Concert de colinde la Paraclisul 'Maica Precista' - Dudu din Craiova

Nasterea Domnului a inceput sa se vesteasca in Mitropolia Olteniei prin glasurile colindatorilor de toate varstele. In Cetatea Baniei „colindul sfant si bun” a umplut de bucurie sufletele credinciosilor, adunati la finele saptamanii trecute in Paraclisul mitropolitan „Maica Precista” – Dudu pentru a asculta traditionalul concert al studentilor teologi. Condusi de pr. lect. dr.

Ion Barnea, din cafasul catedralei studentii craioveni au interpretat piese cunoscute din repertoriul clasic coral, dar si din traditia bizantina. „O taina pe care Dumnezeu a pastrat-o in tacerea iubirii Sale”

In mijlocul cadrelor didactice si a credinciosilor prezenti a fost Inaltpreasfintitul Parinte Irineu, Arhiepiscopul Craiovei si Mitropolitul Olteniei, Decanul Facultatii de Teologie din Craiova. Vreme de un ceas armonia cantarii a patruns la locul tainic al inimii celor prezenti, aducandu-L pe Hristos in suflet prin vestirea mantuitoarei Sale Nasteri. Momentul a fost completat prin cuvantul de invatatura al IPS Parinte Mitropolit, care a detaliat intelesul dogmatic al Intruparii Mantuitorului Iisus Hristos. „Cu totii suntem cuprinsi de aceasta mare sarbatoare si bucurie, care nu este numai pentru noi, ci si pentru puterile ceresti. Este cu adevarat o taina pe care Dumnezeu a pastrat-o in tacerea iubirii Sale si a descoperit-o la momentul potrivit, cand toate au fost potrivite si cand totul a fost gata. Atunci Fiul lui Dumnezeu ne-a facut aceasta mare bucurie a venirii Sale, tot intr-o liniste si tacere deplina. Atunci, Fecioara Maria, impreuna cu Dreptul Iosif, au venit la Betleem si acolo s-a nascut «Cel fara de inceput»”, a spus IPS Parinte. Totodata, Intaistatatorul Bisericii Oltene a subliniat impletirea realitatii noastre pamantesti cu taina cea mai presus de minte in Nasterea Domnului. „Din cele spuse de Sfintii Evanghelisti, dar si din cantarea si mesajul colindului nostru sfant si bun, vedem pe de o parte lucruri reale, cu putinta de inteles pentru mintea noastra, dar si lucruri tainice. Cele reale sunt prezentate prin Nastere, prin pestera, prin Preasfanta Nascatoare de Dumnezeu, prin viata pamanteasca a Mantuitorului Iisus Hristos. Cele tainice si mai presus de intelegere sunt legate de felul cum S-a intrupat Cuvantul cel fara de inceput, cum S-a salasluit in firea noastra omeneasca neputincioasa, cum S-a smerit pe Sine Fiul lui Dumneuu, cum Cel Preainalt S-a facut om asemenea noua, in afara de pacat. Dar pentru ca Dumnezeu toate le poate si toate le lucreaza pentru binele nostru, a ampletit aceste lucruri intr-un singur manunchi, intr-un singur ideal, mantuirea noastra. Pentru aceasta omul este o legatura vie intre cer si pamant, atat ca fiinta creata de Dumnezeu cu trup si suflet, cat si ca fiinta prin care s-a dat firea omeneasca Fiului lui Dumnezeu. De aceea, bucuria Nasterii este atat a ingerilor, cat si a oamenilor, fiecare aducand inaintea Stapanului prinosul sau de recunostinta. Astfel, ingerii canta, pastorii preamaresc, pamantul aduce pestera, iar noi aducem pe Preasfanta Nascatoare de Dumnezeu, mangaierea noastra, cea care a luat asupra sa chemarea de a fi Maica Vietii”, a conchis Mitropolitul Olteniei.

Tot in cadrul evenimentului, pr. Adrian Boldisor, directorul Editurii „Mitropolia Olteniei” a prezentat Agenda Duhovniceasca pe anul 2014.

Diac.
Ionita Apostolache
Sursa: mitropoliaolteniei.ro

.

