Concurs Te Deum Laudamus - Protopopiatul Urziceni

Te Deum Laudamus - editia a XV-a

În data de 10 mai 2018, Biroul de Asistență Socială din cadrul Protopopiatului Urziceni a organizat cea de a XV-a ediție a concursului Te Deum Laudamus.

La cele trei secțiuni ale concursului și anume: cunoștințe religioase, cântări religioase și pictură religioasă au participat copii de la următoarele parohii: Valea Măcrişului, Catedrala Sfinții Împărați Constantin și Elena din Urziceni, Jilavele I, Grindu dar și grupul de cateheză ”Muguri de lumină” și Cercul de pictură ”Sfântul Apostol Luca” ale Protopopiatului Urziceni.

Tematica pentru cele trei secțiuni ale acestui concurs a fost în acest an următoarea:

- cunostinte religioase: tematica anului 2018 în Patriarhia Română, acest an fiind declarat prin Hotărârea Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române drept ”Anul omagial al unităţii de credinţă şi de neam şi Anul comemorativ al făuritorilor Marii Uniri din 1918”;

- cântări religioase: pascale/patriotice legate de Marea Unire/dedicate familiei creștine;

- pictură religioasă: Învierea, Duminicile după Pasti, Înălțarea dar și Familia creștină deoarece anul 2018 a fost desemnat ”Anul Familiei Creștine” în Episcopia Sloboziei și Călărașilor.

Pentru toate cele trei secţiuni juriul a fost alcătuit din: PC Părinte Protopop Berbec Aurel – preşedintele juriului, PC Părinte Gangă Nicolae – preot misionar în cadrul protopopiatului și PC Părinte Popa Popescu Sorin Gabriel de la Parohia Slătioarele.

În deschiderea concursului Preacucernicul Părinte Protopop Berbec Aurel a adresat celor prezenți un cuvânt de bun venit și a felicitat dragostea celor mici de a participa la astfel de concursuri cu tematică religioasă, dar şi strădania manifestată de preoţii coordonatori ai grupurilor de cateheză ale parohiilor arondate protopopiatului.
În cadrul concursului, după terminarea celor trei secțiuni au fost acordate următoarele premii:

Cunoștințe religioase:

- Premiul I – Grupul de cateheză ”Sfântul Stelian” - Parohia Jilavele I;
- Premiul II – Grupul de cateheză ”Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” - Parohia Valea Măcrișului;
- Premiul III – Grupul de cateheză „Vlăstare Ortodoxe” - Parohia Sfinții Împărați Constantin și Elena Urziceni;
- Mențiune - Grupul de cateheză ”Muguri de Lumină” – Protopopiatul Urziceni.

Cântări religioase:
- Premiul Special: domnișoara Iacob Cristina – Parohia Grindu;
- Premiul I - Grupul de cateheză ”Muguri de Lumină” – Protopopiatul Urziceni;
- Premiul II – Grupul de cateheză ”Sfântul Stelian” - Parohia Jilavele I;
- Premiul III - Grupul de cateheză „Vlăstare Ortodoxe” - Parohia Sfinții Împărați Constantin și Elena Urziceni.

Pictură religioasă:
- Premiul I – Ranete Mariana de la Grupul de cateheză ” Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” - Parohia Valea Măcrișului;
- Premiul II – Dumitru Adriana de la Cercul de pictură ”Sf. Apostol Luca” - Protopopiatul Urziceni;
- Premiul III – Gheorghe Antonia de la Cercul de pictură ”Sf. Apostol Luca” - Protopopiatul Urziceni;

Toți copiii participanți, în număr de 60, au fost recompensați cu daruri (produse igienico – sanitare și alimente) la inițiativa și prin grija Părintelui Protopop Berbec Aurel și din donația Parohiei Brazii reprezentată de PC Preot Paroh Radu George.

La final toți copiii au servit diverse sucuri și dulciuri.

Mulţumim şi pe această cale următorilor colaboratori și donatori care ne-au sprijinit în desfășurarea acestui eveniment:
- PAROHIA BRAZII;
- SC GENID PREST SRL (CUPTORUL DE AUR);
- SC ANICA SERV SRL;
- SC A. C. N. PROD SRL;
- SC TEONA & ANDREI SRL.

