Concerte de muzica religioasa in perioada sarbatorilor Sfintei Cuvioase Parascheva

Incepand de duminica, 11 octombrie, pana miercuri, 14 octombrie 2009, in Catedrala mitropolitana din Iasi vor fi sustinute, cu binecuvantarea Inaltpreasfintitului Parinte Teofan, Arhiepiscopul Iasilor si Mitropolitul Moldovei si Bucovinei, mai multe concerte de muzica sacra. Evenimentele sunt organizate si coordonate de Sectorul Invatamant si activitati cu tineretul al Arhiepiscopiei Iasilor.

Cu prilejul hramului Sfintei Cuvioase Parascheva de anul acesta, vor fi organizate, pe langa traditionalul Concurs coral „Tineri, laudati pe Domnul“, ce a ajuns anul acesta la editia a VI-a, alte trei concerte in Catedrala mitropolitana din Iasi. Iesenii sau pelerinii care vor veni sa se inchine la moastele Sfintei Cuvioase Parascheva vor putea sa asiste atat la sfintele slujbe, care incep inca din aceasta seara, cat si la o serie de concerte de muzica religioasa, care debuteaza duminica, de la ora 17:30, prin Concertul sustinut de Corala „Gavriil Musicescu“ a Filarmonicii de Stat „Moldova“. Luni, de la ora 19:30, va avea loc Concertul de muzica bizantina sustinut de Corul „Byzantion“, iar marti, de la 17:30, se va desfasura Concursul coral „Tineri laudati pe Domnul“, la care vor participa toate corurile seminariilor teologice din Mitropolia Moldovei si Bucovinei.

La acest concurs formatiile corale vor interpreta muzica bizantina. „Va fi un concert mare, pentru ca s-au inscris toate seminariile teologice din cele patru eparhii ale Mitropoliei Moldovei si Bucovinei. Piesele care se vor canta sunt foarte bine alese si sunt convins ca vor produce multa bucurie in sufletele celor prezenti“, a declarat pentru cotidianul Ziarul Lumina, protos. Hrisostom Radasanu, consilier in cadrul Sectorului Invatamant si activitati cu tineretul al Centrului Eparhial Iasi. Ultimul concert va avea loc miercuri, incepand cu ora 18:00, si va fi sustinut de Corala „Apostolii“, a preotilor din Protopopiatele Iasi 1 si Iasi 2. „Toate aceste concerte au scopul de a-i bucura pe toti cei prezenti. Ne-am gandit ca toate aceste concerte sa fie inglobate sub denumirea «Cantand pelerinilor, cantand Sfintei Cuvioase Parascheva, laudand pe Domnul». Elementul central este cel legat de prezenta corului care canta pentru cei care vin de departe si care isi jertfesc o zi sau doua pentru a veni la Sfanta Cuvioasa Parascheva. Incercam prin aceste concerte sa aducem un pic de mangaiere pelerinilor“, a mai adaugat protos. Hrisostom.

Pasionatii de fotografie ortodoxa sunt asteptati maine in Sala Gotica a Manastirii „Sfintii Trei Ierarhi“ din Iasi pentru a participa la a V-a editie a vernisajului expozitiei ORTHPHOTO, incepand cu ora 10:00, dupa Sfanta Liturghie din sfantul lacas ce adaposteste o parte din moastele Sfantului Vasile cel Mare. ORTHPHOTO este de fapt un site dedicat Ortodoxiei in imagini si este initiat de catre ortodocsii din Polonia. Pe aceasta pagina web pot fi gasite mai multe fotografii legate de vietuirea ortodoxa din Muntenegru, Serbia, Grecia, Bulgaria, de peste Ocean sau de peste Marea Mediterana etc. „Expozitia va cuprinde 300 de fotografii reprezentative, care au surprins duhul ortodox intr-un mod deosebit. Cei care fotografiaza nu sunt specialisti in domeniu, dar tocmai in amatorismul lor se vede foarte multa spontaneitate, foarte multa dragoste pentru frumos, foarte multa bucurie, foarte mult atasament fata de frumusetile Ortodoxiei. Toata lumea este invitata sa participe la aceste evenimente pentru ca noi trebuie sa regasim in aceste sarbatori duhul autentic ortodox care face ca aceste sarbatori sa aiba un sens si o orientare care nu este din lumea aceasta, ci una care tine de vointa si binecuvantarea lui Dumnezeu“, a completat protos. Hrisostom Radasanu. Un alt eveniment ce tine de Sectorul Invatamant si activitati cu tineretul al Arhiepiscopiei Iasilor este legat de binecuvantarea noului an universitar la Facultatea de Teologie Ortodoxa „Dumitru Staniloae“ din Iasi de catre Inaltpreasfintitul Parinte Teofan. Evenimentul va avea loc joi, 15 octombrie, in Sala „Dr. Iustin Moisescu“ a Centrului Eparhial Iasi si va fi urmat de lansarea volumului „Povesteste ce a facut Sfantul pentru tine. - Viata si minunile Sfantului Luca Doctorul, Arhiepiscopul Simferopolului“, in prezenta autorului, arhim. Dionisios Anthopoulos din Grecia.