18 Decembrie 2013

Vizualizari: 744

Voteaza:

Concert de colinde la Paraclisul 'Maica Precista' - Dudu din Craiova 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

RETELE SOCIALE

Predici si Cuvantari
Predici si Cuvantari Cuviosul a slujit și a predicat cu timp și fără timp. Omiliile sale, rostite ori de câte ori avea ocazia, însă cu precădere în duminici și sărbători, precum și în ajunul praznicelor și în serile de vineri și de duminică, au ajutat foarte mult la 80.00 Lei
Cuvinte care vindeca. Despre regasirea sensului intr-o lume haotica
Cuvinte care vindeca. Despre regasirea sensului intr-o lume haotica Cuvinte care vindecă s-a născut din întâlnirea noastră – un preot ortodox și un psiholog, amândoi preocupați de același lucru: cum putem reda cuvintelor greutatea lor firească și cum putem crea spații de viață în care oamenii să se simtă înțeleși, respect 63.32 Lei
Parintele Dumitru Staniloae - o viziune filocalica despre lume
Parintele Dumitru Staniloae - o viziune filocalica despre lume Rezultat a peste jumătate de secol de susținută activitate teologică, opera părintelui Stăniloae continuă încă să intimideze prin vastitatea aproape incredibilă a abordărilor și concretizărilor. Interesul pe care acestea îl suscită în Occident este 33.83 Lei
Sfantul Cuvios Marturisitor Sofian de la Antim. Viata si invataturile
Sfantul Cuvios Marturisitor Sofian de la Antim. Viata si invataturile Părintele arhimandrit Sofian Boghiu, fost stareț al mănăstirilor Antim și Plumbuita din București, a fost una dintre cele mai rodnice personalități ale monahismului românesc din secolul al XX-lea, un trăitor exemplar al Evangheliei Mântuitorului 42.29 Lei
Rugaciunea lui Iisus si experienta Duhului Sfant
Rugaciunea lui Iisus si experienta Duhului Sfant Părintele Dumitru Stăniloae este cu siguranță cel mai mare teolog ortodox al sfârșitului secolului XX. Vastă și profundă, opera sa exprimă în același timp sensibilitatea mistică și rigoarea dogmatică a Ortodoxiei patristice, cât și geniul specific al 21.14 Lei
Indumnezeire si etica in „Spiritualitatea ortodoxa. Ascetica si mistica” a parintelui Dumitru Staniloae
Indumnezeire si etica in „Spiritualitatea ortodoxa. Ascetica si mistica” a parintelui Dumitru Staniloae „Cartea de față - teza de doctorat a teologului german Jürgen Henkel susținută în 2001 la Facultatea de Teologie Evanghelică a Universității din Erlangen - e o excelentă introducere în teologia ascetică și mistică a Bisericii Ortodoxe așa cum a fost 42.29 Lei
Viata, minunile si prorociile Sfantului Serafim de Virita (1866-1949)
Viata, minunile si prorociile Sfantului Serafim de Virita (1866-1949) Într-o epocă marcată de suferință și prigoană, când credința era greu încercată, iar Biserica Ortodoxă părea aproape nimicită, Sfântul Serafim de Vîrița a fost lumină, nădejde și mângâiere pentru multe suflete rănite. Așa cum spunea adesea părintele 28.54 Lei
Stiinta si religia - editia a doua
Stiinta si religia - editia a doua Știința și religia este o lucrare de neegalat atât în literatura de specialitate rusă, cât și în cea străină. Ideea scrierii unui articol dedicat relației dintre știință și religie i-a venit lui Valentin Feliksovici Voino-Iasenețki (numele de mirean al 23.26 Lei
Domnul Duhurilor - lumea nevazuta si razboiul duhovnicesc impotriva falsilor dumnezei
Domnul Duhurilor - lumea nevazuta si razboiul duhovnicesc impotriva falsilor dumnezei Lumea nevăzută şi războiul duhovnicesc împotriva duhurilor care au încercat să uzurpe domnia lui Dumnezeu Cel slăvit în Treime sunt subiectul cărţii Domnul duhurilor. Părintele Andrew S. Damick foloseşte ca instrumente istoria, Scriptura, mitologia, scrie 42.29 Lei
CrestinOrtodox Mobil | Politica de Cookies | Politica de Confidentialitate | Termeni si conditii | Contact