In zilele de 18-19 iunie 2009, la Resedinta Patriarhala, sub presedintia Preafericitului Parinte Patriarh Daniel, a avut loc sedinta de lucru a Sfantului Sinod al Bisericii Ortodoxe Romane. Printre hotararile luate, Sfantul Sinod a aprobat canonizarea Cuviosului Ioanichie cel Nou de la Muscel (Arges), cu ziua de praznuire la 26 iulie.
Acest Cuvios placut lui Dumnezeu s-a nascut din parinti evlaviosi, traitori in tinutul Muscelului. Din frageda tinerete, ascultand chemarea lui Hristos, s-a despartit de toate placerile si ispitele lumii desarte si s-a retras in Manastirea Cetatuia, Negru-Voda, de pe valea Dambovitei, unde s-a calugarit si a deprins, de la parintii imbunatatiti ai asezamantului, primele reguli ale vietii ascetice. A cunoscut pe multi dintre sihastrii care locuiau in vremea aceea in jurul manastirii. Datorita numarului mare de pustnici, tinutul muscelean a fost numit, mai tarziu, Valea Chiliilor. Minunatul Ioanichie, dupa ce a deprins modul de viata al calugarilor iscusiti, luand binecuvantare, s-a retras intr-una din pesterile Muntelui Negru-Voda, unde s-a nevoit aproape 50 de ani.
Suferintele sale, lucrarea sa isihasta, lipsurile sau starile de har pe care le-a trait Cuviosul, numai Dumnezeu le stie. Intrucat pestera in care s-a retras era intr-un loc inaccesibil, nimeni nu a putut consemna din faptele si nevointele sale. O data pe saptamana un ucenic al Cuviosului venea sa-i aduca paine si apa. De asemenea, staretul manastirii, duminica, dupa Sfanta Liturghie, ii aducea merinde pentru suflet, Sfintele Taine.
Deci, petrecand Cuviosul multa vreme in rugaciune si aspra nevointa, Dumnezeu i-a descoperit multe din tainele Sale, care l-au intarit sa rabde toate ispitele razboiului nevazut. Cunoscandu-si dinainte sfarsitul, minunatul parinte Ioanichie si-a sapat singur mormantul in pestera sa, incrustandu-si in dreptul capului anul trecerii la cele vesnice - 1638. Asezandu-se in mormant, in ziua de 26 iulie, a adormit intru Domnul. Firea necuvantatoare i-a slujit, caci un paianjen i-a tesut deasupra trupului o panza, ca un epitaf. Asa, osemintele Sfantului, au ramas multi ani.
Din randuiala dumnezeiasca, moastele lui s-au aflat dupa sfarsitul celui de al Doilea Razboi Mondial, in anul 1944. Iata cum: Cuviosul Paisie, staretul Manastirii Cetatuia, Negru-Voda, a coborat in pestera unde sihastrise cu multi ani inainte Schimonahul Ioanichie. Si, o minune, panza paianjenului acoperea inca osemintele bine mirositoare ale Cuviosului! Le-a scos cu grija si cu multa evlavie si le-a asezat in biserica manastirii, spre lauda monahilor si bucuria credinciosilor. Multi s-au folosit de minunatul odor descoperit in pestera din Valea Chiliilor. Bolnavii se vindecau, necajitii recapatau nadejdea, saracii isi acceptau conditia saraciei, sperand in timpuri mai prielnice. Dar potrivnicul diavol, care aduce neoranduiala, a facut sa se stinga din nou aceasta flacara a bucuriei aprinsa in Manastirea Negru-Voda.
Dupa terminarea razboiului alt mare necaz s-a abatut peste poporul roman. Dincolo de stricaciunile provocate de razboi, a venit o randuire politico-sociala straina de duhul credintei in Dumnezeu, comunismul. Reprezentantii bratului secular au dat dispozitie sa fie ingropate moastele Sfantului in pamant. Cu mare mahnire, monahii s-au despartit de pretiosul odor si au asezat moastele Sfantului intr-un sicriu, pe care l-au ingropat in cimitirul manastirii. In anul 1981, Parintele Ioanichie Balan, din Manastirea Sihastria-Neamt, consemneaza, pe scurt, in Patericul Romanesc, viata Cuviosului din Valea Chiliilor.
Anii au trecut, insa amintirea Cuviosului s-a pastrat in tinutul Muscelului. Dumnezeu a binevoit sa se risipeasca oranduirea atee din Romania, Biserica recapatand libertatea de a-si manifesta misiunea in randul credinciosilor. Multe manastiri inchise de regimul comunist si-au reluat viata liturgica si duhovniceasca. Intre acestea a fost si Manastirea Cetatuia, Negru Voda, unde staretul manastirii, impreuna cu tot soborul a descoperit moastele Sfantului Cuvios Ioanichie Schimonahul si le-a reasezat spre inchinarea credinciosilor in biserica mare a manastirii.
Astazi ne putem inchina la acest odor din Valea Chiliilor, din care ies multime de minuni, unele consemnate de vietuitorii manastirii, dand slava lui Dumnezeu pentru toate.
Sursa: basilica.ro
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.