbarea la Faţă” din Cluj-Napoca, a fost iniţiată clasa pregătitoare „Sfântul Stelian” din Bistriţa. În cadrul Seminarului Teologic Ortodox din Cluj-Napoca funcţionează, pe lângă ciclul liceal, 8 clase de ciclu primar şi 2 clase de ciclu gimnazial, gândite ca o alternativă educaţională şi formativă adresată copiilor şi adolescenţilor. Tot în Cluj-Napoca functioneaza scoala gimnazială „Christiana – A doua şansă”, care se adresează persoanelor care au abandonat şcoală. Pentru 50 de copii preşcolari, Grădiniţa ortodoxă „Sfântul Stelian” din Cluj-Napoca asigura pregătirea intelectuală şi spirituală, în cele mai bune condiţii.

Au fost continuate lucrările la Centrul de tineret din Sângeorz Băi, care va fi inaugurat în acest an, iar în sprijinul tinerilor studioşi, dar fără posibilităţi financiare Fundaţia „Mitropolitul Bartolomeu” a oferit 35 de burse elevilor de liceu, studenţilor, masteranzilor şi doctoranzilor, in valoare totala de 79.500 de lei, la care se adauga şi bursele în valoare de 80.000 de lei, acordate de Arhiepiscopie.

Misiunea în societate:
Arhiepiscopia Clujului, prin sectorul Misionar-social, condus de Episcopul Vicar Vasile Someşanul are în derulare 30 de proiecte şi programe sociale, de care au beneficiat anul trecut peste 11.000 de persoane.

Anul trecut au fost inaugurate următoarele proiecte sociale:
Căminul de bătrâni „Sf. Ioachim şi Ana” de la Cuşma (jud. Bistriţa-Năsăud), care are o capacitate de 40 de locuri,
Cantina socială din Bistriţa, care oferă hrană zilnic pentru 120 de persoane,
Centrul de zi pentru vârstnici Bistriţa, cu 25 de beneficiari

Proiectul socio-educativ „Sf. Cuv. Parascheva” din Suceagu, destinat recuperării a 25 de copii din clasele I-IV, aflaţi în risc de abandon şcolar.
La acestea se adaugă Proiectul de economie socială „O şansă, o reuşită în viitor pentru persoane vulnerabile”, pe care Arhiepiscopia Clujului îl va implementa printr-un program cu finanţare europeană. Proiectul îşi propune să înfiinţeze două structuri de economie socială (o tipografie şi o brutărie), care vor crea 11 locuri de muncă pentru persoanele vulnerabile din mediul rural.

În 2014 au fost acordate ajutoare financiare în valoare totala de 506.807 lei: din „Fondul Filantropia”, suma 107.236 lei (în special persoanelor cu nevoi medicale); din proiectul „Cutia Milei pentru săraci” suma de 202.367 lei şi suma de 197.204 lei, rezultata din colecte pentru creştinii ortodocşi din Siria. La acestea se adaugă şi sumele din Fondul Central Misionar şi Fondul de întrajutorare pastorală, în valoare de 286.000 de lei, din care au fost ajutaţi preoţii lipsiţi de posibilităţi materiale.
În anul 2014, în Arhiepiscopia Clujului erau în construcţie sau reparaţii 64 de biserici şi edificii bisericeşti, în diferite stadii - de la fundaţie până la pictură, şi au fost sfintite sau resfinţite 13 biserici.

Proiectele pentru anul 2015:
Printre proiectele din acest an ale Arhiepiscopiei se numără: finalizarea lucrărilor la primul cămin din cadrul Campusului Teologic „Nicolae Ivan”, continuarea lucrărilor la mozaicul din Catedrală, demararea lucrărilor la Centrul Misionar Social „Sfântul Apostol Andrei” din Cluj-Napoca, inaugurarea Centrului de Tineret „Pr. Prof. Ioan Bunea” de la Sângeorz Băi, dar şi inaugurarea Tipografiei Renaşterea şi a brutăriei Arthos din Popeşti.
Evenimentul cel mai important al anului 2015 va fi organizarea la Cluj-Napoca, în perioada 4-7 septembrie 2015 a Întâlnirii tinerilor ortodocşi din Europa, la care vor participa peste 5000 de tineri din toate ţările ortodoxe.