Toma Adriana Mariana – asistent social Protopopiatul Urziceni

 

11 Mai 2018

Vizualizari: 695

Voteaza:

Concurs Te Deum Laudamus - Protopopiatul Urziceni 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

RETELE SOCIALE

Bucuria convorbirii. Interviuri realizate de Costion Nicolescu
Bucuria convorbirii. Interviuri realizate de Costion Nicolescu Două sunt întâlnirile care m-au fascinat totdeauna: cea cu Nicodim (Ioan 3,1-21) și cea cu femeia samarineancă (Ioan 4,5-26). Una se petrece în miez de noapte, cealaltă în plină zi. Una este cu un fruntaș al iudeilor, alta cu o femeie simplă. Amândouă 21.14 Lei
Osebirea care tine laolalta. In memoriam acad. Sorin Dumitrescu
Osebirea care tine laolalta. In memoriam acad. Sorin Dumitrescu „Iar el este un iconar care a scris studii științifice, un ziarist care a pictat abstract, un orator care organiza expoziții, un editor care producea happeninguri, un profesor care intervieva sfinți, un librar care cânta la pian și chitară, un familist 63.43 Lei
Arsenie Boca. Sfantul cu inima cat cerul
Arsenie Boca. Sfantul cu inima cat cerul Despre el se vorbește adesea în șoaptă, cu evlavie sau cu întrebări. Se pomenesc minunile și mulțimile, dar mai rar osteneala lui de o viață: setea de a-L înțelege pe Hristos, grija față de oameni și față de tineri, puterea de a rămâne demn în mijlocul 63.32 Lei
„Regula de aur” in religiile abrahamice. Perspective etice si ecumenice
„Regula de aur” in religiile abrahamice. Perspective etice si ecumenice Ce este „regula de aur”? Este o normă etică, o idee, o recomandare și chiar o poruncă care se regăsește în multe mitologii, religii și filosofii ale lumii. Părintele Dumitru Beșliu invocă în cartea sa în primul rând creștinismul. Trimiterile precise sunt 79.29 Lei
Din invataturile Ortodoxiei
Din invataturile Ortodoxiei Cartea de fata aduce in fata cititorilor ei cateva teme foarte importante si necesare pentru viata crestinului ortodox. Viata spirituala a fiecarui credincios trebuie sa fie impodobita, pe langa virtuti, si de o cunoastere temeinica a invataturii de 52.86 Lei
In singuratatea mintii mele
In singuratatea mintii mele „Bucuria de a te exprima, trufia pe care ți-o dă cuvântul domesticit, gata să și se supună, senzația că el este treapta care te poartă în locul acela înalt, la care îți faci uneori iluzia că doar tu poți ajunge. Știu, desigur, că prin cuvânt noi despărțim 78.23 Lei
Vinovatia. O introducere contemporana
Vinovatia. O introducere contemporana Ce este vinovăția? O povară inutilă, sau o resursă fundamentală pentru sănătatea noastră psihică și morală?Într-o societate în care rușinea a luat locul vinovăției, iar autocritica e tot mai des înlocuită de victimizare, Donald L. Carveth ne propune o 42.18 Lei
Inteligenta artificiala. Cum ne ajuta si cum ne ameninta o creatie superioara omului
Inteligenta artificiala. Cum ne ajuta si cum ne ameninta o creatie superioara omului Manfred Spitzer este un expert recunoscut în rețelele neuronale – fundamentul inteligenței artificiale. Cartea de față adună toate informațiile relevante existente pe această temă, punându-le într-o perspectivă realistă: se pot face multe speculații cu 67.66 Lei
De altundeva, Revelatia
De altundeva, Revelatia Revelații am avut cu toții: ieșind din insignifianța cotidiană, ele singure, de neuitat, decid viața noastră. Dar ce înseamnă revelația nu știm, pentru că nu se poate nici comanda, nici reproduce ca un obiect. Rămânem astfel muți în fața a ceea ce ne 79.29 Lei
CrestinOrtodox Mobil | Politica de Cookies | Politica de Confidentialitate | Termeni si conditii | Contact