Consfatuirea profesorilor de Religie din judetul Sibiu

Aula “Mitropolit Ioan Meţianu” a Facultăţii de Teologie Ortodoxă “Sfântul Andrei Şaguna” din Sibiu a găzduit marţi, 15 septembrie, consfătuirea anuală a profesorilor de Religie din judeţul Sibiu. Întâlnirea a fost prezidată de Înaltpreasfinţitul Laurenţiu, Arhiepiscopul Sibiului şi Mitropolitul Ardealului.

Dascălii de la şcolile şi liceele din judeţul Sibiu au avut posibilitatea să se întâlnească din nou la începutul anului şcolar cu IPS Mitropolit Laurenţiu pentru a primi binecuvântare şi sfaturile duhovniceşti necesare în misiunea de a le transmite celor mici învăţătura de credinţă. Consfătuirea anuală are rolul de a evalua activităţile din anul trecut, problemele întâlnite în şcoli legate de ora de Religie, precum şi posibilităţile ivite în noul an şcolar pentru a întări şi mai mult locul acestei discipline în programa şcolară. Prin adeziunea celor peste 90% dintre elevi la ora de Religie s-a demonstrat importanţa acesteia pentru educaţia copiilor, dar şi devotamentul profesorilor şi implicarea lor deosebită în activităţile din cadrul disciplinei. Acestea au fost principalele lucruri dezbătute la consfătuirea de la Sibiu, unde au fost prezenţi inspectorul de Religie al judeţului Sibiu, prof. Gabriela Frăţilă, inspectorul de Religie din Arhiepiscopia Sibiului, Sorin Joantă, fostul inspector al disciplinei, prof. Măriuca Neagu, precum şi decanul facultăţii gazdă, pr. prof. univ. dr. Aurel Pavel.

După prezentarea ultimelor detalii organizatorice referitoare la înscrierea elevilor la ora de Religie, statutul disciplinei şi alte probleme administrative, IPS Mitropolit Laurenţiu s-a adresat dascălilor şi i-a îndemnat să fie mereu conştienţi de misiunea grea pe care o poartă în cadrul unităţilor de învăţământ şcolar.

În cadrul întâlnirii, profesorii de Religie au aflat şi ultimele discuţii avute în cadrul consfătuirii naţionale a inspectorilor de Religie, eveniment desfăşurat la Oradea, în perioada 9-11 septembrie. Profesorii au arătat interes faţă de cele discutate şi faţă de nevoia de a fi în permanentă legătură cu centrul eparhial.

Sursa: mitropolia-ardealului.ro

Pe aceeaşi temă

17 Septembrie 2015

Vizualizari: 567

Voteaza:

Consfatuirea profesorilor de Religie din judetul Sibiu 0 / 5 din 0 voturi.

Cuvinte cheie:

profesori de religie

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

RETELE SOCIALE

Ortodoxie si Catolicitate
Ortodoxie si Catolicitate John Meyendorff (1926-1992) s-a născut la Neuilly, din părinți ruși cu rădăcini germano-bal­ti­ce, emigrați în Franța. Din pricina originii și sta­tu­tu­lui său de emigrant, a resimțit pe propria piele carențele și deșertăciunea naționalismelor în 30.00 Lei
Sfaturi pentru familia crestina
Sfaturi pentru familia crestina Această carte cuprinde sfaturi despre problemele familiei ale unor importante personalităţi ale Greciei ortodoxe, cum ar fi arhim. Filothei Faros, arhim. Makarios Griniezakis (­specia­list în ­bioetică şi predicatorul oficial al arhidiocezei Cretei) 25.00 Lei
Sfintii Insulelor Britanice
Sfintii Insulelor Britanice In veacurile de inceput ale crestinismului apusean, pamanturile Britaniei și ale Irlandei au rodit o multime de sfinti, care au aprins cu ravna lor lumina Evangheliei in intreg Apusul Europei. Vietuitori ai pustiei si intemeietori de manastiri, dascali si 48.00 Lei
Ghimpele din trup. Aspecte practice ale invataturii crestine despre boala
Ghimpele din trup. Aspecte practice ale invataturii crestine despre boala De‑a lungul vieții pământești, oricine s‑a ciocnit de problema bolii, resimțind impactul negativ pe care ea îl are de obicei în viața noastră și a celor apropiați nouă. Medicul, psihologul și teologul Konstantin Zorin, binecunoscut deja cititorilor români 29.60 Lei
Povestiri de sarbatori
Povestiri de sarbatori În lumea noastră adeseori insuportabil de cenuşie, ne izbăveşte lumea de Sus, întrupându‑se în lumină şi frumuseţe. În odăjdii de poveste, tărâmul minunii îşi întinde braţele către cei mai mici cititori, plin de tâlc şi învăţăminte, cu ochii limpezi şi 26.43 Lei
Despre facerea lumii. Cateheze la Cartea Facerii
Despre facerea lumii. Cateheze la Cartea Facerii Comentariul arhimandritului Athanasie Mytilineos la Hexaemeron (cartea Facerii) are deosebita calitate de a te face martor al felului minunat în care Dumnezeu a creat lumea, iar aceasta nu scolastic, ci făcându-te să simți adierile creatoare ale Duhului 31.71 Lei
Mica Filocalie athonita contemporana a Rugaciunii lui Iisus. Rugaciunea lui Iisus potrivit invataturii marilor duhovnici athoniti ai secolului al XX‑lea
Mica Filocalie athonita contemporana a Rugaciunii lui Iisus. Rugaciunea lui Iisus potrivit invataturii marilor duhovnici athoniti ai secolului al XX‑lea Muntele Athos este şi azi „sipetul Rugăciunii lui Iisus”, şi marii duhovnici ale căror învăţături şi mărturii sunt prezentate în acest volum se află printre cei mai desăvârşiţi moştenitori ai tradiţiei care a transmis-o de-a lungul vremii, dar şi printre 31.71 Lei
Neptice. Scara in cer
Neptice. Scara in cer Calea poetului Șerban Moescu e calea firescului, a inocenței, a emoției și autenticității trăirilor spirituale, iar cititorul e prins în lectură de un autor profund, capabil să îndrume, chiar (sau, tocmai) cu simplitatea aceea pe care nu ai cum să nu o 26.43 Lei
Luminile Marilor Sarbatori ale Bisericii. Predici la Praznicele Imparatesti
Luminile Marilor Sarbatori ale Bisericii. Predici la Praznicele Imparatesti Marile Sărbători ale Bisericii sau Praznicele Împărăteşti sunt timp binecuvântat de Dumnezeu, sfinţit şi sfinţitor, pentru omul credincios, în care lumina vieţii veşnice din Împărăţia cerurilor străpunge cotidianul obișnuit. Din punct de vedere teologic, 52.86 Lei
CrestinOrtodox Mobil | Politica de Cookies | Politica de Confidentialitate | Termeni si conditii | Contact