Dialogul dintre cler şi mireni în Biserica Ortodoxă
Conform Statutului de organizare a Bisericii Ortodoxe Române, Adunarea eparhială este organul deliberativ pentru toate chestiunile administrative, economice, culturale, social-caritative şi misionare ale Eparhiei. Aceasta se compune din reprezentanţi ai clerului şi credincioşilor, în proporţie de o treime clerici şi două treimi mireni, aleşi pe termen de 4 ani, numărul total al membrilor fiind de 30. Implicarea mirenilor în actul de organizare a vieţii bisericeşti reprezintă o componentă esenţială a Ortodoxiei româneşti, care pune accent pe conlucrarea celor două dimensiuni ale Bisericii: poporul şi clerul.

Biroul de presa al Arhiepiscopiei

 

Pr. Bogdan Ivanov

03 Februarie 2015

Vizualizari: 560

Voteaza:

Bilantul Arhiepiscopiei Clujului in anul 2014 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

RETELE SOCIALE

Bucuria convorbirii. Interviuri realizate de Costion Nicolescu
Bucuria convorbirii. Interviuri realizate de Costion Nicolescu Două sunt întâlnirile care m-au fascinat totdeauna: cea cu Nicodim (Ioan 3,1-21) și cea cu femeia samarineancă (Ioan 4,5-26). Una se petrece în miez de noapte, cealaltă în plină zi. Una este cu un fruntaș al iudeilor, alta cu o femeie simplă. Amândouă 21.14 Lei
Osebirea care tine laolalta. In memoriam acad. Sorin Dumitrescu
Osebirea care tine laolalta. In memoriam acad. Sorin Dumitrescu „Iar el este un iconar care a scris studii științifice, un ziarist care a pictat abstract, un orator care organiza expoziții, un editor care producea happeninguri, un profesor care intervieva sfinți, un librar care cânta la pian și chitară, un familist 63.43 Lei
Arsenie Boca. Sfantul cu inima cat cerul
Arsenie Boca. Sfantul cu inima cat cerul Despre el se vorbește adesea în șoaptă, cu evlavie sau cu întrebări. Se pomenesc minunile și mulțimile, dar mai rar osteneala lui de o viață: setea de a-L înțelege pe Hristos, grija față de oameni și față de tineri, puterea de a rămâne demn în mijlocul 63.32 Lei
„Regula de aur” in religiile abrahamice. Perspective etice si ecumenice
„Regula de aur” in religiile abrahamice. Perspective etice si ecumenice Ce este „regula de aur”? Este o normă etică, o idee, o recomandare și chiar o poruncă care se regăsește în multe mitologii, religii și filosofii ale lumii. Părintele Dumitru Beșliu invocă în cartea sa în primul rând creștinismul. Trimiterile precise sunt 79.29 Lei
Din invataturile Ortodoxiei
Din invataturile Ortodoxiei Cartea de fata aduce in fata cititorilor ei cateva teme foarte importante si necesare pentru viata crestinului ortodox. Viata spirituala a fiecarui credincios trebuie sa fie impodobita, pe langa virtuti, si de o cunoastere temeinica a invataturii de 52.86 Lei
In singuratatea mintii mele
In singuratatea mintii mele „Bucuria de a te exprima, trufia pe care ți-o dă cuvântul domesticit, gata să și se supună, senzația că el este treapta care te poartă în locul acela înalt, la care îți faci uneori iluzia că doar tu poți ajunge. Știu, desigur, că prin cuvânt noi despărțim 78.23 Lei
Vinovatia. O introducere contemporana
Vinovatia. O introducere contemporana Ce este vinovăția? O povară inutilă, sau o resursă fundamentală pentru sănătatea noastră psihică și morală?Într-o societate în care rușinea a luat locul vinovăției, iar autocritica e tot mai des înlocuită de victimizare, Donald L. Carveth ne propune o 42.18 Lei
Inteligenta artificiala. Cum ne ajuta si cum ne ameninta o creatie superioara omului
Inteligenta artificiala. Cum ne ajuta si cum ne ameninta o creatie superioara omului Manfred Spitzer este un expert recunoscut în rețelele neuronale – fundamentul inteligenței artificiale. Cartea de față adună toate informațiile relevante existente pe această temă, punându-le într-o perspectivă realistă: se pot face multe speculații cu 67.66 Lei
De altundeva, Revelatia
De altundeva, Revelatia Revelații am avut cu toții: ieșind din insignifianța cotidiană, ele singure, de neuitat, decid viața noastră. Dar ce înseamnă revelația nu știm, pentru că nu se poate nici comanda, nici reproduce ca un obiect. Rămânem astfel muți în fața a ceea ce ne 79.29 Lei
CrestinOrtodox Mobil | Politica de Cookies | Politica de Confidentialitate | Termeni si conditii | Contact