Sursa: basilica.ro

.

09 Octombrie 2009

Vizualizari: 972

Voteaza:

Concerte de muzica religioasa in perioada sarbatorilor Sfintei Cuvioase Parascheva 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

RETELE SOCIALE

Bucuria convorbirii. Interviuri realizate de Costion Nicolescu
Bucuria convorbirii. Interviuri realizate de Costion Nicolescu Două sunt întâlnirile care m-au fascinat totdeauna: cea cu Nicodim (Ioan 3,1-21) și cea cu femeia samarineancă (Ioan 4,5-26). Una se petrece în miez de noapte, cealaltă în plină zi. Una este cu un fruntaș al iudeilor, alta cu o femeie simplă. Amândouă 21.14 Lei
Osebirea care tine laolalta. In memoriam acad. Sorin Dumitrescu
Osebirea care tine laolalta. In memoriam acad. Sorin Dumitrescu „Iar el este un iconar care a scris studii științifice, un ziarist care a pictat abstract, un orator care organiza expoziții, un editor care producea happeninguri, un profesor care intervieva sfinți, un librar care cânta la pian și chitară, un familist 63.43 Lei
Arsenie Boca. Sfantul cu inima cat cerul
Arsenie Boca. Sfantul cu inima cat cerul Despre el se vorbește adesea în șoaptă, cu evlavie sau cu întrebări. Se pomenesc minunile și mulțimile, dar mai rar osteneala lui de o viață: setea de a-L înțelege pe Hristos, grija față de oameni și față de tineri, puterea de a rămâne demn în mijlocul 63.32 Lei
„Regula de aur” in religiile abrahamice. Perspective etice si ecumenice
„Regula de aur” in religiile abrahamice. Perspective etice si ecumenice Ce este „regula de aur”? Este o normă etică, o idee, o recomandare și chiar o poruncă care se regăsește în multe mitologii, religii și filosofii ale lumii. Părintele Dumitru Beșliu invocă în cartea sa în primul rând creștinismul. Trimiterile precise sunt 79.29 Lei
Din invataturile Ortodoxiei
Din invataturile Ortodoxiei Cartea de fata aduce in fata cititorilor ei cateva teme foarte importante si necesare pentru viata crestinului ortodox. Viata spirituala a fiecarui credincios trebuie sa fie impodobita, pe langa virtuti, si de o cunoastere temeinica a invataturii de 52.86 Lei
In singuratatea mintii mele
In singuratatea mintii mele „Bucuria de a te exprima, trufia pe care ți-o dă cuvântul domesticit, gata să și se supună, senzația că el este treapta care te poartă în locul acela înalt, la care îți faci uneori iluzia că doar tu poți ajunge. Știu, desigur, că prin cuvânt noi despărțim 78.23 Lei
Vinovatia. O introducere contemporana
Vinovatia. O introducere contemporana Ce este vinovăția? O povară inutilă, sau o resursă fundamentală pentru sănătatea noastră psihică și morală?Într-o societate în care rușinea a luat locul vinovăției, iar autocritica e tot mai des înlocuită de victimizare, Donald L. Carveth ne propune o 42.18 Lei
Inteligenta artificiala. Cum ne ajuta si cum ne ameninta o creatie superioara omului
Inteligenta artificiala. Cum ne ajuta si cum ne ameninta o creatie superioara omului Manfred Spitzer este un expert recunoscut în rețelele neuronale – fundamentul inteligenței artificiale. Cartea de față adună toate informațiile relevante existente pe această temă, punându-le într-o perspectivă realistă: se pot face multe speculații cu 67.66 Lei
De altundeva, Revelatia
De altundeva, Revelatia Revelații am avut cu toții: ieșind din insignifianța cotidiană, ele singure, de neuitat, decid viața noastră. Dar ce înseamnă revelația nu știm, pentru că nu se poate nici comanda, nici reproduce ca un obiect. Rămânem astfel muți în fața a ceea ce ne 79.29 Lei
CrestinOrtodox Mobil | Politica de Cookies | Politica de Confidentialitate | Termeni si conditii | Contact