Congresul International de Religie continua astazi si maine la Palatul Patriarhal din Bucuresti

 

La Palatul Patriarhal din Bucuresti a inceput ieri dupa amiaza Congresul International de Religie cu tema "Sfantul Ioan Gura de Aur, Exeget al Sfintelor Scripuri, Exeget al iubirii dumnezeiesti".

 

Duminica dimineata, in Catedrala Patriarhala, Sfanta Liturghie a fost savarsita de Prea Fericitul Parinte Patriarh Teoctist impreuna cu IPS Andreas Nanakis, reprezentantul Patriarhiei Ecumenice, cu IPS Neofit, Mitropolit de Ruse (Bulgaria) si cu alti ierarhi si preoti participanti la congres. In cuvantul rostit cu acest prilej, PF Parinte Patriarh Teoctist sublinia imprejurarea deosebita, de la Dumnezeu lasata, in care incepe acest congres, cu o zi inaintea pomenirii Sfantului Ioan Gura de Aur, inscrisa in calendarul crestin ortodox la 13 noiembrie. De altfel, inca de ieri dimineata racla cu o parte din moastele Sfantului Ioan Gura de Aur, aflata in paraclisul din resedinta patriarhala a fost scoasa spre inchinare pentru credinciosi si se afla in Catedrala Patriarhala langa racla cu moastele Sfantului Dimitrie cel Nou Basarabov.

 

 

 

Congresul International de Religie a fost initiat de Facultatea de Teologie "Patriarhul Iustinian" a Universitatii din Bucuresti, profesorii implinindu-si si prin aceasta manifestare misiunea pe care o au din partea Bisericii de a propovadui si de a adanci neincetat invatatura Sfintilor Parinti. La Congres participa ierarhi, profesori, specialisti in teologie din Romania, Grecia, Bulgaria, Rusia, Serbia, reprezentanti ai Patriarhiei Ecumenice dar si reprezentanti ai Bisericii Romano-Catolice.

 

Astazi se va pune si piatra de temelie la o noua biserica din Bucuresti inchinata Sfantului Ioan Gura de Aur.

 

"Acest moment este legat - spunea PF Parinte Patriarh - de sfanta Biserica, de nazuinta si setea credinciosilor, de aceasta Capitala a noastra care a suferit atatia ani sub puterea dictaturii comuniste cand au disparut si multe biserici de mare valoare din Bucuresti".

 

Prezent la Sfanta Liturghie din Catedrala Patriarhala dar si la Congresul International de Religie, IPS Mitropolit Andreas Nanakis, reprezentantul Patriarhiei Ecumenice a adus un important mesaj din partea Sanctitatii Sale, Patriarhul Bartolomeu I, pentru PF Parinte Patriarh Teoctist:

 

 

"Din porunca venerabila a Sanctitatii Sale, Patriarhul Ecumenic Bartolomeu I, transmit aici in biserica dragostea sa, imbratisarea sa frateasca si cinstirea sa, aprecierea sa deosebita la adresa persoanei Prea Fericirii voastre. Arhiepiscopul Constantinopolului - Noua Roma si Patriarh Ecumenic, Bartolomeu I apreciaza in mod deosebit venerabila persoana a Prea Fericirii voastre si ofranda extraordinara a Prea Fericirii voastre fata de poporul binecredincios al Romaniei, in Biserica caruia dragostea lui Dumnezeu v-a asezat pentru 20 de ani deja ca Patriarh, ca un Patriarh al unitatii poporului roman si al unitatii Bisericii romanesti. Contributia Prea Fericirii voastre este cunoscuta in toata ortodoxia si in toata lumea crestina, la fel luptele si stradaniile Prea Fericirii voastre in cei peste 55 de ani de arhierie, in ultimele doua decenii ca Patriarh al Bisericii Ortodoxe Romane, in secolul al XX-lea, timp in care Biserica romaneasca a trecut prin momente dificile, uneori chiar foarte dificile. Cu intelepciune, cu multa intelegere si cu multa cumpatare ati fost si sunteti in continuare la carma Bisericii Ortodoxe Romane, cu ajutorul lui Dumnezeu ati condus-o in cel de-al XXI-lea secol, creand cele mai bune premise pentru prezentul si pentru viitorul ei. Noile episcopii pe care le-ati creat, noii episcopi pe care i-ati hirotonit, facultatile de teologie si seminarele pe care le-ati infiintat in aceasta perioada, manastirile numeroase pe care le-ati organizat si acest Congres International organizat cu binecuvantarea si suportul Prea Fericirii voastre in cinstea Sfantului Ioan Gura de Aur, Arhiepiscop al Constantinopolului, toate arata cu prisosinta iubirea, grija si stradania neincetata a Prea Fericirii voastre pentru binecredinciosul popor roman. Pe buna dreptate Sfantul Sinod al BOR, in zilele urmatoare, va cinsti persoana Prea Fericirii voastre si va cinsti patriarhatul roditor al Prea Fericirii voastre. Harul Domnului nostru Iisus Hristos v-a invrednicit pe Prea Fericirea voastra sa fiti Patriarhul in timpul caruia Romania va intra in Uniunea Europeana incepand cu 1 ianuarie 2007. Biserica Ortodoxa Romana va sluji poporul roman in continuare, in noua situatie, in noua realitate pe care o constituie Uniunea Europeana, intr-o Europa a popoarelor numeroase si diverse, a religiilor numeroase si diverse, in care noi ortodocsii, intr-o Europa crestina, suntem chemati sa pastram in continuare testamentul nostru spiritual, traditia noastra culturala, sa dam zilnic marturia iubirii pentru Hristos, pacea Bisericilor noastre, intelegerea credintei noastre, o existenta a noastra pasnica cu aproapele nostru, asa cum ati subliniat in cuvantul Prea Fericirii voastre, intr-o Europa unita, intr-o patrie mare a noastra, a tuturor.

 

 

Prea Fericite Parinte Patriarh Teoctist al Bisericii Ortodoxe Romane, Sanctitatea Sa Patriarhul Ecumenic Bartolomeu I, cu multa dragoste si cu profunda apreciere la adresa personalitatii Prea Fericirii voastre va doreste ca Bunul Dumnezeu sa va daruiasca sanatate si zile indelungate pentru ca sa continuati lucrarea ziditoare si frumoasa a Prea Fericirii voastre pentru progresul duhovnicesc al Bisericii Romaniei si pentru binele poporului roman".

 

Dorina Zdroba - Radio Romania Actualitati

 

 

.

13 Noiembrie 2006

Vizualizari: 3715

Voteaza:

Congresul International de Religie continua astazi si maine la Palatul Patriarhal din Bucuresti 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

RETELE SOCIALE

Bucuria convorbirii. Interviuri realizate de Costion Nicolescu
Bucuria convorbirii. Interviuri realizate de Costion Nicolescu Două sunt întâlnirile care m-au fascinat totdeauna: cea cu Nicodim (Ioan 3,1-21) și cea cu femeia samarineancă (Ioan 4,5-26). Una se petrece în miez de noapte, cealaltă în plină zi. Una este cu un fruntaș al iudeilor, alta cu o femeie simplă. Amândouă 21.14 Lei
Osebirea care tine laolalta. In memoriam acad. Sorin Dumitrescu
Osebirea care tine laolalta. In memoriam acad. Sorin Dumitrescu „Iar el este un iconar care a scris studii științifice, un ziarist care a pictat abstract, un orator care organiza expoziții, un editor care producea happeninguri, un profesor care intervieva sfinți, un librar care cânta la pian și chitară, un familist 63.43 Lei
Arsenie Boca. Sfantul cu inima cat cerul
Arsenie Boca. Sfantul cu inima cat cerul Despre el se vorbește adesea în șoaptă, cu evlavie sau cu întrebări. Se pomenesc minunile și mulțimile, dar mai rar osteneala lui de o viață: setea de a-L înțelege pe Hristos, grija față de oameni și față de tineri, puterea de a rămâne demn în mijlocul 63.32 Lei
„Regula de aur” in religiile abrahamice. Perspective etice si ecumenice
„Regula de aur” in religiile abrahamice. Perspective etice si ecumenice Ce este „regula de aur”? Este o normă etică, o idee, o recomandare și chiar o poruncă care se regăsește în multe mitologii, religii și filosofii ale lumii. Părintele Dumitru Beșliu invocă în cartea sa în primul rând creștinismul. Trimiterile precise sunt 79.29 Lei
Din invataturile Ortodoxiei
Din invataturile Ortodoxiei Cartea de fata aduce in fata cititorilor ei cateva teme foarte importante si necesare pentru viata crestinului ortodox. Viata spirituala a fiecarui credincios trebuie sa fie impodobita, pe langa virtuti, si de o cunoastere temeinica a invataturii de 52.86 Lei
In singuratatea mintii mele
In singuratatea mintii mele „Bucuria de a te exprima, trufia pe care ți-o dă cuvântul domesticit, gata să și se supună, senzația că el este treapta care te poartă în locul acela înalt, la care îți faci uneori iluzia că doar tu poți ajunge. Știu, desigur, că prin cuvânt noi despărțim 78.23 Lei
Vinovatia. O introducere contemporana
Vinovatia. O introducere contemporana Ce este vinovăția? O povară inutilă, sau o resursă fundamentală pentru sănătatea noastră psihică și morală?Într-o societate în care rușinea a luat locul vinovăției, iar autocritica e tot mai des înlocuită de victimizare, Donald L. Carveth ne propune o 42.18 Lei
Inteligenta artificiala. Cum ne ajuta si cum ne ameninta o creatie superioara omului
Inteligenta artificiala. Cum ne ajuta si cum ne ameninta o creatie superioara omului Manfred Spitzer este un expert recunoscut în rețelele neuronale – fundamentul inteligenței artificiale. Cartea de față adună toate informațiile relevante existente pe această temă, punându-le într-o perspectivă realistă: se pot face multe speculații cu 67.66 Lei
De altundeva, Revelatia
De altundeva, Revelatia Revelații am avut cu toții: ieșind din insignifianța cotidiană, ele singure, de neuitat, decid viața noastră. Dar ce înseamnă revelația nu știm, pentru că nu se poate nici comanda, nici reproduce ca un obiect. Rămânem astfel muți în fața a ceea ce ne 79.29 Lei
CrestinOrtodox Mobil | Politica de Cookies | Politica de Confidentialitate | Termeni si conditii | Contact